agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 21 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-08  |     | 



*42. Denumirile străzilor.

Ziua de marţi, 20 noiembrie 2091, îi găsi pe toţi dormind, inclusiv pe domnul To Kuny. Fiind obosiţi, era normal să se întâmple astfel.
Aflat încă în rezerva sa, Lucian se trezi de abia la ora 12.00 şi se pregăti pentru întâlnirea cu tânărul Kelso, de la ora 14.00, la care nu avea de gând să întârzie. Ştia că Lia nu va participa la această întâlnire, aşa că avea de gând să clarifice unele amănunte împreună cu Sid, legate în principal de întâlnirile celor doi, Lia şi Sid, în lipsa lui.
Mâncase puţin în navă, se aranjase, apoi plecase spre locul de întâlnire, unde ajunse exact la timp. Sid era deja acolo, aşteptând. Se salutară prieteneşte, deşi Lucian îl întâmpină oarecum cu răceală, pe care Sid o sesiză de îndată, însă o puse pe seama oboselii pe care acesta o acumulase în aceste zile, aşa că nu insistă asupra acestui aspect. În schimb, întrebă:
- Şi colega ta? Trebuie să sosească şi ea, în curând?
- Nu. Ea nu va veni astăzi. Era prea obosită.
- Înţeleg. Deci, de asta ai venit singur. Mă miram că nu sunteţi împreună.
- Va veni mâine. Astăzi trebuie să ne descurcăm doar noi, singuri.
- Şi ne vom descurca.
- Bineînţeles că ne vom descurca. Dar să ştii, chiar şi eu sunt puţin obosit.
- Dacă vrei, te poţi retrage. Nu-i nici o problemă. Te înţeleg. După atâta petrecere, e normal...
- Nu, nu sunt chiar atât de obosit încât să nu rezist vreo câteva ore. Însă nu cred că aş putea face faţă unei noi incursiuni în trecutul planetei voastre. Nu m-aş putea concentra suficient şi n-aş înţelege nimic. Am putea aborda un alt subiect, mai puţin încâlcit?
- Sigur. Orice doreşti tu. Doar să-mi spui.
- Atunci, aş propune să revenim în prezent. Ce zici, se poate?
- Desigur. De ce nu s-ar putea?
- Minunat! Şi cred că am putea rămâne în parc, pe o bancă, cel puţin un timp, propuse Lucian, îndreptându-se spre o bancă, pe care se aşeză în curând.
- Deci, eşti totuşi obsit? remarcă Sid.
- Da, oarecum. Mă resimt. Dar nu-ţi face griji, mă descurc.
- Se pare că v-aţi distrat, nu glumă, zilele astea.
- Aşa e, ne-am distrat. Aveam şi de ce. A fost o petrecere pe măsura evenimentului.
- Într-adevăr, aveaţi motive. Se pare că ţineţi foarte mult la colegul acesta al vostru, informaticianul cu ochii albaştri, sau campionul, cum îi spuneţi voi.
- Ai dreptate. Ţinem foarte mult la el, toţi. Ştii, el e cel mai tânăr dintre noi, „mezinul” echipajului nostru, deci, e normal să ţinem la el. Altfel cum?!
- Mezin sau nu, se pare că ţi-a luat-o înainte în această privinţă.
- Nu pot nega. Mi-a luat-o, într-adevăr, înainte.
- Şi tu când ai de gând să-i urmezi exemplul?
- Nu ştiu, nu m-am gândit încă.
- Nu te-ai gândit? Adică, nu intenţionezi s-o ceri în căsătorie pe colega ta, cea care lipseşte acum?
- Eu aş vrea, dar nu-i atât de simplu. Şi dacă tot veni vorba despre ea, hai să clarificăm un lucru, spuse Lucian, apoi îl întrebă, destul de direct: Spune-mi, deci, te rog, sincer, ce simţi tu pentru ea?
- Eu... Nu te-aş putea minţi, îmi place mult de ea, dar nu-ţi face griji în această privinţă, ştiu că tu eşti îndrăgostit de ea, doar mi-ai spus, deci, n-am să încerc s-o îndepărtez de tine.
- Asta-i bine. Deşi... Îţi dă lecţii de dans, iar asta nu e deloc bine. Te-ai putea îndrăgosti de ea pe parcurs, ori ea de tine.
