poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3474 .



Întâmplarea de dupăamiază
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [George Vasilievici ]

2003-08-28  |     | 



S-a apropiat de mine. Nu arăta prea bine. Era neliniștit și avea ochii înlăcrimați. Mi-a pus o mână pe umăr și m-a privit cu ochii hăituiți. Vroia să îmi spună ceva.”Vreau să îți spun ceva, mi-a zis, mi s-a întâmplat un lucru cu totul și cu totul neobișnuit, chiar în această dimineață, când coboram scările să plec la servici. O grozăvie, ce mai, ceva extraordinar, miraculos, ceva ce cu greu poate suporta o ființă omenească fără să își piardă mințile, ceva de neînchipuit, ceva imposibil, ceva de negândit - și în tot acest timp vocea îi tremura, lacrimile i se scurgeau pe obraji și mâna îi tremura și ea zguduindu-mi umărul cu putere - ceva ce nici în ruptul capului nu aș fi crezut că mi se poate întâmpla tocmai mie, sau oricărui alt om, dă-mi un minut să mă liniștesc și îți voi povesti imediat totul, așa ceva nu se poate, numai puțin, nu te supăra, mă vei înțelege,- se apropiase de mine așa de mult încât doar o răsuflare ne mai despărtea, cu o mână strângându-mă de umăr iar cu cealaltă deschizându-se la șlitul pantalonilor de catifea roșie pe prohabul cărora apăruse o mică pată de urină, tot roșie și ea dar mult mai închisă la culoare - a fost atât de real, atât de dureros și de plăcut în același timp,- privea cu un fel de disperare superioară spre jetul de urină care se arcuia îmbrățișând pământul și fără să mă ia în seamă a început să urle ținându-și privirea la fel de aplecată “pișatule, pleacă pișatule, du-te dracu de pișat nu poți rămâne aici, ești doar un pișat, un pișat ordinar” și fața i se congestionase întorcându-se în sfărșit spre mine roșie ca apusul - atât de uimitor, ceva de speriat, atât de năucitor, de surprinzător, atât de frumos și de gingaș, atât de suav și de măreț, atât de zdrobitor și emoționant.” I-am pus și eu la rândul meu o mână pe umăr încercând să-l liniștesc dar nu am reușit și până la urmă nu mi-a spus nimic din ceea ce vroia să îmi spună pentru că oricum nu aș fi înțeles. A fost ultima noastră discuție și de atunci, nimeni nu mai știe nimic de el.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!