agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5442 .



Nopțile de Sânziene
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihail_Sadoveanu ]

2009-04-27  |     |  Înscris în bibliotecă de Emil Iliescu



Zeul verii era în cea mai mare splendoare și putere; așa de copleșitor, încât, la amiază, plantele și animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie.
La o margine de miriște de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată și cu capetele aplecate la mijloc, cașicum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de Iulie și primeau la boturi răsufletul ierburilor. Miliardele de cosași, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când și când, la cotiturile drumșorului printre lanuri, ori la o coborâre într’o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia își clăteau frunzișul; turturele băteau din aripi și-și luau alene zborul; un popândău îl aștepta neclintit la marginea pulberei, până ce simțea cutremurul roților panerașului și trapul calului; atunci intra cu regret în căsuța lui subpământeană, ca să iasă iarăși în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălțime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într’o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într’un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al gușei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simțea și el, ca toată firea, oboseala și în același timp deliciul și forța verii. Girezile de orz erau gata. Dincolo de ele, în valea celor doi peri, secerea grâului era în toiu. Mai erau și alte lanuri unde se pornise seceratul. La capătul unuia din ele trebuia să găsească pe acel tăcut și vrednic slujitor Sofronie Leca, pentru care începea să aibă deodată dragoste și prietinie.
Leca prevăzuse recolta aceasta. Mavrocosti se îndoise. Acum vedea că prezicerile administratorului sunt covârșite de realitate. Avea o părere de bine care-i râdea în toată alcătuirea fizică; era în el aceiași lumină care vibra în cuprinsuri, în pământ, în cer și în toată zidirea vie. Când plecase de-acasă, Kivi, gata de plecare și ea în altă parte, fredona un cântec, ca niciodată, și înălțase brațele, voind să cuprindă soarele.
Buraticul tăcuse deodată, observându-l poate de pe frunza lui nevăzută.
În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Își călăuzi din hățuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziți prin ploaia de lumină; se înălțau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele grațios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O femeie stătea cu mâinile în șold și începu un cântec tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălțară și alte capete înfășurate în broboade albe și’n frunze de brustur. Melodia conteni brusc. Rândul întreg făcu aceiași mișcare de aplecare asupra spicelor. Fusese observat.
- Femeile lucrează foarte harnic la secerat, își zise Lupu; și după aceiași observație a lui Leca, cât le umblă mâinile, nu-și contenesc vorba.
Erau secerătoare din Necșeni și din alte sate. În vreme ce adunau cu securea mănunchiul de spice, urmăreau pe subt cotul stâng trecerea prințului și vorbeau într’adevăr, comunicându-și felurite observații. Totdeauna umbla el așa, pe departe și tăcut. Poate-i mut, glumeau unele. Are o boală de piept, era încredințată alta; de aceia se tot duce prin țări străine să se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om ca toți oamenii, după cât spun cei ce-l văd de-aproape; însă-i cam smintit de învățătură. Are o odaie cu păreți numai și numai cărți. Nici nu vra să-și ieie soție; are de gând să se ducă la o sfântă mănăstire să se călugărească; ș’apoi s’a face vlădică ori mitropolit. Cine știe ce gânduri va fi având și de ce nu-și ia femeie; poate-i legat de vreo vrajă. Dac’ar fi trăit mă-sa, domnița Sultana, apoi ar fi pus ea pe cineva să-i desfacă și l-ar fi însurat. Așa, el trup de femeie n’a cunoscut, fărădecât niște fete de lingurari care slujesc domniței celei tinere. Aici trebuie să fie nu numai fapt și punere la cale, dar poate ș’o rânduială dela Dumnezeu, după vorba veche că apa trage la matcă și omul la teapă. Se povestește șoptit, la șezători ori clăci, în preajma acestei mari curți boierești, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domnița de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la șir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Așa că domnița Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea și temându-se să n’o lepede prințul dac’a naște iar fată, s’a sfătuit cu țigăncile ei dela iatac și, când a fost ceasul și noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din țigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos și a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în țara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupușor, stăpânul de-acum.
...........................................................................................................................................................
Acuma ce i-a venit acestui tânăr, să umble în puterea amiezii prin lanuri? Se duce să-l caute pe Leca. Are a-i face vre-o mustrare. Nu i-a fi plăcut ceva. Cine știe! Boierii aceștia mari au multe toane și nacafale.
Ducându-și panerașul prin pâlpâirile amiezii, subt un văzduh neclintit de foc și știind că, în-sfârșit va da peste administratorul său, Mavrocosti începu a se gândi la felurite lucruri. Deodată răcnetul broaștelor, dintr’o baltă străpunsă de soare până în nămol, îl trezi din visare. Strânse fără voie frânele. Calul se opri. Balta părea de plumb topit, între două planuri înclinate de ardezie. Ochi enormi îl priveau din veșnicia trecutului. Corul tăcu, apoi detună iarăși, încât calul începu să forăiască, neliniștit. Cântecul mocirlei bete de soare întrecea cu mult zvonul batozei apropiate. Când sui colina ușor prăvălatică, Mavrocosti văzu un monstru care-i pricinui spaimă în prima clipă; erau strugurii de oameni, mișcători pe platforma și’n jurul batozei. O arătare plină de pulbere asudată și de puzderie de lumină ieși din vârtejul mașinăriilor și înaintă cu pași grăbiți spre paneraș. Mavrocosti recunoscu numaidecât pe Sofronie Leca, deși nu era chiar Sofronie Leca cel cu botfori de lac și pălărie lată’n bouri. Era un bărbat cu obrazul ars și ochii albastri pătrunși de energia solară a anotimpului. Râdea cu toți dinții. De pumnul drept atârna în laț harapnicul: se știa că nu-l întrebuințează; era numai un simbol al ordinei. Sofronie făcu un semn mecanicului. Strigă iarăși cu glas înalt:
- Amiaza!
Neamțul de la locomotivă lovi prelung cu aburul în sirenă. Þiganii lepădară la pământ lucrul cașicum s’ar fi scuturat de el și într’o clipă se prăvăliră de pe batoză și gireadă și se grămădiră ca să se închine măriei sale.
- Treceți la mâncare, le porunci administratorul; am pus să se taie pentru voi oile cele mai grase de-aici dela Arini; v’a rânduit Marandache mămăliga cea mare. Să fiți și voi vrednici să-mi găsiți în baltă două duzini de țipari.
Răcni și Samur porunca îndoindu-se din șale și bătând din picior. Câteva fete sprintene ridicară în brâu poalele și intrară în mocirlă; altele aduceau cu grabă pe table cărbuni dela locomobilă, mai la o parte, subt streașina celor câțiva arini. Mavrocosti se amuză privind cum se gătește în câteva clipe acea friptură frugală de pește ori de șarpe. Leca avea o dibăcie deosebită să zvârlă pe jaratic țiparii. Cum nu se mai zvârcoleau, îi întorcea cu stânga. Apoi îi lua într-o țepușă subțire, îi presura cu sare și iar îi lăsa pe foc, ca să-și capete gustul lor cel adevărat. Mavrocosti primi pe-o frunză de hrean un peștișor lung și subțire cu carne albă și fină și c’un ușor iz de mâl. Era bun și mai pofti la unul.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!