A C C I D E N T U L

de Nita Mihaita




In timp ce semaforul clipea sa se faca verde isi schimba sacosa in
cealalta mana. S-a facut verde si, deja intarziat, cand altii plecasera demult
de pe trotuar, inca de cand era rosu, o lua spre refugiul tramvaiului. Nu se
grabea caci nu avea nici un motiv sa se grabeasca. Se posta pe peron, se uita
la oamenii din jur; se mai uita inca o data in sacosa: paine, lapte, iaurt,
oua, spaghete si, in plus, o ciocolata. Isi pipai portofelul, era la locul
lui; iar se mai uita la oamenii de pe peron. Deveni nerabdator, se uita in
lungul soselei.
Nimic. Astepta. Un taximetrist opreste si ridica o persoana chiar din
fata statiei. Se uita din nou dupa tramvai si il zari din multimea de masini
ce se profila neclar in fata. Lumea intindea capetele curioase si intr-un
incetinit reflex se retrageau de langa linie, miscandu-se dintr-o parte in
alta. Incerca sa se uite si el dupa tramvai dar nu reusi din cauza persoane-
lor ce i se pusesera in fata. Isi muta sacosa in cealalta mana, incomodand
indivizii de langa el. Tramvaiul se opri in statie, era plin, asa cum se si
astepta la acea ora; lumea, imbulzindu-se, incerca sa ocupe un loc mai bun
langa usa si se trezi dat la o parte.
Imediat se hotari ca are sa ia urmatorul tramvai, iar cei ramasi in
statie, ceva mai putini acum, isi lungeau razlet gaturile dupa un alt tramvai.
Incepu sa mute sacosa dintr-o mana in alta. Se uita si el dupa tramvai, spera
sa vina doua deodata, cum era de obicei in orele aceastea de varf, in timp
ce un continuu flux de masini trecea pe sensul strazii ce ducea spre centru.
Cand se dezmetici observa ca statia se umpluse iar de calatori. Tramvaiul
intarzia. Mai astepta cateva minute, timp in care statia se ticsi la refuz de
oameni, dupa care sosi intr-adevar un tramvai secondat de un al doilea.
Incerca sa ajunga la ultimul tramvai, unde spera sa aiba sanse mai mari sa se
suie, insa bulucit de persoanele care incercau sa urce in primul, atent la
sacosa cu provizii, ajunse prea tarziu cand deja si pe scara nu se mai putea
gasi loc. Injura in gand si hotori ca la urmatorul tramvai are sa stea cat mai
mai aproape de linie ca sa apuce loc atunci cand va urca.
Un alt tramvai sosi relativ imediat, iar era el impacat de situatie,
aproximativ sigur pe sine, caci statea chiar in fata peronului si nu ar fi
avut cum sa ramana din nou pe dinafara. Cand tramvaiul a sosit, in defavoarea
rabdarii sale, a nimerit intre usi, asa ca nu s-a putut urca. Enervat, din ce
in ce mai nelinistit, se plasa pe peron astfel asa incat, dupa calculele sale,
avea sa fie in dreptul unei usi a tramvaiului. Mai astepta cateva minute -
incepuse sa oboseasca, il dureau picioarele si sacosa cu aceleasi luni de
dimineata provizii il deranja. Statia se umplu iar de oameni; se uita la ceas:
in total astepta de vreo 20 de minute.
Cand alt tramvai se apropie de statie se gandi ca nu statea totusi
bine la o usa din coada vagonului si ca ar fi fost mai potrivit sa incerce la
usa din fata, unde observase ca nu era asa multa inghesuiala. Asa ca se muta
in graba, insa, pana sa ajunga la prima usa, tramvaiul se ticsi si isi spuse
ca mai degraba asteapta altul daca tot asteptase atatea decat sa se impinga
pentru un loc pe scara. Tragand dupa el sacosa ce devenise o adevarata povara
se strecura printre oamenii ce asteptau in statie pana ce ajunse iar imediat
langa linie, acum la usa din fata. Insa cand tramvaiul nou venit si-a deschis
usile (acum doar o jumatate de usa pentru ca era prima) pricepu ca in fata nu
era multa lume din cauza unui fel de lege nescrisa, pe care, pe moment, o
pricepea mai putin, si care se intampla numai acolo. Astfel niste batranici
care urcau foarte greu in tramvai, odata ajunse sus nu mai inaintau. Incerca
repede la usa a doua - fara succes, reveni, dar un om intre doua varste ii
luase locul si facea eforturi sa urce, strigand ca sa se mai faca un pic de
loc, ca "la mijloc este destul!...".
Enervat la culme se hotari pentru ultima incercare, iar daca nu avea
sa se urce de data aceasta avea de gand sa renunte, sa se duca acasa pe jos.
Astepta cu nervozitate urmatorul tramvai hotorat sa faca orice ca sa se poata
urca. Tramvaiul sosi, dupa lungi 10 minunte, mai deloc gol, si se inghesui la
usa a doua, impingandu-se, fiind impins, fara succes, cu sacosa mai scapandu-i
din mana. Parasi refugiul si incerca la prima usa dar zadarnic, la a treia ...
In cele din urma renunta de tot, salta ferm sacosa in mana, si traversa strada
spre trotuar prin spatele tramvaiului, decis ferm sa o ia pe jos.
In felul acesta nu observa alt tramvai, din sens opus, ce tocmai
trecuse intersectia, care il lovi din plin. Acesta frana violent, se auzi o
bufnitura seaca urmata de tipetele si exclamatiile unor trecatori. Sacosa se
rasturnase pe sosea, iar el se afla intins pe astfalt, nemiscat. Putin sange
manjit murdarise tabla tramvaiului si usor carosabilul imprejur. Vatmanul
deschise usa, catva oameni coborara din tramvai, voci speriate: "Ce s-a intam-
plat?". Unul din ei s-a apropiat, a ingenunchiat, si s-a uitat atent la el
fara sa-l intinga. "E mort" spuse acesta, luandu-i si pulsul, si toata lumea
se imbulzi langa cadavru, vatmanul injurand si jurandu-se ca nu l-a vazut, ca
aparuse din senin de dupa tramvaiul oprit in statie.

