agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1287 .



Copii din ziua de azi
proză [ ]
Tandra Alejandra

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Brendaa ]

2006-11-29  |     | 



– Nu, nu este lucru simplu, iubito, să iei viața de la început, cum reușește cu atâta naturalețe Soarele mereu copil al aztecilor!
– Și poate și etern surâzătoarea, luna, luna plină totonacă, iubite...

Ci tandra Alejandra îl asculta și nu îl asculta, cu un zâmbet de zeiță a iubirii pe care pierdutul în miticul timp trecut el historiador Zebedeo Zamora nu îl mai observa de ani de zile, pesemne pentru că nu o mai iubea cu prospețimea originară, care alunecase în abis, fără larmă, cum pică halucinant în vâltoarea oceanului zburătorii, los clavadistas, săritorii de la Quebrada.
Citind și recitind din Virginia Woolf, ea se legăna în răcorosul mirador scăldându-și privirea în multicolorul golf acapulcan de seară și se gândea, paralel soțului cărturar, că viața noastră de miei drepți printre lupi strâmbi, diformi moral, ar trebui să aibă o rigiditate de cale ferată și uite că, în realitate, omul, el însuși o entitate gelatinoasă, o tratează totuși copilărește, pe această unică viață, nu ca pe un diamant cu reper moral zgâriind orice păcat, ci ca pe o plastilină topită ca fludorul sub răsuflarea fierbinte a nenumăraților sori care încălzesc până la roșu cerul aztec.

Nu, nu este lucru simplu să iei viața de la început, nici măcar atunci când ți-o povestești, pe a ta sau pe a seminției tale. Dar cine vrea cu tot dinadinsul să se desprindă de originarul primitivism ca să fie, la catedră, un clasic cărunt, supradotat și într-o continuă renaștere spirituală medievală, apoi acela trebuie să se alimenteze romantic retrospectiv și să se adape iluminist de la izvoarele istorice multietnice indigene esențiale, sorbind cu zgomot din energiile trecutului exotic, cum fac japonezii existențialiști când au poftă și cum zicea și marele nostru historiador Zebedeo Zamora, că nu se mai poate azi lichida, în spațiul intelectual mexican, conflictul baroc dintre generațiile debusolate, fără a da la popor, la de mai multe ori eroicul nostru pueblo, acea bunăstare pentru toți ce precede sfârșitul dominațiunii culturii nemulțumirii în societatea noastră contemporană, universitară, culinar-erotică și sportiv-postmodernă, deschizîndu-se astfel un eon de seninătate și de nouă rodire spirituală, de care avem nevoie absolut toți.

Căci, dacă e să te iei după ceea ce arăta prin celebrul său Concert pentru o ghitară veracruzană cum ar fi jarana cea mică sau leona cea mare, longevivul compozitor spaniol orb Joaquín Rodrigo, atunci fiecare artist sau artistă deține un celebru Aranjuez al vieții sale sentimentale, unde zeii decid, plutind prin parcul tropical amenajat ca pentru niște oaspeți dintr-o monarhie celestă, în chestiunea crucială dacă El sau Ea va fi/nu va fi creativ/creativă pentru lumea cea reală, o lume nebună și tocmai de aceea multiubită, dar care prezintă dezavantajul major de a fi irepetabilă temporal prin însăși imperfecțiunea ei, numai în caz contrar putându-se aplica aici principiul eternei întoarceri a Zburătorului la fetița insomniacă, prefigurat de Eliade și numai relatat la modul vag de către Culianu lui Zebedeo, nu cu multe săptămâni înainte de a fi împușcat, cu acea cruzime tipică doar intelectualității de vârf, în toaleta universitară din Chicago, unde da cu mopul una mujer mexicana de o rară frumseță exotică, Florecita, ex-esposa colonelului Andrés Morales, pe care-l poți admira plimbându-se regulat în răcoarea serii pe el Malecón de la bahía în asaltatul de turiști, eternul și fascinantul municipiu Acapulco.

