agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2457 .



Actul I
proză [ ]
Suma întâmplărilor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PaulBogdan ]

2005-10-18  |     | 



Actul I

Personaje:
-Eu pe scenă, șezând pe un scaun auster cu trei picioare, fără spătar ce are natură morfonemă. Într-un colț întunecat al scenei se vede un computer.
Sunt îmbrăcat în redingotă
-Alte apariții inopinate fiecare intervenind la momentul prestabilit de autor

Lumină difuză de o culoare nedefinită






Eu (adresându-mă publicului din poziția gânditorului): Trăiesc într-o clipă a literaturii când marile condeie își vând impresiile și trăirile sub forma antologiilor publicate în reviste sau sub formă de jurnal. Aceste două rânduri deja mă obligă moral de a termina aici ceea ce am început, o carte despre viața mea.(mimez pentru o secundă ieșirea din scenă, lucru ce produce o mișcare de nemulțumire în public. Revin)Doar dorința de a mă destăinui (continuu picior peste picior, ținându-mi pantoful cu ambele mâini), de a mă vărsa spre exterior cu speranța că un retur m-ar alimenta din nou cu mine însumi, mă ține lipit de această unealtă modernă a scrisului, computerul, care, printre altele, are și dezavantajul de a mă fi făcut să uit plinătatea scrisului de mână.
Aș putea crea un personaj cu nume bine ales care, în rândurile mele, ar putea căpăta un caracter asemănător cu al meu, modificat de la o vârstă la alta, evoluând până la acela ce sunt astăzi, dar unde va fi asumarea celui ce sunt dacă nu mă pun pe mine însumi în pielea mea, cu toate cele ce sunt?(în fața publicului îmi schimb înfățișarea de câteva ori) Poate astfel voi fi tentat de a-mi ascunde din defecte sau disprețul pentru cele ce am fost uneori, mă voi înfățișa cu mult mai urât decât cel care am fost, sau mai frumos decât voi fi putut vreodată deveni. Vom vedea. Cert este faptul că eu nu pot minți, de parcă aș umbla mereu cu o fantă în piept, expus indiscreților.
(în acest moment spectatorii se apropie pe rând și îmi pipăie deschizătura din piept din care se vede ieșind o lumină de culoarea pietrei de jasp, pulsând în ritmul bătăilor inimii. După ce ultimul curios s-a întors la locul său scaunul se transformă într-o simplă tablă de școală, mai apoi în melasă, mai apoi într-o frică și mai apoi în femeie, toate acestea în ordinea narațiunii.)

Niciodată nu mi-a plăcut matematica și nici orice altă materie care are vreo legătură cu acest calvar aporetic. Încă mă trezesc din coșmaruri în care tabla verde, albită de semne cabalistice, mi se prăbușește peste frunte transformându-se într-o melasă amară.
Perioada premergătoare examenelor ce încă stăruie încăpățânată în subconștient, cu emoțiile inerente, hiperbolizate de frica necunoașterii, mă trezesc în toiul nopții scăldat în ape reci. Revenirea la realitate se produce lent, satisfăcut fiind, precum un sisif ieșit la pensie, că iată-mă-s un om la casa lui, absolvent de școli, absolvit de posibilitatea unei reevaluări matematice ce s-ar putea întâmpla cândva.
(În fundal Dansul săbiilor cu un tempo mult încetinit, peste această melodie o femeie fredonează un cântec de leagăn. O alta, din când în când mă cheamă pe nume apropiindu-se de urechea mea. Totul în surdină)
Și cum toate încep de la femeie, și această aversiune a mea față de matematică a început de la o femeie, încă din clasa a doua când, conștientul meu nu percepea această mamă a tuturor sfințeniilor și păcatelor așa cum o înțeleg astăzi. Pe atunci ea nu avea sâni și talie, pântec și un subpântec pe liniile cărora aș fi putut să imaginez sau cărora le-aș fi putut cauza o conștientizare a existenței mele. Era un sentiment și atât, prea depărtat în timp pentru a-l mai putea reda la intensitățile trăite. Dacă ea nu s-ar fi ivit atunci, când intelectul căuta orientare, probabil că s-ar fi bucurat lumea de un geniu al științelor exacte care aș fi devenit fără nici un dubiu. Dar așa, desparte de logica matematică, am rămas în mine cu acel sentiment al primelor trăiri pe care l-am exploatat până am ajuns ceea ce sunt, un contemplator al sentimentului, un narator al său.
(Sunetul de fond încetează. Femeia se transformă într-o țigăncușă de vreo paisprezece ani. Contururile sale sunt vagi. Tot ce poate stârni interesul unui bărbat este ascuns fie de ceață fie de faldurile abia întrezărite ale portului țigănesc. Are în mâini o pereche de cărți pe care numai eu, fiind cel mai apropiat de ea, le văd. Vorbește continuu dar nu se aude nici un sunet buzele mișcându-i-se concomitent cu ale mele)
Þigăncușa avea ochii verzi și broboadă roșie, fustă lungă și, ca oricare altă țigancă ce ghicește, dibăcia de a te face să scoți bani pe nesimțite din buzunare. Þin minte că nu numai cuvintele sale m-au făcut să-i dau economiile proprii- trei lei pentru batoane și eugenii- și să lipsesc zile întregi de la școală, ci profunzimea verde a ochilor, singurul lucru pe care de fapt mi-l amintesc despre ea, restul, broboada roșie și fusta fiind doar completări pe care le fac astăzi din dorința de a cadra acei ochi într-un personaj.(suntem înconjurați de o nuanță verde care nu poate fi considerată lumină. În ochi mi se ivesc lacrimi melancolice și câteva suspine se aud din sală)
Apariția ei în viața mea a coincis cu tabla înmulțirii iar șederile noastre pe malurile Chitilei (curgerea unei ape se face auzită preț de câteva clipe) cu nedumerirea tatei în ceea ce privește starea mea de imponderabilitate, stare incontrolabilă prin loviturile de curea menite să mă aducă cu picioarele pe pământ (tata nu va apărea în această scenă). Iar eu, ca orișicare puiet tăiat de tânăr, scoteam mlădițe prin alte părți decât cele impuse, prin făgașele convenabile mie, acelea ale iubirii, crescând nu la voia întâmplării, ci într-o direcție pe care nu o regret în aceste clipe.

(în acest moment, pregătindu-mă de finalul actului, îmi reiau poziția de la început și continuu pentru câteva secunde):
Cum puteam să încep a mă arăta dacă nu prin a istorisi trecerea pe care o săvârșește un bărbat într-un moment dat al vieții sale, inconștient, printr-un pas uriaș și speriat, între mușcătura înfometată pe care o cunoaște sânul mamei și aceea plină de voluptate și beție pe care numai femeia iubită o poate simți?

Mama, care nu a lipsit de la nici o reprezentație până în momentul maturizării mele își ascunde fața roșind. Celelalte femei trăiesc momente doar de ele cunoscute. Cortina nu se trage deoarece pauza dintre acte este foarte scurtă. Mă duc înspre fumoar.

Sfârșitul actului I

…care nu este neapărat finalizat sau care, într-o altă reprezentație, va putea trata o cu totul altă perioadă a vieții mele

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!