* *
*

Se trezi ca de obicei, la sase si jumatate, obicei de zile nelucra-
toare caci el muncea in week-end, asa cum era pus ceasul sa sune. Dupa ce
injura ca uitase sa anuleze alarma ceasului isi dadu seama ca era luni de
dimineata si ca el luni dimineata nu avea nici un colt de paine in casa. Ar
mai fi vrut sa doarma dar daca se ducea in piata prea tarziu nu ar mai fi
gasit mare lucru si nu-si permitea sa-si faca cumparaturile din alta parte.
Puse niste blugi pe el, o camasa si se sui in tramvai. In tramvai isi
pipai repede buzunarul blugilor ca sa vada daca nu cumva uitase portofelul
acasa, insa era acolo. Se gandi ca de fapt viata lui incepe in fiecare luni
dimineata cand trebuie sa-si cumpere hrana si se termina duminica seara cand
pica istovit in pat.
In piata isi cumpara paine, oua, spaghete ... niste iaurt. Schimbase
cateva vorbe cu vanzatoarea de la lapte, care i se parea foarte draguta si
nostima, intr-un sort cu dungulite albastre pe margini, ce ajunsese sa-l
recunoasca de-a lungul timpului. Cand sa iasa din piata cumpara o ciocolata
si se intreba daca totusi nu ar fi bine sa se intoarca si sa i-o ofere vanza-
toarei, ca un fel de atentie cu subinteles, dar renunta si si-o pastra pentru
el.
La semafor avea o ciudata senzatie ca toata lumea ce astepta verde are
sa se inghesuiasca spre statia de tramvai si ca se vor inghesui degeaba caci
tramvaiele la acea ora de trafic intens si in acea statie vor sosi deja pline.
S-a facut verde, traversa si incerca sa-si caute un loc pe refugiul aproape
plin. Se uita la oamenii din jur si il amuza faptul ca nimeni nu arata asa
caraghios ca vazatoarea lui. Primul tramvai era plin, exact pe cat se astepta,
asa ca se uita dupa un al doilea. Era straniu sa stai sa astepti tramvaiul
cand stiai ca va veni foarte aglomerat. Si avea sentimentul ca nici in al
doilea si nici al treilea si nici urmatorul nu o sa poata sa se urce si el are
sa stea ca prostul si o sa astepte. Era ceva ironic in lucrul acesta: sa stai
sa astepti un tramvai care avea toate sansele sa fie gata plin. Adevarul era
ca nici nu prea se descurca in aglomeratie, o evita cand putea, iar cum, aici,
langa piata, foarte multa lume cobora si la fel de multa lume se urca, se
creea un fel de curent in dreptul fiecarei usi. Astfel trebuia sa stii sa te
urci, sa te strecori printre oameni, lucru ce il dezagrea.
La urmatorul trasport sosira doua tramvaie, insa pana se se hotarasca
daca o sa mai astepte sau nu inca unul, caci statia avea sa se goleasca, pana
sa se deplaseze spre al doilea tramvai, unde evident ar fi fost mai putina
inghesuiala, ramase din nou pe dinafara.
Injura in gand ca doua tramvaie nu putusera sa ia absolut toti
calatorii din statie, iar asta sigur se intampla din cauza unora care nu
faceau loc, caci de pe peron se vedea ca la mijlocul tramvaiului era destul
loc.
Din fericire peste foarte putin timp un alt tramvai si-a facut
aparitia si asa cum era si la marginea peronului, langa linie, sigur avea sa
reuseasca sa se urce. Insa, spre ghinionul sau, cand tramvaiul s-a oprit, a
nimerit exact intre usi. Incerca repede in dreapta, in stanga ... fara succes.
Asa ca decise sa renunte la un mijloc de transport si sa o ia pe jos.
Enervat trecu strada in sens invers prin spatele tramvaiului oprit
si, asa cum era mai putin atent, il lovi un alt tramvai din sens invers ce
tocmai traversa intersectia. Vatmanul si catva oameni care coborasera din
tramvai au constatat foarte repede ca accidentul fusese mortal.

