agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 52 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-02  |     | 



*20. Presupuneri.

Dick Torn îi conduse, în pofida refuzului comandantului misiunii, până la ieşirea din marele laborator, iar după cum promise, în drum spre ieşire, trecură să vadă şi planta pe care cei din echipajul terestru le-o oferise gazdelor lor de pe Proxima. Constatară că, după cum se aşteptau şi ei, plantei îi mergea excelent, deci se declarară mulţumiţi de starea ei. Evident, planta era bine îngrijită.
Ajunşi afară din marele laborator, dar evident încă sub cupolă, fiindcă încă se aflau în oraşul artificial, îşi luară rămas bun de la Dick, care se întoarse în laborator, în timp ce ei doi porniră agale spre locul de întâlnire cu Sid, fratele Sonyei. Lia întrebă:
- Luci, chiar trebuie să ne întâlnim cu Sid?
- Păi, nu obligatoriu, dar... Acum, da, sigur trebuie, de moment ce Dick l-a anunţat să ne aştepte la locul obişnuit. Nu-l putem lăsa să stea degeaba acolo! Nu-l putem nici anunţa că ne-am fi răzgândit între timp. De ce? Tu nu vrei să ne întâlnim cu el?
- Nu ştiu. Nu văd rostul. De ce doreşti să-l întâlnim? Ai un motiv anume?
- Nu chiar. Nici unul. Dar i-am spus că vreau să ne reluăm întâlnirile obişnuite, iar acum, de moment ce a fost deja anunţat, nu mai pot da înapoi. În plus, vreau să discut cu el.
- Iarăşi despre acel păianjen? Despre Ema?
- Şi despre el, adică ea, dar nu numai...
- Nu crezi că ai vorbit destul despre ea? Ai aflat că nu poate fi de pe Proxima, ci în mod sigur de pe Terra. Ce altceva mai vrei?
- Nimic. E adevărat, am aflat acest lucru sigur, dar nu strică să aud şi părerea lui Sid. De altfel, dacă nu vrei, nu eşti obligată să mă însoţeşti. Parteneri, parteneri, dar dacă tu doreşti să te retragi, am să te conduc.
- Nu, nu-i vorba despre asta... Adică, n-am să mă retrag, rămân şi eu. Ce credeai, că am să te las singur? Şi eu sunt curioasă să aud ce va spune Sid. Numai că... E adevărat, suntem parteneri, însă cu Dick, numai tu ai discutat, aproape tot timpul. Nu m-ai lăsat să scot nici măcar două vorbe, de parcă nici nu eram şi eu acolo... De abia dacă am reuşit să spun şi eu ceva.
- Ah, asta era... se dumiri el. Asta te nemulţumeşte? Ce să-ţi spun?! Ai dreptate! Îmi pare rău! Dar de ce nu m-ai atenţionat?
- Cum?! Ce-ai fi vrut să spun? „Luci, te rog, dă-mi şi mie voie să vorbesc?”
- Da, de ce nu? Ţi-aş fi dat voie... Sau pur şi simplu să fi început să vorbeşti înainte de a începe eu, nu te-aş fi întrerupt...
- Să încep înaintea ta?! Dar unde suntem, la vreo competiţie?! Credeam că a fi parteneri înseamnă în primul rând să colaborăm, adică, ştii tu, să lucrăm împreună.
- Bine. Ai dreptate. Eu am greşit. Data viitoare am să te las şi pe tine să vorbeşti mai mult. Nu vreau să deţin monopolul asupra discuţiilor. Desigur, poţi avea şi tu idei interesante. Însă să vorbeşti, să nu te opreşti, să faci pauză, fiindcă dacă se va întâmpla aşa, s-ar putea să preiau controlul asupra discuţiei, iar odată ce mă antrenez într-o discuţie, mă opresc mai greu.
- Deci, chiar suntem în competiţie, surâse ea.
- Nu, doar că... Aşa sunt eu. Ştii tu, am defecte; probabil destul de multe. Când e cazul, temperează-mă! Atrage-mi atenţia! Însă fără jigniri de faţă cu alţii! Ne-am înţeles?!
