agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2418 .



Chemarea ștreangului II
proză [ ]
fragment de roman în curs de scriere

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cosmin dragomir ]

2005-09-24  |     | 



Arsura din podul palmelor îi ajunsese în vârful urechilor așa că și le scoase din pântecul matern încropit între pulpele puternice și își îmbrățișă capul cu ele. Dureau și mai tare. Ochii oropsiți, nu vedeau nici urmă de apă. Limba se uscase și sărate lacrimi se adunau în coada orbitelor. Se întoarse brusc simțind o privire pironită în ceafă dar totul era o nălucire și privirea ce începu a nu-i da pace, și rănile invizibile a căror durere îi sfârteca întregul corp.
Se prăbuși istovit. Soarele, îl mângâia fără a dori aceasta.
***
Soarele parcă își începuse ziua prost, călcând în străchini și în alte ceruri. Dacă, dinspre dimineață strălucirea puternică anunța încă o zi caniculară, acum fascicolele aurii erau estompate de umbre firave, omogenizate de un vânt cu miros de furtună de nisip. Într-un final tatăl se opri, și scormonind vădit încurcat în pământ se așeză pe o piatră. Iuda i se alătură curajos, însă nu se codi
să-i urmeze gestul părintelui, ridicând la rândul său un bețișor și începând a desena forme abstracte în praful nisipos. Mai trecură astfel vreo câteva minute, până când, în tăcerea și așa apăsătoare, glasul răgușit și căutându-și cuvintele trosni.
Iuda tresări. Ruptura bruscă a tăcerii făcu ca verdele crud al ghemotoacelor de iarbă să pălească.
„Nu știu dacă ar fi trebuit să-ți spun acum, nici nu știu dacă ar fi trebuit să afli acest lucru vreodată”. Privirea pierdută în mica groapă, mulaj perfect a sandalei scorojite din piele tare. Degetul se mișca alene în praf. Bețigașul fiului se opri surprins, surprindere de care îi fu imediat rușine, doar nu mai era un papă lapte. Altă liniște uleioasă, îl îndemna pe tată să tacă sau să se destăinuie o dată pentru totdeauna. Oftă. „Ascultă-mă bine fiule, îmi pare că nu mai am prea multe zile de sălășluit pe această lume. Deși încă sunt puternic, o istovire nepământeană se așterne peste acest înveliș de carne. Oi fi observat grija ce ți-o port, și că te prefer oricărui alt fiu al meu deși ar trebui să fiu în aceeași măsură mândru de toți. Frații tăi s-au dovedit a fi cel puțin la fel de vrednici ca tine, însă ție îți este hărăzită o soartă specială, la care nu am contribuit prea mult. Domnul, Dumnezeul nostru atotputernic ne călăuzește pașii așa cum crede că este de cuviință, în ciuda gândurilor noastre netrebnice care-l hulesc uneori atunci când ni-e greu și nu rezistăm ispitei de a ne revolta împotriva Sa. Greșim. Însă, dacă nașterea noastră nu este o greșeală, așa cum considerăm uneori, înseamnă că totul are un sens: și hulirile, și răzvrătirile și părerile de rău și căința și rugile de iertare depuse pe altar împreună cu umilele jertfe pe care ne-a blagoslovit din puținul nostru să le putem înainta la picioarele Lui”. Iuda își ridică privirea din pământ neînțelegând. Nimic din ce spunea tatăl său nu-și găsea rostul în rațiunea sa destul de simplă. Întrevedea o istorie miraculoasă a cărui personaj principal era, și ea căpăta conotații exagerate în mintea sa încă necoaptă pe dea-ntregul. Însă să nu ne hazardăm și nici să cădem în greșeală crezând că micul Iuda nu intuia câte ceva, piese dintr-un puzzle al frânturilor de vise din copilăria fragedă, și să nu-l acuzăm de impresii puternice care se vor dovedi, mai târziu, a fi cât se poate de veridice. „Nu cu mult timp după ce fratele tău mai mare, pe atunci mezinul familiei, se născuse, un înger mi s-a arătat în vis deși nu dormeam. Nici nu aveam cum să dorm pentru că eram în larg împreună cu alți trei bărbați din sat. Peștele se arăta potrivnic în acea zi și soarele ardea necruțător așa că ne tolănisem pe fundul bărcii în apa cu miros de pește. Poate că am adormit, dar nu pot să bag mâna în foc. O lumină puternică m-a orbit și conturul unei ființe asemănătoare unui om, se coborî lângă mine pe scândura din barcă. Ceilalți bărbați erau toropiți de somn, și așternerea insesizabilă a acelui contur pe lemnul uns a rămas neobservată. Sângele mi-a înghețat în vine, deși era cald. apoi o liniște plăcută m-a cuprins. – Nu te speria, și am plecat capul ca mai apoi dându-mi seama de greșeală să mă prostern în fața arătării îndurând milă. Deși mâna era atât de ușoară și părea de fum, atingerea ei îmi învolbură sângele și îmi ridică, fără a mă putea împotrivi, capul spre ea. - În curând femeia ta va rodi iarăși, și nu tu vei fi tatăl, deși așa te vei numi aici pe pământ. După timpul cuvenit fiul se va naște, pentru a nu crea îndoieli și a-ți atrage alte vorbe printre semeni. Îl vei boteza Iuda, și îl vei crește ca pe oricare dintre copiii tăi. De restul ne vom ocupa noi. Am clipit și arătarea dispăruse. Strigătul unuia dintre pescari m-a readus la realitate. Am tras cu forță de năvodul care se afunda de greutate. Tot corpul, inclusiv mintea s-au concentrat în lupta cu năvodul, care odată tras la suprafață ne-a oferit o imagine incredibilă. Sute de pești se zbăteau disperați în plasă, o captură cum nu se mai auzise pe acele meleaguri. Era atât de mult pește încât ne cuprinsese frica că se va rupe plasa și vom pierde o pradă atât de însemnată.”