* *
*

Cand se trezi isi dadu seama ca nu are de mancare si s-a dus pana in
piata sa-si cumpere. "Tot patru litri de lapte?" intreba vanzatoarea ce parea
sa aiba un aer distrat, accentuat si de sortul caraghios, demodat pe care il
purta. Isi luase destula mancare: oua, iaurt... si a avut o tresarire cand
l-a intrebat pe vanzatorul de la ultimul chiosc din piata daca are ciocolata
cu alune si aceasta i-a raspuns: "Da, ca de obicei." Ciocolata nu-i intrase
in obiceiul cumparaturi pe stomacul gol - luni de dimineata.
Traversa strada catre statia de tramvai si astepta urmatoarea cursa.
Lumea se grabea catre refugiul de tramvai iar el cauta un loc mai gol unde
putea sa-si lase jos sacosa ce il jena. Lasa primul tramvai sa treaca deoarece
era mult prea aglomerat - nu ii era chiar asa foame si se gandi ca pana la
urma nu se grabea nicaieri. Astepta cateva minute pe urmatorul si spre norocul
sau in statie venira doua tramvaie. Se hotari pentru cel de-al doilea unde
spera sa fie ceva mai putin aglomerat, isi ridica sacosa de jos, dar pana sa
ajunga acolo nu mai era loc si pentru el. Un impuls de moment il indemna sa
renunte si sa treaca strada, se roti s-o traverseze dar tocmai se facuse verde
si masinile care asteptau la stop demarara taindu-i elanul. Vru sa treaca pe
partea cealalta, prin spatele tramvaiului, dar din cauza ca erau doua trebuia
sa mearga prea mult ca sa le ocoleasca.
Statia era inca plina de oameni si incepu sa se uite la ei. Un alt
tramvai sosi in statie insa nimeri sa fie plasat intre doua usi asa ca ramase
din nou pe dinafara. Observa ca la prima usa nu era asa inghesuiala si se
aseza astfel incat la urmatoarea cursa sa urce pe la prima usa. Astepta ceva
timp, dar cand tramvaiul sosi nu reusise sa se urce din cauza unor batranele
ce blocau circulatia de la acea usa.
Enervat renunta la tramvai, cu toate ca avea ceva de parcurs spre
casa, asa ca traversa strada spre trotuarul din fata sa prin spatele
tramvaiului. In felul acesta nu observa un alt tramvai, din sens invers, ce
tocmai trecuse intersectia, care il lovi din plin. Tramvaiul a oprit, cativa
oameni s-au dat jos ca sa constate accidentul. Vatmanul injura si gesticula
ca nu-l vazuse cum aparuse din senin de dupa tramvaiul oprit in statie. Punga
mare cu provizii pentru o saptamana se imprastiase de-a latul soselei, patata
ici-colo de picuri de sange.
* *
*