- Sigur, Luci. Deci, ce ai de gând să-l întrebi pe Sid?
- Mai multe. Inclusiv despre păianjenul nostru, Ema. Doar ai auzit ce-a spus Dick.
- Desigur, doar eram acolo. Şi nu sunt surdă.
- Şi ce părere ai?
- Nu ştiu. Depinde...
- Deci, fostele creaturi, cât şi plantele ce existau în trecut pe Proxima nu erau ca acestea de acum, nici ca cele de pe Terra, deci ca nimic cunoscut nouă, ci diferite. Viaţa pe această planetă a evoluat într-un mod total diferit faţă de Terra... Îţi dai seama ce anume presupune acest lucru?
- Nu... Ce crezi tu că presupune?
- Ce cred eu?! Că foştii locuitori ai Proximei, cei reali, nu arătau deloc ca aceştia de acum, cei artificiali şi evident, nici ca noi, ci altfel, total diferit... Dacă aş ştii şi cum...
- Nu poţi fi sigur de acest lucru!
- Ba da, pot, afirmă el ferm. Sunt sigur că arătau altfel! Şi că aceştia de acum sunt artificiali. Doar că nu am dovada care să confirme acest lucru. Dar va veni şi ea, cât de curând, la rândul ei. Cât despre păianjen, am înţeles doar că e natural, nu artificial şi nu poate fi de pe Proxima, ci numai de la noi, de pe Terra. Însă nu-mi explic cum a ajuns la bordul navei noastre. Cum şi de unde?! Sunt sigur că nu e de mult timp acolo, la bordul navei noastre. De asemenea, sunt convins că nu existau păianjeni la bordul „Pacifis”-ului când am părăsit Pământul. Deci, nu avea cum să apară acum, unul singur, după o călătorie spaţială de şase ani. E absurd! Doar dacă nu cumva...
- Dacă nu cumva, ce... se interesă Lia, fiindcă el se oprise îngândurat, nu-şi continuase ideea.
- Da! Asta trebuie să fie, se însenină el brusc, de parcă ar fi dezlegat un mister. E de pe Terra, dar nu din nava noastră! Desigur, nici nu putea fi din „Pacifis”!
- Atunci de unde? De unde altundeva?
- Evident, de la bordul unei alte nave terestre care a venit aici, pe Proxima, mai demult, înaintea noastră. Înaintea „Pacifis”-ului.
- O altă navă de pe Terra? Înainte de „Pacifis”?! Hai, că e ridicol! Tu auzi ce spui? Mergi prea departe cu presupunerile tale...
- Nu, deloc! Gândeşte-te şi tu! E logic. Doar n-ai de gând să susţii că Ly, Nick sau domnul To Kuny sunt de aici, de pe Proxima. Că ar fi artificiali, ca ceilalţi. Pentru că toţi ceilalţi sunt artificiali, asta-i clar! Deci, ei au venit mai demult pe Proxima, de pe Terra, cu o altă navă. Probabil aveau păianjeni la bord. Asta ar explica prezenţa acestuia de acum, din „Pacifis”.
- Dar cum? Cum ar fi ajuns la bordul „Pacifis”-ului totuşi? Chiar acceptând presupunerea ta, tot nu se explică prezenţa păianjenului la bordul navei noastre. Căci nici unul dintre noi, membrii ai echipajului, n-a fost la bordul celeilalte presupuse nave de pe Terra, ca să ia păianjenul de acolo şi să-l aducă în nava noastră, fără voia sau ştirea lui...
- Cine ştie?! Păianjenii nu cunosc hotare, ei nu stau în loc, se mişcă, se plimbă... Poate acela a ieşit din respectiva navă, pe suprafaţa planetei, de unde oricare dintre noi l-ar fi putut lua şi aduce la bordul „Pacifis”-ului. Sau poate că nu, n-a fost deloc aşa... Poate că nu unul dintre noi l-a adus, ci unul dintre membrii familiei Kuny. Ar fi mult mai credibil. Ei probabil că merg destul de des în vizită în acea navă. Şi ar fi putut lua acel păianjen, apoi să-l aducă la bordul navei noastre, fără ca ei să ştie acest lucru.
