agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2594 .



Actul III
proză [ ]
Suma întâmplărilor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PaulBogdan ]

2005-10-24  |     | 



Actul al III-lea
Scena are fundal roșu, eu stau pe scaunul cu trei picioare

Unde din nimic apar câteva femei al căror număr nu este important.
Stau nemișcate pe scaune cu patru picioare, în spatele meu, înconjurându-mă într-un semicerc. Spatele le este drept, lipit de spătarul scaunului. Privirile îndreptate înainte mă traversează ca fasciculele de lumină un punct convergent. Mâinile lor sunt așezate drept, pe genunchi. Sunt identice, deosebit de frumoase în percepția mea.
Alături de mine, turcește, șede Ioana, soția mea (a nu se confunda cu Ioana din actul al II-lea). Scrie într-un carnețel poezie, sau cele spuse de mine, sau Dumnezeu știe ce…



Personaje:
Eu –stânjenit de prezența Ioanei
Ioana (care se poate socoti coautor)– curioasă și totodată nemulțumită de acest Act
Mai multe femei - ale căror nume nu se vor specifica niciodată







Eu (dregându-mi glasul, observând carnețelul Ioanei și indiscreția vădită a spectatorilor):
Bărbații se laudă. Femeile stau cuminte pe scaun cu picioarele strânse defensiv. Iar eu, din respect și iubire pentru ce a însemnat femeia în viața mea, aflată sub toate formele ei, am să păstrez în mine secretul identității sale. (Se simte pe scenă un sentiment de simpatie). Înțelegând-o ca pe un tot, ca pe o singură persoană, mamă și amantă, prieten și dușman câteodată, poate doar ca pe o necunoscută ce trece pe stradă dorindu-mă sau respingându-mă din priviri, nu pot decât să o salut ca pe o fericită apariție și, uneori, să scriu despre ea. (Ioana notează febril în carnețel o rubrică lungă ce poartă titlul: măsuri preventive. O liniștesc din ochi asigurând-o că nu este cazul)
Femeia nu este un mister. Pentru bărbatul iubit este tot atât de abordabilă pe cât este de inaccesibilă, curvă și virtuoasă în măsura în care ea dorește să se considere când una când alta, cu o alternanță grațioasă și jucăușă. Pentru cel necunoscut poate fi, prin exclusiva sa opțiune, în continuare un pasager insignifiant sau o dragoste pe viață căci, odată intrat în cercul intim al unei femei ai posibilitatea de a fi primit cu pricepere de o amantă veșnică sau de o străină. Adevărat este și faptul că femeile îți pot dărui fiecare la rândul ei câte o viață, fiecare relație fiind o reîncarnare spre desăvârșirea iubirii.
(Femeile de pe scaune se ridică toate la unison, își duc scaunele în culise și intră în rândul spectatorilor. Unele dintre ele au venit însoțite. Fețele lor dispar în întunericul sălii luminile rampei fiind orbitoare, de un alb ca al unei mese de disecții. Ioana, rămasă cu mine pe scenă, stând tot pe jos dar întinsă ca pe un divan, privește către un grup de tineri ce sunt luminați de la intrare până la locurile lor de o lumină obraznică. Continuu după pauza scurtă necesară celor relatate mai sus):

Desigur că aș putea să o dezbrac de toată frumusețea, să o arăt așa cum au cunoscut-o alții în cele mai urâte momente ale vieții sale plină de ură și capabilă de intrigă; psihic afectată de viața sexuală neregulată și într-o indispoziție mensuală groaznică. Aș putea renunța la preludiu și să o posed în lifturi de mare viteză, agățată de panoul de comandă ca o păpușă Barby obsedată de liftierul suferind de priapism. Aș putea să-mi fac implanturi, schimbare de sex devenind astfel o adevărată scriitoare care ar putea să povestească despre toți cei care au trecut prin budoarul ei ca printr-o gară unde patefonul defect ar urla încontinuu „Mersul roților de tren”. Dar eu sunt un romantic întârziat. Femeia mea va fi întotdeauna frumoasă și unică, mereu lângă mine, de data aceasta o alegere definitivă.

Aici actul se termină brusc. Ioana mă ia de mână și ieșim din scenă. În culise, unde nimeni nu ne aude, îmi spune că nici o soție de scriitor nu a acceptat așa ceva din partea soțului său, că așa ceva nu s-a întâmplat în toată literatura română, că ea ar putea scrie cu totală sinceritate, dar n-o face pentru că m-ar răni. În sensul acesta, eu sunt un mai mare scriitor decât ea, poate chiar cel mai mare și că ar fi bine să aduc Premiul Nobel în familie. O liniștesc sărutându-i mâna și îi spun că ce am scris în acest act poate fi considerat literatură și tratat ca atare și-i promit că va fi menționată drept coautor. Cele ce simt pentru ea sunt sentimente unice și inalienabile. Huiduielile celor din sală care au rămas în așteptarea continuării acestui act nu mai contează.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!