agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1258 .



INSEMNARE (3) Grand Canyon
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ghiocel ]

2002-09-15  |     | 



INSEMNARE A CALATORIEI MELE
(urmare)


GRAND CANYON

E Duminica la ora 6. Se crapa de ziua - fara prea mult zgomot de altfel – ceasul hotelului nu suna cum il programasem. Tot ceasul intern ma trezeste. Peste fix o jumatate de ora, eu, autocarul si soferul Jose facem jonctiunea mai precis decat un echipaj international, o naveta spatiala americana si statia orbitala “Mir”. Jose ma cauta pe lista si nu ma gaseste. Capitolul acesta e in mare primejdie, desi autobuzul e gol. Ca nu sunt pe lista ma bucura, intotdeauna le-am urat (mai ales cand nu eram in capul lor), dar ma gandesc cu groaza ce-o sa scriu despre Marele Canion, ca doar v-am promis. In fine, Jose da un telefon care nu-l lamureste mai mult, iar eu ocup triumfal doua scaune care oricum de-abia asteptau sa fie ocupate. Pe unul din ele imi instalez o geanta mica de voiaj, incarcata cu cele necesare traversarii desertului: sticla de apa, camila si aparatul de fotografiat. “Sa-ti iei cu tine filme multe” ma sfatuise Valerie. Da, dar tot ea mai spusese si ca imi obtinuse ultimul loc din acea excursie. Asa sunt eu, credul, prea iau lucrurile la propriu. C. avea dreptate.

O scurta oprire, la biroul “Vision Holydays”, pentru breakfast, mai mult ne separa decat ne uneste. Cei care zboara se urca in masinile lor zburatoare (si cand te gandesti ca pana pe la 12 ani vroiam sa ma fac pilot !), iar noi ceilalti, cam 25, ne aliniem pe doua randuri in spatele lui Jose, care va ajunge sa vada primul tot ce ne iese in cale. Epuizand tot vocabularul lui in Engleza, Jose ne ureaza bun venit si ne trimite, in grup, la doua filme. Sala e neincalzita, mai ceva decat la “Fane Patriotu” pe vremea Raposatului, sunt primul care stranut de atata aer conditionat, dar nu voi ramane singurul.

Filme am mai vazut (mai putin in clasa a X-a, cand mi-am impus abstinenta in vederea ratarii de la Olimpiada Finala), dar desertul nu. E primul care-l vad in viata (eu, nu el). Sa nu uitam ca am aterizat direct in oaza, nu l-am strabatut, sfasiat de sete si topit de caldura, ca emirul. Nici urma de nisip. E plat, pana cand intram in munti, si caramiziu, inainte si dupa. Muntii au forme de castele facute din nisip si apa, ceea ce, pentru un veritabil claditor de castele de nisip, e o blasfemie, el le construieste intotdeauna fara liant. As putea spune ca drumul serpuieste printre ei, si ca privelistea defileaza pe langa noi, si ca autobuzul se asterne temeinic la drum, dar acestea ar fi toate clisee, si, desi am foarte multe, conform sfatului lui Valerie, le pastrez toate pentru Marele Canion.

Ochii mei trag insa cadru dupa cadru. Din fericire, pe partea mea nu bate soarele, asa ca nu sunt nevoit sa trag draperiile. Tot ce va urma va fi asadar fara perdea.

Fetele de pe scaunele din dreapta–fatza mea (cam la 20–25 de ani) se separa, una din ele trece pe scaunul din fatza mea, si deci dispare din cadru, cealalta (aveam sa aflu ca o cheama Nancy) il ocupa tot cu un T-shirt alb si un short turcoise, la fel de stramt pe cat de scurt. Tipul care e in grupul lor, in spatele lui Nancy si, fara voia lui, in dreapta mea, nu se misca, si fiind prea mare, nu incape in cadru. Nancy in schimb imi capteaza pentru un timp (prezentul) atentia si pentru alt timp (viitorul) privirea. Sa nu ma intrebati de ce, ca nu stiu. Dar incerc sa-mi explic. Poate ca pentru felul in care incearca sa-si gaseasca o pozitie comoda pentru dormit. E ca un copil in prima zi la Gradinita cu program prelungit. Nancy incearca intai sa-si rezeme capul pe bratul scaunului dinspre geam, se schimba cu capul spre mine, ca in sfarsit sa revina la prima pozitie. O unda de fericire i se citeste pe fata (nu e patucul de acasa, dar macar are televizor in camera) si mai multe raze de soare se joaca decent (pana la nivelul short-ului), conturandu-i picioarele si asa bine conturate. Scena ar parea erotica, dar in acest caz ar trebui sa redefinim erotismul ca pe ceva cald, luminos, ceva la care nu poti sa nu privesti si chiar ai voie. Cine a zis foc de tabara ? A glumit, dar nu e departe.

Banuiesc ca autocarul lui Jose a servit in Tabara de la Bran si la Scoala de Ofiteri de Rezerva de pe Targsor. Altfel nu-mi explic de ce toata lumea, mai putin Jose, e rapusa de somn (cliseu motaind). Fiecare adoarme, mai devreme sau mai tarziu, in Nevada sau in Arizona, in zona de cactusi, vegetatie post desertica sau de platou inalt, zone pe care le strabatem cam in 4 ore. Timp in care trecem un Colorado de culoarea short-ului mai sus mentionat, epuizat de munca la Marele Canion si temperat de barajul Hoover (e vorba de Colorado). Dupa 11 septembrie e interzis accesul la Lake Mead si Hoover Dam, asa ca ne indreptam, plini de clisee, direct spre locul cel mai larg al lungului canion, South Rim.

