agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7709 .



Avarul de Moliere
proză [ ]
Actul I-II Scenele 1- 3.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clarissa ]

2006-12-08  |     | 



ACTUL III

Scena 1

Harpagon, Cleante; Elise, Valere, doamna Claude (care ține o mătură în mînă), jupînul Jacques, Brindovoine, La Merlouce

Harpagon: Veniți toți la mine, pentru că trebuie să vă poruncesc ceva. Vino mai aproape madame Claude, pentru că trebuie să-mi încep comenzile cu domnia ta. Bun, văd că ai deja arma de lucru-n mînă, bravo! Madame Claude, trebuie să faci curățenie prin toate cotloanele, prin toate colțișoarele, dar să nu te prind că zgîrîi mobila cu mătura. La masa de seară aranjează discret și frumos sticle fie ele și goale, farfurii dar aveți grăjă să nu spargeți vesela că v-ași ars. Vă opresc bani din simbrie.
Jacques: ( aparte) 0 politică foarte înțeleaptă.

Harpagon: Poți pleca. La treabă, nu pierde timpul de pomană. Acum tu, Brandovoine. Tu trebuie să speli paharele, să servești vinul la masă. Să nu servești decît atunci cînd fac eu un semn discret și te rog să te prinzi la timp. Numai dacă simți că se îneacă invitatul cu vreo bucată de pîine sau moare de sete torni cîte un pic în pahar, deci atenție, numai atunci.
Încearcă să-i faci pe musafiri să li se aplece de la mîncare, să le fie greață, ca să li se taie pofta de băut. Să servești cît mai multă apă potabilă Ca să se sature în asemenea hal la felul întîi, încît să nu mai poată să servească felul doi și să nu mai ceară nici vin.

Jacques: Desigur. Vinul se urcă imediat la cap.

La Merloche: Trebuie să de dăm hainele de lucru jos?

Harpagon: Da, dar abia după ce vin musafirii. Cum apar la poartă, cum vă dezbrăcați. Dar în timp ce vă dați hainele jos să nu dea naiba să le rupeți cumva.

Brindovoine: Stăpîne, vesta mea e pătată în față cu petrol, lampant.

La Merlouce: Și pantalonii mei sînt plini de găuri, tot turul e ciuruit, e numai găurele de toate mărimile.

Harpagon: Tacă-ți felanca! Așează-te cu livreaua spre perete, arată-ți fața cum trebuie musafirilor, astfel ca lumea să se uite la tine în față și nu la pantaloni.

(Harpagon ridică pălăria în fața lui Brindovoine ca să-i arate acestuia cum să-și acopere pata de ulei de pe vestă). Iar tu, să-ți ridici pălăria în așa fel încît să nu ți se vadă găurile de pe turul pantalonilor. Trebuie să te plimbi pe lîngă masă așa cum îți arăt eu acum. (Brindovoine și La Merlouche pleacă): Iar tu fetițo să te plimbi cu tava pe lîngă masă ca să nu lași să se spargă ceva, să fii pe fază. Servitul se potrivește unei tinere gentile ca tine. Între timp să te pregătești să-ți primești cuviincios viitoarea mamă pe care trebuie să o însoțești și pînă la Obor. M-ai înțețes?

Elise: Da tată.(iese)

Harpagon: Iar tu, fiule, trebuie să-ți mai repet încă odată povestea ca să ierți cu bunătate și te rog să te porți cu respect și pietate cu viitoarea mea soție. Să nu te uiți urît la ea.
Cleante: Nu, tată, de ce să mă uit urît la ea?

Harpagon: Pentru că eu pot să-mi închipui ce simt copiii cînd primesc o mamă vitregă. Lasă că știu eu că nu-ți privești mama vitregă cu ochi buni. Dacă vrei să-ți înghit ultimul scandal și să mă faci să nu-mi amintesc de el te rog să te porți cu viitoarea ta mamă vitregă așa cum se cuvine.

