agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 60 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-22  |     | 



*99. Altă părere...

Intrând în cameră, constată că Ly nu era acolo; probabil că nu se despărţise încă de Mihai, mai hoinărea cu el pe undeva, prin oraş, aşa că Lia se întinse visătoare în pat. Încât n-o deranja nimeni, în scurt timp adormi, fără a-şi da seama, deşi era încă devreme, iar ea nu se schimbase de uniformă.
Mai târziu apăru şi Ly, evident, împreună cu Mihai, pe care însă îl expedie rapid în camera alăturată, la culcare. Procedase astfel din cauză c-o zărise pe Lia adormită şi nu dorea s-o deranjeze. Iniţial, Mihai nu dorise să cedeze, însă apoi se supuse, retrăgându-se în camera lui fără a mai comenta. Prin semiîntuneric, fiindcă Ly nu aprinsese lumina, se schimbă uşor, încercând să păstreze liniştea, pentru a nu-şi deranja surioara. Şi chiar reuşi să evite producerea unor sunete care ar fi putut-o deranja, însă în momentul în care se întinse în pat, surioara simţi imediat şi se trezi, contrar intenţiei domnişoarei Kuny.
- Tu eşti, Ly? şopti Lia somnoroasă.
- Da. Scuză-mă, n-am vrut să te trezesc.
- Nu-i vina ta; te-am simţit... Când ai sosit?
- Puţin mai înainte.
- Iar ai întârziat, aprecie Lia. Cu Mihai, desigur. Ce tot faceţi voi doi împreună, în tot timpul ăsta?
- Fleacuri, îi răspunse Ly cu indiferenţă. Dar tu?
- Eu, ce? se prefăcu a nu pricepe Lia.
- Ai fost?
- Unde? se miră Lia, încă somnoroasă.
- Cum unde?! În navă, explică Ly simplu.
- Care navă?
- Nu te mai prosti! „Pacifis”, care alta?
- Ah, „Pacifis”, păru să-şi amintească Lia. Da. Am fost. În „Pacifis”, da, se dumiri ea în cele din urmă.
- Şi cum a fost? se interesă Ly, foarte curioasă.
- Bine, răspunse vag Lia.
- Hai, te rog, povesteşte-mi, dacă tot te-ai trezit...
- Ce să-ţi povestesc?
- Ce-ai făcut, o lămuri Ly.
- N-am făcut nimic, spuse însă Lia.
- L-ai întâlnit sau nu pe Lucian?
- Da. Era treaz când am ajuns eu acolo.
- Şi? Te-a servit cu ceva, aşa cum ţi-a promis?
- Da. M-a servit. A fost foarte amabil.
- Şi?! insistă Ly.
- Şi nimic. Nimic altceva. Mi-e foarte somn, atâta tot...
- Hai, te rog, dacă tot te-ai trezit, spune-mi şi mie; altfel puteai să-ţi vezi liniştită de somn în continuare.
- Nu m-am trezit de bună-voie, ci pentru că ţi-am simţit prezenţa.
- Bine. Repet, îmi pare rău că te-am deranjat, însă acum, dacă tot te-ai trezit, povesteşte-mi!
- Ce-ai vrea să ştii?
- Păi... Găteşte sau nu? Ai aflat acest lucru?
- Am aflat. Şi e adevărat, găteşte.
- De unde ştii?
- Simplu. Când am ajuns în navă, de dimineaţă, foarte devreme, nu terminase de gătit; de fapt, de abia se apucase, fiindcă se trezise cu puţin timp înainte, aşa că am fost de faţă când a pregătit totul. Şi a fost mai bine aşa, altfel n-aş fi crezut că ar fi pregătit singur totul, fără ajutorul roboţilor, însă aşa m-am convins.
- Şi ce-ai păţit la deget? observă Ly de abia în acel moment degetul bandajat al Liei.
- Ah, nimic; un fleac... Un accident banal. Am încercat să-l ajut la curăţat cartofii.
- Şi te-ai tăiat? De ce doreai să-l ajuţi? Ţi-a cerut el acest lucru?