– Ni un grado alto de inteligencia ni imaginación ni ambos juntos van en la fabricación de un genio, scria cu dragoste nețărmutită Wolfgang Amadeus Mozart lui Domenico Scarlatti, pe adresa clavecinistului de la Escurial. Amor, amor, amor, Domenico, ésta es el alma del genio.
– Nici un alt grad de inteligență, nici imaginația, nici ambiția unei junte nu duc la fabricarea unui geniu. Amorul, amorul, amorul, Alejandra, este arma geniului, concluzionase într-o duminică fără Messă istoricul religiilor Zebedeo Zamora către logodnica sa după, da, si señor, după, după ce el epuizase tot fondul de carte de la biblioteca "Carmen Romano de López Portillo”, care funcționa în cadrul Casei de Cultură acapulcane, și o invitase pentru prima oară la un concert de sonate pentru clavecin, programat la sala diplomaților de la piano-barul Siboney, unde când intrau ei tocmai se performa cu evlavie sacră sonatina Pastorala, ca și cum consumatorii ar fi fost o turmă de oițe ale Domnului coborâte în Acapulco de pe plaiurilor munților albaștri Sierra Madre del Sur, pentru a defila en el Zócalo, scurgându-se pe lângă la basílica de Nuestra Señora de la Soledad, spre a fi cantonate-ntr-un campus liniștit, undeva dincolo de zidurile secularului Fuerte de San Diego.

Și a urmat neuitata evacuare în răpăituri scurte, scăpate de una dintre acele fusiles AK-47 llamados cuernos de chivo, spaima liniștii noastre acapulcane. Așa că prima lor sărutare și primul ei chip lunar de Mujer totonaca sonriente se datorară marelui inventator de automate Aleksandr Kalașnikov, nu marii muzici simfonice!
Și a mai urmat o noapte de dublu coșmar, că n-au dormit împreună, când Zebedeo a visat că primește un pachet cu fundiță roșie și înăuntru era în folie de aluminiu capul proaspăt tăiat cu baioneta al Alejandrei, care l-a rândul ei a visat simultan că e dimineață la Acapulco, se întorc petrecăreții acasă, și că niște mascați tocmai îl decapitează pe marele nostru historiador Zebedeo Zamora în fața propriei lui ville, expunându-i capul de țărănoi pe propriul zid, alertând cu cinism poliția și presa și lăsându-l cu marea sa operă, Mujer totonaca sonriente, rămasă neterminată.

Cu alte cuvinte, stând în leagănul suspendat cu otgoane de grinzile miradorului Villei Axis Mundi, frumoasa și tandra de Alejandra nu înțelegea prea bine ce se întâmpla în destinul ei.
Socotise conturile încheiate cu Fericirea. Trăsese linie groasă ca un otgon dedesubt și nu mai avea decât să aducă acum, să scoată din portbagajul jeepului și să potrivească Cineva, într-un colț cu păianjeni sau pe vreo noptieră orizontală, sau mai degrabă deasupra deasuprelor, poate chiar pe palapă, pe binemirositorul a fân acoperiș din frunză de palmier, liane și orhidee, o cruce masivă din argint rece de Taxco.
Numai că leagănul tandrei Alejandra era mare cât un pat matrimonial consolidat pentru două persoane obeze, pictate de generosul Butero. Cuprindea un așternut foarte gros, în care te puteai afunda oricât, fredonând sentimentalul șlagăr Taxco de mis amores și sprijinindu-ți componentele trupești mai osoase în vreo zece perne mari, roșii, albastre și galbene, din puf de guacamaya, uriașul papagal tricolor caraibean. Și acolo, ca un cățeluș căutând ghirlanda cu lapte de pe pântecul blănos al mamei, nu se putea să nu-ți fie bine!

Nostalgia Alejandrei era, deci, îndulcită fatal de fragmente de dorinți greu de reprimat. Și așa era și normal. Închipuiți-vă nu o chilie săpată în tuful vulcanic al munților albaștri protectori ai Golfului Santa Lucía, în care se oglindesc con toda alegría de la vida luminițele multicolore ale câtorva sute de hoteluri, ci un pat matrimonial cu cearșafuri bleu, pe sub care s-au petrecut funii groase de corabie și s-au legat sus de structura de rezistență din lemn de cedru a miradorului, iar tandra Alejandra nu trebuie ajutată de nimeni ca să se legene precum chiparoșii locali în adiere.
Ea este ca o tigresă care se leagănă singură, citind pagini fermecătoare din Virginia Woolf și meditând la extaz și la importanța tehnicilor acestuia, pentru extaticul Eliade și pentru exegetul său, Culianu.
Căci Zebo o iubea între două cărți de scris, o iubea mult mai mult decât îl ajutau pastilele de putut, după ce se nenorocise efectuând, asistat de medici specialiști americani de la San Diego, un tratament hormonal menit să-l ajută să poată simți și scrie asemeni sufletului surâzător al femeii totonace.
Iar Tigresa era supărată doar pe ea însăși, pentru că nu reușea să îl stăpânească în totalitate, adică devorator până la ultimul ascunziș al ființei lui, aparent simple dar în adânc deosebit de complexe, din cauza operei sale în progres și pururea neterminată, interminabilă poate.