De dimineata pentru o clipa avu impresia ca este in pat si ca de abia
se trezise dar cand se dezmetici era in plina piata inconjurat de oameni cu
sacosi, de tarabe cu fructe si vitrinele vechii alimentare. Pentru moment
incerca sa isi dea seama ce anume cauta in piata si cum ajunsese acolo,
uitandu-se in jur dupa un semn, un obiect, ca sa-l asigure ca de fapt dormea
si visa. Observa ca si el are o sacosa in mana si cand isi pipai buzunarul
pantalonilor simti portofelul si realiza, acum limpede si fara pic de dubii,
ca se afla in piata la cumparaturi. Automat se indrepta spre taraba unde stia
ca se vinde lapte la punga, de unde cumpara de fiecare data. Dupa tejghea se
afla un vanzator cu parul carunt intr-un sort feminin cu dungulite albastre
care ii intindea fara sa-i spuna nimic o ciocolata pe care descifra: "cu Lapte
si cu Alune". Zambi vanzatorului ca si cum uitase distrat de ea, lua ciocolata
si ii dadu sacosa goala.
Se departa de taraba si se chinui sa o deschida, fara succes,
oprindu-se pentru un moment sa-si controleze buzunarele. Se opri si simti
inconstient ca trebuia sa faca ceva. Trecu strada si merse in statie unde
era un tramvai oprit. Mult prea multa lume urca si cobora din el ca si cum
tramvaiul si refugiul ar fi fost nelimitate ca spatiu, un fel ciudat de
perpetuum mobile. Stia ca tramvaiul asta era prea plin si se uita dupa cele
doua care aveau sa vina. Nervos isi baga mainile in buzunare strangandu-le in
pumni si pufaind nerabdator.
Cand tramvaiele au sosit observa ca erau prea lungi ca sa le poata
incojura, pareau intinse pe zeci de metri si astepta pe urmatorul. Cand isi
aminti ca are sa nimereasca intre usi, cu toate ca nu vroia sa mai urce (acum
vroia doar sa traverseze prin spatele lui), sau acele batranele caraghioase si
sfrijite care abia se miscau incepu sa bufneasca intr-un ras isteric,
uitandu-se cu indiferenta la ceilalti calatori ce asteptau si ei tramvaiul.
Cand urmatorul sosi se potoli din ras si,serios si putin ingrijorat, traversa
prin spatele acestuia.
In jumatatea de secunda cat a stat in picioare pe cealalta linie, asa
cum era cu mainile in buzunare, realiza ca nu are sacosa grea si inutila,
plina de absurditati si dadu sa izbucneasca iar in ras. Vru sa scoata limba
vatmanului cu chipiu si mustata ce tragea furios de firul ce actiona sirena
dar nu a mai avut timp. Se trezi prins intr-o lumina puternica, fulminanta.