- Luci, fabulezi, îi atrase Lia atenţia.
- Nu, deloc, se împotrivi el. Sau, poate, puţin... Însă asta-i varianta cea mai acceptabilă. Probabil că Maria a şi văzut acea navă, deci chiar şi ea ar fi putut aduce involuntar păianjenul, dacă Nick a dus-o în vizită acolo.
- Cum?! Maria?!
- Da, ea... Doar nu crezi că Nick, care e foarte îndrăgostit de ea, ar ţine secret faţă de ea ceva atât de important. Sunt convins că blonda ştie totul, dar n-o pot ruga să ne spună, dacă nu vrea. Probabil că Nick a rugat-o insistent să păstreze tăcerea în acest sens, deci... Nu! Nu pot să-i fac aşa ceva blondei! N-am să mă amestec între ea şi Nick, doar nu sunt cretin! Însă... Tu ai putea afla ceva în acest sens.
- Eu?!
- Da, tu, întări el.
- De la Maria?
- Nu, surâse el. Cum de la Maria?! În nici un caz! Însă tu stai în aceeaşi cameră cu Ly. Îi poţi câştiga încrederea şi poţi afla multe lucruri interesante de la ea. Foarte multe...
- Luci, îţi dai seama ce-mi ceri?!
- Da, sigur, îmi dau foarte bine seama. Ţie îţi pot cere să faci asta, doar eşti partenerul meu şi trebuie să mă ajuţi. În plus, o altă persoană din echipajul nostru care să fie apropiată faţă de ea, n-ar fi decât Mihai. Iar lui nu-i pot cere s-o suspecteze pe Ly, din aceleaşi motive ca şi în cazul Mariei. Deci, nu-l pot implica pe campion. Însă tu, nu văd de ce n-ai putea face acest lucru; doar nu eşti „iubitul” ei, ca relaţia ta cu ea să aibă de suferit, sau ea să-ţi reproşeze vreodată ceva în acest sens. Nu văd ce te-ar putea împiedica.
- Mda, desigur... rosti Lia cu jumătate de glas, în timp ce se gândea: „Nu vezi de ce n-aş putea?! Sigur că nu vezi, că n-ai avea cum... Hmm; pentru că ea e sora mea, cap pătrat! Ei sunt familia mea! De abia i-am regăsit... Dar, desigur, tu nu ştii acest lucru... Iar atâta timp cât ei m-au rugat insistent, iar eu le-am promis, nu-ţi pot spune ţie aşa ceva! Nu, hotărât lucru! Nu! Îmi pare rău, Luci, dar nu-ţi pot spune nimic, deşi aş vrea... Ah, tati, cât să mai păstrăm tăcerea asta chinuitoare?!”
- Deci, tu poţi afla multe lucruri de la ea, dacă nu cumva deja le-ai aflat şi le păstrezi pentru tine, presupuse el.
- Cum... se încruntă ea.
- Păi, n-ar fi pentru prima oară când procedezi astfel, îi reproşă el.
- Crezi că am aflat ceva de la Ly şi nu-ţi spun ţie?
- Exact! Obişnieşti să procedezi astfel. Ascunzi lucruri importante. Le păstrezi pentru tine.
- Deci, n-ai încredere în mine, nu?!
- Dacă tot ai adus vorba... Nu chiar. Adică, nu în totalitate.
- Atunci ar trebui să nu mai colaborăm deloc.
- Poftim?!
- Luci, credeam că relaţia de parteneriat se bazează, în principal, pe încredere şi înţelegere reciprocă, de ambele părţi. Cred că eu dau dovadă de destulă înţelegere faţă de tine, ca şi de încredere. Însă cum tu nu ai încredere în mine, cum poţi să-ţi închipui că am putea fi parteneri? Cum?! Spune-mi tu!
- Bine. Ai dreptate. Încredere... Atunci, înseamnă că, dacă ai ştii, nu mi-ai ascunde o informaţie atât de importantă? N-ai tăinui-o?
- Nu, sigur că nu, afirmă ea, deşi ştia clar că n-are dreptate, că procedează exact invers; însă lui nu-i putea spune acest lucru.
