agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2303 .



Underground rumba
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lizard King ]

2007-07-03  |     | 



Își luau adio printr-un dans. Știau amândoi că în zorii zilei următoare aveau să moară.
Nu le păsa. Pentru ei era doar rumba, un gramofon și pivnița plină de igrasie. Printre lemnele cu găuri ce țineau loc de luminator, raze anemice de lumină crepusculară își făceau abia simțită prezența. Înainte de toată nebunia, ei fuseseră dansatori profesioniști, acum erau acuzați de spionaj.
Era al naibii de liniște în orășelul provincial în care se aflau, de când tunurile tăcuseră, de parcă era pace. Gramofonul nu deranja cu nimic gărzile postate lângă ușă. Dimpotrivă, unul din ei afișa chiar un rudiment de zâmbet, atât cât îi permitea casca de oțel de pe cap.
Își scriau testamentul cu grația mișcărilor de dans.Timp nu exista. Încrederea cu care ea i se dăruia și siguranța cu care el o susținea scoteau în valoare grația și frumusețea ei. El era axis mundi, iar ea lumea însăși. Podeaua nici măcar nu scrâșnea sub tălpile lor, iar încăperea devenea când mai mare, când mai mică, după cum distanța dintre ei se mărea sau se micșora.
Prin mintea lui Serghei, gardianul care încerca să zâmbească, trecu un gând pe care îl verbaliză fără să-și dea seama:
-Ãștia dansează, sau fac dragoste?!
Dansatorii se ispiteau reciproc și rezistau sau se lăsau ispitiți, fără să se poată anticipa -până în ultima secundă- care dintre cele două atitudini urma să fie adoptată. În anumite momente părea că se năpustesc unul către altul, ca și când urmează a se consuma un act de amor, alteori se depărtau până dădeau senzația că doar o parte a degetului mic îi mai ține legați. El era doar spațiul în care se manifesta ea, în centrul acțiunii era cu siguranță strălucitoarea femeie. Iar arta lui era să o pună în valoare pe ea.
Amândoi purtau pe față și pe corp urmele interogatoriilor la care fuseseră puși să mărturisească, apoi loviți crunt și în final semnaseră câteva hârtii al căror conținut îl ignorau, mai ales că erau scrise cu litere chirilice.
Vânătăile și durerea nu le afectaseră însă întru nimic ușurința și plăcerea mișcării, pentru că ei trăiau prin dans; dacă nu il puteau practica erau ca și morți.Klaus avea aproape 18 ani, Hanna nici 17. Căsătoria lor ar fi urmat să aibă loc în aceeași vară a anului (oare se putea numi “de grație”?) 1943.
***

Ivan Sergheevici Kulatov, un colonel chel și cu burta mare, își ștegrea mereu fața veșnic nerasă și chelia asudată cu o batistă murdară. El, reprezentantul Comitetului Poporului pentru Afacerile Interne dădu citire sentinței în fața acuzaților:
-În numele legii, tribunalul militar ad-hoc, gașește pe acuzații Klaus și Johanna Schneider vinovați de spionaj și înaltă trădare și îi condamnă la moarte prin împușcare, sentința urmând a fi executată imediat.
Comandantul plutonului era un militar încercat, căpitanul Ivan Pavlovici Seriatov.
-Eșarfe?
-Mulțumesc, pentru mine nu, spuse Klaus.
-Nici pentru mine, zpuse Johanna.
-Ultima dorință?
Cei doi se luară de mână și privindu-se în ochi făcură o reverență și începură să danseze în fața plutonului de execuție.Nu exista muzică, dar era dans.
Oamenii lui Seriatov priveau cu inima grea spectacolul, care dură minute în șir. Colonelul Kulatov, pierzându-și răbdarea, îi spuse căpitanului:
-Gata, ordonă foc.
-Ochiți!
-Þi-e frică, Hanni? O întrebă Klaus. Ea îi arăta privirea aceea în care părea să se fi refugiat toată dragostea lumii.Dădu din cap ușor că nu îi e teamă.
El a devenit din nou axul central al lumii, iar ea îl învăluia. Frumusețea și grația ei inundau locul.
-Atențieeee, tună căpitanul, încercând să amâne puțin comanda.
-Foc!
Câteva arme se ridicară imperceptibil ca să nu tragă în cei care dansau. Prin ploaia de gloanțe ei au reușit să mai facă totuși câteva mișcări, înainte ca plumbii să-i zdrobească.

***

-Ivan, tu crezi că ăștia pe care i-am împușcat erau fasciști?
-Vasili, tu ce ai în cap?! Ãla n-a ținut o pușcă în viața lui în mână, cât despre ea…ce să mai zic!
-Atunci, de ce i-am împușcat? Sigur că aveam ordin, dar de ce?
-Păi ca să îi iasă la număr lu’ Kulatov, spuse Ivan și trase o înjurătură printre dinți la adresa colonelului. Dacă împuști fasciști mulți, ajungi erou.
Scoaseră o țigară și o fumară împreună.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!