Cleante: Da, este adevărat că nu doresc o mamă vitregă, dar mă voi comporta decent cu ea, trebuie să-ți promit. O so o primesc frumos, nu-ți fă griji. Chiar dacă trebuie să joc teatru ți să mint, o să-ți fac hatîrul.

Harpagon: Ia aminte deci, să n-o faci din noi lată!

Cleante: Nu o să se plîngă ea de mine.

Harpagon: Cu atît mai bine. (Cleante pleacă). Iar acum am nevoie de sfatul tău, Valere.
Ascultă, Maitre Jacques, stai pe aproape ca să fiu sigur că nu fugi pe undeva tocmai atunci cînd am mai mare nevoie de tine.

Jacques: Stăpîne, aș vrea să vă întreb dacă mai întîi: doriți să vorbiți pentru început cu birjarul sau cu bucătarul? Pentru că nu este decît una și aceiași persoană, adică eu.

Harpagon: Cu amîndoi.

Jupînul Jaques: Dar cu care dintre ei mai întîi?

Harpagon: Cu bucătarul.

Jupînul Jaques: Bine, așteptați puțin. (se duce în spatele scenei ca să-și pună pe cap un turban de bucătar. Revine, purtînd o lingură mare de lemn în mînă, ca pe un sceptru):

Harpagon: La dracu, de însemnă toate astea?

jacques:Acum puteți să-mi vorbiți: sînt numai urechi!

Harpagon: Maitre Jaques, m-am obligat ca în această seară sublimă să primesc oaspeți. I-am invitat la mine la cină.

Jacques: S-a întîmplat o minune cerească.

Harpagon: Ce-ați putea găti bun pentru noi?

Jacques: Aș găti eu ceva bun, sărmanul de mine, dar de unde bani pentru asta?

Harpagon: La dracu, bani, bani, mereu bani! Parcă v-ar fi crescut cuvîntul ăsta pe limbă. Cum deschideți gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiți neapărat despre lucruri neplăcute? De cînd vă treziți și pînă mergeți la culcare, nu pomeniși decît despre bani.

Valere: Maitre Jacques, răspunsul dumitale este atît de absurd și de penibil...Oricare bucătar poate să improvize pentru că aici stă secretul acestui meșteșug! Orice om de bine care are bani poate să gătească ce-i poftește inimioara pentru că are bani. Dar adevărata artă a unui maestru culinar stă in imaginația acestuia, de a găti ceva bun și constistent care să nu coste bani. Cel mai ușor lucru de pe pămînt este să mănînci cu bani. Ei, dar adevărata artă este să mănînci bine dar fără bani, aici este cheia priceperii, pentru că un bucătar adevărat poate să gătească ceva formidabil fără să cheltuiască o lețcaie.

Jacques: Ceva bun și fără bani?

Valere: Exact.

Jacques: Stăpîne și domnule Valere, dacă credeți că puteți să faceți acest lucru singuri, atunci eu mă dau la o parte. Descurcați-vă cum știți că eu n-am învățat asta, nu știu cum să gătesc ceva care nu costă.

Harpagon: Iar acum vreau ca să-ți închizi pliscul și să asculți: de ce avem nevoie?

Jacques: Păi nu aveți un maestru de ceremonii? Să vă aranjeze el o masă bună cu bani puțini.

Harpagon: Știu, dar mie mi-e poftă să te-ntreb pe tine, nu pe el.

Jacques: Cîte persoane vin la masă?

Harpagon: Cred că opt sau nouă. Dar gătești numai pentru opt, dar destul de mult cît să ajungă pentru zece.

Valere: Se înțelege de la sine.

Jacques: Atunci avem nevoie de patru castroane mari pentru supă, cinci castroane mici pentru sos, platouri mari și mici pentru aperitive și friptură..

Harpagon: La dracu, nu mă pun acum să hrănesc tot orașul.

Jacques: Ca friptură v-aș recomanda o...