- Ah, nu-ţi face griji. Nu reprezint o ameninţare pentru tine. Ştiu că o iubeşti, deci, n-am să încerc s-o cuceresc. Oricum, nu cred că pe ea ar interesa-o vreodată un tip obscur ca mine.
- De ce nu? Obscur?! Ce tot spui? Nu eşti deloc un tip obscur, Sid; nu te subestima! Poate ar interesa-o.
- Aş, nu... Nu-mi fac iluzii în această privinţă. Dar de unde ştii despre lecţiile de dans?
- Am aflat.
- Cum?
- De la ea. Chiar ea mi-a spus.
- Serios?! Ea? se miră Sid.
- Da; ştiu eu cum s-o descos.
- S-o descoşi?! îl privi Sid nedumerit; era clar că nu pricepea sensul acestor cuvinte.
- E doar o expresie. Înseamnă că ştiu cum să aflu adevărul de la ea, explică Lucian.
- Ah... se dumiri Sid. Asta-i bine.
- Să nu-ţi închipui că reuşesc întotdeauna acest lucru.
- Aşa, deci. Acum e mult mai credibil.
- Probabil că e. Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenţionam să discutăm.
- Ştiu, dar n-aş vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
- Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aş fi.
- Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
- Sigur. Şi eu vreau acelaşi lucru, Sid. Dar trebuie să înţelegi că mi-e destul de greu să ştiu că-ţi petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înţeles.
- Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reuşit.
- Bine, nu te trăgeam la răspundere. Şi să nu interpretezi greşit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra şi aş fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecţii de dans date de ea acelui individ şi în condiţiile în care respectivul ar şti sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aş fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aş fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt violent din fire, ci, de obicei, destul de calm. Însă, în asemenea situaţii, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu uşurinţă şi crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
- Deci, ai vrea să mă baţi? concluzionă Sid.
- Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu, surâse Lucian, amuzat de presupunerea făcută de fratele Sonyei. Cum să vreau aşa ceva, Sid? Doar ce ţi-am spus să nu mă înţelegi greşit. Pe tine prefer să te ştiu drept prieten, deşi...
- Deşi ţi-e greu, îl completă Sid.
- Exact, îl aprobă Lucian. Văd că pricepi repede.
- Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, ştiu sigur că şi eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
- Da, sigur, zâmbi Lucian. Atunci, să nu lăsăm nimic să strice relaţia de prietenie dintre noi. Şi... Sid, nu-mi pot permite să-ţi cer să nu te întâlneşti cu ea deloc, dar dacă, aşa cum susţii, ţii totuşi la prietenia mea, te-aş ruga să nu te implici prea mult, într-o relaţie cu ea. Înţelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ţi impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
- Bine, acceptă Sid. Deci, ce doreai să ştii?
- Păi... Nici eu nu sunt sigur ce doream să ştiu, spuse Lucian, îngândurat. Deşi, dacă mă gândesc mai bine, spune-mi, străzile voastre au denumiri sau altceva asemănător?
- Bineînţeles că au. Altfel cum?
- Serios?! Şi spre exemplu, aceasta care trece prin faţa apartamentului tău, ca să-i spunem aşa, cum s-ar numi?
- Se numeşte strada Iubirii sau a Dragostei; cam aşa ar veni tradus în limba voastră.
- Strada Iubirii... Frumos nume! Foarte semnificativ.
- Iar acest parc în care ne aflăm noi acum se numeşte Parcul Îndrăgostiţilor.
- Al Îndrăgostiţilor?! Poate ar trebui să plecăm de aici! Suntem noi prieteni, dar nu şi îndrăgostiţi unul de altul, nu crezi?
- Asta nu constituie o problemă. E doar o denumire. Accesul e permis oricui, nu doar îndrăgostiţilor. E liber.
- Ştiu, Sid. Glumeam doar... Deci, strada Iubirii, parcul Îndrăgostiţilor... Locuieşti într-o zonă foarte simpatică, cel puţin din punct de vedere al acestor denumiri.
- Aşa e, foarte simpatică! Iar strada principală a oraşului nostru, cea care porneşte de la intrarea principală în oraş, din dreptul treptelor ce duc spre tunelele subterane şi traversează întregul oraş, se numeşte strada Speranţei.
- Strada Speranţei... Şi ăsta-i un nume frumos.
