poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3124 .



Pălăria cu fulg
proză [ ]
la cinematograf

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sache ]

2005-11-28  |     | 



- Mami, eu nu văd nimic din filmul ăsta, se smiorcăie Iulică și-și încrucișează brațele îmbufnat.
- Cum adică nu vezi nimic? se miră Nuți.
- Din cauza doamnei din față, aia cu pălăria cu fulg.
- E pană de păun, dragă! Nae, schimbă locul cu Iulică, ești mai înalt.
- Măi! Să dea naiba dacă puteți sta și voi o dată liniștiți! Hai, Iulică, vino încoace.

- Alo! Stai dom’le jos! Unde te crezi, în parc? se auziră câteva voci din spate.
- Ho! Ho, că doar ne-am inversat locurile! le strigă Nae. Ce-au făcut, nevastă, ăștia în film?
- I-a cerut mâna, tu!
- Cui, dragă?
- Sss! Mai tăceți, dom’le, din gură! Ce educație dați copilului…, se enervează iarăși cineva.

- Pss! Nuți!
- Ce-i?
- Nu văd nimic de pălăria ăleia! Îi tremură fulgul de zici că-i uragan...
- E pană de păun, dragă! O avea parkinson, știu eu, șoptește Nuți.
- Nu mă interesează ce are, eu atâta vreau: să văd filmul! Am plătit pentru asta! se oțărăște Nae.
- Atunci spune-i să-și dea pălăria jos, ce mai aștepți?!
- Ai văzut, tati, ce fulg mare are? Þi-am zis eu că nu se vede…
- Doamnă, vă rog să vă scoateți pălăria, că nu se vede jumătate din ecran.
- Þi-a răspuns, tu? se interesează Nuți.
- Nu cred. Doamnă! Scoteți-vă măcar fulgul!
- E pană de păun, Nae. Auzi, tu? Dacă-i surdă?
- Te pomenești!
- Strigă mai tare.
- Doamnă!! Scoate-ți, dracului, conopida de pe cap până nu ți-o bag pe nas, ca la gâște!

- Dragă, nesimțitul din spate mă jignește! Te rog ia măsuri, îl înghiontește doamna cu pălărie pe soțul de lângă ea.
- Mai bine scoate tu pălăria, șoptește el cântărindu-l cu coada ochiului pe Nae.
- Nici moartă!
- Bine dragă… Domnule, vă rog să fiți civilizat și să nu-mi jigniți soția.
- Atunci spune-i dumneata să-și scoată pălăria… sau baremi fulgul ăla!
- Nu se poate, pana este cusută.
- Atunci pălăria cu totul.
- Nici asta nu se poate. Abia s-a întors de la coafor.
- Extraordinar! Iulică treci înapoi la locul tău! Tu tot nu înțelegi nimic din film... Uită-te la fulgul doamnei!
- E pană, Nae! Pană de păun, ce naiba! se enervează Nuți.
- Mami, eu chiar nu văd nimic de pe locul ăsta.
- Atunci ridică-te pe spătarul scaunului, puișor. Așa, și pune picioarele aici, pe margine.

- Alo! Așează-ți, dom’le, odrasla că n-am plătit să-ți văd ție progenitura! se auziră iarăși vociferări.
- Nici el nu vede! Din cauza pălăriei doamnei, îi lămurește Nae.
- Atunci mă ridic și eu! hotărăște tipul.
- Și eu! se aude un altul.
- Jos, tâmpiților! Huo!!
- Cu cine vorbești așa, țușcă neagră?
- Să moară mama dacă nu te sparg la nară!
- Să vină omul de ordine! Să dea huliganii afară.
- Băi țapule! Pe cine faci, băi, huligan?

- Dragă, mai bine ți-ai da jos pălăria. Uite ce mai circ a ieșit în sală! îi șoptește soțul doamnei proaspăt coafată.
- Mai bine mor!

- Dacă nu vă așezați imediat pe scaunele voastre, opresc filmul! strigă din ușă o angajată a cinematografului.

- Ai văzut, dragă, cum i-a potolit? Tot femeile… Iar tu, intri așa, una-două, în panică. Auzi la el, să-mi scot pălăria!

- Tati, ce fac ăia din film?
- Se pupă, dragă. Și când nu se pupă, se ceartă. Ca-n viață... Lasă, că-ți povestesc acasă.
- Dar mă plictisesc! Nu mai vreau în viața mea la cinematograf.
- Nuți. Știi, dragă, ce cred eu?
- Ce?
- Că doamna din față a suferit un accident teribil, abia a scăpat cu viață dintr-un incendiu devastator. De acolo a rămas cu urme adânci pe cap. E cheală, dragă, zbârcită!
- Vai, săraca!
- Asta e. D-aia nu-și etalează pielea hidoasă în public. Ar șoca, ar trezi repulsia celor din sală și s-ar holba toată lumea la ea.
- Of, Nae. Și noi care ne-am luat de săraca femeie.
- La ieșire o să-i cerem scuze, asta e. Ce rău trebuie să fie! Să fi obligată să porți tot timpul pălăria aia penibilă cu fulg.
- Cu pană, Nae! Pa - nă! Știi ce cred eu? Că nu și-o scoate decât în baie, altfel o părăsește soțul. Că uite, el arată binișor în comparație cu cheala.
- Păi, dacă n-a fost și el în incendiu… Norocul lui!
- Iulică, să nu care cumva să te joci vreodată cu chibriturile! Altfel uite, ajungi ca doamna, chelboasă.
- Și-o să porți pălărie ca asta!
- Ãăă! Nu vreau să fiu chelbos..., se pune Iulică pe bocit, acoperindu-și fața.

Pe neașteptate, doamna cu picina își scoate brusc pălăria și o aruncă soțului. Apoi, cu gesturi voluptoase își aranjează părul ținut pe nedrept prizonier.

- Vai, Nae! Ne-am înșelat, dragă. Privește ce păr frumos!
- Și ce volum!
- Și ce culoare interesantă.
- Mami, tanti din față e frumoasă… Nu e chelboasă!

- Auzi dragă, șoptește emoționată doamna fără pălărie soțului ei, dă-mi repede poșeta să-i dau o gumă de mestecat puștiului din spate. Ce bine-crescut e și ce părinți cumsecade…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!