agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2572 .



Inger, om, ratiune (partea a II-a)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bea3x ]

2002-10-11  |     | 



~2~



Absurditate

Ma intorsesem de ceva timp la radacinile mele. Vroiam sa fac ceva nou, dar care sa imi aminteasca totusi de trecut.

Pe atunci nu credeam in ingeri, nu credeam in stele si in Soare. Viata mea era ciudata, dar ma interesa totul in mica masura. Doream sa fiu bagat in seama, de aceea am invatat sa ma supar. Figura aceasta mi-a ramas pana acum, si mi-a intrat chiar in reflex.

Oamenii nu ma intelegeau, ma considerau un fel de singuratic, un ciudat de care le era frica; ma evitau, insa aveam un prieten de incredere. Am crezut ca este un prieten real, si abia apoi mi-am dat seama ca nu exista. Un prieten adevarat nu exista.

Ma intorsesem eu la radacini, si seva imi urca prin vene, intarindu-ma,intinerindu-ma. Hotarasem ca nu vreau sa abandonez aceasta viata. Mi se parea un trai de pomina, si eram fericit asa. Nu stiam unde vreau sa ajung, si nu stiam nici cum. Tot ce faceam, faceam din placerea plictiselii.
Pe atunci nu ajunsesem sa cunosc nici unul din adevaratele sentimente, si ma consideram frivol. Frivolitatea imi era asigurata de doza de copilareasca incredere in tot. Nimic nu era serios. Luam viata in ras, impreuna cu tot ceea ce presupunea ea.

Mi-am luat niste personaje, pe care nu stiam cum sa le folosesc. Nici nu le stabilisem trasaturile, si le-am implicat in piesa. Cred ca de fapt asa apareti voi, oamenii. Nimeni nu va atentioneaza. Nimeni nu va anunta. Totul e spontan si dureros. Mi-as fi dorit sa fiu un spirit, sa pot zbura alaturi de norii de pe cer, sa simt totul...la inaltime.

Meritam sa fiu singur, si totusi am cunoscut-o. Am iubit-o, pana m-am saturat, si apoi m-am chinuit in vesnicia mea.

Incepusem sa ma inalt, si alaturi de ea, eram in al noualea cer. Asteptam timid miezul noptii, cand urma sa redevina Cenusareasa. Asteptam clipa cand o voi saruta, stiind ca momentul imi va fi luat inainte de a-l avea.

M-am calugarit, am redevenit un singuratic, pedepsindu-ma pentru harul cu care am fost inzestrat.

Dumnezeu imi vorbea din cand in cand, mai tarziu din ce in ce mai rar, iar apoi deloc. M-am insingurat si de El, acuzandu-L ca s-a indepartat de mine, ca m-a uitat, si ca m-a lasat sa Il uit.

Adancit in gandurile mele, m-a surprins scartaitul usii...

-E tarziu. Tu nu dormi niciodata?

Nu vroiam sa ii raspund. Era prea frumoasa tacerea, ca s-o rup prin sunetul cuvintelor mele. Am vrut sa schitez un zambet, dar eram impietrit.

-Cred ca o sa te las singur. Poate nu am picat intr-un moment potrivit.

-Ba da, m-am trezit eu. Ba da, ai venit la momentul perfect. Incep sa imbatranesc aici. As vrea sa nu mai pot gandi. As vrea sa am momentul meu de liniste, de somn. As vrea sa nu mai vorbesc noaptea in somn de unul singur. Oricum nu ma asculta nimeni.

Pierdut parca in dezordinea lumanarii, se gandea la altceva. A urmat un nou moment de tacere. Nu ma mai gandeam la nimic, si incepuse sa imi placa starea asta de letargie.

-Stii, asa o sa racesti.

Excesul de grija ce mi-o purta devenise un fel de sprijin matern pentru mine. Adevarul e ca nu aveam nevoie de o mama in acele momente, dar era singurul; doar lui ii pasa.

-Nu-ti fa griji, i-am raspuns. Ma acopar cu aripile. Uite-asa. Tremuram totusi. Nici nu vedeam cum trecuse timpul. Soarele rasarise deja. Alta noapte nedormita...

-Daca mai continui asa, iti iau toate gandurile.

-Nu...nu mai poti.

Imi lipsea ceva. Nu stiam ce...o strangere de mana, o noapte dormita, o ora de liniste...

-Eu iti lipsesc.

A inceput sa imi citeasca si gandurile...

-Da.

-Nu, imi lipseste o nebunie fatala, ca cele pe care le faceam in tinerete.

Ma coplesise amintirea vietii frumoase, copilaresti. Aveam lacrimi in ochi, si pe obrajii arsi. O picatura mi-a cazut pe pumnii stransi. Aveam sange in palme. Nu mai aveam simtire.

-va continua-

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!