agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2011 .



Spre necunoscut, Capitolul IX
proză [ ]
Badea Niculae. copiii 13

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2007-11-09  |     | 



Victoria era de câteva zile în vacanța mare. Vacanțele de crăciun și de paști au trecut prea repede. Acum va avea mai mult timp. E drept că va trebui să meargă și ea, cu ai ei, pe câmp, să ajute în gospodărie, mai ales că cei doi frați erau plecați la război. A fost luat până la urmă și Ilie. Armata avea doar nevoie și de oameni care pot săpa cu hârlețul sau lopata. Nu trebuia să meargă toți la defilare. De fapt armata împăratului n-a mai defilat de mult. Poate la Schonbrun atunci când se schimbă gărzile sau când câte un cap încoronat îl vizita pe altul la fel de încoronat. Va avea timp Victoria, în cele trei luni de vacanță să vorbească multe cu nepoata sa Sabina care din toamnă va veni să învețe la Sibiu. Așa au hotărât părinții ei. Tot în anul viitor, deci la toamnă, la Sibiu va fi și cealaltă prietenă, Victoria Șerban. Trei fete la școală la oraș.
Vorbeau femeile prin sat că așa ceva nu s-a mai pomenit.
- Trei fete și nici un băiat. Putea fi ca ele și Niculaia Cuzî. Zice învățătoarea, asta tânără, că doamne bine mai învață la școală, dar ăștia ai Cuzâ n-au banii pe care îi are a lui Ilină și a lui Șerban.
- Ba ar fi putut avea, tu vecină. Dar cine îi toată ziua în crâșmă dacă nu Gherghea Cuzî? Tata lui Gheorghe i-a lăsat destul pământ. Și nevastă-sa a venit cu câteva iugăre.
- Alți oameni se căznesc să cumpere pământ, mai ales dacă au mai mulți copii. Dar Gheorghe a vândut. Și cui crezi? Unora care au fost mai săraci ca el.
- De el nu-i păcat, că-i beutor. Dar îi păcat de bietul copilaș că putea, după capul care îl are, să ajungă domn. Pe când așa…
- Dar de cele patru fete, ale lor, ce să mai zic. Mâine poimâine le vine vremea măritișului. Cine le va lua fără pământ și mai ales cu un tată ca al lor
- Lasă că nici cu mumă-sa ni mi-e rușine.
Mai vorbeau prin sat că până la Victoria lui Ilină oamenii nu și-au dat copiii la școli prin oraș. A început Niculaia lui Ilină cu Zaharie. Bietul Zaharie, cine știe pe unde umblă acum. Și bine ar fi pentru ai lui dacă ar umblă pe undeva. Să nu fie sub pământ ca atâția alții.
………………………………………………………………………