Se înserase suficient ca licuricii, care sunt niște leduri ecologice semnificând mediu curat, să se izbească de termopanul villei. Cânta în palmieri o chachalacă și, treptat, fără salturi, La Paz, pacea nostalgică guerrerensă, domnea pe el callejón Zebedeo Zamora (străduța fostă Calle Cempasúchil), de fapt un cul-de-sac, căci aceste 13 construcții multă vreme neautorizate mușcau în sus din Parcul El Veladero, proprietate a poporului.

Jos se afla Villa „El palo volador” a colonelului în retragere, acum un temut și bogat agente de la fiscalía estatal, señor Andrés Morales, vilă care chiar avea pe terasă acel catarg de care să se atârne Zburătorii cinstind calendarul, iar la polul opus, sus, sus, confundată cu verdeața rezervației naturale, se ascundea Villa „Axis Mundi”, misteriosul historiador îndeletnicindu-se cu una soledad perversa, trăgând din frecventarea pietrelor și scrierilor celor vechi toate consecințele practice, inclusiv de ordin parapsihopoopoo, una din practicile extazului pe care o dezvolta el în cea mai mare taină ținând de absorbția excesului energetic pe care îl colectează pe plaje de la soare și îl stochează populația flotantă de milioane de oameni, venită să se distreze la greu, megaenergie ce s-ar disipa fără nici un folos uman în eterul Golfului și în cosmosul apropriat, dacă n-ar exista cine să o convertească în bunuri spirituale nepieritoare, cărturarii inițiați, care faci zilnic efortul de a însenina cerul acapulcan spre binele tuturor.

– ¿Existe alguna manera sencilla cómo hacer esta interpretación por cuenta propia?, se auzi atunci, speriind licuricii și fumul de santal, dinspre candela plasată într-o cutie cilindrică din plastic roșu transparent, obiecția răgușită a unei voci neutre de savant fumător pasionat de tutun de pipă, cum că a specula pe cont propriu că zeii ți-au dat deja tot ce aveau să-ți dea este îndoielnic că ar fi o manieră naturală de a gândi logic, deci de a filozofa.
Cu sugestia că uită-te la păsări, la câini și pisici, la ce animale orășenești mai ai în peisaj, la pești, iguane și fructe de mare: nimeni nu-și suspendă nici măcar pentru un minut bucuria de a trăi clipa, fie și culinar dacă nu și en la cama, pe niște considerente metafizice scoase tot din burtă!

Era vocea lui Zebedeo Zamora, savantul mitograf care schimbase radical viața unei Señorita México, o veracruzană perfectă, pe care mulți petroliști, financiari și operatori media o așteptaseră cu bale la gură să se producă și să fie disponibilă în înalta societate, pentru a fi bifată în carnețelul de performanțe, acolo unde scria Alejandra cu multe semne de întrebare.
Pe neașteptate însă, după o întâlnire deloc poetică, la Casa de Cultură acapulcană, cu tânărul Zebedeo Zamora, pe atunci un masterand anonim, cursul vieții ei se schimbase inexplicabil pentru oricine, inclusiv pentru biograful care ar lua în considerare doar datele vieții acesteia de aici, nu și puținele noastre suveniruri certe din cele anterioare.
Acest Zebedeo era un țărănoi tuciuriu, îndesat și pipernicit, un tânăr intelectual cu privire deja îmbătrânită, fiind greu de înțeles prin ce vrăji reușise o asemenea captură, o mult râvnită totuși Señorita México, dar nimeni nu poate ști dinainte ce combinații genetice are în cap și în vedere Ursita, când pune unul lângă altul, la produs, anumite corpuri și suflete aparent disonante, țipătoare până la ceartă, nepotrivite.

Dar poate că Alejandra voise să se pedepsească singură, prin muncă silnică pe viață, pentru ceva!

