agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2186 .



(Pe tatăl meu îl chema Niklas și era ursuz... Tatăl tău nu avea nume de sfânt dar se dorea unul)
proză [ ]
Odelia's (8)
Colecţia: Alterus

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [takze inny ]

2007-03-09  |     | 



Pe tatăl meu îl chema Niklas și era ursuz.
Nu că asta ar fi contat prea mult. Atâta timp cât a trăit, nu am reușit să îl ignor nicio clipă. Mai ales dimineața când își citea ziarul. Mai ales seara când întors acasă ne lua pe rând în brațe și ne spunea: "Parcă ați mai crescut puțin cât timp am lipsit!"

Tatăl tău nu avea nume de sfânt dar se dorea unul.
De o corectitudine declarată și demonstrată. Germanofil, avea ceva de militar. Era mai militar decât militarul polonez cu care Silvia găsise de cuviință să calce în picioare granița, pe ascuns față de mamă, tată și țară.

Ai mei aveau ochi albaștri. Silvia avea ochi albaștri, Niklas avea ochi albaștri, eu și Michal așijderea.

Tu, Inny, ai ales negrul de muscat hamburg încă dinainte să ieși în lume cu picioarele înainte.

Acesta era doar unul dintre motivele pentru care multă vreme tatăl tău cu ochi albaștri a evitat să te privească. Era veșnic plecat, veșnic preocupat de planurile lui arhitectonice. Defrișa pământuri virgine, azvârlea acolo cartiere întregi de cuburi de beton cu ferestre mici, apoi venea acasă cu lăzi întregi de fructe exotice și cutii în care ciocolata cu alune întregi își înșiruia cuminte turmele de elefanți, și spunea: "Vedeți câtă grijă am eu de voi?" Avea grijă de voi. Era un sfânt cu ochi albaștri. Căpitanul generos în lucruri al familiei. Dictatorul pe ascuns însetat de aplauze al casei.

Voi trei, îmbrăcați la patru ace, în dreptul colonadelor cu zorele primăvăratice. Ana privind undeva înainte, cu încredere, spre viitorul în care va putea fi la fel de mândră cu tine cum este cu el. Tu, holbându-te nepermis la porumbeii din streașina casei de vizavi. Și Dragu, cuprinzând umerii Anei cu un braț puternic, pe manșeta căruia strălucește un buton de chihlimbar mare cât toate lipsurile celor de peste drum.

S-ar putea crede că ai avut o copilărie fericită. Înconjurat de dragostea caldă, dincolo de toate greșelile, a mamei, aproape sufocat de pretențiile bine intenționate ale tatălui. Înfofolit în hăinuțe de capitală și îndopat cu toate fructele pământului. Privit cu pioasă, tăcută îngrijorare de bunicii din casa cu porumbei. "Îl răsfață și îl strică. Nu are săracul nici măcar o pereche de pantaloni ca lumea. Parcă ar vrea să îl facă balerină. Ce-o să se aleagă de copilul ăsta..."

Viața ar fi fost bună acolo, dacă Ana nu ar fi încercat să scoată din tine ceva ce în mod obiectiv nu erai. Și Dragu nu zicea nimic. Încă. Deși tare i-ar mai fi plăcut să te prezinte prietenilor lui, prezenți atât de des în biblioteca întunecată, ca într-un club secret, cu țigările lor parfumate și mașinile străine înșiruite la poartă ca în fața unei ambasade.

"Tina, tu du-te în camera ta. E o reuniune de bărbați. Te-ai plictisi." Și fără ca Ana să știe, fără ca Dragu să bănuiască, prietenii iluștri aveau convingerea că ființa aceea mică, ținută ascunsă, suferă de autism. O convingere pe care o țineau pentru ei, fiindcă Dragu le era prețios din multe puncte de vedere, mult mai importante. Deci: "Trebuie că aveți un copil genial." "Îi place să stea singur, să se joace, să deseneze, nu ne face nicio problemă." "Trebuie că sunteți mândri de el, cu siguranță va învăța foarte bine la școală."

Sentimentul că ai în părinți niște prieteni apropiați nu a ținut foarte mult. Într-o seară, la masă, ți-au spus că nu mai ești un bebeluș și ți-au cerut să le spui mamă și tată. Adio Ana, adio Dragu. Singurul nume care mai rămânea în picioare era numele făcut din hăinuțe dantelate și dorința neîmplinită, atât de puternică încât nu mai conta cât de greșit se manifestă, a unei femei. Numele infantei. Numele infamiei. Tina.

Tina a murit subit într-o zi de vară fierbinte care urma unei nopți de vară fierbinte, când, aflați pe terasa unui hotel din Mangalia, unul dintre băieții mai mari ai prietenilor de familie s-a apropiat rânjind și ți-a ridicat fustița turcoaz. Ana a pălit intens, venele de pe tâmple i s-au făcut de cerneală, apoi s-a împurpurat pâna în decolteu. Prietenii ar fi vrut să ignore incidentul.

