agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1335 .



Femeia despărțită de bărbat
proză [ ]
Zi de leafă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Brendaa ]

2006-11-29  |     | 





Picura mărunt, dintr-un nor trecător, o ploicică spumoasă și răcoritoare cum e Kvasul, peste Berdicevul nostru, peste Berdicevul nostru iubit, un oraș dintre cele mai cunoscute din Volinskaia Gubernia, și mai mari, chiar dacă abia adună suta de mii de locuitori. Una sută de mii de locuitori! Și aceasta abia în toiul verii, când este invadat de turiștii sosiți cu samoliotul și cu autocarele de pe toate meridianele.
Pe Krasina, spre malul cu sălcii al Gnilopiatkăi celei leneșe și limpede curgătoare, coborau tăcute dinspre Apromat o mamă gârbovită și fetița ei, o zvăpăiată care se străduia să o ajute. Dar cum? Mai mult ținându-se decât ținând de mânerul din plastic roșu și ud al pungii cu acadele apetisante, alviță, gume cu surprize, sucuri, snexuri și chipsuri, care înghițiseră aproape o treime din salariul pe o lună al mămicuții!

Din cum mergea, grațios ca o mâță protejându-și de noroi pernițele, era limpede că fetița reușise să o enerveze durabil pe mămicuță, atât în Apromat cât și pe drum, călcând ostentativ în toate băltoacele.
Căci, după cum mai toți adulții știu, pentru copii și în special pentru fetițele pistruiate, nu există mâine, există numai ziua de azi.
Și, dacă e să fim puțin serioase și retrospective, mă gândesc că poate tocmai de aceea, pentru că nu înțelegea graba tineretului de a se bucura de viața asta scurtă, a ajuns bolșevismul atât de repede o orânduire bătrână, o gerontocrație îngălată, de n-aveai ce admira în tribună, se cocoțau acolo numai boșorogi și activiste ciufute, numai curci plouate, și întorceai atunci, de la defilarea de pe Karla Libnehta ulița, capul bălai, doar când mărșăluiai pe lângă afișele cele țipător colorate de la intrarea la Cinema Frunze, unde rulează dincolo de zidul cu pilaștri sobri, dreptunghiulari, în programul actual "Blondă legală" (Zakonna Blondinka (Legally Blonde (2001)), iar în programul viitor "Le Fabuleux destin d'Amelie Poulain", și pofticioasa de Ninocika vrea să intre chiar acum, iar mă-sa, Oksana, nu-nu-nu! nu vrea, că e obosită de la serviciu.

Iată de ce picura mărunt-mărunt dintr-un nor trecător, o ploicică spumoasă și răcoritoare cum e Kvasul, peste Berdicevul nostru, împrospătând culorile acoperișurilor, să se așeze de la un timp zăpada, și totuși nici mamei și nici, cu atât mai puțin, fetiței, cel mai apăsător fenomen meteorologic de toamnă nu le cobora din cer, odată cu frunzulițele mestecenilor, întristarea, ci mai degrabă un fel de înfrigurare de a ajunge cât mai devreme acasă, pentru a se înfrupta pe larg din bunătățile occidentale, amețitoare, cu denumiri incitante și seducător ambalate.

Deodată, Ninocika se opri, ca un copoi la tufiș, când i se pare dumnealui că deslușește, că are informații, că ȘTIE, acolo unde vânătorul nu ghicește nimic, iepuroiul ghemuit, speriat pe bună dreptate, cu inima cât un purice și cu puful cel alb de pe piept vibrând ca dinaintea plutonului de execuție, un fum galben de pucioasă părând deja a-și ridica șuvița tremurândă în aerul umed de toamnă.
Nici vorbă însă de Rabbit, de Iepuraș!
I se păruse doar că a auzit iar un vrăbioi umflat de râs pronunțând cuvântul cel mai insultător de pe lume, nefù, și pe altul, încă și mai și mai zburlit, poate chiar o vrabie pensionară, adăugând cu un chicot batjocoritor că Oksana!
– Las’ că v-arăt eu vouă, dușmani ai norodului! amenință ea și scoase din buzunar un gât tăiat de sticlă de plastic, de care era strâns cu sârmă groasă de transformator sfincterul unui balon roșu, și când trăgea, zbârrr! pietricica direct în ținta cu pene zburlite, dovedind o precizie și o viteză neatinsă vreodată de praștia clasică.