Dimineata se trezi in pat. Se imbraca constiincios, lua sacosa, iar
in tramvai spre piata se gandi indelung la fiecare detaliu, la cum avea sa
procedeze. Isi facu piata cuminte, meticulos la fiecare amanunt, zambi chiar
vanzatoarei care se imbujora ca o adolescenta ... Lasa ca de obicei primul
tramvai sa treaca, le rata pe cele doua, iar cand cel plin de batranele sosi
si isi deschise usile, lasa jos sacosa fara sa-l observe cineva si o lua la
fuga cat mai departe de piata. Niste masini franara evitandu-l in ultima
clipa, sari peste o baltoaca si incepu sa alerge pe trotuar impingand pe cei
ce-i stateau in cale. Se opri dupa cateva blocuri, gafaind, si se asigura
uitandu-se in urma ca era destul de departe de intersectie.
Se vazu cum in statie un tramvai opreste, si astepta impacat sa vina
si celalalt din sens invers. Lumea urca in cel oprit in statie, usile se
inchisera si nici urma de tramvaiul din sens invers. Un sentiment de neliniste
il cuprinse si se ridica in capul oaselor sa vada daca nu cumva nu-l vede.
Tramvaiul din statie se puse in miscare, depasi intersectia si se pierdu dupa
niste blocuri. Presimtind ceva, panicat, intoarse capul si nu apuca sa vada
decat fata congestionata a vatmanului care disperat actiona de manete. O
lumina alba il invalui.
Pe peron oamenii se miscau ca niste valuri marunte. Tramvaiul opri in
statie si o jumatate de usa se deschise. O batrana intr-un trenci ponosit urca
anevoios. Se retrase si astepta tramvaiul sa treaca. Cand urmatorul tramvai
sosi incerca sa se urce la a doua usa, impingand oamenii de pe scara, fara sa
spere nimic. Cobori si pasii il purtara spre capatul tramvaiului. Cand sa faca
pasul pentru a cobori de pe refugiu cu un rest de vointa pe care simti ca il
mai are in corp se impotrivi miscarii, care percepandu-i razvratirea se dilata
lenes. Era ca si cum avea piciorul scapat intr-o masa de smoala vascoasa,
scufandu-se insesizabil, intreg corpul urmarindu-i miscarea incetinita, din
care se zbatea sa iasa, incordandu-se, mai mult intr-o lupta interioara, caci
impulsurile nervoase ce trebuiau sa-i stapaneasca muschii nu ajungeau sa
depaseasca centrele in care se nasteau. Cu greu se rupse din acea nemiscare
chinuitoare si o lua la fuga de-a lungul strazii. Reusi sa faca catva pasi si
se trezi ridicat deasupra pamantului, incremenit cu muschii incordati
sfortandu-se sa continuie sa alerge. Blocat, doar ochii ii putea misca,
rotindu-i haotic, si gatul, care se incorda intr-un urlet inghetat. Forta care
il prinsese in itele sale il tragea inapoi spre tramvaiul ce frana scrasnind,
totul intr-o lumina galbena ce exploda treptat intr-un alb stralucitor.
Se pomeni din nou in statie. Senzatia de vis, de ireal nu disparuse.
Se astepta tramvaiul. Deodata realiza ce i se intampla: ca aceiasi scena se
relua cu relative diferente, terminandu-se cu acelasi accident stupid, caruia
nu i se putea sustrage. Intelese deodata ca anume se si impotrivea acestui
lucru, cat de mult reusea, si, oricat se straduia, nu reusea sa il evite. O
deznadejde ca un fior il cuprinse, iar lacrimi de disperare si neputinta ii
incoltira in ochi. Nu intelegea de ce, de ce era neputincios si de ce trebuia
sa i se intample asta. Privi oameni din jur, cautand o cat de mica urma de
compasiune, daca nu macar atentie, insa acestia erau reci, impenetrabili, fara
culoare ca niste statui apatice si indiferente. Brusc isi aduse aminte de
"laptareasa" tanara din piata si alerga intracolo, traversand strada.
Tramvaiul fatal trecu inconjurandu-l cu lumina aceia alba,insa nu ii mai pasa.
Cand aceasta se resipi alerga tot spre piata exact din acelasi loc in care
lumina il cuprinse. Se strecura printre oameni si chioscuri pana ajunse la
taraba cu lapte. Acolo vanzatoarea statea incremenita intr-un zambet inghetat,
pierdut, privind aiurea. Se sprijini cu mainile de tejgea si se uita in ochi
ei, implorand, incruntandu-se, fara ca pe chipul acesteia sa se schimbe ceva.
Cand isi dadu seama ca nu avea cine sa ii raspunda fruntea i se descreti, iar
umerii ii cazura cu mainile atarnand blege pe langa corp. Se uita mirat la
dungulitele sortului care erau de un albastru spalacit, decolorat. Intinse
mana si atinse una din ele, iar degetul ii trecu prin bretea ca printr-un
mulaj de ipsos subtire si mucegait, sfaramitandu-se. Retrase degetul si in
urma lasa o spartura negra si rotunda ce desconspira goliciunea de papusa
inghetata a vanzatoarei.Era doar un manechin de ipsos imitand un zambet sters.
Se gandi la vanzatorul de la care cumparase ciocolata sperand un
raspuns, poate ca el nu incremenise asa, poate ca el era cheia acestui tot
absurd sinistru; din cate isi amintea el era strain de matinalele sale
obiceiuri de luni. Poate ca el era de vina...
Se intoarse dorind sa plece spre taraba de la iesirea din piata, dar
oamenii care animau locul disparusera, lasand piata pustie. Se uita spre
epava goala de ipsos a vanzatoarei dar disparuse si aceasta. Din curiozitate
privi statia de tramvai si constata ca era pustie, cum de altfel era si strada
si totul in jurul sau. Un sentiment de angoasa puse stapanire pe el, o panica
amestecata cu disperare si in acelasi timp cu ura si ciuda. Stia ca se sculase
de dimineata, isi facuse piata - era luni, asa cum mai facuse de multe ori si
pana atunci, si ca avusese un accident. Era clar pentru el lucrul acesta:
facuse un accident, i se putea intampla oricui. Nu intelegea de ce se tot
repeta, iar odata cuvantul "repeta" gandit isi dadu seama ca efectiv doar asta
se intampla - accidentul se repeta, si de ce nu putea sa scape de acest lucru.
Asta din moment ce de fiecare data se trezea ori acasa, in pat, ori in piata
sau pe refugiu statiei de tramvai, oricum, de fiecare data teafar. Si cum nu
se dovedea ca totul sa fie doar un vis, de ce nu putea sa evite accidentul?
De ce nu se termina odata?
Privi din nou spre statie si se intreba daca are sa treca peste linie
tramvaiul fatal nu si-ar face reaparitia. Ii era asa dor de zilele acelea
plate care uneori il innebuneau pur si simplu, in care nu facea nimic, le
astepta sa treaca, sa vina vinerea. Iar apoi week-end-ul in care muncea de
fiecare data pana noaptea tarziu, mort de oboseala asteptand sa treaca si
acesta, promitandu-si ca in saptamana care avea sa vina va face ceva in
privinta asta. Si luni dimineata nu era de mancare, facea piata, si o lua de
la capat. Ce nu ar fi dat sa se poata intoarce acasa, cu sacosa plina care
i-ar fi lasat urme groase si vinetii in palme din cauza aglomeratie din
tramvai ce il obliga sa o tina tot timpul in mana. Ii era greu sa accepte...
Fusese un accident stupid, fatal, si tocmai instinctul, si poate, de ce nu, si
intelectul, il facuse sa i se impotriveasca. Sa recreeze intamplarea, poate ca
in mintea lui, in ultimile secunde inainte sa moara, de mai multe ori, (nu se
spune despre cei care mor ca isi retraiesc viata in ultimile clipe inaintea
inevitabilului), tocmai ca sa accepte lucrul ca fapt implinit. Isi dadu seama
ca doar primul accident fusese real; restul accidentelor erau virtuale.
Trecu strada si nu se intampla nimic, totul era pustiu, sters, iar
in aer nu se simtea nimic. Se uita in lungul strazii, in ambele sensuri, in
piata ... nimic. Totul era calm. "Am murit" ... accepta. Iar odata gandul
formulat o lumina galbuie inconjura tarabele, piata, strada degradandu-se
treptat in albul acela strident, topind totul in jurul sau pana cand nu mai
vazu nimic, doar lumina. Lumina se transforma in Cuvant.