Dar Dragu a plesnit agresorul, te-a luat pe sus si nu s-a oprit decât într-un magazin cu miros de plastic nou, în dreptul unui coș cu haine învălmășite. Te-a dezmierdat pe creștetul serafic, cu o privire în care se amestecau un fel de tristețe și o umbră de vinovăție. Cu cea mai blândă voce de până atunci, ți-a cerut să alegi din coș ce vrei să porți. "Trebuie să schimbăm hainele astea urâte, că râd copiii de tine. Ia uită-te, nu ți-ar plăcea mai bine niște pantalonași? Scurți?"

Iar tu ai început să râzi ca în ziua șireturilor. Aproape isteric. Cu chipul tău de îngeraș acoperit progresiv cu pete de veselie și furie tardivă. Ai apucat febril tot ce semăna cu hainele purtate de băieții mai mari. Un tricou fără desene, un șort negru, niște săndăluțe nefinisate, din piele subțire și cam rugoasă.

"Aveți mai multe asemenea? Dați-mi câte trei din fiecare." Vocea lui Dragu redevenise fermă în fața vânzătoarei perplexe, a cărei privire trecea de la fetiță la bărbat și iarăși la fetiță. "Dar sunt hăinuțe de băiat." "Exact. Încă trei exemplare din fiecare te rog." De data asta sunase dur. Cu toată duritatea de care își ferise femeia, Dragu se adresa acum unei necunoscute a cărei singură vină era aceea de a-și exprima confuzia. Sub aceiași ochi măriți, a smuls de pe tine rochița, săndăluțele de plajă și bluza bufantă, operând ca un magician transformarea.

Cea mai mare parte din Tina a rămas în magazinul acela. Restul, într-o frizerie. Înapoi spre restaurant au pășit apoi veseli un bărbat încă tânar și un băiețel cu urechiușele clăpăuge acum vizibile, cu picioare puternice și bronzate, care râdea cu gura până la urechi și refuzase să fie purtat de mânuță.

Nu vă aștepta nimeni acolo. Ana era în camera de hotel, cu draperiile trase, jelindu-și în neștire fetița pe care de fapt nu o avusese niciodată.

***

De la Tina la Tinu era cale scurtă de două vocale, dar lor le-a luat patru ani și un incident iremediabil să te admită ca atare.

Și iată că erai un puști gol goluț în colac, pe plaja de la Mangalia, pozând pentru veșnicul album de familie. Erai fericit, uitaseși. Ei însă nu. Ei te priveau cu niște ochi alarmați. Ana, ca și când nu te-ar mai fi recunoscut. Dragu, cu ochii umezi de un albastru mohorât, pândea îndeaproape jocurile celorlalți băieți.

După-amiaza începuse cu zvonuri de ceartă în camera vecină. Acum prietenii de familie se însoreau la distanță de câteva cearceafuri. Toni și Pavel jucau volei în șorturile lor prea largi, adolescenți cu mușchi unduioși și pielea lucioasă de transpirație și apă sărată. Din când în când te priveau cu rânjetul acela ciudat pe buzele pline umbrite de puf. Toni intrase în cadru stricând poza. Nimeni nu știa încă. Tu uitaseși. Obrazul lui fin mai purta încă urma palmei grele a tatălui tău. Îmbujorat, dar fără alte semne; de remușcare sau vină. Tu erai fericit și te simțeai liber. Făceai castele de nisip. Dragu te întreba uneori dacă te simți bine.

Râdeai. De ce nu? Doar aveai un simț de autoconservare puternic.

Urma să îți dai seama de asta mult mai târziu, deocamdată totul era în tine, bine șters cu un burete ud. Mai ales noaptea de dinainte când ei toți cinau pe terasa hotelului și tu, cu băieții în cameră, atingeai cu un sentiment de vinovăție mașinuțele care miroseau metalic a nou. Totul era șters cu buretele amiezii din magazinul mirosind a plastic și a rufe curate. Te simțeai liber. Dar nu erai. Și curând statutul tău de prizonier avea să se reinstaureze. De sub auspiciile nevrotice ale Anei, sub auspiciile puritane ale lui Dragu. Același prizonierat, cu legi schimbate.

Deocamdată pozai pentru albumul de familie în puști normal. Patru ani, piele multă, colac, dinți mărunți, urechi decoltate, jucării de băiețel. Un cal de plastic roșu, o minge de fotbal. O atracție ciudată în direcția lui Toni. “Tată, pot să joc fotbal cu băieții?” “Nu, Toni e un derbedeu, stai aici cu mama”. “Dar mama nu mă mai iubește. Și nu mai port rochiță”. “Mama nu se simte bine. Dar o să-i treacă. Toni însă tot derbedeu rămâne. Ascultă de tata și ferește-te de băieții mai mari. Sunt periculoși.”

___
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!