poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3540 .



Labirintul toamnei - I -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gabiu ]

2008-10-17  |     | 



Cumpărase casa aceea dintr-un capriciu. Venea foarte rar acolo. Doar o dată sau cel mult de două ori pe an. Prefera să vină toamna. Nicăieri amurgul toamnei nu i se păruse așa de straniu. Probabil că și din cauza…

Fusese o zi caldă în care toamna asta își etalase în toată splendoarea ei multitudinea de nuanțe pastelate. Stătea în spatele casei, un vechi conac boieresc așezat la marginea pădurii, și își încărca sufletul cu toamnă imaginând o lume în care încerca să trăiască departe de zbuciumul cotidian. Revedea fotografiile pe care le făcuse de dimineață prin împrejurimi. Lucra la un alt album și își alegea cu greu preferatele. În fiecare fotografie reușise să surprindă ceva inedit și nu se putea hotărî ce să aleagă din sutele de imagini descărcate pe laptop.

Sorbea cu înghițituri mici ceaiul de fructe pentru care era invidiată de toți apropiații și pe care îl pregătise și de data aceasta după reguli doar de ea știute. Îi plăcea să surprindă și de fiecare dată mai adăuga ceva nou ceaiului care îi cucerise pe cei ce avuseseră privilegiul de a-l savura. Cu toții plecau impresionați de gustul acela al ceaiului făcut mereu altfel după starea pe care ea o avea în acea zi. Se amuza de fiecare dată când primea oaspeți. Îi plăcea să-i țină în suspans până când nerăbdători nu mai rezistau și o întrebau de ce nu mai aduce odată ceaiul. Era inventivă, imprevizibilă, fascinantă, și nu o dată i se spusese că este femeia de care un bărbat nu s-ar putea plictisi. Și cu toate acestea ea preferase să rămână singură.

Astăzi, parcă, gustul toamnei din ceaiul ei era mai pregnant ca oricând. Privea pădurea în care toamna așezase culori de-a valma făcând-o să pară desprinsă din ireal. Cuprindea cu privirea întreg orizontul de parcă ar fi vrut să întipărească în ea întreaga simfonie de culori.

Timpul trecuse greu pentru ea. Îl aștepta și secundele se scurgeau prin clepsidra sufletului ei în fire subțiri de emoții. Emoții de toamnă. Se simțea stânjenită ca o adolescentă. Spera să-și poată controla trăirile. Stătea cu ochii pe ceas. Înserarea se lăsa odată cu răcoarea pe care pădurea o sufla peste întreaga așezare. În ciuda frigului se încăpățâna să-l primească afară, în cerdacul din grădină.


************************************************************************

Toată ziua fusese agitat. Nu îl preocupase niciodată felul în care arăta, dar azi se uitase în oglindă de vreo zece ori. Era nemulțumit de barba care-i încărunțise prea repede în ultimul timp și îl făcea să pară mai bătrân cu vreo câțiva ani. Nu știa cu ce să se îmbrace. Nu ar fi vrut în costum și cravată ca să nu pară prea scorțos, dar nici nu ar fi vrut să pară neglijent. Se gândea de ce oare se agita atât. Era o femeie ca toate femeile și oricum nu se ducea în pețit așa că s-a îmbrăcat casual. Credea că stilul acesta îl caracteriza cel mai bine.

Timpul se scurgea prea repede și ora întâlnirii se apropia cu repeziciunea unui gând răzleț. În fine, urma să o cunoască pe misterioasa doamnă, care, dintr-o generozitate pe care nu și-o explica, îl ajutase să-și finalizeze proiectul la care visase atâția ani. Știa atât de puțin despre femeia aceea care își ascunsese identitatea într-un fel de neînțeles. Sincer fiind, se gândea că n-ar trebui să-i pese de toanele ei atâta timp cât îi donase banii pentru proiect. De aceea nici nu își pusese prea multe întrebări când a primit e-mailul prin care era anunțat de unde să ia banii de care avea nevoie ca să ducă la bun sfârșit visul său de o viață. Îl mirase doar cine ar fi putut să facă gestul acela pentru un visător ca el, care părea pentru mulți un ciudat și care trăia într-o lume doar a lui, plină de închipuiri, fără să aibă pretenții ca cineva să-l înțeleagă.

Aflase că era autoarea unor albume de fotografii și știa că se ascunde sub un pseudonim. Încercase să o descopere în câteva albume pe care le cumpărase dintr-o curiozitate inexplicabilă. Îl frapase liniștea care degaja din fotografiile ei. De câte ori răsfoia albumele acelea cu anotimpuri simțea un sentiment ciudat, neclar, care îl tulbura. Avea impresia că o cunoscuse cândva în altă viață, dar cum el nu credea în bazaconii despre reîncarnare se chinuia să înțeleagă de ce era încercat de sentimentul acela. Fotografiile ei parcă vorbeau și el mai auzise undeva acele cuvinte.

Ca de obicei era în întârziere. A ieșit grăbit nu înainte de- a mai arunca o ultimă privire în oglinda de la cuier. Afară îl aștepta o surpriză. Cineva îi blocase mașina în parcare. Nu putea înțelege de ce oamenii făceau așa și s-a enervat cum făcea mereu când era în situația asta. A bombănit în sinea lui și când simțea că mai are puțin și explodează o domnișoară drăguță și-a făcut apariția cerându-i cu nonșalanță scuzele de rigoare. Ce- ar mai fi putut spune? Frumusețea ei îi mai potolise puțin furia pentru că vorba aceea ce e frumos și lui Dumnezeu îi place. S-a urnit într-un târziu și se gândea că nu ar vrea să întârzie și să facă o impresie proastă.

În timp ce conducea fredona o melodie pe care o asculta de multe ori în mașină. Era aproape de ieșirea din oraș când și-a dat seama că nu cumpărase măcar un buchet de flori. Și-a lovit fruntea cu mâna. Fusese împrăștiat ca întotdeauna de altfel. Ce va crede femeia aceea? Oricum era prea târziu. Ca să se întoarcă în oraș nu mai era timp și altă soluție nu întrevedea. Așa că a mers înainte. Se simțea ușor stânjenit de gestul lui de impolitețe. Încerca să-și alunge gândul acela, dar el nu-i dădea pace. Nu-i venea nici lui să creadă că fusese așa de uituc.

-va urma-

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!