- Da, este, nu doar frumos, ci şi semnificativ. Se numeşte astfel pentru că e prima stradă pe care au construit-o locuitorii planetei noastre, după ce cupola oraşului s-a consolidat. Ea reprezintă speranţa lor într-o viaţă mai bună. Iar pe această stradă îşi are sediul domnul To Kuny şi se află şi micile apartamente ale colegilor tăi.
- Ca să vezi... Iar eu nu ştiam.
- Acum ştii.
- Acum, da.
- Chiar şi supercomputerul are o ieşire la această stradă.
- Îmi dădeam seama de asta. Ce alte denumiri au străzile voastre?
- Diverse, de toate felurile, mai mult sau mai puţin semnificative.
- Spune-mi măcar câteva dintre ele.
- Ţi le pot spune, dar nu-ţi pot explica care pe unde sunt. Nu ţi le pot localiza pe toate. Iar să ţi le arăt, nu cred, ar dura prea mult. Poate cu un avion, azi, mâine, zilele astea...
- Nu, doar spune-mi-le! Mi le vei arăta altădată, nu acum.
- Bine. Cum vrei. Deci, să-ţi spun doar denumirile şi atât?
- Da, atât.
- Nu ştiu la ce ţi-ar folosi, dar dacă aşa vrei... Deci, ar fi strada Libertăţii, strada Uitării, strada Amintirilor...
- Ai putea să nu spui „strada” de fiecare dată?! Adică, te rog, spune-mi doar denumirile străzilor şi atât, îl întrerupse Lucian.
- Bine, de acord; îmi dau seama că devine supărător să rostesc „strada” de fiecare dată. Atunci, să reluăm; strada Iertării, Uitării, Unirii, Prieteniei, altele au nume de animale sau plante, cum ar fi strada Tigrului, Lămâiţei, Lalelelor, Crinului, Ghiocelului, Stejarului, Bradului, Ursului, Lupului, Lebedelor, Vulturului, Libelulei, Albinei, chiar şi a Câinelui, a Porumbeilor, sau a acelor păsărele, des întâlnite la voi, pe Terra, cele care ţopăie voioase de colo-colo pe două picioruşe mici, nişte păsărele mici, sprintene şi gălăgioase...
- Vrăbii, preciză Lucian.
- Aşa e. Strada Vrăbiuţelor, aprobă Sid. Şi multe altele, cum ar fi: strada Leului, Vulpii, Rândunicilor, Păunului, Cerbului etc. Mai sunt şi alte denumiri: strada Primăverii, Cercurilor, Ciocanelor, Fântânele, Frunze, Ploilor, Lacului, Tăcerii, Ciocârliei, Peştilor, Râului, Soarelui...
- Un moment, îl întrerupse Lucian. Ai spus cumva strada Soarelui?
- Da, chiar aşa...
- Poate ai vrut să spui strada Alfa, presupuse Luci.
- Nu, n-am greşit deloc. Este strada Soarelui.
- De ce aţi fi pus unei străzi din oraşul vostru numele stelei noastre centrale, Soarele?
- Nu ştiu de ce, dar aşa e. De altfel, există chiar şi strada Lunii, cât şi strada Terrei.
- Vorbeşti serios?!
- Da. Foarte serios. De altfel, sunt şi străzi care poartă numele celorlalte planete ale sistemului solar, cât şi a unora dintre sateliţi, cum ar fi Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, Phobos, Deimos, Io, Ganimede, Amalteea, Europa, Callisto, Titan, Tethys, Charon, Oberon, Titania, Mimas, Triton, Nereida, Enceladus, Ariel, Umbriel, Miranda, Atlas, Calypso, Diona, Hyperion, Rhea, Phoebe, Telesto, Ianus, Rosalinda, Belinda, Adrastea, Ananke, Sinope, Leda, Lysithea, Elara, Himalia, Carme, Thebe etc. Alte străzi au denumirile continentelor terestre, oceanelor, a unor râuri, mări sau munţi de pe planeta voastră, Terra, cum ar fi Asia, Africa, Australia, America, Oceania, Antarctica, Antarctida; Europa era deja de la unul dintre sateliţii lui Jupiter. Iar alte străzi sunt Atlantic, Pacific, Indian, Dunărea, Nil, Amazon, Mississippi, Volga, Elba, Rin, Ron, Eufrat, Tamisa, Sena, Himalaya, Anzi, Alpi, Apenini, Everest, Carpaţi chiar, Făgăraş, Bucegi, Parâng, Etna, Vezuviu etc.