- Bine, acceptă el afirmaţia ei. Te cred! Deci, am încredere totală în tine! Regret că pentru o clipă, m-am îndoit de tine, partenere!
- E-n ordine, partenere, replică ea sec, rămânând îngândurată.
- Atunci, ce părere ai despre ceea ce tocmai am aflat mai înainte de la Dick? De ce crezi că locuitorii Proximei au făcut ca plantele şi animalele de acum să semene cu cele de pe Terra? Ba chiar şi pe actualii locuitori, evident, artificiali şi ei, să semene cu noi, tereştrii? De ce ar fi copiat ei flora şi fauna Terrei? Ce motive crezi că au avut pentru a proceda astfel? Ce i-ar fi putut determina să schimbe total aspectul plantelor şi animalelor de pe planeta lor? De ce?! Nu cred că are vreun sens...
- Nu ştiu, Luci, n-am idee...
- Păi, nici n-are nici un sens... Crezi că oamenii de pe Terra, dacă vreodată s-ar afla într-o situaţie asemănătoare, ar proceda la fel? Adică, dacă ar şti sigur că toate plantele şi vieţuitoarele Terrei ar dispărea brusc, inevitabil, fără urmă şi fără posibilitatea de a reapărea într-un viitor apropiat sau îndepărtat şi dacă ar avea posibilitatea de a crea alte plante şi animale cu care să repopuleze suprafaţa Terrei, chiar dacă acelea ar fi artificiale, crezi că ei ar alege ca plantele şi animalele create de ei să semene cu unele văzute pe o altă planetă, sau cu cele ce au existat cu adevărat pe suprafaţa albastră a planetei noastre?! Crezi că ar copia flora şi fauna unei alte planete, în detrimentul celei care a existat pe propria noastră planetă, doar pentru că acelea, ale celeilalte planete li s-ar părea lor a fi mai interesante, acceptabile, accesibile, mai uşor de creat, rezistente la orice condiţii de mediu sau mai uşor adaptabile la unele condiţii vitrege? Eu nu cred că ar proceda astel. Cred că ar încerca din răsputeri să facă în aşa fel încât totul să arate ca înainte. Să-ţi dea impresia că te afli tot pe Pământ, nu altundeva, ci pe acelaşi Pământ dintotdeauna... Tu ce crezi?
- Nu ştiu. Dar înclin să-ţi dau dreptate. Adică, nu cred că ar copia flora şi fauna unei alte planete!
- Atunci de ce locuitorii Proximei au procedat astfel?! Nu pricep deloc! De ce?!
- Nici eu nu pricep...
- Nu crezi că ar fi fost mult mai interesant, chiar şi pentru noi, dacă, venind aici, am fi găsit plante şi animale total diferite de cele deja cunoscute nouă? Altele decât cele pe care le putem vedea oricând şi pe Terra? Să găsim flora şi fauna specifică acestei planete? Şi nu pe aceea a planetei noastre...
- Ba da, sigur ar fi fost mult mai interesant.
- Însă aşa, nici măcar nu înţeleg ce rost a avut să părăsim Pământul. De ce a trebuit să călătorim timp de aproape şase ani prin spaţiu, pentru a ajunge pe o planetă unde plantele şi creaturile existente, fie ele artificiale, să fie identice cu cele de pe Terra? Ce sens au toate astea? Ce am găsit aici, atât de departe, diferit faţă de Pământ? Multe şi totuşi nimic... Nimic...
- Luci, ce vrei să spui? Doar n-ai de gând să insinuezi că am fi venit degeaba...
- Ba da. Exact asta aveam de gând. Se pare că am venit absolut degeaba! Degeaba...
- Nu cred că ai dreptate. De fapt, nici tu nu crezi ce spui. Nu astfel gândeşti!
- Asta crezi tu?! Te înşeli... Eu întotdeauna cred ceea ce spun! Sau invers; spun ceea ce cred. De fapt, ambele variante sunt corecte! În orice caz, concluzia care se desprinde de aici este că am venit degeaba! Gândeşte-te şi tu! Am călătorit prin spaţiul interstelar timp de şase ani numai pentru a găsi ceea ce puteam vedea foarte bine şi acolo de unde am plecat... Aceleaşi plante, aceleaşi animale, aceleaşi figuri binecunoscute nouă... Ba încă astea de aici nici măcar nu sunt reale, ci artificiale! N-am aflat nimic interesant! După ce că sunt identice cu cele de pe Terra, nici măcar nu sunt reale, naturale, ci doar nişte copii, nişte replici ale originalelor de pe Terra, nici măcar clone...
