Avea sticla solara pe buze
arsa de cuvinte mult accentuate
si puncte ingrosate pe semne de exclamare
transformate in i-uri


se facea sticla de Murano
si-si cimenta exploziile solare pe fereastra termopan din fata biroului ei.


asteptare


atunci iesea din inertie
ca sa joace x-0 cu noaptea
x – 0 – x – 0 – x – 0 – x – 0 – x – 0 – x.
remiza ii parea mereu altfel
se termina doar cu remiza inceputa in coltul din stanga
si incheiata la mijloc.


Cum sa inchei partida asta odata? m-a intrebat
de frica sa nu isi revolte liniile lungimea in patratul din palma sa.


m-a incercat o vanitate gustoasa de a-mi impinge unghiile inapoi in carne:

Joaca cu ziua, i-am spus.


partida…a pierdut-o.


uitasem ca ziua aburii nu-si opresc drumul pe termopan
caldura nu se bate in caldura
nici frigul in frig sa-i crape buzele
si sticla ei solara nu putea fi colorata tot de soare



iar eu? eu nu sufar de nici o engrama
si nu pot fi condamnata de aceea pentru raspunsuri mai putin inteligente.