Pe dată obraznicii vrăbioi tăcură și decolară, întreg cartierul ființelor mici înțelegând că trece Ninocika spre casă, întorcându-se cu mămicuța ei de la Apromat!
Și, într-adevăr, era îndreptățită să ia măsuri, pentru că problema pe care o comentau vrăbiuțele și uneori pițigoii din părculeț era de fapt că, pe malul stâng al Piatkăi, printre grădini, mesteceni, castani și cimitire, locuia mămica asta, Oksana, cu fetița asta a ei, la un bunic alcoolic, Moș Fedul, iar pe prelungirea din oraș a Krasinei, perpendiculară pe malul drept, sta tăticul fetiței ăsteia, Taras, la altă mămică, la urâțica de Akulina, într-o splendidă vilă, spațioasă ca un palat, autoevidențiată orbitor prin ligheanul oglinzii parabolice văzute de copilașii Berdicevului parcă rotindu-se imperceptibil și ținând sub urmărire stația orbitală MIR.
Pe mămicuța fetiței noastre o chema, așadar, Oksana și, paradoxal, fusese multă vreme foarte frumoasă, făcând până nu de mult interesante fotografii publicitare, îndeosebi pentru Fabrica de Confecții Venera, tot de pe malul drept al Gnilopiatkăi, foarte aproape de casa Akulinei, ailaltă mămică, – unitate fruntașă pe ramură la nivel raional, regional, republican și chiar unional, unde femeia despărțită de bărbat lucra gârbovită la o mașină de tricotat, fiind totuși fără încetare supusă hărțuirii sexuale și abuzurilor de mai toți șefii și de toți mecanicii de întreținere, ba chiar și de reporterii care se interesau cândva de productivitatea femeilor muncitoare, nu ca acuma, numai de amănunte de senzație privind tocmai pe cele certate cu munca, inculte și trăind elegant din expediente dubioase.

Când se uitau la frumoasa mămică, la gingașa Oksana, unele dintre fostele ei colege din comandoul de gimnastică, cum ar fi veșnic vesela, rătăcitoarea Natașa Isakivna Gagarina, ieri sensibila, romantica poetă Fanya Abramovna Fridman, astăzi calculată, intelectuală contabilă la Hotelul Drujba din Bulevardul Karl Liebknecht nr 82, sau bătăioasa, răzbunătoarea Olga Volodomirivna Tatarenko, se întristau creștin, stăteau cu frică și luau aminte la meandrele vieții femeii despărțite de bărbat.
Pentru că o știau ce fusese, anume cea mai frumoasă fată a Berdicevului anilor tranziției și nu puteau concepe o asemenea metamorfoză: carnea fostei gimnaste elastice ca oțelul kalașnikovului se fleșcăise de tot, ceea ce fusese un tot unitar monumental și sportiv se fragmentase, ca fosta CCCP, în numeroase pernițe, fundițe și jartiere, mușchii îi căzuseră complet, iar expresia feței ajunsese, în consecință, una casnică, dezgustător de comună, a femeii amărâte și roabe, veșnic preocupate de slujirea corectă a altora, a bărbaților și a progeniturilor lor, mergând în devotamentul ăsta nerod până-n pânzele albe, ghilite la Gnilopiatka printre nuferi rozalbi sau galbeni și verdele întunecat al lintiței, pentru a fi apoi la domiciliul conjugal apretate și călcate, până la deplina uitare de sine.