- N-ai dreptate! De fapt, nu ştiu ce te-a afectat atât de mult de vorbeşti astfel, dar nu aşa gândeşti tu!
- Ba da! Te asigur că exact aşa gândesc!
- Dar am aflat multe lucruri noi...
- Multe?! Ce anume?! Spune-mi măcar un singur lucru nou pe care l-am aflat sigur şi ne este absolut clar. Nimic... Totul este învăluit într-un mister total şi nimeni nu vrea să ne ajute să ne lămurim. Prea bine! Se pare că va trebui să ne descurcăm singuri... Cum?! Nu ştiu! Nici unul dintre noi nu ştie! N-am găsit nimic nou, deosebit, concret, care să nu rămână misterios... N-am aflat nimic diferit, decât faptul că această planetă e imensă, mai mare decât Jupiter, însă cu suprafaţă solidă... Şi ce dacă?! Mare scofală! Ce altceva mai ştim? Că nu are sateliţi naturali... Şi ce-i cu asta? Chiar şi în sistemul nostru solar există două planete fără sateliţi naturali: Mercur şi Venus, primele două, o ştie oricine... Ce altceva mai ştim exact?! Că aici atmosfera este albă ca laptele, densă ca un abur, datorită unui gaz nou, denumit dantoniu, provenit din explozia planetei vecine, Dantonia. Şi că exteriorul planetei este pavat cu acel misterios material alb, datorită căruia întraga suprafaţă a fost transformată într-un imens pustiu alb enervant, de care m-am săturat peste măsură! Alb, imens, pustiu, dezolant... Ce descoperiri uluitoare! Senzaţionale! În plus, liniştea asta absurdă, nemişcarea asta...
- Luci, ce-i cu tine?! Te simţi bine?! Nu ştiu de ce eşti nervos, dar nu ai motive. Cred că exagerezi puţin.
- Bine... S-ar putea să ai dreptate. Nu ştiu ce m-a apucat aşa, deodată! Nu mă lua în seamă! Cred că aiurez...
- Nu-i aşa! Trebuie să fie altceva.
- Nu ştiu care ar fi motivele, însă uneori simt că înnebunesc! Nu ştiu ce să mai cred şi ce nu! Mă apucă dorul de acasă şi numai când mă gândesc că am părăsit Pământul pentru o lungă perioadă... Şi de fapt, de ce?! Pentru asta?! Şi pentru a ajunge, unde?! Aici?! Pentru a descoperi, ce?! Toate astea... Un imens pustiu alb, o mare cupolă, sub care se adăposteşte un mare oraş artificial, nişte tunele subterane, plante, animale şi locuitori artificiali, identici cu cei de pe Terra... N-am ce zice! Grozav! Nu?!
- Luci, nu ştiu ce să-ţi spun... Repet, ce-i cu tine?!
- Lasă... Mi-a trecut! Nu trebuie să mă gândesc... Nu trebuie să mă las copleşit de amintiri, de melancolie... Doar că uneori nu mă pot abţine! E atât de dificil! Mă depăşeşte! Dar sunt conştient că avem o misiune pe care trebuie s-o îndeplinim sub orice formă, cu orice preţ, apoi ne vom întoarce acasă şi încetul cu încetul totul va reintra în normal, ca înainte de toate astea... Nu-i aşa?
- Nu ştiu... Sincer, mă îngrijorezi! Niciodată nu te-am auzit vorbind astfel.
- Şi ce-ţi închipuiai?! Că nu sunt doar o fiinţă umană, ca oricare alta? Ei bine, uite că am sentimente, emoţii, amintiri; chiar şi slăbiciuni... Te surprinde acest lucru?! N-ar trebui! Dar fii liniştită! Deocamdată nu există motive să te îngrijorezi din pricina mea, deci nu te alarma! N-am cedat psihic, nu încă! La nevoie, dacă voi avea vreodată vreo depresie nervoasă, psihică, sper că mă pot baza pe ajutorul tău; doar eşti psihiatrul, nu?! Oricum, deocamdată, repet, nu am nimic. Nu încă... Pe moment!
