agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1908 .



Spre necunoscut. Capitolul IX
proză [ ]
Badea Niculae. Copiii. 8

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2007-10-26  |     | 



În anul acela Victoria nu s-a mai dus la școală în Sibiu. Imediat după Sfânta Maria s-au auzit grozăvii. Armata română a ajuns la Sibiu. A trecut apoi de Sibiu până aproape de Orlat. Unii spuneau că ar fi trecut de acest sat și se îndreaptă spre Alba Iulia. Cei care au fost pe câmp în Capul Dealului au adus vestea că de acolo se aud bubuituri de tun
- N-aveam noi destul cu necazurile noastre? Acum au venit și regățenii ăștia să se bată pe la noi. Cam aceasta vroiau să spună privirile îngrozite ale oamenilor.
- Ce spuneți domnule părinte. Oare mai pot să-mi trimit fata la școală în Sibiu pe vremurile astea? Mi-o zis directorul să mă duc cu ea după Sfânta Maria. Și uite ce ne-a dat Dumnezeu chiar de Sfânta Maria.
- Eu zic, Niculae, că nu-i nici o grabă. Mai poate sta un an acasă. Nu chiar în Sibiu, dar pe lângă, a fost prăpăd. Și mai este încă. Poate dă Dumnezeu și o să-i împingă pe regățeni, cătanele împărătești, dincolo de munți de unde au venit. Nu i-a chemat nimeni să vină și să tragă cu tunurile. Am auzit, de la oamenii care au fost pe acolo, că prin Poplaca, prin Cristian și Orlat au ars șuri și case de ale oamenilor. Și la români și la sași. Ghiuleaua tunului nu alege și unde cade e prăpăd.
- Îi prăpăd părinte. Dar barem dacă se întâmplă acasă ști. Nu te gândești și te frămânți fără să ști nimic.
- Ai dreptate Niculae. Dar Dumnezeu este mare. Mâine, poimâine veți primii și voi vești bune de la Zaharie
- Să vă audă Dumnezeu părinte.
A mai trecut un an. Victoria continuă să meargă la școală dar nu în Sibiu ci tot în sat. Era acum în clasa a VI-a.
- Nu fi supărată, draga tati. Ce să facem dacă a dat războiul peste noi. Poate la anul s-or mai potolii lucrurile. Domnul Vasile Bologa, directorul școlii românești de fete, mi-o zis, când am fost să te înscriu, că nu-i târziu nici la anul. Tu să mergi în fiecare zi la școală aici, la noi. Mi-a mai zis să-ți cumpăr astea două cărți și să citești în ele. Și scoase din straița cu care a fost la târg un mic pachet. Victoria îl luă cu sfială. Dădu la o parte ziarul în care erau învelite. Citi titlurile. Primul „ Dr. Vasile Bologa Carte de Citire pentru clasa a I-a. Sibiu 1914” apoi „ Dr.Vasile Bologa Noțiuni de poetică și literatură română. Sibiu 1914”. Bucuria ce o cuprinse pe fetiță parcă i se concentră toată în ochi. Ar fi vrut să vorbească dar nu putu o vreme. În gât i se puse un nod. Abia putu să articuleze
- Mulțumesc tată.
Și lacrimile n-au mai avut loc unde erau. Au trebuit să țâșnească.
Cărțile și le-a pus în castăn alături de o biblie veche scrisă cu litere bătrânești. Părinții știau a citi în ea. Cu astfel de litere au învățat ei carte de la bătrânul cantor Onofrei. Astăzi s-a schimbat și scrisul. Cel vechi a rămas doar în Bibliile pe care unii oameni mai bătrâni le aveau și pe vechile cruci din progadie, care mai sunt în picioare
Ziua n-avea timp de a sta cu cărțile în mână. Când venea de la școală trebuia să ajute în gospodărie. Așa că a prins obiceiul să se scoale când ”se crăpa de ziuă” chiar înainte de cântatul cocoșilor. Într-o dimineață Niculae dând cu ochii de ea, cu cartea în mână, o întrebă
- Ce scrie, fata tatii, în cărțile alea de nu te poți despărți de ele
- Multe lucruri stau scrise în cărțile aste tată. Þi-ar plăcea și dumnitale.
- Să ne citești și nouă diseară, după cină.
Și le-a citit Victoria, la lumina lămpii de petrol. Le-a citit „O scrisoare de la Muselim Selo”. Părinții o ascultau cu ochii împăienjeniți. Își dădu seama că amândoi, ca și ea de altfel, se gândeau la Zaharie. S-a oprit înainte de ultimele versuri. Și-a dat seama că acestea le-ar fi produs o mare durere.
Au prins obiceiul ca seară de seară să o asculte pe Victoria cetindu-le. Ba o poezie, ba o povestioară. Discutau despre războaie, în general. Și apoi despre acest mare, cel mai mare, război. Le arăta, apoi, pe o hartă pe care o avea în carte de Geografie locurile pe unde luptă sau au căzut ficiorii de pe la ei și din alte părți. Pe la Sfântul Dumitru când s-au mai rărit muncile pe câmp oamenii din vecinătate se întâlneau seara când o într-o șură, când în alta și se ajutau la desfăcutul foilor de pe cucuruzul adus de pe câmp. Povesteau multe. Și întâmplări de ale lor, și auzite, dar mai ales lucruri din vechime. Cu aceste ocazii le spunea Victoria din cărțile ei. Era ascultată cu atenție. Știa să povestească frumos, știa să schimbe unele cuvinte neînțelese cu altele de pe la ei. Și iarna la șezători bătrânii îi dădeau bucuros rând să povestească. Când sosea câte o scrisoare de la cei plecați era chemată să o citească.
- Tu vecină copila asta, a ta, așa cetește de crezi că vorbește cel care a scris-o.
Era chemată și să scrie scrisori. Asculta întâi, ca pe o poveste, cam ce vroiau să scrie celui plecat părinții, ori frații ori, iubita De abia apoi punea pe hârtie.
- Așa de bine scrie copila asta. Mai bine de cum am vrut eu să-i spun să scrie.
A trecut iarna apoi primăvara. S-a dus Victoria la examen. A reușit la Școala Civilă de fete a Asociațiunii. I-a găsit Niculae și loc în internat. Și-a făcut prietene printre celelalte copile cele mai multe venite ca și ea de la sat. Erau și fete de la oraș. Ziua nu-i era dor de casă pentru că n-avea timp. Noaptea însă, după ora stingerii, era din nou acasă până adormea. De multe ori și după aceia, pentru că se visa des acasă. Dumineca, mergea la catedrală. De la început a impresionat-o monumentalitatea clădirii dar mai ales soborul de preoți și răspunsurile corului. Închidea ochii și-i apăreau imediat imagini din grădina raiului, așa cum și-l închipuia ea, cu multă verdeață, pomi în floare și îngeri. Îngeri, mai mult atunci, când vocea doamnei Cosma, profesoara sa, solistă a corului mitropolitan, se ridica sus, sus de tot, umplând biserica până în cupolă cu imnul liturgic „Și ne rugăm ție Dumnezeului nostru”







.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!