Harpagon: (îi astupă gura cu mîna) Gura! Nu te potolești odată, pramatie? Vrei să mă ruinezi?

Jacques: Ca aperitiv aș putea...

Harpagon: Încă? Nu vrei să taci, deci? (iară-i astupă gura cu mîna)

Valere: (către Jacques) Mi-e teamă că dumneata vrei să-i saturi pe toți pînă crapă. Crezi tu că acest domn cumsecade și-a invitat pritenii la masă cu intenția de a-i ucide? Citește numai cîteva sfaturi medicale sau întreabă un medic al orașului dacă vine pe aici despre mîncare: tot ce se mănîncă este dăunător și cu cît mănînci mai puțin cu atît ești mai ușor și ai conștiința mai liberă.

Harpagon: Așa da. Vorbește înainte că bine vorbești. Bravo!

Valere: Bunule Maitre Jacques, mie mi-e teamă că dumneata cu această masă pompoasă pe care vrei să ne-o oferi, ne pregătești deja și o groapă la cimitir. Trebuie să mîncăm din politețe, mai mult simbolic, să gustăm și să ne săturăm din arome. Nimeni nu ne obligă să mîncăm pînă crăpăm. Nu cunoști maxima antică:” trebuie să mănînci ca să trăiești, nu să trăiești ca să mănînci”?

Harpagon: Oh, ah, ce frumos ai vorbit. Vino în brațele mele și lasă-mă să te îmbrățișez pentru aceste cuvinte. Această maximă este cea mai frumoasă maxmă dintre toate maximele pe care le-am auzit vreodată. Trebuie să trăiești atîta vreme cît poți mînca și nu să mănînci a să nu poți trăi...sau cum?

Valere: Trebuie să mănînci ca să trăiești, nu să trăiești ca să mănînci.

Harpagon: (către Jacques) Ai auzit deci. (către Valere) Cum se numește acest mare om care a scris aceste cuvinte sublime?

Valere: Sincer să fiu, nu-mi mai amintesc.

Harpagon: Scrie-mi iute acest text pe hîrtie. Vreau să-l scriu pe un pergament cu litere aurii, să-l pun în ramă și să-l agăț deasupra căminului în sufragerie.

Valere: O să fac acest lucru. Lăsați-mă pe mine să mă îngrijesc de toate, o să aranjez eu cum trebuie această cină. O să fac eu rost de ce trebuie

Harpagon: Bravo, așa-mi place.

Jacques: Foarte bine. Atunci nu mai trebuie să-mi bat eu capul cu asta. Mai puțină osteneală cu atît mai bine.

Harpagon: (către Valere)Trebuie să optați pentru niște feluri de mîncare simple, din care se mănîncă puțin dar care satură cît două porții mîncate odată. Cred că ar fi bine să gătiți niște ghiveci călugăresc cu mazăre și salată de sfeclă roșie sau o tocană de cartofi și vinete iar ca desert niște compot de mere pe care nu trebuie să-l îndulciți foarte tare.

Valere: Nu vă faceți nici un fel de griji, am eu grijă de toate.

Harpagon:Iar acum tu din nou, Maitre Jacques. Am nevoie de trăsură.

Jacques: Așteptați puțin. Vine imediat birjarul. (se îmbracă repede cu o pelerină de birjar și vine grăbit cu pălăria și biciușca în mînă) Spuneți acum!

Harpagon: Curăță bine trăsura și dă o fugă pînă la piață. Spre seară trebuie să te duci să le aduci pe invitate aici cu trăsura.

Jacques: Pă ce facem cu caii stăpîne? Abia pot să se mai ridice din iesle. Nici nu mai știu cînd au primit ultima oară de mîncare, că au început săracii să roadă lemnele din grajd. Dacă dumneavoastră vă place să postiți e treaba dumneavoastră, dar caii nu trebuie să postească domnule, că sînt animale de povară. De ce-ițineți și pe ei la regim, săracii, că au ajuns ca niște schelete, a mai rămas doar umbra lor, nu mai pot nici să mai stea drept în picioare de slăbiți ce sînt.

