Impresie din pelerinaj : Mănăstirea RÂMEÞ județul Alba

Rămân profund impresionată în fața măreției aspre, legendare și a frumuseții sfidător- liniștitoare a unui loc minunat ca de basm, desprins parcă de lumea reală atât de agitată a modernismului stresant.
Îmi hrănesc ochii minții și inima lovită de uraganele vieții pământene cu anafura frânturii de Rai pământean ce înconjoară piosul sălaș al credinței, mănăstirea RÂMEÞ. În fața acestei oaze de înțelepciune cultivată sunt provocată involuntar la meditație adâncă, atât eu cât și orice pelerin care îndrăznește să-i calce pragul îmbietor-primitor.
Și cum să nu repet în gând convingătoare de ceea ce spun și cu regret pentru ce-i care nu recunosc că : Raiul și Iadul sunt pe pământ, depinde ce vrei să alegi pe drumul capricios al vieții.
Îndrăgostindu-mă de această perlă dură de credință așezată pe un umăr aspru de deal stâncos și sărutată zilnic pe fruntea liniștită de bătăile clopotelor de argint, trimit ecouri de rugăciuni prelungi cu speranță spre cerul de iertări.
Aplecând genunchiul inimii la rugăciune împreună cu măicuțele pioase, alături de atâția oamenii încercați de duritatea vieții, simt tăria miraculoasă a liniștii sufletești și a conștiinței spovedite punând stăpânire pe toată ființa mea.
Cu fruntea matură încărcată de poverile celor treizeci și doi de ani de la prima mea excursie în acest locaș sfânt, alături de cel care urma să-mi fie soț și cu dorința patetică de ai resimții îmbătătorul parfum al mirului creștin făcător de minuni, mi-am întărit prietenia spirituală pe veci cu soțul meu aflat acum dincolo de hotarele vieții. Savurând lacomă bucuria pelerinajului și primele amintiri a unui început de drum lung și capricios este imposibil dragii mei să nu recunosc din adâncul sufletului, că în această mică oază de liniște creștină l-am simțit pe Dumnezeu mai aproape de mine ca niciodată.

26 – 08 – 2002