poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 598 .



Ca şi cum... (2)
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2021-07-04  |     | 



O să porţi costumul acela neutru, care nu atrage atenţia mai nimănui, nici cu foc să-l dai. O să te mişti calm calm calm. O să simulezi perfect mişcarea. Îţi vei slăbi nodul aproape real la o cravată la fel de reală. Politicos, numai în virtutea unui reflex condiţionat înstăpânit de-a lungul unei vieţi, nici prea prea, nici foarte foarte, vei întoarce capul. Nimeni nu va bănui mai nimic. Doar câinele vecinului, dintotdeauna mai credincios ţie decât propriilor stăpâni, va chelălăi într-un fel anume. Ca pe prietenul acela de nădejde, atâta vreme absent, îl vei bate pe umeri. Prin sită vei vedea cum se dă ora înainte. Înapoi. Oameni grăbiţi îşi vor potrivi în van insomniile, să rimeze cu intenţiile vremii. Dimineţile îşi vor deschide acaparatoare braţele, înghiţindu-i cu totul, într-o necesară obişnuinţă de a fi. Şi, chiar dacă ceaiul tău preferat, cu iasomie şi lămâie / lămâie şi iasomie, îşi va risipi aburii în imaginaţia poeţilor desueți și desculți, pripăşiţi fără de ştirea ta în tine, tu vei zâmbi. Generos, vei ignora (pre)matura durere de şale, îţi vei cere iertare în gând eului tău onest..., că nu te-ai ţinut de cuvânt... nici acum... Îţi vei asuma această minilaşitate. Vei deschide dulăpiorul cu iluzii. Casetă vernil cu irizaţii mov – povestea unui neghiniţă. Nevinovata junglă sentimentală a unui mowgli universal. Ursuleţii aproximativ café au lait sălăşluind în sălcii cu trupuri groase şi povești nu la vedere. Ciupercile aşteptând răbdătoare o proximă ploaie. Tu, achiziţionând 5-6 îngheţate la cornet în contul copilăriei. Decizia ta de a le spune, în sfârşit, pe nume hibiscusului,... petuniei..., de a-i convinge că nu din îngâmfare ai păstrat distanţa onomastică. Tu... atingându-ţi inima, ca pe o pată de soare, ieşită poate la multiplele interacţiuni sociale... Un sfânt cu bici va coborî din ceruri. Vei da să te amuzi de o caleaşcă celestă devenită subit pământeană. Strângerea unei mâini te va face să înţelegi că solemnitatea momentului se cuvine a fi tratată ca atare. Leagănul îşi va desfăşura nestingherit zborul, de la reticenţa articulării pe nume până la sfârtecarea în carne vie. Sufletul se va înroşi. Dudul casei îşi va primeni la nesfârşit frunzele. Mătasea va învălui ţipătul fără de leac al dezmoșteniților sorții. Iubirea va răsufla, într-un fel, uşurată. Te vei pipăi... Da, porţi costumul acela neutru... Vei trece aşa de silenţios, de nevăzut de nimeni... Darnic, copilul va aşeza în loc grijile, așa de trecătoare, ale unei libelule.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!