A fost o data o poveste despre povestea unei posvesti cunoscuta de toti cei carora povestile le sunt la indemana. Povestea primara, prima care s-anfatisat ulterior intamplarii vorbea despre niste trandafiri uscati in gradina nimanui, udati doar de nevoia unei pisici de lacrimi. Povestea de-a doua, ulterioara povestii ulterioara intamplarii propriu zise nu vorbea despre nimic. Pe-aceasta o stia doar Zaraf Mutul si-o depana in semne oricui avea rabdare si ochi sa-l vada povestind. Arata Zaraf gradina, imaginandu-i prin semne grandoarea de odinioara, reusea Mutul sa explice pana si cine era tanara garbovita de durere care isi purta pasii printre aleile atat de verzi, ingrijite cu migala. Dadea din mana opulent: "Ce vremuri dom'le",parc'ar fi vrut sa zica si chiar zicea, tot rasucind din degetul nostalgic. A treia varianta este a nimanui. A lui celui care l-a vazut pe Zaraf si nu l-a uitat. A celui care l-a inteles pe martorul Mutului si i-a dat nume incalcelii nededate cu infloriturile.

A fost o data o poveste a... am cam uitat s-o spun... poate imi da nebunul semn si mie...