Numai Akulina Ivanivna Slobodianiuk, vechea rivală de pe când Oksana îi lua cu regularitate locul în echipă, îmbunând cu un zâmbet cărnos și dureros evaluările de mare antrenor ale Zbirului, ea, Akulina cea împinsă adesea în poziția de veșnică rezervă, se considera acum vedeta finală a fostei echipe, medaliata cu aur care pe deplin reușise în viață, îl avea în posesie pe Taras, pe cel mai frumos cavaler al Berdicevului, și privea cu o nepăsare de piatră cubică, pe care frânarea auto se fragmentează, transformările degradante ce suferise biata Oksana.
Și avea și cu ce să se fudulească ambițioasa Akulina.
Ea ieșise din mizerie, nu mai avea treabă, reușise.
Ea și ai ei fuseseră pe fază în timpurile noi, înțeleseseră la timp sensul istoriei, realitatea tactică a momentului, anume că tot ceea ce visaseră Lenin și Krupskaia se prăbușea vremelnic și că nu mai exista salvare pentru toți, ci numai izbăvire individuală, Răsăritul urmând a prinde din urmă Apusul doar prin imitație la consum, nu aducând vreo idee spirituală nouă din suferințe care după cum rezultă azi n-au fost decât ca un fel de stare pe loc la o coadă la produse de calitate timp de câteva cincinale exasperante!
Așa că jupâneasa Hevronia Samuilivna Slobodianiuk, producătoare și vânzătoare permanentă de Borș, de Cabbage Juice și de Kvas în piață, gândind că fiica ei, Akulina cea urâtă, nu-și va găsi un soț stabil decât bazându-se pe o zestre consistentă, l-a convins pe jupân Balzak al ei, pe soțul ei cel întreprinzător, să dezvolte pe scară largă, raională, regională și chiar republicană, fabricarea și desfacerea acestor umile produse, fără de care, totuși, mâncarea, deci viața în Est, ar avea un cu totul alt gust.
Și nu numai viața, ci și peisajul citadin s-ar schimba, în sensul crescător al monotoniei, mai ales fără Kvas, fără sacalele sale galbene pe două roți, lângă care dormitează sau citește sport un băietan cu șapcă gata oricând să te răcorească natural cu delicioasa băutură, lăsând-o să-ți picure din robinet într-un păhăruț din plastic de unică folosință extras dintr-un clit de vreun metru, protejat de o folie transparentă împotriva pulberilor de cernoziom ucrainean răscolite de capriciile vântului și ale sorții.

Chiar și oameni necunoscuți, dar care o știau din vedere, căpătau o ciudată pentru vremurile de azi sclipire de milă în ochii brusc înrourați, când trecea Oksana duios pe Krasina, dinspre Apromat și palatul pagodă al Akulinei spre casa bătrânească a bunicilor, cu sacoșe grele și ude, din plastic multicolor, și cu o fetiță capricioasă după ea, o căpriță bălaie cu apucături imprevizibile. Îți venea să și râzi dincolo de fireasca indignare, surprinzând-o pe Ninocika noastră când ajutând-o cumințică pe mămicuță la cărat, când mergând supărată cu mâinile la spate pe celălalt trotuar, când devansând-o cu un sfert de verstă pe femeia despărțită de bărbat, ceea ce n-o împiedica totuși să se cațere pe toate gardurile după fructele încă verzi și să convorbească prietenos cu toți câinii de după grilaje, cu mâțele din ferești, cu vrăbiuțele și codobaturile, cu toate gâzele, ba chiar cu regina-nopții, liliacul, mălinii și tufele de mesteceni tineri.

Numai cu oamenii nu prea se împăca Ninocika noastră.
Le zâmbea ciolovecilor din ochi, dar colțurile gurii ei tot cărnoasă ca a mă-sii rămâneau încremenite în tristețe și durere, cum le avea înghețate și Oksana după ce se despărțise de Taras.
Se crispa imediat dacă îi atingea careva părul bălai și nu accepta pentru nimic în lume să pupe, la cerere, obrazul neras al vreunui maistru de la fabrică și rareori se lăsa, roșind peste tot, sărutată nevinovat de vreo vecină sau de vreun uncheș.
Iar când o servea vreo colegă de-a mamei, de la făbricuța Venera, cu vreo prăjitură de casă, cu vreo cană de Kvas, cu vreun sandviș cu brânză topită ori vreun fruct, atunci se uita la maică-sa încordată întrebător, ca un pitbull educat de stăpână să nu mănânce nimic de la străin, nici măcar croanțe occidentale.
Și nu lua decât după multe fandoseli și numai și numai dacă mămicuța Oksana insista cu duioșie să se servească.