- Luci, îi atrase ea atenţia.
- Sunt foarte bine, serios! N-am nimic... Încă, zâmbi el, ceea ce o determină pe ea să devină nervoasă.
- Nu poţi să fii şi tu serios măcar odată?! Astea nu sunt lucruri cu care să poţi glumi!
- Dar n-am glumit deloc, o asigură el ferm. Chiar deloc! Nici pentru o singură clipă!
- Şi asta ce ar trebui să însemne?
- Că pe moment chiar m-am lăsat copleşit de amintiri, pe bune, nu m-am prefăcut... Ce-i rău în asta? Ţie nu ţi se întâmplă niciodată? Nu te gândeşti niciodată? Vrei să spui că ai fi insensibilă?! Nu ştiu... Însă mie mi se întâmplă, în ultimul timp, destul de des. Nu mă pot abţine să nu mă gândesc. Adică, pe Pământ, acum vara s-a sfârşit de mult... A început şi toamna, ba chiar e şi aceasta spre sfârşit... Ploile mărunte se înteţesc, sunt din ce în ce mai dese... Vremea se răcoreşte treptat, frunzele copacilor se ofilesc lent, nu instantaneu, ca aici, apoi cad, lăsând copacii golaşi... Ele se aştern pe jos, formând acel covor ruginiu de frunze uscate, ce foşnesc sub paşii copiilor care au început din nou şcoala în urmă cu vreo două-trei luni... Ei sunt gălăgioşi, peste tot răsună glasurile lor voioase; acolo nu e niciodată atâta linişte apăsătoare... Vântul suflă din ce în ce mai tare, mai rece, păsările călătoare au plecat de mult spre ţările calde, strugurii din vii s-au copt, ba au fost şi culeşi între timp, iar din cauza frigului dimineaţa se depune brumă sau chiciură peste tot... Nu pot să nu mă gândesc! Mi-e dor de toate astea! Doar nu sunt insensibil... Atât de dor, atât de mult... suspină el uşor, iar ea-l privi înţelegătoare, găsind că el era cu adevărat afectat.
- Ştiu, Luci... Te înţeleg perfect! Şi da, mă gândesc şi eu adesea la toate acestea. Şi sigur că-mi este dor! Nu s-ar putea altfel...
- Da, sigur. Dar... E-n ordine! Adică înţeleg că nu trebuie să mă las copleşit de toate aceste amintiri, că nici unul dintre noi nu trebuie să o facă, deşi e atât de greu... Însă n-avem de ales! Suntem aici şi trebuie să ne continuăm misiunea! Să nu cedăm! Să încercăm să aflăm cât mai multe! Deci, asta facem şi acum! De asta trebuie să vorbim cu Sid şi cu alţii, spuse el, părând a-şi fi revenit complet din starea aceea nostalgică în care căzuse puţin mai înainte. Iar dacă tu sau altul dintre colegii noştri aflaţi ceva cu adevărat important, să nu încercaţi să-mi ascundeţi acest lucru, pentru că nu e de glumit! încheie el cu seriozitate, fixând-o cu privirea lui neiertătoare.
- Aşa va fi, îl aprobă ea cu jumătate de glas, şoptit, oarecum temător.
Se părea că faptul că ea ascundea totuşi ceva faţă de colegii ei, avea un secret şi ştia foarte bine acest lucru, o determină în acel moment să se simtă ciudat, în mod inexplicabil vinovată, stânjenită, frustrată, cum nu se simţise până atunci; se părea însă că el reuşise să trezească în ea acest sentiment nu foarte plăcut de vinovăţie faţă de colegii ei. Însă nu putea nici să-şi trădeze familia regăsită de curând, deci, cum ar fi fost cel mai corect să procedeze, în acest caz?
Îngândurată, păşi tăcută alături de el, îndreptându-se spre locul de întâlnire cu Sid Kelso...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!