agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1219 .



Re-cunoaștere
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2021-02-12  |     | 



Mi-a deschis instantaneu ușa. Pufoasă, mi-a arătat ceata ei de păpuși. Într-o limbă ușor peltică, mi-a descris pe îndelete. Dramele. Mai ales trofeele. Ținându-le pe toate deodată. Pe fiecare în parte. În mânuțele grăsulii-argintate. În una și aceeași inimă! SssSsss! – a fluierat subit. Dincolo doarme Bunica și musai trebuie să viseze frumos ca să aibă ce să-i povestească! Apoi o să se așeze în dreptul ferestrei micuțe. În liniștea perdeluței galbene. Sau a timpului. Încet o să-nceapă să ningă... Știam eu sau nu? Cameliei îi scârțâia o mână. Ia te uită! Și inima Getei începuse să zornăie. Of, de-atâtea ori le atenționase! În orice caz, o să le dea sirop pe nerăsuflate... Trei zile la pat! Fără de dulciuri! Fără de mofturi! Fără nimic! Oftase din nou și șorțulețul verde se-mpăunase: și Marianei trebuise să-i taie un picior! Și părul pe deasupra! Acum, numai și numai cu ea în brațe... cine să-i poarte mersul?! (Și ochii ei mari dau să plângă...) Că așa cu copiii. Le cânți să le treacă... A sărit la ușă! Aici ținea calendarul cu sfinți Bunica! Exact în fața peretului purtător de icoană uriașă. Și locul de unde pe Mama o pândea mi l-a arătat. Mama venea constant cu fulgi de zăpadă și mărțișoare minunate. Dar aici – s-o iert! – n-ar mai fi știut continua. O durere stranie ca o premoniție îi înfășura cuvintele, dictându-le tăcerea... Și atunci ea își aducea aminte de Anica..., baba aia matusalemică... care n-a murit niciodată.


M-a privit sfioasă. Parfumul meu fin trebuie că o intimida. Și felul în care o mână sofisticată îmi aranjase părul pe spate. Și-a plecat capul. A tras cu ochiul. Degetele mele erau, desigur, mult prea alungite, mult prea delicate... Și glasul cum se mai schimbase: purta atâtea inflexiuni nebănuite! Și de unde aveam, oare, asemenea țoale? De bună seamă trebuie să fi fost tare bogată! Uff! Să nu zăbovesc prea mult la vorbă cu străinii! – o sfătuise Bunica....Ce-i drept, și eu tresăltasem. La obrăjorii fantastici. La mireasma aceea a pielii cu sare, nisip și dulceață. La tălpile copilăroase împrumutând păturii aspre o parte din catifeaua lor, devenind, prin schimb, oleacă țepoase. La toată nevinovăția aceea care nu fusese încă făcută părtașă răutăților lumii. Intempestiv i-am sărutat o mânuță. Și-a tras-o repede. Și-a ascuns-o sub inimă. Trebuie că eram o doamnă simandicoasă. Una dintr-alea cărora prea mult le plăcea să stea pe scenă. Și publicul, hipnotizat, cu ochii pe ea! Ohh! Cine știe?! Poate eram o artistă... Și ea, micuță micuță de tot, neștiindu-și decât cizmulițele negre cu puf și cu ciucuri... fuga-ntr-un suflet s-o strige s-o aducă pe Mama. Toți pomii aceia luați de pe afară, de sub privirile destituitoare ale restului. Aduși în casă. Toate venirile și trecerile de anotimp. Culorile globulețelor, mereu date prin nuanța distinctivă inconfundabilă de Acasă... Salcia care se rostea într-un anume fel. Și dudul care nu era deloc doar dud. Pentru simplul fapt că mirosea a Acasă... Bubulițele ei de la înțepături sau, cine știe, de la... noapte?! Genunchii pe care și-i mirosea constant, să fie sigură că tot ai ei erau, că nu plecaseră... Alunița de la încheietura dreaptă. În fine, drumul discret al Bunicilor pe lângă margini pe înserate cu felinarul ce da într-o parte întunericul lumii ce va să sosească. Ținutul de țâncă de după un șorț...



Vino, vino mai aproape! – m-am trezit eu, ca eliberată dintr-o temniță, strigându-mă pe nume.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!