Și totuși, să fim rezonabile, chiar dacă toți mușchii parcă i se fleșcăiseră brusc, Oksana rămăsese o amintire apetisantă, dacă ar fi fost să se ia după cele ce i s-au declarat cu obrăznicie, de către cei mai buni prieteni comuni, de îndată ce vestea că Taras a părăsit-o sub influența farmecelor Akulinei, care avea pe Krasina internet de bandă mai largă, s-a răspândit în tot orașul!

Veni o seară cu o pană de curent și, pe beznă, ea își dădu seama că, singură, nu mai poate trăi cu fetița la bloc.
Toate se scumpiseră și nu se mai ajungea cu banii de la o lună la alta.
Trebuia să explice de fiecare dată Ninocikăi că ele două nu-și pot permite chiar orice, că suma de care dispun la sfârșit de săptămână este limitată și că viața lor s-a schimbat în rău pe multă vreme. Și chiar dacă Akulina rămăsese aceeași fată miloasă din totdeauna, era greu de crezut că Balzak și scroafa de Hivrea îi vor permite ginerelui lor, Taras Oleksandrovici, să le trimită din când în când pe vechea adresă câte ceva de-ale gurii, fie și vreun bidon de Kvas din mere acre sau mentolat.

Într-un timp, Fanya Abramovna Fridman, contabila poetă, reuși să-i găsească pe la marele hotel Drujba niște tineri cercetători străini, experți în partizani, tanchiști și mai ales în istoria atrocităților fasciste din Marele Război pentru Apărarea Patriei, să-i ia în gazdă, pe valută. Ei fotografiară ce fotografiară prin liniștitul, tihii Berdicev și prin împrejurimi, se lămuriră însă repede că scriseseră alții deja istoria asta, inclusiv pe bază de interviuri cu rarii supraviețuitori, și nu-i rămase chiriaș femeii despărțite de bărbat, pe o durată și aceea nedeterminată, decât un cameraman, Bill, care filmase și pe Insula Erossa, spre marea disperare a fostelor ei colege de echipă, pare-se un gay, după cum le atenționase cel mai informat om din Berdicev, fostul lor antrenor, energicul om de afaceri Volodimir Fokici Tatarenko, care importa fructe de mare de pe insulița mediteraneană.

Altminteri, americanul se arătase Oksanei cel mai cuminte bărbat din lume. Iar pentru Ninocika promitea să fie un tată fermecător.
În primul moment, ea se gândi să plece, indiferent cum, cu acest înlocuitor de bărbat căzut din cer, să plece unde-o vedea cu ochii, numai să nu mai audă vecinele de la blocul din Dzerjinskovo sau de la izba patriarhală din Berioznovaia, colț cu Krupskaia, că se mârâie în spatele ei vorba de ocară că încotro sau de unde vine "șliuha" asta, ca și cum o femeie despărțită de bărbat e automat a tuturor bărbaților celorlalte, ca o "sukă" a tuturor dulăilor străzii, chit că totuși viața e de așa natură încât trebuie, trebuie, va trebui până la urmă să deposedeze și ea la rândul ei de soț pe alta, care n-a știut să prețuiască îndestul calitățile la al ei sau nu s-a exprimat complet, adică nu a arătat îndeajuns această prețuire, adesea fatală.
Dar cum să te arunci în necunoscut cu o fetiță după tine?
Nu avea unde să o lase până și-ar fi făcut un rost pe meleaguri străine și chiar dacă ar fi avut vreo prietenă de încredere, nu s-ar fi încumetat să-i lase pe termen lung în grijă o zgubilitică atât de dificilă precât era Ninocika.
Chibzuind mai adânc ea se întoarse, gârbovită și înfrântă, la alcoolicul și veșnic nemulțumitul ei bunic, Moș Fedul, nevoind nici măcar să-i mai gătească americanului, după ce Zbirul, fostul ei antrenor, o avertiză încă o dată, în clar, chiar foarte în particular și explicit, să nu se lege, să nu se îndrăgostească de acest oaspe gay, ferind-o astfel, cu o sensibilitate neobișnuită la un personaj atât de dur, să nu intre într-o nouă dramă de conștiință după ce abia învățase să se descurce pe lumea asta dintre Apromat și casa bunicilor ca femeie despărțită de bărbat.