Harpagon: La dracu, de ce le merge rău, că doar nu fac nimic în grajd.

Jacques: Și de aceea trebuie să-i înfometați, pentru că nu-i punem la jug? Cred că le-ar merge mai bine dacă i-ați trimite la arat stăpîne decît să moară de foame în grajd, săracii. Măcar la țară ar mînca și ei ca niște cai normali. Mi se rupe inima cînd mă uit la ei, cît de mult au slăbit, de au ajuns numai piele și os. De multe ori fac eu economie și le cumpăr din banii mei ceva nutreț. Nu-mi pare rău dacă-mi rup de la gură pentru asta, că sînt animale, sînt niște suflete sărmane.

Harpagon: Hai lasă-i acum, că nu vor crăpa pînă la Obor și-napoi. Nu fac cine știe ce efort, că nu-i departe de aici.

Jacques: Nu mă atrage deloc inima să-i scot în oraș, mi-e teamă să nu cadă pe drum. Nu vreau să-i am pe conștiință și să-i lovesc cu biciul în halul în care sînt. Vă spun eu că nu vor putea trage trăsura după ei, că abia stau ei pe picioare.

Valere: Domnule Harpagon, l-aș putea ruga pe vecinul Picard să mîne caii, mai ales că de Maitre Jacques am nevoie toată ziua în bucătărie.

Jacques: Cum doriți, e mult mai bine așa pentru mine.

Valere: Maitre Jacques a vorbit cu rațiune.

Jacques: Nu aveți deloc milă, domnule Valere...

Harpagon: Iar acum vreau liniște!

Jacques: Stăpîne, nu-mi plac mincinoșii și lingușitorii. Domnul acesta vă lingușeste doar, nu vedeți? Are el grijă de pîine, de vin, de lumină de mai știu eu ce naiba, numai ca să vă intre pe sub piele. Vrea să profite de pe urma dumneavoastră, nu vedeți? Sînt atît de supărat cînd văd cîtă nedreptate este în lumea asta și cît de rău clevetesc și vă batjocoresc ceilalți cetățeni ai orașului. Chiar dacă nu sînteți meru bun, eu vă respect totuși ca pe cea mai scumpă comoară din lume.

Harpagon: Aș putea afla de la tine ceea ce vorbesc ceilalți pe la spate despre mine?

Jacques: Da, dar mi-e teamă că o să vă supărați pe mine.

Harpagon: Nici nu-mi trece prin cap să mă supăr.

Jacques: nu mi-o luați în nume de rău, sînt sigur că o să vă supărați.

Harpagon: Nu, deloc, de ce să mă supăr? Știi că nu sînt supărăcios dinn fire.

Jacques: dacă aș f știut mai demult că nu vă deranjează vă spuneam eu. Vai cum se bîrfește pe seama dumneavoastră, domnule...

Harpagon: Dar nu, la naiba, de ce m-aș supăra?

Jacques: Și totuși nu îndrăznesc să vorbesc despre asta că o să vă supăr foarte tare.

Harpagon: Deloc. Am spus odată că nu și nu rămîne. O să-mi faci o bucurie spunîndu-mi ce vorbește lumea despre mine. Vreau să fiu informat.