Și totul, toate acestea, îndoieli și nostalgii se dezvoltau într-un peisaj mirific, într-un golf perfect circular, conceput de zei astfel încât din centru, noaptea, să vezi 360 grade de pâlpâiri multicolore ale luminilor discotecilor și hotelurilor.
Cu alte cuvinte, cum spunea în 1963 și Elvis Presley, unul din fanii acestui municipiu binecuvântat, You can't say No in Acapulco, adică vrerea zeilor este să te comporți ca atare într-un spațiu unde nefericirea este interzisă.
Și împotriva curentului înota numai tandra Alejandra, la viuda de Zebedeo, expertă în The Anthropology of Globalization, zisă în USA La Chicana, pentru feminismul ei mexicano-revoluționar postmodern; poreclită însă în cartier La Tigresa sin pareja, datorită sălbaticelor ei răspunsuri NU adresate mai tuturor pretendenților.

Dar veni o seară neobișnuită când, tristă, contestatară, revoluționar de tristă, în clarul de lună guerrerens, reflectat amețitor în mii de piscine și în marile lagune, Alejandra dormită ce dormită în leagănul cu otgoane și ascultă în căști cvartetul beethovenian cu scena cavoului din Romeo și Julieta și, cu presimțiri de catacombă sumbre, își aminti ciudatul război de pe Calle Cempasúchil, actualmente El Callejón Zebedeo Zamora, callejón poate chiar prea mult spus, un cul-de-sac, o fundătură, un decor pentru telenuvela confruntării dintre familia din vale, familia Morales, și familia din deal, familia Zamora. De fapt, un adevărat război, sângeros mai puțin, dar economicește categoric catastrofal, oricum întreținut din umbră de abilul señor Jorge Bracamontes, care din cele 13 ville ale străduței înfundate în parc, deținute inițial de familiile acum învrăjbite, reușise să achiziționeze 6, mai rămânând două la niște proprietari dubioși din Tijuana, de care se interesase poliția para combatir al crimen organizado y al narcotráfico, și alte trei la niște bogătași americani inconștienți, care veneau de vreo două ori pe an din San Diego, numai ca să le scoată vremelnic din părăsire și din lăcomia vegetației tropicale.

Alejandra nu își putea explica nici acum diminuarea domeniului peste care stăpânise cu o autoritate necontestată atâta vreme.
Inițial, Zebedeo Zamora obținuse de la autorități întreaga zonă, având a face cândva săpături arheologice pe un raționament că la nord de aceasta se afla un sit care se dovedise bogat în vestigii, La Sábana.
(La práctica de que el marido exhiba la sábana manchada con sangre de su esposa, como prueba de que su himen estaba intacto y ha sido desgarrado...)
Pe urmă, ca să înceapă să sape, făcuse acte pentru terenul peste care se înstăpânise, îl parcelase și începuse să vândă, un prim lot, cel mai jos, fiind înhățat de señor Andrés Morales, el Coronel retirado del Ejército, care, aflând de cele plănuite, venise indignat la señora Alejandra, explicându-i că nu e rentabil a vinde locuri de casă, ci de-a dreptul ville, el având capacități organizatorice și investiționale în acest domeniu.
Spre a fi convingător, mai întâi, într-o lună de zile, a ridicat peste bălării, liane, agave tequila, șerpi verzi și iguane aurii, semeața villă „El palo volador”, pe terasa căreia a înfipt în curtea cu palmieri, deasupra ciufurilor foșnitoare ale acestora, un catarg de vreo 52m, cioplit dintr-un măreț Araucaria columnaris, adus cu mare cheltuială din Argentina lui Borges, pe care s-ar fi putut monta oricând scrânciobul orizontal al zburătorilor, iar la numeroasele comemorări și fieste fâlfâia acolo în văzduh tricolorul mexican.

Impresionat de productivitatea colonelului, Zebedeo s-a îndatorat pe la bănci și în scurtă vreme s-au construit, între Villa „El palo volador” și Villa „Axis Mundi”, alte 11 proprietăți de lux, fiecare de valoarea unui posibil Hotelito, cu Fresh Water Pool, gazebo, teren de tenis, grădină japoneză și toate celelalte dotări, așteptând toată lumea să vină și americanii.
Numai că potențialii cumpărători s-au înșelat profund asupra viitorului urbanistic al municipiului Acapulco și n-au venit deloc sau au oferit lui Zebo prețuri neserioase, de banală speculație imobiliară, de chilipir vizând o apropiată revânzare cu bun profit.
Ei au crezut că viitorul ține de La Quebrada, acea zonă foarte frecventată, unde zburătorii, los clavadistas, practicau zi de zi și seară de seară ritualul punerii în abis, aruncându-se de pe stâncă în apa oceanică, în timp ce spectatorii se manifestau pe uscat ca niște consumatori, servind cornete cu helado asortată cu frișcă, fistic, frăguțe, faringite și cacao, tortilla de fast food sau chiar, cei cu dare de mână ca Old Blue Eyes Frank Sinatra, un menu mexican complet, pe terasele ca de operă de la Restaurantul Perla al complexului hotelier Mirador...

