agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3329 .



Întrerupătorul
proză [ ]
Roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Hary_Salem ]

2008-05-25  |     |  Înscris în bibliotecă de Popescu Valentin



Dormea și cînd Albert s-a îmbarcat pe racheta neagră a deportaților. Acesta a tot sperat pînă-n ultima clipă ca ea va apare, dar așteptarea a fost evident zadarnică. "Poate că e mai bine așa" și-a zis el, fiind mereu înclinat să găsească ceva bun și în nenorocirile cele mai mari.
Încă de mic copil, mama sa îl speria că dacă face vreo boacănă, o să îl trimită pe Nomalis și încă de atunci - deși nu putea să înșeleagă încă în ce constă grozăvia acestei planete - ajunsese să se teamă cumplit de ea, să-l obsedeze. În clipele sale cele mai fericite, se întuneca la față, zicînduși: "Da, dar există planeta aceea groaznică, Nomalis" și-și jurase de nenumărate ori să nu ajungă niciodată pe ea. Mai bine moartea decît Nomalis, își repeta mereu în adolescențe și la absolvirea liceului. Jurase chiar împreună cu doi dintre cei mai buni prieteni ai săi, să se sinucidă tpși trei în momentul cînd vreunul dintre ei va fi trimis pe Nomalis. Și, iată că acum pleca, fără să îi treacă măcar o clipă prin cap posibilitate sinuciderii iar de ceilalți doi n-avea nici o teamă. Unul dintre ei, ajuns președinte de planetă, nu-i mai răspundea la scrisori, nici măcar la felicitări, iar celălalt, ajuns un dezmoștenit al soartei, un fel de Clochard al universului, un rătăcitor boem, un fel de țigan-nomad al stelelor, de asemeni nu voia să mai știe de Albert pe care îl disprețuia, socotindu-l un burtă-verde, fără pic de demnitate, ceea ce Albert știa foarte bine că este într-adevăr.


[...]
- ... "Þi-am spus, la noi normalul... Dar apropo, susțineai adineauri că am ajuns la greutatea normală. Care e aceea că eu habar n-am. Dar cine știe la noi care e greutatea normală? Cîteodată la naștere, pruncii cîntăresc 8-9 grame, trebuiesc ținuți sub lupă, alte ori între 3 și 5 kilograme și în foarte multe cazuri 150 sau 250 de kilograme sau chiar 5 tone. Așa că de unde să știi care e greutatea normală. Tu ai venit într-un moment fericit cînd toți am început să zburăm. Bun. Dar au existat și perioade cînd atingeam o tonă sau două din cauza măririi burște a gravitației. De abia reușeai să-ți desprinzi piciorul de sol. Din cauza aceasta chiar și acum posedăm toți în locuințe pe lîngă alte mobile și aparate casnice utile și cîte un scripete electronic special, care să ne ridice din pat în asemenea perioade și să ne ajut să ajungem măcar pînă la baie...
- Și dacă o asemenea situație se prelungește ? se îngrozi Albert.
- Nu facem nimic. Ne obișnuim și cu asta. Nomalianul se obișnuiește cu orice, știe să se adapteze la orice situașie. Dacă nu poate să se ridice, se tîrește ca șerpii. Învață să se tîrască. Devine reptilă. Și la servici se duce tîrîș-tîrîș. Își scrie lucrările pe podea. Totul face pe podea. Și la director se tîrăște. Dar și drectorul se tîrăște. Dacă perioada se prelungește apar adaptări ale corpului, conform teoriei lui Malvin. Corpul se acoperă cu solzi, ca să nu te orzi de atîta tîrît, picioarele se reduc, încep să semene cu ale șopîrlelor... dar și în asemenea situații viața a continuat. Noi, femeile am continuat să aducem pe lume copii, tîrîndu-neș ne-am iubit mai departe tîrîș, ne-am tîrît pînă la servici, am fost înjurați sau am fost decorați în poziție orizontală, am jucat mai departe table cu zaruri minuscule, altfel nu le-am i putut arunca, am continuat să juncăm piese de teatru în care toți se tărau inclusiv spectatorii, în timp ce pe scenă se rosteau replici avîntate despre zbor, înalt, salturi mărețe, ridicare permanentă, cînd noi nu ne mai ridicasem de ani de zile și capul abia reușeam să-l ridicăm puțin, iar cînd ne întîlneam pe stradă, în plimbarea zilnică pe Corso, neavînd putere să ne ocolim unii pe alții, treceam unii peste alții fără niciun protocol, cerîndu-ne scuze... Înțelegi ? Văd că nu mai scoți nici un cuvînt.

[...]