- Impresionant! Totuşi, nu crezi că aţi împrumutat prea multe exemple de la noi?
- Ba da, aşa e. Am împrumutat foarte multe. Şi încă nu e tot. Sunt străzi care poartă numele unor mari oraşe sau ţări de pe planeta voastră, însă n-are rost să mai dau exemple de acest gen.
- Aşa e, n-are...
- Şi ar fi mai multe. Strada Florilor, Rozelor, Norilor, Voinicului, Ulmului, Fagului, Stejarului, Plopilor, Diamantelor, Rubinului, Perlelor, Smaraldelor etc. Nu-mi vin în minte toate denumirile acum.
- Desigur, înţeleg. Nici nu ţi-aş cere să mi le spui pe toate. Mai bine spune-mi, nu există străzi care să poarte numele unor foşti locuitori ai planetei voastre?
- Ba da, sunt destule şi din acelea. De asemenea şi străzi care poartă numele unor persoane din trecut, de pe Terra.
- Vorbeşti serios?!
- Da, normal. Cum ar fi Cezar, Traian, Augustus, Decebal, Burebista, Brutus, Homer, Platon, Spartacus, Pitagora, Galilei, Ovidiu etc. Chiar şi din mitologia voastră: Hercule, Ares, Atena, Artemis, Zeus, Afrodita, Prometeu, Nemesis, Casiopeea, Andromeda, Perseu, Hermes, Apollo, Theseu, Pegasus, Cupidon etc. Cât despre străzi care poartă denumiri ale unor foşti locuitori ai planetei noastre, ar fi: Ren Keiko, Ted Spot, Als Smit, Bella Crux, Tasha Ulm, Alf Rox, Rolf Stern, Ken Stork, Karl Tesko, Klark Keyko, Benk Kolko, Solo Denk, Nigia Selm, Clio Dirgo, Dell Fort, Erb Flap, Gara Zink, Reanna Dock, Frida Honey, Han Luck, Kora Luny, Dara Frad, Ella Gork, Henk Wink, Vy Trick, Tulla Spok, Tess Randy, Stan Nink, Nell Otar, Kaoma Monk, Maura Kulk, Mirna Kull, Kay Lost, Lev Mady, Joss Janis, Ird Jann, Jo Klux, Ed Hed etc.
- Cine sunt toţi aceştia?
- N-aş avea suficient timp să-ţi explic acum cine ar fi fiecare dintre ei. Sunt personalităţi din trecutul planetei noastre.
- Înţeleg. Cred. Hai să ne ridicăm. Simt că m-am înţepenit aici, pe această bancă, propuse Lucian, el ridicându-se.
- Cum vrei, aprobă Sid, urmându-i exemplul.
- Deci, toate străzile au un nume, mormăi Lucian ca pentru sine, îngândurat. Iar noi n-am observat acest lucru. Sunt aceste denumiri înscrise cumva?
- Bineînţeles că sunt, dar n-aţi fi putut remarca acest amănunt, în primul rând pentru că sunt scrise în limba noastră, iar în al doilea rând pentru că sunt, oarecum discrete.
- Iar clădirile sunt numerotate, sau cum le identificaţi?
- Da, sunt. La fel şi tunelele subterane, cercurile subterane, care sunt identificate prin combinaţii de litere şi cifre. Se pare că am adoptat şi noi acelaşi sistem, ca şi voi, de altfel.
- Deci, în cazul acesta, care ar fi adresa ta completă?
- Adresa mea completă?! Păi, să vedem care ar fi... se miră Sid. Cred că asta: Familia Kelso, strada Iubirii, ăăă... cred că blocul, pentru că nu ştiu cum altfel i-aş spune imobilului în care locuiesc, deci, blocul AB 24, nivelul sau etajul 14, apartamentul 24, oraşul Tăcerii sau al Liniştii, Proxima. Vezi, cam asta ar fi! Ce ciudat! Nu m-am gândit niciodată la adresa mea completă; n-am folosit-o niciodată!