La Tusayan, aproape de intrarea in Parcul National, cam pe la ora 12, ne oprim si ni se ofera , pentru ca tot o platisem, o masa-bufet destul de buna. Jose, obosit de cat de mult tacuse, e inlocuit cu un ghid local, Martin. Cu el facem turul locurilor, oprit, privit, pozat/filmat, admirat. Martin e o Enciclopedie si se lasa citit cu placere. Culmea e ca nu ma las pacalit de glumele lui, in general istorii cu turisti stupizi punandu-i intrebari tot atat de stupide. Adica le iau ca glume. Care o fi chestia cu credulitatea mea? Probabil cred in iluziile pe care mi le creez singur, si nu in cele pe care incearca sa mi le creeze altii. Aceasta dilema fiind lamurita si inca la nivel inalt (2500 m altitudine, suntem la nivelul de sus al canionului, sub noi nu e decat genune, si Colorado abia se vede jos in vale), il ascult cu atentie pe Martin si il incit cu intrebari. Stie tot. Toate teoriile geofizice sau extraterestre privind formarea Marelui Canion. Aici, la South Rim, canionul are cea mai mare deschidere (22 miles), vechimea e cam de 3 milioane de ani, si roca in care s-a sapat e cand rosiatica (minereu de fier raspund eu din reflex), cand verzulie (coclita ca si clopotnitele, deci cuprifera), cand alba (aici un pusti ca baiatul lui Toni Soprano, dar evident mai dus la scoala decat acela, mi-o ia inainte cu metamorficele). Clima e uscata, de aici incendiile dese vara. Si ninsorile iarna (uscate! umiditate 30% cand ninge!) care nu se topesc, ci sublimeaza (Martin explica, dar nu gaseste sau nu stie cuvantul). De asemenea imi atrage atentia istoria cu cele doua specii de veverite care populeaza fiecare un mal al Marelui Canion, fara ca vreodata sa se fi descoperit macar un exemplar al uneia din specii pe malul celeilalte. Ciudat, mai ales ca suratele lor din restul Americii de Nord sunt foarte curioase ? Chiar asa de certate sa fie ?

Martin ezita doar cand il intreb cand a devenit zona teritoriu american. Parca n-ar vrea sa stie, arunca un razboi cu spaniolii pe la 1850 si ca stat american pe la 1890. Pai, Martin, asta e foarte important, in primul rand pentru Jose, care in alte conditii ar fi condus fericit, vorbind tot timpul, un autobuz neventilat, plin de desagi tarcati si de gaini zburataoare. In al doilea rand pentru tine, tu n-ai mai culege aplauze la canionul larg deschis in fata unor turisti la fel de necunoscatori ai limbii lui Balboa ca si tine.

Fac cunostinta cu grupul celor trei (sunt din Boston), dar, dupa cum s-a vazut, retin numai un nume, cel in short.
Ma pozeaza, ii pozez, ne pozam. Lumina e plata, de amiaza, nu da contraste, aerul e usor in pacla, cum vor iesi oare pozele ? Singurele contraste le dau cerul albastru si senin, costumul negru si palaria neagra de Texan ale lui Martin si shortul turcoise care se plimba nestingherit prin acest capitol.

E aproape ora 4 dupa amiaza cand il recuperam pe Jose si il pierdem pe Martin, cel mai bun ghid in locuri deschise pe care l-am ascultat vreodata. Pe prima parte din drum incerc sa fixez imaginile in memorie. Sunt intrerupt de la ocupatia asta gospodareasca de Nancy care se agita, se duce la Jose, se intoarce cu un fel de statie telefonica, incearca sa sune undeva. Intreb ce s-a intamplat, imi spune ca si-a uitat punga cu suveniruri cumparate la Yayapai Point. Si ca incearca sa dea de Martin, poate i le aduce la Tusayan. Incerc sa o consolez, ti le va trimite, si eu mi-am uitat si regasit ochelarii pe aeroport, si apoi ii spun in gluma: “Cred ca de fapt vroiai sa-l revezi pe Martin”.

Mai schimb cateva vorbe cu grupul celor trei, ma intreaba cum a fost la 11 septembrie si ma invita la multele pungi cu chips-uri cu care s-au aprovizionat. Ii refuz politicos, eu am viciul meu cu fumatul, nu-mi mai trebuie altul. Le dau cate o carte de vizita, sa ma sune daca vin prin New York. Nu dau semne ca vor face asta prea curand si ii inteleg de ce. Filmele, altele doua, ne ocupa tot timpul pe drumul de intoarcere si de-abia ca am timp sa observ cat de repede se lasa noaptea, in munti ca si in desert. Nimeni nu doarme, semn ca Jose a terminat la dus provizia de bromura.

Debarcam, rand pe rand, la hotelurile originale. E ora 9:30 seara cand imi refac fortele la bufetul hotelului. Continui pana pe la 2 noaptea expeditia de peste zi, in mirajul stralucitor al Vegas-ului.(ca tot imi ramasese un cliseu)

Miraj care, pentru mine, va mai dura inca o zi.


P.S. (va mai urma ? e scrisa toata de acum aproape un an, dar ma intreb daca pentru cititor nu e deja prea mult; cine ma sfatuieste ? miriapodic, ar mai fi de trantit pe podea inca 3 bocanci)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!