***
Pământul părea rece, însă nu atât de rece încât
să-i potolească durea rănilor din palmele bălăcite prin praf. Își zbătea capul prin glod cu speranța că se vor ameliora durerile. Inutil. Soarele intrase în nori însă nici vorbă de răcoare.
***
Mai târziu istorisirea cu peștele se atribui lui Iisus. Iuda povestindu-și viața, după ce repetase de câteva ori grupurilor de ascultători faptele învățătorului se îndestula pofta de cunoaștere a acestor oameni simpli cu povestea propriei vieți. Multe dintre aceste întâmplări, fie ele trăite de personajul nostru fie de alți discipoli, mai precis, dintre aceia care făceau parte din alaiul preferaților lui Iisus, aveau să se transmită din generație în generație și să fie atribuite lui Hristos, fapt care, peste veacuri avea să-i confere acestuia puteri și coincidențe care nu îi aparțineau. Însă să nu ne îndepărtăm încă, și să revenim la povestea tatălui lui Iuda.

***
„După ce am urcat tot peștele în barcă, și vâslind cu greu din cauza greutății exagerate care balansa ambarcațiunea de ne era frică să nu ne răsturnăm cu totul, am încercat să-i iscodesc pe ceilalți, să clarific în mintea mea cel puțin, ciudata întâmplare a cărui personaj fusesem. Ridicări din umeri, chiar și surâsuri lascive mi-au fost răspunsuri. Singurul lucru care m-a mulțumit a fost trecerea cu vederea a vorbelor mele care cred că erau cam nelalocul lor, cauzată bineînțeles de miraculoasă întâmplare. Aveam să aflu că toate celelalte echipaje s-au întors fără a prinde nimic. ”
***
Într-adevăr, celelalte echipaje se întorseseră cu mâinile goale. Fețe obosite, nu de muncă fizică ci crispate cu acea grimasă viscerală dată de silnicia unei zile pierdute. Alte fețe. Copii asemeni lui Iuda cel de mai târziu, copii de atunci ajunși acum pescari destoinici, care, covârșiți sau nu de imagini de genul celei de mai sus s-au întors, și aveau să se mai întoarcă deseori cu barca goală, fugeau stingheriți spre case. Fețele, primele fețe au privit cu jind captura impresionantă, au ridicat capul semeț, ca pe urmă cu ochii înecați de invidie să și-l îndese în coșul pieptului și să șușotească între ele. Tot aceste fețe au ajuns acasă și au povestit pățania, unii, nevestelor, alții vecinilor, vecinii nevestelor, femeile între ele, însă, paradoxal, povestirea nu se precipită în a se duce pe alte meleaguri cum obișnuiesc poveștile să se perinde din gură în gură. Însă, fascinanta poveste, așa cum am spus, își găsise locul cuvenit prin gura lui Iuda.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!