- Cum adică, n-ai folosit-o niciodată? Voi nu vă scrieţi scrisori unul altuia? Nu vă trimiteţi pachete sau altceva, prin poştă?
- Poştă?! Nu! Ce-i aia, „poştă”?
- Ah... Bine, nu cred că am timp suficient să-ţi explic ce-i aia „poşta”; e doar serviciul prin care se livrează scrisorile, pachetele şi alte chestii de la unii la alţii, dintr-un oraş în altul, dintr-o ţară în alta etc. Aşa funcţionează pe planeta noastră. În fine... Nu asta contează. Te întrebasem dacă nu ţi-ai folosit adresa niciodată?
- Nu, absolut niciodată, afirmă Sid foarte firesc. N-avem poştă.
- Chiar niciodată? repetă surprins Lucian.
- Nu, niciodată, repetă şi Sid, la fel de surprins. De ce ne-am scrie? N-are rost. Ne putem vedea sau întâlni oricând, cu oricine, oriunde ne-am afla; e simplu, la îndemâna oricui. Sau dacă nu, putem comunica cu uşurinţă oricând, prin intermediul aparatelor noastre, fără dificultate. Cât despre trimis lucruri de la unii la alţii, sau alte chestii, chiar nu e necesar.
- Înţeleg. Aparatele vă ajută la comunicare, iar avioanele la deplasarea dintr-un loc într-altul în scurt timp, oriunde, datorită vitezei de deplasare... Nu mai e nevoie de scrisori, sau altceva.
- Nu, deloc.
- În plus, există şi toate aceste mijloace moderne de comunicare, foarte sofisticate.
- Nu sunt chiar atât de sofisticate, precum ţi se par.
- Probabil că nu. Înţeleg. Sau cel puţin încerc. Iar tunelele...
- Ce-i cu ele?
- Spuneai că sunt numerotate, sau aşa ceva.
- Da. Sunt identificate prin combinaţii de litere şi cifre. Tunelul principal este denumit simplu A1 şi este cel care se întinde pe sub scoarţă de-a lungul întregului oraş artificial, dintr-o parte într-alta, de la est la vest. A fost primul refugiu construit de foştii locuitori ai Proximei. La început nu era atât de lung, evident, aceasta s-a realizat în timp; apoi s-a ramnificat rapid, devenind reţeaua complexă de astăzi. Tunelul des folosit de voi, de la cercul colorat cel mai apropiat de nava voastră până-n oraş este OBZ-91a.
- Voi încerca să reţin acest amănunt, adică această denumire. Iar celelalte tunele, care nu sunt subterane, cele care fac legătura dintre oraş şi exteriorul planetei, traversând munţii?
- Ah, acelea... Şi acelea sunt numerotate, evident, în mod asemănător, ţinându-se cont de anumite repere apropiate; de obicei, muntele pe care-l traversează, cea mai apropiată stradă din oraş, sau orice altceva se află în imediata vecinătate.
- Pricep, cred... Foarte interesant!
Cei doi îşi continuară discuţia până seara, nu foarte târziu, când Lucian se retrase spre nava lui albastră. Nu trecu pe la Lia, ca să n-o deranjeze, deşi ea avusese destul timp să se odihnească, deci, nu avea motive să fie obosită, însă preferă să plece direct spre nava lui, fiindcă el se simţea destul de obosit. Sid însă, o vizită în seara aceea, după ce se asigurase că Lucian plecase spre „Pacifis”, fără a trece pe la ea. N-ar fi deranjat-o nici el, dar n-o văzuse de destul de mult timp şi îi era dor de ea, aşa că, deşi chiar nu intenţiona să-l supere, totuşi, nu ţinu cont de discuţia avută anterior cu comandantul misiunii, referitor la ea şi se înfăţişă în dreptul camerei ei. O găsi, evident singură şi ieşiră împreună la o scurtă plimbare prin oraş; serviră şi cina la un restaurant. Sid îi spuse pe scurt despre ce anume discutase cu Lucian, anume mai mult despre denumirile străzilor din marele oraş artificial, evitând să-i amintească despre faptul că vorbiseră chiar şi despre ea. Apoi o conduse acasă, lăsând-o din nou singură, fără a continua lecţiile de dans, Sid închipuindu-şi că ar fi totuşi obositor pentru ea.
Astfel se încheiase ziua de marţi, 20 noiembrie 2091...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!