Nu era Zaharie sub pământ. Și nici departe de casă. Venea în puterea nopții. Stelele și luna erau acoperite de nori deși. Era un întuneric „de să-l tai cu cuțitul.” Pe uliță dacă s-ar fi întâlnit doi oameni, fără lămpașe, s-ar fi ciocnit unul de altul. Și el venea pe câmp mai mult pe ghicite. Piciorul stâng îl durea îngrozitor. Dar bine că nu mai sângera. Simțea asta pe pipăite, după ce s-a legat strâns cu brăcinarul deasupra genunchiului. Atunci când sărise din tren și a luat-o la fugă, n-a simțit nimic, știa numai că trebuie să se îndepărteze cât mai repede de linia ferată și de cel care îl păzea. Dacă ar fi fost ziuă soldatul ar fi tras. Știa că are gloanțe în armă. L-a văzut când a încărcat-o.
A urcat destul de greu Pe Sub Stăuini. A găsit, după lungi căutări șipotul. Și-a astâmpărat setea. Acum putea gândi mai limpede. Cunoaște bine locurile. Este vară, e drept spre sfârșite. Se va putea ascunde fie în pădurea Slimnicului fie la coliba din Rusu. De mâncare va găsi. Cartofii sunt destul de mari și-i va lua din locurile oamenilor în așa fel să nu se vadă că a umblat cineva la ei. Dacă va avea noroc va prinde și iepuri, cu lațul, așa cum făcea în copilărie. Va putea trăi până în toamnă. N-are nici un rost să-i sperie pe cei de acasă. Până toamna târziu s-ar putea să nu mai fie căutat, dar va sta și pe urmă ascuns acasă. Nu se poate să mai țină războiul mult. Va găsi prin bezna aceasta pădurea?. O va găsi! Dacă stă cu fața la șipot trebuie s-o ia ușor spre stânga. S-a sculat să plece. În aceiași clipă l-a săgetat prin tot piciorul până spre coapsă. Și-a dat seama că nu poate merge. S-a târât până la marginea satului. A găsit un băț gros în care se putea sprijinii. Ochii i s-au obișnuit cât de cât cu întunericul. A găsit fără greutate casa. Portița era încuiată. Știa că între coșerul lor și casa lui Þuruc gardul era mai jos. Cu un ultim efort a reușit, în ciuda durerilor tot mai mari, să se urce pe gard și să se lase cu zgomot în partea cealaltă.
Era acasă. Dar Leu lătra cu toate forțele lui. Deodată, după ce se apropie de el, câinele începu să scâncească a bucurie. Numai bezna dimprejur nu lăsa să se vadă că da și din coadă. Din grajd se auziră niște tropăituri. Era Cezar care bătea din picior. Apoi își făcu simțită prezența și prin două nechezături puternice. Câinii de prin vecini și apoi, și cei mai de departe, au început să latre.
Mamă-sa se trezi prima
- Scoală-te Niculae. Latră Leu. Ce o fi? Nu-i lătrătură ca la dihor ori ca la mâță. Latră ca la om.
- Vezi-ți de treabă nu-i nimic.
Și s-a întors pe partea cealaltă.
Când auzi nechezăturile lui Cezar a sărit ca ars din pat. Și-a luat clichinul din cui, l-a îmbrăcat, și a dat să iese. S-a oprit însă în tindă și a pus mâna pe topor. Acolo îl ținea de când în sat au început să se fure cai. Banda țiganului Nădrag a fost prinsă de jandarmii unguri. Dar mai ști?
Când să iasă pe ușă a auzit vocea Victoriei care și-a făcut apariția din camera dinspre stradă, unde dormea. Casa de dinainte i se spunea acelei camere.
- Ai grijă tată!
- Du-te și stai cu mumă-ta. N-o să se întâmple nimic rău.
Din privar i se auzi vocea răstită „Care ești acolo mă!” după un timp auzi un răspuns slab „eu tată”
S-a întors în casă a luat lămpașul spunându-le celor două: stați liniștite, nu s-a întâmplat nimic rău. Mă întorc în curând.
Mama și fata se înghesuiau în ochiul ferestrei doar or vedea ce se întâmplă în curte. Nu vedeau, în beznă, decât lumina lămpașului și spatele lui Niculae care stătea aplecat în genunchi peste ceva. Ce dumnezeu o fi?
Niculae abia a putut vorbi
- Tu ești măi copile? Ori eu visez
- Nu visezi. Eu sunt. N-am vrut să vă speriu, dar n-am avut încotro
- Doamne…tot nu-mi vine să cred. Dar ridică-te băiete și hai în casă…ba mai bine stai un pic. Să nu pățească de sperietură ceva mumă-ta și sora-ta. Nici eu nu știu încă dacă chiar tu ești ori îi numai o arătare. Doamne apără-ne și ne păzește.
Mumă-sa și Victoria, dar și el Niculae, cu greu și-au putut revenii. A fost la început o spaimă, apoi o bucurie amestecată cu neîncredere. Nu le venea să creadă că au în față pe cel pe care nu l-au văzut mai bine de doi ani, că este el, pentru care au plătit atâtea slujbe la biserică și au ars atâtea lumânări. Mumă-sa din când în când îl pipăia pe obraz și pe corp murmurând „el să fie dragul mumii? Îi chiar el. Mulțumescuți doamne Isuse Hristoase și ție Maică Precistă că v-ați îndurat” Și iarăși lacrimi din ochii celor două dar, pe ascuns, și din ai lui Niculae.
