agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1984 .



Spre necunoscut. Capitolul IX
proză [ ]
Badea Niculae 5 copiii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2007-10-13  |     | 




Zaharie a avut dreptate. Victoria a plecat, fugind, din câmp direct la școală. Examenul începuse. A intrat în clasă, roșie la față. Poate din cauza fugii, dar și din cauza emoției. Va fi primită sau nu în examen? Copiii erau la locurile lor, ca în fiecare zi. Dar spre deosebire de o zi obișnuită toți erau îmbrăcați, ca și ea, în haine de sărbătoare. În fundul clasei, pe o bancă lungă, stăteau câteva femei. Erau și trei bărbați. Îi cunoștea. Erau părinți de-ai colegilor săi. Erau puțini față de numărul mare al copiilor. Doar atâția și-au putut lămuri părinții. Și doar de când le tot spunea domnișoara că la examen copiii trebuie să vină însoțiți cel puțin de unul din părinți. Că acum ei, copiii, trebuie să arate părinților de ce sunt în stare. Și nu numai părinților ci și domnului părinte Cornel care este directorul școlii și, mai ales, domului inspector care este părintele protopop Munteanu. Că nu trebuie să se facă de râs în fața acestor oaspeți.
Victoria stătea, la ușă, uitându-se țintă la doamna învățătoare. Niculae Cuza, colegul ei, care tocmai citea din manual s-a oprit întorcându-și capul spre ea. Tot la ea se uita, mustrător, un preot necunoscut, pleșuv dar cu o barbă mare, albă. Din privirea părintelui Cornel se putea citi o oarecare îngăduință. Domnișoara învățătoare, căreia cei mai mulți dintre săteni, îi spuneau „fătuca”, se întoarse, spre părintele protopop și-i șopti ceva la ureche, cu gura acoperită de palmă. Acesta, după câteva clipe, dădu afirmativ din cap. Apoi „fătuca” i se adresă:
- Dragotă Victoria treci în locul rămas liber lângă Elena Badiu. O să îmi spui altă dată de ce ai întârziat aproape o oră. Acum liniștește-te. Nu peste mult timp va trebui să răspunzi la întrebări. Ști și tu, așa cum v-am spus de mai multe ori, că la examenul de sfârșit de an pot pune întrebări toți oamenii de față adică eu, Sfințiile lor părintele protopop și sfinția sa părintele nostru paroh Cornel Crețu, precum și părinții voștri care acum sunt aici lângă voi.
I-a venit în curând și ei rândul. Nici unul din părinții prezenți nu i-a pus vreo întrebare. Părintele Cornel a zis să spună o poezie pe care o știe ea mai bine. A recitat „Păsărica în timpul iernii”. Apoi a întrebat-o dacă știe cine a compus această poezioară și dacă mai știe ce „a mai compus”. A știut să numească aproape toate scrierile lui Creangă. Învățătoarei parcă îi creștea inima de bucurie și aceasta i se citea pe față. Și părintele Cornel s-a arătat mulțumit de răspunsurile primite. Doamna învățătoare a întrebato despre „comput”* să socotească câți meri poate să pună un om pe un „loc”care are un sfert de hectar și dacă fiecărui pom îi trebui, ca să poată crește bine, câte 25 metri pătrați. Părintele protopop a întrebat-o despre Sfânta treime și despre „tainele sfintei biserici”. A mai pus-o, apoi, să spună „Crezul” creștinesc
A răspuns clar și răspicat, așa cum i-a învățat doamna învățătoare
După ce toți copiii au răspuns li s-a dat o recreație. Recreația a durat destul de mult. Ca niciodată copiii s-au jucat liniștit fără să se audă, ca de obicei, strigăte. Nici băieții, chiar nici Niculaia Cuzî, nu s-au mai îmbrâncit ori bătut. Când doamna a ieșit și a sunat din clopoțel s-au adunat în grabă pe două rânduri și au intrat, pe vârfurile picioarelor, în clasă, așezându-se la locurile lor. Au intrat și părinții și s-au așezat, cu sfială, pe banca din fundul clasei.
Părintele protopop a tușit scurt, dregându-și glasul. A lăudat pe cei care au răspuns bine la examen. A zis că i-a plăcut cum au răspuns cei mai mulți dintre copii. I-a numit ca cei mai buni, care au primit „calificațiunea eminens”, pe Victoria Dragotă și Niculae Cuza. I-a certat, fără să-i numească, pe unii care n-ascultă sfaturile bune date de „eminenta lor învățătoare” apoi a scos dintr-o tașcă ce o ținea lângă masă câteva cărticele de rugăciuni pe care le-a împărțit celor mai buni după „clasificațiunea” pe care o făcuse pe o coală de hârtie cu tocul și penița muiată în călimara de pe masă.

