agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1945 .



Intalnirea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lizard King ]

2006-01-05  |     | 



Isi privi mainile insangerate. Uniforma lui neagra, era o carpa. Bombele continuau sa cada fara nici un rost. Se terminase.
Nepasatoare, dintr-un copac ramas cumva in picioare, il privea o pasare. Un pescarus.
Isi simtea pistolul masiv la brau. Stia ca nu-i mai foloseste la nimic. La radio se anuntase capitularea neconditionata. Praful si sangele erau peste tot. Undeva, departe, mai latrau haotic cateva mitraliere. Deasupra capului sau observa un bombardier, naiba mai stie de ce fel, oricum, evident, nu era german.
Ii zvacneau urechile. Orice fel de scop ii lipsea din minte. Stia ca nu trebuie sa fie capturat de catre sovietici. Dar unde sa fugi?! Tot orasul era in ruine. Erau mine peste tot. Soldati inamici –deja fosti inamici- erau peste tot. Uniforma lui neagra, SS, nu era tocmai o atractie. Una obisnuita, a armatei, nu ar fi fost o problema. Insa asta neagra ar fi putut sa fie. Se gandi o vreme sa scape de ea, dar isi dadu seama ca e in asemenea hal de prafuita si de rupta incat nimeni nu-si mai dadea seama carei arme ii apartinuse.
Dorea sa se predea. Dar cui? In zona nu era nici tipenie de om; in definitiv fusese singura iesire de acolo care, fiind bombardata complet, nu mai pastrase nici un interes. Pentru nimeni.In afara de el. Fusese, fara sa stie, protagonistul unui miracol. Atunci cand sansele tale sa scapi cu viata sunt nule, iar o clipa mai tarziu te poti gandi cat de mici au fost, esti martorul unui miracol.
Isi misca greu mainile zdorbite. Era mai curand mort decat viu. Isi dadu seama ca pistolul era acolo pentru cea din urma misiune. Scoase arma, o mangaie si o privi. Surase demoniac. Apoi isi reveni, murmurand:
“Nu. Nu azi!”
Era o umbra.
In sufletul lui isi facu loc, ascunzandu-se pe dupa zidurile de neincredere, un sentiment de pace. Nu mai simtea –pentru moment- nici ura, nici teama.
La difuzoare, un sunet metalic si posac anunta periodic capitularea neconditionata.
Simti pe neasteptate o forma de manie. Scoase pistolul si trase in difuzor.Punct ochit, punct lovit. Liniste. Dar in momentul acela se intampla ceva ciudat cu el. Parca, in clipa cand a tras, tot ceea ce fusese manat vreodata de un sentiment negativ in el, disparuse ca prin farmec. O secunda mintea-i statu in loc. Trupul sau se prabusi la pamant. Incepu sa planga cu spasme. Nu, nu plangea pentru capitulare, nu plangea pentru nimeni si nici macar pentru el. Era ca si cum corpul plangea pur si simplu, prin propria-i vointa, fara sa aiba in spate vreun sentiment.Isi inclesta degetele. Simti mirosul ierbii crude, de mai. Ridica ochii si atunci o vazu. Statea in picioare, privindu-l cu ochi calzi, blanzi. Purta un val alb si albastru pe cap, la fel ca rochia-i lunga pana in pamant. Murmura:
-Sunt…?
Faptura de langa el clatina din cap. Nu, nu era mort. Dar nu mai auzea nici bombe, nici mitraliere, nici difuzoare. Nu mai simtea nici mirosul ierbii abia incoltite. Isi simtea trupul usor ca un fulg. Il vedea invaluit intr-o lumina stranie, difuza, extem de placuta. Lumina parea sa intre in corpul sau prin toti porii. Simtea ca leviteaza. Soarele de pe cer devenea tot mai intens si mai mare, trecand prin trupul parca straveziu al femeii. Corpul sau era un fulg , femeia il tinea pe palme. O vazu devenind stralucitoare, vaporoasa .Ii zambea la fel de duios. Inima sa vibra ca si cand ar fi fost un prunc la sanul mamei sale.Era ca si cand ar fi renascut.Nici durere, nici mirare, nici teama, doar sentimentul de a fi acasa si de pace absoluta. Liniste divina.
Adormi. Cand se trezi, femeia nu mai era acolo, ci doar o patrula militara, care ii spuse intr-o germana stricata:
-Die Hande hoch! (Mainile sus!)
Zambi. Aveau accent englezesc. Era bine. Erau americani. Ridica mainile sus. Nu mai avea nici pistol, il pierduse probabil prin iarba.
A fost legat si urcat intr-un camion, impreuna cu alti soldati germani, sub paza. Fu mirat sa observe ceva. Era intr-o uniforma gri, a armatei, nu intr-una neagra SS. Nu-si aducea aminte cand isi schimbase uniforma, nu stia sa fi facut asta.
Insa in ce-i priveste pe americani, el era acum pentru ei decat un amarat de caporal obisnuit. Surase. Dadea neincrezator din cap.
Era bine.


Epilog

In primele luni de dupa razboi a fost eliberat.
S-a intors sa-si vada familia, atata cata ii mai ramasese. S-a angajat la o fabrica de masini din Wolfsburg. La un an dupa intamplarea aceea, convins in sinea lui ca delirase, s-a intors totusi la Berlin sa revada micul spatiu verde. Se aseza pe o banca. Soarele de mai stralucea puternic. Pe o ramura ciripea o mica pasare. Privi soarele. Zambi. Isi aminti cum soarele se facuse mare, acoperind toata bolta cereasca. Simti brusc o pala de vant cald. Se infiora. Langa el era femeia aceea. O clipa se panica. Apoi isi zise:
-Am halucinatii!
Femeia dadu din cap.Nu, n-ai.
Auzi pasarea ciripind. Privi femeia in fata, cu recunostinta. Zambi.
O recunoscuse.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!