- Am bănuit și eu, pentru că nici oglinda aceasta nu e normala, o să observi și u. Uneori te arată exact așa cum ești, alteori cu zece sau douăzeci de ani mai tînăr sau mai bătrîn, sau mort sau fantomă, sau îți arată altă ființă, e nebunia de pe lume. Trebuie să ai bervi tari cu ea. Dar nu! de data aceasta nu oglinda era de vină. Ce crezi că s-a întîmplat ? Hai, nu e greu de ghicit. Doar ți-am dat mură-n gură...
- Mi-ai dat mură, dar tot nu înțeleg, pe mine se vede că murele nu prea mă stimulează.
Ea izbucni în rîs.
- Chiar n-ai înțeles? A fost ceva groaznic. Una din cele mai cumplite experiențe din viața mea. Închipuie-ți că îmi dispăruse una din imensiuni. Și nu numai mie, întregii planete. De data asta, pînă și eu am fost șocată și chiar și cei mai încercați nomalieni. Asta era prea mult. Pierduserăm toți volumul. Nu mai aveam adîncime, decît lățime și înălțime. Nici soarele nostru nu mai era sferă, ci un simplu cerc, fără pic de volum, care ne lumina și ne încălzea numai cînd era așezat cu suprafața plană spre noi și pentru că el continua să se rotească, noi ba aveam căldură și lumină normală ba rămîneam în întuneric și dărdîiam de frig în plină vară. Nu ami spun că nici planeta noastră nu mai era nici ea sferică, dispăruseră toate latitudinile și longitudinile, toate paralelele și ecuatorul și emisferele și amîndoi polii. Noi înșine semănam cu niște decupaje de hîrtie, să ne plîngi de milă nu alta. Fructele, legumele, carnea, smîntîna, cartofii, toate păreau făcute din hîrtie. Și supele și ciorbele. Iar de vin ce să mai spun. Ce fel de vin poate fi acela făcut din struguri cu două dimensiuni! Dar ne-am abătut de la subiect. Îți vorbeam despre timp. Niciodată nu poți fi sigur exact cu ce viteză se scurge. Uneori de oprește în loc exact cum cerea Faust: "Oprește-te, clipă!" Și se oprește și totul stă pe loc, nu mai îmbătrînește nimeni, nu se mai naște nu mai decedează. Soarele, stelele încremenesc pe cer, noi încremenim pe sol, nu mai avansăm, nu mai ajungem la chenzine, e drept că nici nu căpătăm boli noi, stăm toți, totul stă, repaos absolut, nemișcare, zacere. Stai și te uiți la nevastă, ea se uită la tine, n-aveți nimic de făcut, nu vă certați, nu mai faceți dragoste, nu mai aveți nevoie de hrană, n-ai cum să ajungi la ea, timpul stă și stă și aștepți să se întîmple ceva, fie și o nenorocire, dar nu se întîmplă nimic. Þi se urăște de atîta încremenire dar nu e nimic de făcut, nu-ți mai vine nici o amendă, nici plata luminii, apei, telefonului, radioului, etc., nici pensia, nici o scrisoare, nici o telegramă de felicitări sau de condoleanțe, nici o veste bună sau distrugătoare, nu mai trebuie să te prezinți la nici un examen, nu mai ai nevoi, inima bate odată pe zi, plămînii respiră odată pe săptămînă, nu mai cresc unghiile, părul, nu mai cad dinții, nu mai trebuie să te duci la dentist. Dacă doamne ferește fenomenul te-a prins cu vreo durere de măsele, rămîi cu ea, dar nu mai e atît de puternică ci lîncezește și ea, vag, acolo în organism și abcesul cu puroi nu mai confecționează cantitîți noi de puroi, umflătura obrazului nu mai crește, dacă ai vreo boală, staționează toate, virușii, microbii noștrii atît de zburdalnici și de vioi și atît de activi stau nemișcați, sîngele aproape nu mai circulă. Gîndurile noastre care n-au odihnă și ne terorizează toată viața și în somn acum au luat și ele pe loc repaus, satu liniștitte nu ami spun nici pîs, dacă ai apucat să ai vreun gînd în cap, cînd a început anomalia că ală rămîi și numai la el te gîndești, nu-ți mai dă nimic altceva prin creier. A încetat orice activitate politică; trebuia să ții un discurs important, ca să fii ales deputat, primar sau mai știu eu ce, rămîi cu el în cap nemișcat și te chinuie de-ți vine rău. Ai fost prins în flagrant delict cu nevasta altuia, soțul stă încremenit și se uită la tine, tu te uiți la el, soția se uită și ea cruciș la cine a apucat să se uite. Soțul a întins pistolul spre tine, cu degetul și a rămas cu degetul pe trăgaci dar nu trage, pentru că timpul s-a suspendat și fără timpnu se poate face nimic în lumea asta !

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!