Jacques: Dacă țineți morțiș ei uite că vă spun: Mai întîi povestesc despre dumneavoastră că sînteți în cale afară de econom. Unul spune de exemplu că ați dublat numărul posturilor și ați scurtat numărul sărbătorilor din calendar ca să vă siliți familia și servitorii să mănînce mai puțin. Alții spun că de Crăciun vă certați cu familia și concediați servitorii pe termen scurt iar după sărbători i-aduceți înapoi, numai pentru a nu le da vreun cadou. Altul spunea alaltăieri că ați dat pisica vecinului în judecată pentru că n-a plătit taxe că a trecut prin grădina dumneavoastră și că v-a furat odată niște oase de pui din care voia bucătarul dumneavoastră să mai facă odată supă, după ce fuseseră fierte pentru prima supă. Un altul povestea că ați furat grăunțe din ieslea cailor ca să le fierbeți pentu masa de seară ca garnitură. Se spune că v-a prins grăjdarul și v-a snopit în bătaie pentru că nu v-a recunoscut pentru că era noapte și foarte întuneric și a crezut că sînteți un hoț. Sînteți de rîsul lumii, domnule, toți vă arată cu degetul și spun că sînteți zgîrcit care-și ascunde banii, că sînteți cel mai bogat și mai zgîrcit om din oraș dar vă lăsați familia să moară de foame. Toți spun că nu vedeți altceva pe lumea asta în afară de bani și că nu aveți nimic sfînt.

Harpagon: (ia o bîtă și-ncepe să-l lovească) Iar tu imbecilule, tîlharule, porc de cîine și derbedeu de bucătar, de pezevenghi de...de...

Jacques: Deci așa! Nu v-am prevenit că o să vă supărați? Va-am spus doar că adevărul nu vă va face plăcere.

Harpagon: Învață să vorbești cu oamenii, idiotule.








Scena 2

Maitre Jacques, Valere.

Valere: (rîzînd) După cum văd, nu v-a fost deloc prețuită sinceritatea.

Jacques: Dar mai duceți-vă și dumneavoastrăla dracu, domnule maestru de ceremonii, ce parcă dumneavoastră sînteți mai breaz? Mai bine bine lăsați-mă-n pace, nu v-am cerut nici o părere.

Valere: Hai, nu te supăra așa.

Jacques: (aparte) Acum joacă alt rol, perfidul. Ia să-l fugăresc eu un pic ți să-i arc cîteva scatoalce pe spinare, să se sature de prefăcătorii. (tare) Să știți că mă doare-n cot dacă lumea rîde de stăpînul meu sau nu. Însă mi-e ciudă pe dumneavoastră de aceea vreau să vă dau o lecție cu bîta asta. (fuge după Valere înarmat cu o bîtă)

Valere: Hai, nu mai fi atît de mînios, încetează odată.

Jacques: Cum să nu fiu mînios? Las pe mine că vă dau eu o lecție.

Valere: Dar dragă Maitre Jacques...

Jacques: Nu-mi mai rostiți numele. O să vă snopesc în bătaie ca să vă învățați minte.

Valere:Așa deci. (Ia de asemenea o bîtă și-l amenință pe Jacques)

Jacques: Uite că nu mai spun nimic, hai să facem pace și gata.

Valere: Ascultă iepure fricos, crezi că eu nu pot să-ți trag ție o sfîntă ciomăgeală?

Jacques: Nu mă îndoiesc de vorbele dumneavostră, stimate domn.

Valere: Nu ești decît un pîrlit de bucătar și nimic altceva.

Jacques: da, așa este, știu asta foarte bine.

Valere: Și nici măcar nu mă cunoști.

Jacques: Eu...nu mi-o luați în nume de rău, vă rog.


Valere: Voiai să mă snopești în bătaie?

Jacques: Eu? Doamne ferește! Glumeam cu dumneavoastră.

Valere: Mie însă nu-mi plac astfel de glume (îl lovește cu bîta pe spate de mai multe ori) Iar această ciomăgeală ți-am servit-o ca aperitiv pentru că acest tip de glume nu au nici un gust pentru mine.

Jacques: dracu să vă ia la el în iad! Pe viitor mă voi feri să mai fiu sincer. O să-mi țin gura. Stăpînul dacă mă bate uneori o face dar mă hrănește și-mi dă un adăpost pe cînd dumneata? O să mă răzbun eu vreodată, nici o grijă.

Scena 3

Frosine, Marianne, Maitre Jacques

Frosine:Maitre Jacques, este acasă stăpînul dumitale?

Jacques: Da, trebuie să fie acasă.

Froasine: Te rog să-l anunți că am sosit.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!