* *
*

Cadavrul se afla intins pe astfalt. Langa el o sacosa picurata cu
stropi de sange se rasturnase, dezvelind un colt de paine alba. Vatmanul
deschise usa si cobori, ridicand mainile a neputinta si mirare, mimand
nevinovatia. Se uita la cadavru, un om la vreo douazeci, trezeci de ani,
imbracat intr-o camasa verde si niste blugi vechi, cu un inceput de chelie,
si incepu sa se invarta pe sosea, nevenindu-i a crede. Niste indivizi coborara
din tramvai, iar pietonii, unii cu pungi sau sacosi in mana, se opreau
intreband nedumeriti: "Ce s-a intamplat?". Unul din cei coborati se apropie de
cadavru, ingenunchie si il privi atent. Ii palpa gatul cautandu-i pulsul.
-E mort, spuse acesta, sunt medic, asigura el cu o jumatate de gura.
Vatmanul incepu sa injure, un suspin trecu printre cei ce se oprisera pe
trotuar, iar lumea, cea care coborasera din tramvai sau cei ce trecusera
strada, se imbulzi roata langa cadavru. Vatmanul printre ei se jura ca nu il
vazuse, ca aparuse din senin de dupa tramvaiul oprit in statie.

NITA MIHAITA (c) mai, septembrie 1998