De aceea, la vânzare abia s-a acoperit investiția și s-a creat și o situație conflictuală cu unele conotații mafiote.
Tenebrosul om de afaceri El Chivo, Þapul, cum îl porecleau adversarii politici, deși îi finanța, adică señor Jorge Bracamontes, informat din surse sigure despre construirea în curând, mai la vale, a mărețului Centro Internacional de Convenciones, a achiziționat dintru început un corp de trei ville cu banii jos, apoi, la schimb plus compensații, încă trei de la primii cumpărători, cu visul de a poseda în întregime el Callejón Zebedeo Zamora, în scopul de a organiza în această fundătură umbrită în răcoarea parcului El Veladero un turism de mare anvergură, cu posibilități de a caza participanți la diferite congrese, simpozioane și fieste, dacă la o villă era full oaspeții putând fi redistribuiți prin redirecționare către celelalte.
Cu mare cunoaștere de oameni, El Chivo înțelese din capul locului că având 6 ville din 13 îi va convinge cu greu pe conaționalii din Tijuana sau pe afaceriștii americani din San Diego, care dețineau împreună 5 proprietăți, să accepte să vândă măcar la preț nu prea mare. De aceea, el pusese toate bateriile pe Villa „El palo volador” și pe Villa „Axis Mundi”, cu gând că dacă le va poseda pe acestea, atunci, la o superioritate de 8 la 5, le va adjudeca fulgerător pe toate.
Numai că, spre marea sa surprindere, la o ofertă seducătoare pentru orice acapulcan sănătos la cap, Don Andrés, el coronel retirado del Ejército, rico y famoso macho y conquistador , îi râse în nas, că personal nu vinde nimic, ba dimpotrivă, având în vedere noua sa calitate de agente de la fiscalía estatal, urmează să facă el însuși investiții imobiliare, despre care se știe din totdeauna că nu pot fi decât productive.

Aici, señor Jorge Bracamontes rămase perplex, dar bazându-se pe slăbiciunea de colecționar în toate a adversarului că cine știe cunoaște, supralicită a șpagă oferindu-i o copie aproape identică, poate chiar confundabilă cu originalul, a tabloului de la 1949 al lui Diego Rivera intitulat „Muy malo” și înfățișând pe una din iubitele sale celebre, pe starul cinematografic María Felix în mărimea cea mai naturală, cu o rochie foarte transparentă și foarte parfumată, mai potrivită dansatoarei și mai mexicane Sara Montiel, cum și poziția cam neintelectuală a unei coapse fine, în contrapondere la intimitatea ce se emana pe nesimțite din părul ei despletit peste umerii rotunzi și goi.
Privind cu ochii în gol, cum te uiți spre La Quebrada și spre el Océano Pacífico din Hotelul Mirador, colonelul începu să lăcrimeze ca un îndrăgostit fără speranță și se repezi la mica ghitară veracruzană zisă jarana ce dormita ca o pisică în fotoliul mângâiat de tot soarele guerrerens, pentru a se mărturisi Þapului cu cel mai incendiar foc de suflet:

Acuerdate de Acapulco
de aquella noche
Maria Bonita, María del alma;
acuerdate que en la playa,
con tus manitas las estrellitas
las enjuagabas.

Ascultându-l pe colonel reproducând cu talent cântecul compozitorului Agustín Lara, celebru prin geniala canțonetă Granada, performată de toți marii tenori și totuși biet muritor care o iubise pe năbădăioasa actriță María Felix, dar nu și pe Sara Montiel, poate chiar mai pătimaș decât flegmaticul Diego Rivera, care rezistase și unei nebunatice ca Frida Kahlo, tenebrosul om de afaceri El Chivo făcu ochii galbeni ca de aur și tăcu mâlc.