Totuși, trebuie să fiu corectă și să precizez amănuntul semnificativ că avertismentul despre americanul neiubitor de femei îi fu dat, de acest dintotdeauna binevoitor binefăcător al ei, în condiții cam suspecte, la Gostinița Drujba, într-un separeu, după care, venind timpul unei deschideri mai profunde a comunicării, uitându-se încruntat la trupul ei fleșcăit, Volodimir Fokici își aprinse cu dezgust o țigară și pretextă brusc că tocmai l-a sunat Olga, adică fiică-sa, și ea fostă gimnastă, cum că să treacă urgent pe la ea, pentru că i s-a stricat instalația electrică de la Ladă și să vină să vază ce-i de făcut, că are a merge cu niște eleve de-ale ei de la Berdicivske Pedagoghicine Ucilișce din Karla Libnehta 53, la Olimpiada de socioumane, tocmai la Jitomir, și n-ar vrea să rateze niște rezultate pozitive aproape sigure.
Ce nu știa Volodimir Fokici, care și cât îi fusese antrenor nu se sfiise să o pipăie, inclusiv pe fund sub pretext că manifestă tendințe de îngrășare, și să-i explice de la om la om ce e viața, era că preabuna Fanya o asigurase din capul locului pe Oksana, cea înclinată acum a coborî fără nazuri până la orizontală cu antrenorul, că el luase deja de la recepție cheia unei camere libere și chiar dosise acolo deja niște sticle de Berdicivske pivo, bănuind că își va astâmpăra cu binecunoscuta bere locală puternic alcoolizată deshidratarea ce i-o va provoca fosta elevă.

Nu se întâmplă însă nimic, partenerul de ocazie pur și simplu fugi ca un laș, iar refuzul, răzgândirea Zbirului de a o invita în camera cu pat matrimonial de la etaj a cochetului Hotel Drujba a fost pentru femeia despărțită de bărbat cea mai grea lovitură. Ea căzu în ea însăși profund, ca de pe Podul Pietonal direct cu fundul în Gnilopiatka cea mâloasă, sau ca de la paralele inegale cu părțile moi direct pe gresia de la sol, și aproape că muri sufletește, nemaiașteptând nimic de la viață: decât să-și crească fetița, s-o vadă măritată la casa ei, de preferință la Kiiv sau la Odessa, și nimic alta nu mai voia. Totul, deci, pentru copilă! Și pentru sine nimic.

Nu se mai îngrijea. Își pierduse toată fluiditatea tenului. Iar pe de alte părți, se solidificase ca o adevărată kolhoznică fruntașă, pentru că la grădină, la moș Fedul, Oksana presta o muncă istovitoare, da cu sapa, deși bani ieșeau foarte puțini din ce duceau ei la piață, ceea ce nu-i împiedica pe hoți să le încerce din când în când, noaptea, ușa sau ferestrele.
Oricât plivea și uda lăptucii, morcovii, ridichile, păstârnacul și prazul, după orele de serviciu, Oksana mai mult își asigura hrana pentru ea, pentru bunic și pentru fetiță decât să vândă, concurența fiind prea mare pentru o femeie despărțită de bărbat. Căci așa cum putem lesne citi în șugubățul Mikola Gogol, în Malorusia s-a mâncat totdeauna foarte bine, cu excepția epocilor când politicienii i-au învrăjbit pe oameni să se masacreze și să se jefuiască unii pe alții.
Altminteri, de îndată ce cultivatorii serioși pot produce și vinde liber, piața ajunge atât de îndestulată și atât de ieftină încât trec granița să se aprovizioneze din fertila Ucraină până și deja-europenii sau europenii întârziați de prin împrejurimi.