După ce s-au mai liniștit și-au dat seama că feciorul suferă la un picior. A pus mama apă într-o oală a aprins focul și a încălzit-o. I-a spălat rana.
- Nu-i așa de adâncă tăietura. O să te vindeci repede. Ști că de câte ori te tăiai ți se închidea la loc mai iute ca la alții. Umflătura asta de la laba piciorului îi destul de mare. Trebuie că ți l-ai scrântit dintr-o călcătură strâmbă ori îi fi căzut de undeva?
- Lasă-l nevastă să ne povestească el. Spune Zaharie
Și le-a spus Zaharie, până spre dimineață, de fir în păr, toate câte i s-au întâmplat Cum i-a umblat în prima zi pe front, despre moș Grigore, despre toți ceilalți care i-au ieșit în cale și cum unii l-au ajutat. Când a ajuns cu povestitul la șatra de țigani Niculae l-a întrerupt
- Nu trebuia să-ți faci de lucru cu țiganii, ăștia nu știu decât să înșele
- Trebuia. Dacă nu aș fi fost și acum la apa Prutului ori prin ocnele rusești, dacă nu și mai rău. Dar ai dreptate tată. I-am dat eu bulibașei cele două ruble. Dar el bănuia că mai am, și că nu le pot ține decât în izmene, că numai ele mi-au mai rămas pe mine din vechile haine. Într-o noapte, când dormeam sub căruță a venit asupra mea cu cuțitul. Să-i dau banii că dacă nu îmi taie beregata.
- Nu mă tăia că ți-i dau.
- Scoală-te și mi-i dă.
M-am sculat dar în loc de bani i-am dat una, fără veste, între picioare. L-am lăsat gemând pe jos și am fugit fără să văd unde. Eram prin munți, lângă o apă. Am trecut apa, noroc că nu era așa adâncă și am urcat pe niște țancuri. Am dat de o potecuță pe care am tot mers. Dar am ajuns unde nu trebuia. Am dat peste o santinelă care mi-o împins arma în piept.
- Cine ești mă!
I-am spus eu cum mă cheamă dar tot m-a dus la comandant. Erau militari români din România. A trebuit să-i povestesc ofițerului toate prin câte am trecut. A zis că fac parte din armata dușmană și că mă ia prizonier. Eu i-am zis că nu mai fac parte. El a zis că „vom vedea. Până atunci te ținem arestat” m-au ținut la arest. Dar n-a fost rău. Am stat și acolo vreo trei săptămâni. Până la urmă m-au dus iar la ofițerul acela. Era maior, îl chema Teodorescu Vasile. Mi-a zis că s-au interesat la armata rusă și că nu mințeam. Unitatea mea a fost prinsă, la data pe care am spus-o, și se află acum, cu oamenii care mai sunt în viață prin Siberia. Maiorul, om bun, mi-a spus că dacă vreau să lupt în armata română pot să fac o cerere. Mi-o va scrie chiar el. dacă nu mă lasă să mă îndrept spre casă. I-am spus că vreau acasă. Atunci i-a spus unui plutonier să-mi facă rost de haine civile. Apoi a trimis un soldat cu mine să-mi arate pe unde pot trece fără să fiu văzut de cealaltă armată, din care făcusem parte. Am ajuns astfel la Brașov. Am stat și m-am tot gândit. Cât bine mi-a făcut mie ofițerul acela. Dacă nu mi-ar fi dat drumul eram acum departe de casă. Ori prizonier, ori în armata română. Lui săracul i-a fost milă de mine și m-a lăsat să plec. Putea să aibă necazuri dacă mai marii lui ar fi aflat că mi-a dar drumul. Am scos coroanele din cusătură și am venit cu trenul până la Copșa. Aici m-a cunoscut unul din Þapu cu care am fost în armată. Dar pe el nu l-au dus pe front. L-au lăsat acasă că a zis doctorul că are tuberculoză „Cei cu tine Zaharie te știam că te-au dus pe front în Rusia. Cum ai ajuns pe aici”. A fost destul atât. L-o fi auzit careva de pe la jandarmi ori de la armată că au pus mâna pe mine. M-au întrebat cum mă cheamă și ce caut pe acolo. Le-am spus și lor totul, cum s-a întâmplat. N-au vrut să mă creadă. M-au trimis păzit de un jendar ungur la Sibiu. Înainte de a opri trenul la Hașag am sărit. M-am zgâriat la picior și mi l-am scrântit. Și iată-mă acasă
- Dacă te lăsai dus la Sibiu nu pățeai nimic. S-ar fi aflat adevărul. Tu n-ai greșit cu nimic. Ai scăpat doar de la ruși. Ar fi trebuit să te prezinți la primul jandarm ungur și să spui totul. Acum or să vină după tine acasă.
- Nu le-am spus de unde sunt cu adevărat. Le-am zis că sunt din Avrig
- Mai rău. Or să creadă că dacă ai mințit ascunzi și altceva. O să afle de unde ești că te-au trecut, când te-au luat cătană, în condicile lor. Poate că mâine nu, dar în câteva zile o să te caute aici acasă. Dar stai liniștit. Te-om ascunde noi de nu te găsesc ei câte zile or avea. Și află de la mine nu mai au multe. Vorbesc de zilele stăpânirii lor peste noi.







.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!