Din cafeneaua "Giardino Napoletano" simțea ploaia cum se prăbușește pe chei aidoma cum se prăbușeau pe vremuri sacii de iută aruncați de marangozii grăbiți. Ploaia spăla grăbită morții.
"Vulcania a pierit !" . Vestea mohorâtă se auzise întâi în cafenea de la căpitanul Alberto de pe traulerul "Dolce Iliria". După furtuna năpraznică de acum o săptămână ieșise cu traulerul profitând de o fereastră de soare. La intrarea în port pluteau în derivă două colace ale "Vulcaniei". Vestea nu putea fi crezută, "Vulcania" nu avea cum să se scufunde. Apoi, atunci când s-a aflat toată povestea, atunci când s-a aflat de Cavalerii Triști și Plumburii ai Morții care prinseseră nava în îmbrățișare, când s-a aflat de lupta tragică și disperată a căpitanului Pietto de a salva nava și pasagerii, vedeau luminile portului, la naiba, vedeau luminile portului și ar fi trebuit să poată ajunge acolo dar Cavalerii Morții erau aproape, din ce în ce mai aproape și valurile verticale aruncau mărețul transatlantic dintr-o parte în alta ca o coajă de nucă, "țineți cursul, țineți cursul, nu vă abateți de la curs" striga disperat căpitanul Pietto știind că e singura salvare- să țină cursul drept spre port, prin furtună, prin valurile acelea care păreau cerul însuși spart și căzut pe pământ, "căpitane, schimbă cursul" l-a rugat secundul, "trebuie să ne întoarcem în apa adâncă, vom aștepta să treacă furtuna, căpitane, te rugăm, schimbă cursul" , dar Pietto vedea pe fiecare dintre cei 1256 de pasageri, simțea dorința, nerăbdarea, simțea așteptata căldură a celor daragi care așteptau nerăbdători în Stazione Maritima ca măreața Vulcanie să andocheze, s-a spus după aceea că transporta un mesaj secret și extrem de important pentru Mussolini, că întreg continentul era în joc dacă acel mesaj n-ar fi ajuns a doua zi dimineața pe biroul lui Il Duce "țineți cursul" se spune că se mai aude și astăzi strigătul disperat a căpitanului Pietto, "țineți cursul" ca o implorare, ca o rugă mută, atâta vreme cât au ținut cursul nava a înaintat ca un Hopa Mitică, din val în val, ridicându-se și apoi prăbușindu-se din nou, ridicându-se și prăbușindu-se, toată lumea se strânsese sub punți, luminile portului puteau fi văzute acum cu ochiul liber, din ce în ce mai aproape și oamenii se gândeau deja la o ciocolată fierbinte, niște haine uscate și poate un rachiu de ghimbir dar timonierul n-a mai putut, timonierul n-a mai avut curaj, de jumătate de oră strângea timona cu ochii închiși și n-a mai putut...atunci nava devie cu jumătate de grad și un val o lovi aproape vertical, în mijloc...
Se spune că cei care își pierdeau noaptea pe chei, bețivi și putane puteau vedea cum urcau scara cei 1256 de pasageri, albi și tăcuți, noapte de noapte, noapte de noapte...