Si, señor, Þapul cel diabolic se pricepea bine la artiști și știa din experiență că ei sunt cu toții niște zburători aerieni, niște copii ai clipei, făpturi ale neantului care pur și simplu nu gândesc și nu simt creativ decât din clipa boemă când nu mai au ce mânca sau îmbrăca și mai ales ce bere să bea.
Se întoarse brusc, plecă fără să mai salute la villele sale, ținându-și coada nu prea ridicată în sus, dar gândind compensatoriu că un macho y conquistador ca agentul fiscal Andrés Morales nu poate sfârși logic decât în ruină, la răcoare, la pușcăria pentru datornici, și că singura strategie de câștig este așteptarea, așteptarea și numai așteptarea, ca în cazul pescarilor cu undițe performante de pe țărmurile umbroase ale Lagunei Coyuca.

– Nu pot, domnule, să vând! precizase în urmă împăciuitor Colonelul cu un străvechi surâs totonac pe craniul de războinic. Tot ce vezi aici pe proprietatea mea aparține señoritei Gaviota! Numai Gaviotei mele, să știi! Pentru că la divorț, părăsindu-ne fugind cu un bogătan american, care s-a dovedit nu numai armator ci și pește odios, la Las Vegas, mă-sa, nevastă-mea adică, Florecita, a pierdut orice drept aici și nici nu mă mai interesează! Acum cică ar conduce un bordel în Nevada, singurul stat din EEAA care mai tolerează prostituția legală. Nu te interesează, nu?

(Aceasta era o manipulare odioasă: "bogătanul american" nu fusese el nici armator, dar nici pește, ci profesor italian de oceanologie cu opera didactică neterminată, așa și numai așa explicându-se halucinanta părăsire de către senzuala Florecita a unui carismático acapulqueño, macho y conquistador, ca el grande señor Andrés Morales, agente de la fiscalía estatal y coronel retirado del Ejército!
Florecita își propusese, la urma urmei ca și Alejandra pentru Zebo al ei, să îl ajute pe acest alcoolic siracuzan să-și termine de tot opera capitală, Octopus Magna.)

Era limpede că, dincolo de cuvinte, Colonelul nu punea mare preț pe virtuțile marii actrițe ce înjuga steluțele la carul de reportaj al nopților ei, și că, în același timp, avea o prea bună imagine despre sine: se considera incoruptibil și inexpugnabil, cum probabil fusese și el Fuerte de San Diego pe vremea combaterii pirateriei de către acapulcani.
Partea proastă fiind că dacă nu vindea el, atunci nu vindea nici Alejandra!
Era clar Þapului că aici nu mergeau decât metodele mafiote și, înainte de ele, machiaverlâcurile: dezbinarea, exploatarea conflictelor dintre vecini și mai ales mina de aur satanic a neînțelegerii reciproce dintre generații, dintre mamă și fiu, dintre tată și fiică.

Își convocă oamenii într-o celulă de criză, analizară punctele tari și punctele slabe. Nimic deosebit de semnalat!
Amenințări nu erau de nici un fel, pentru că numai ei le practicau în Acapulco. În schimb, detectară anumite oportunități interesante.
Existau indicii că Andrés Morales, incoruptibilul colonel, și Alexandra Morales, inexpugnabila cetate, întrețin relații de iubire reciprocă, ca Soarele și Luna, peste o tradițională vrajbă, seculară, purtată între casele lor încă înainte de a traversa, Atlanticul întâi, și apoi Mexicul de la Veracruz la Acapulco.
Or, nici fata colonelului, Gaviota, nici băiatul femeii de casă, Ernesto, nu vedeau cu ochi buni aceste evoluții. Doar că ei, tinerii, posedau niște firme concurente, se urau reciproc și nu-și puteau coordona mișcările împotriva propriilor părinți.
Paradoxal, singura șansă a Alejandrei și a lui Andrés de a reuși în iubirea lor sinceră și tragică era ca pe acești copii furioși tocmai ura aceasta deșănțată contra părinților să-i împiedice să se apropie și să-i facă să treacă atât peste vrajba tradițională dintre familiile Zamora și Morales, cât și peste concurența acerbă din Hollywoodul guerrerens a celor două firme colectoare de superstaruri, staruri, starlete, figurante, stripperi și stripteuze, callgirls, edecane și însoțitoare de voiaj sau de concediu la mare, Gaviota fiind patroană la Corazon Casting Agencie, iar Ernesto, patron și producător la Alma Casting Agencie.

Ai lui Bracamontes primiră deci ca sarcină să-i apropie pe Ernesto și Gaviota, pentru a lovi apoi cu acest cuplu bine sudat în cuplul cel vârstnic, apreciat drept fragil, și contându-se pe mari deschideri în câmpul negocierilor după lărgirea acestei breșe.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!