După ce familia s-a întors de la câmp au găsit focul făcut, ciorba de fasole pusă la încălzit iar apa din ceaunul pentru mămăligă da în fiert. Pe masă erau puse cinci blide, cinci linguri și o ceapă, mare, roșie. Cele două vaci, abia sosite din ciurdă erau legate în grajd. Căldările cu apă erau pline, semn că Victoria a fost de cel puțin de două ori până în Pârâul Furcii. Toți trei, parcă vorbiți, s-au purtat cu Victoria ca și cum aceasta ar fi rămas acasă la porunca părinților.
- Draga mumii da bine te-ai gândit să aprinzi focul și să le pregătești pe toate. M-ai scutit de o mare osteneală.
Intră și tatăl în vorbă.
- Da vacile parcă nu se aud deloc în grajd. Pe vremea asta mugesc mereu pentru a fi duse la adăpat.
- Le-am dus eu la adăpat. Dacă nu veneați mă apucam să le mulg. Pe Lori pot s-o mulg bine. Cu Berta însă mi-e mai greu. Dă mereu din coadă, și când mulge muma eu stau pe aproape și mai țin vaca de coadă.
- Bine ai făcut Victorie. După cină, înainte de a ne culca eu și cu mumă-ta vrem să stăm de vorbă cu tine. Da, ia zi, cum a fost la „igzamenul” acela.
- Bine tată. Eu și cu Niculaia Cuzâ am răspuns cel mai bine. Părintele protopop ne-a dat câte o cărticică. Uite-o pe a mea. O scoase, cu mândrie de după oglindă. Cartea a trecut apoi din mână în mână. Mama se închină de trei ori când a văzut icoana de pe copertă care închipuia Botezul Domnului.
- Haidați să mâncăm vom mai vorbi și după aceia. Dar de ce ai pus cinci blide?
-Apoi eu am tot mâncat. Dar mai trebuie să vină bădițu Ilie și sora Ană
-Ei n-o să mai mănânce. De bună seamă au mâncat la sora lor, Mărie, unde au și lucrat astăzi.
Au vorbit pe îndelete, toți trei, după ce au mâncat. De fapt a vorbit mai mult Niculae tatăl. Și-a arătat mâhnirea că Zaharie nu a vrut să învețe, de și ar fi putut. Este un băiat deștept și priceput la multe. Putea ajunge un om mare dar n-a vrut. Și uite acum, nu va fi de mirare dacă, va fi luat la cătane. Cei mai mari cu un an decât el au primit ordin. I-a spus lui părintele Cornel că drăguțului de împărat nu-i prea merge bine pe câmpurile de bătaie. Au murit mii de feciori. Și acum începe să ia și mai tineri ca înainte. Ia și bătrâni.
- Vai de mine Niculae, intervenii mama Mărie. Cum poți să zici așa ceva. Zaharie îi un copil. Cum să-l ia la cătane?
- D-apoi Ionul Visicului, Dumitru Călămenci, Gheorghea Onului, n-au fost tot niște copii când au fost luați și duși, cine știe pe unde, că de un an nu mai știe nimeni de ei. Plâng bietele lor mame în fiecare duminică la biserică. Nici nu știu unde să aprindă lumânări. La vii ori la morți. N-au avut toți norocul lui Ilie al nostru. După ce o venit din Galiția doftorul Aleman, dumnezeu să-i dea sănătate, l-a găsit beteag de un picior. Și uite că l-a lăsat și, până acum, nu l-a mai luat. Da și Ilie de câte ori vede jandarmi cu pene de cocoș la pălărie își trage piciorul după el de parcă abia ar putea merge. Dar acum am zis că vorbim despre tine Victorio. Am hotărât, împreună cu mumă-ta, să te dăm pe tine la școală. O să vedem în vara asta unde și cum. Noi zicem să te faci învățătoare ca învățătoarea asta a ta. Ce zici putea-vei învăța să ajungi ca ea?
Victoriei îi străluceau ochii de bucurie.
- Tată și mumă o să vedeți că voi putea. Uitați-vă aici. Numai eu, dintre fete, am primit cărticică de rugăciuni de la părintele Munteanu care-i protopop, ca și uncheșul Vicențiu, și a fost azi la examen.
Și le povesti dintr-o suflare cum a fost la examen.
S-a dus iar la Sibiu, Niculae. De data asta, sfătuit de tânăra învățătoare, la Școala civilă de fete. A arătat hârtia primită de la învățătoare și i s-a spus să vină cu fata în prima zi, de luni, după Sfânta Mărie. Așa au făcut. Când au venit după Sfânta Mărie li s-a spus că școala nu va începe ca în alți ani. Încă nu se știe când. Și dacă va începe. Pe la ei nu s-a auzit că în curând pe aici va fi război?
- Ba știm, doamnă directoare, cum să nu știm. Băiatul meu Zaharie care nici n-a împlinit încă 18 ani a primit ordin să se prezinte la Honvezii din Sibiu. Și ca el încă vreo cincisprezece feciorași. Dar noi nu ne-am gândit că se vor bate chiar pe aici, pe la noi.
- În două trei zile o să știm, i-a răspuns doamna directoare.


*matematică



-

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!