Dar mai era ceva, un principiu pe care pistruiata Ninocika îl înțelesese perfect și temeinic de la cealaltă mămică, de la Akulina:
– Nu e nici o rușine să ieși la piață și să vinzi lucrul mâinilor tale!
Și într-adevăr, urâțica Akulina nu se sfia să iasă cu maică-sa, cu grăsunica de Hevronia Samuilivna Slobodianiuk cea cu gură mare și cu faimă rea că s-ar ține de făcut vrăji, și să desfacă la tarabă cu amănuntul, unor clienți statornici, o gamă variată de sortimente de Borș, Cabbage Juice și Kvas, la un raport calitate-preț care sfida orice concurență.
Și una era să fi vândut cu glume vesele verdeața și ridichile frumoasa Oksana și alta era s-o facă moș Fedul cel hâtru și cu șorț murdar, ciolovek cu mulți cunoscuți și, în consecință, risipitor pe la crâșme și pe la drăguțe iubitoare de vodkă a mai mult de jumătate din jigăritul lor beneficiu.
Nu, nici vorbă să ridice vreodată Oksana cu moș Fedul, pe Krasina, o vilă mare, un palat de să crape de inimă rea Akulina și toți Balzacii, iară Taras să se întoarcă spăsit la adevărata sa familie.
Nu, niciodată pe Krasina! Krasina! O stradă arhicunoscută pentru eleganța ei, iar Ninocikăi pentru acoperișurile roșii, multe cu antene parabolice, care asigurau, în materie de informare și de plăceri audiovizuale, egalitatea de șanse cu copiii ciolovecilor din întreaga noastră lume.

Și femeia despărțită de bărbat lăsă pungile jos pe mâzga caldarâmului și încremeni chiar în dreptul vilei rivalei ei, care a deposedat-o de bărbat.
Beria, pitbullul Akulinei și Ninocika ei, oarecum de aceeași înălțime, se interogară reciproc prin grilaj câteva secunde bune, care i se părură Oksanei o veșnicie. Era limpede că se cunosc de mult și se simpatizează reciproc. Și că mica ei căpriță nu va fi mușcată ucigător.
Obrajii îi ardeau de rușine. Da, uite ce bine se cunosc!
Înțelese brusc că grăsunica de Ganskaia, adică Hevronia Samuilivna Slobodianiuk, a manevrat cu cinism astfel încât să-și consolideze avantajul strategic obținut prin mutarea lui Taras în palatul cu țigle roșii de pe Krasina, momind-o pe fetiță pe la ei, să servească Kvas fără să spună nimic acasă, de nici groaznicul păzitor de lagăr Beria uite că n-o mai latră deloc!
Și nu se mai miră nici un pic aflând chiar a doua zi la serviciu, rând pe rând, de la colegele ei Agnessa, Svitlana și Olena, ca și de la colegii ei Kirilo și Foma, că scroafa de Hivrea, la piață, vânzându-și Kvasul și borșul și delicioasa zeamă de varză, repetase cui voise să audă, că și-a prăsit câine rău, un pitbull corcit cu lupoi, pentru că altfel nu se mai putea trăi cu Zgubilitica!
Adică, vai! cu fetița ei, cu Ninocika, acuzată cum că vine mereu pe la ei, nu numai însă pentru a-și revedea, cum e și natural, tăticul biologic, ci și pentru a mânca pe săturate, deoarece Oksana umblă din ciupercuță în ciupercuță și nu prea se mai ocupă de propria ei fetiță!

Care fetiță cu talent pianistic, sub pretext că vrea să-l vadă pe tăticuțul ei, se strecura o dată pe zi în curtea lor, a balzacienilor, și apoi în palat, iar în urmă se tot constata de către servitoare că dispărea ba un lucrușor, ba altul.
Iar ultima oară se volatizase chiar mobilul cu afișaj color și cu joace al lui Balzak!
Erau astfel afectate comunicațiile interne și externe ale familiei, afacerile lor cu Kvas!
Situația devenise de netolerat, trebuiau să fie luate măsuri ferme de apărare a proprietății!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!