poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1531 .



Catapulta
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ionutsk ]

2008-12-25  |     | 



Ne naștem cu o încărcătură emoțională, cu un potențial de iubire precum un bulgăre ce stă în sufletul nostru ca într-o catapultă, gata să fie lansat, cu entuziasm, cu prima ocazie ce ni se pare potrivită.
În viață întâlnim diverși oameni. Evident, îi cunoaștem cel mai bine pe cei care, absolut aleatoriu, ne sunt aproape. Cercul nostru e definit de familie, de colegi, de vecini, oameni dintre care ne vom alege prietenii, modelele și îndrumătorii. Fiecare din ei este un om oarecare, nici prea bun, nici prea rău, cu defecte și calități umane, cu pasiuni și frustrări mai mici sau mai mari – practic, cu nimic diferiți de alți oameni care trăiesc în alt oraș, spre exemplu. Prin proiectarea propriilor noastre sentimente asupra lor, îi scoatem inconștient din anonimat și-i individualizăm. Unul devine cel mai bun prieten, altuia îi atribuim autoritate, pe fata din vecini o iubim în secret; chiar și pe cei răi, exemplele negative, îi alegem dintre figuranții la îndemână.
Toate aceste roluri par a sta în latență în noi înșine, etichete pe care le distribuim celor din jurul nostru ca roluri ale piesei vieții noastre. Există cel bun, cel lacom, cel leneș, chiulangiul, premiantul, pizmuitorul și toate celelalte personaje ale unei drame clasice. Când apare câte un personaj nou, îi distribuim rolul care ni se pare cel mai potrivit, dacă acesta e disponibil.
Rolul cel mai interesant e cel al „Iubitului”. Apare în viața noastră cineva care ne tulbură profund și care ne răscolește cu o simplă privire. Atunci catapulta noastră sufletească, pregătită deja, se descarcă instantaneu și proiectează, asupra alesului, cel mai strălucitor bulgăre al sufletului. Acesta e un proiectil special, specializat, suflet-aer, care explodează la înălțime și acoperă totul din jur cu o superbă mantie de lumină și căldură. Acel colț oarecare al lumii noastre devine, dintr-odată, un tărâm de basm, învăluit de feerice culori și plutind legănat de o muzică divină.
Iar pe cel vizat îl transformă cu totul. Poleiala aceasta acoperă orice urmă de banal și ascunde orice defect. Omul devine un semi-zeu, cu priviri tulburătoare, cu brațe puternice, voință de fier și destin unic. Acest prinț are jilțul său special în mijlocul inimii noastre, care devine centrul Universului și totul prinde a gravita în jurul său. Gesturile capătă profunde semnificații și cuvintele au o dulceață neasemuită. Amorul devine un ritual mistic și ne împlinește. Chiar și cele mai carnale impulsuri capătă valențe magice. Totul transcende binele și răul și re-accedem în Paradis.
Se pare, însă, că această substanță, care țâșnește din adâncul sufletului nostru, nu ține la infinit. Vine o zi în care strălucirea se stinge și cenușiul răzbate în basm. Paradisul redevine un bloc de beton armat dintr-un cartier sufocat de mașini parcate aiurea și de țânci obraznici și murdari care se joacă printre tomberoane. Prințul decade din condiția lui semi-divină și redevine un om care cedează prea ușor ispitelor, supus greșelilor și eșecului.
Zilele își reiau șirul indiferent și totul redevine o trecere prozaică a timpului.
Apoi, uzina sufletului nostru, covârșită de banal, prinde a musti din nou, și linia de producție re-pornește. Încet-încet, la capătul ei, prinde viață un nou bulgăre strălucitor. Funiile catapultei se întind din nou, chingile de metal strălucesc din nou în soarele speranței și palma se pune streașină la ochi, pândind spre zare cu înfrigurare.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!