- Deloc. Aşa am vrut eu, din proprie iniţiativă. El a încercat să mă oprească, dar n-a reuşit, pentru că eu am insistat; mi se părea interesant şi simplu. Însă n-a fost aşa de simplu. Să-l fi văzut însă pe el... E cu adevărat expert, un bucătar desăvârşit. E rapid, îndemânatic şi priceput. Ştia tot ce avea de făcut şi părea încântat de activitatea pe care o desfăşura. Şi era atât de elegant în toate mişcările lui...
- Tu-mi pari şi mai încântată decât el...
- S-ar putea; îmi câştigă din ce în ce mai mult admiraţia, simpatia, încrederea.
- De parcă mai era nevoie... murmură Ly ca pentru sine.
- Ce-ai spus? întrebă Lia.
- Nimic important. Dar mai povesteşte-mi.
- Fie, dacă vrei... Deci, după ce a terminat de pregătit totul, m-a servit el personal, tratându-mă cu multă atenţie, apoi am mâncat împreună. Să ştii, totul era delicios, avea un gust deosebit. Mi-a plăcut!
- Era de aşteptat să-ţi placă, comentă Ly.
- Nu, serios, găteşte foarte bine. E un bucătar grozav, extrem de priceput! Nu cred să fi mâncat vreodată ceva atât de bun... Eram obişnuită cu cele gătite de Robby şi Felix, dar parcă Lucian e mai priceput decât ei.
- Şi cine ţi-a bandajat degetul? se interesă Ly, reluând subiectul despre micul incident. Stela?
- Nu ea. El, cine altul?
- Vai, ce grijuliu...
- De ce vorbeşti aşa? Era îngrijorat şi s-a purtat frumos cu mine. De altfel, când m-a pansat, a fost foarte delicat, ca un adevărat profesionist...
- Mda... Se pare că se pricepe la multe lucruri comandantul ăsta al vostru.
- Într-adevăr, la multe, repetă Lia visătoare.
- Şi totuşi, nu-i mare lucru să bandajezi un deget, remarcă Ly.
- Poate că nu-i, însă dacă l-ai fi văzut pe el, n-ai fi vorbit astfel. M-a pansat cu atenţie, repede, însă cu multă delicateţe, încât să nu apară ca o legătură grosolană, banală, ci mai degrabă lucrarea unui profesionist, deşi el nu-i profesionist nici în acest domeniu. Dar se descurcă admirabil în tot ceea ce face. E foarte priceput; în plus, are îndemânare.
- Aha, înţeleg... Şi ce altceva mai ştie priceputul vostru comandant?
- Se pare că multe; destule. E îndemânatic şi descurcăreţ, în orice situaţie.
- Mda; cinste lui!
- Ce-i cu tine? De ce vorbeşti aşa despre el? Se pare că n-ai o părere bună în ceea ce-l priveşte, deşi nu de mult îl admirai şi tu, remarcă Lia.
- Cam aşa, nu înlătură Ly această posibilitate. Acum încep să cred că nu-i atât de grozav precum pare. Am impresia că în spatele acestui om minunat, sub această mască, se ascunde o cu totul altă persoană, nu prea plăcută, ci dimpotrivă...
- Ce tot spui?! Ce ştii tu despre personalităţi multiple – ceea ce, în mod evient, nu-i cazul lui!? Nu crezi că exagerezi?
- Deloc. De altfel, cum rămâne cu părerea ta, potrivit căreia ar fi periculos?
- Periculos?! Cine, Luci?! Nici gând!
- Deci ţi-ai schimbat această părere, asta pentru că te-ai lăsat influeţată de el. Dacă-ţi aminteşti, parcă spuneai că ţi-ar fi frică de el, nu de ceea ce reprezintă... Ai uitat cumva?
- N-am uitat deloc. Însă am greşit atunci. Nu trebuia să-ţi fi spus ţie aşa ceva; e clar că n-ai cum să înţelegi şi interpretezi totul greşit.
- Ba da, cred că de abia acum încep să înţeleg destul de bine... Şi ţie nu-ţi mai e teamă de el acum?
- Nu! Deloc. Am înţeles între timp că e un om minunat; n-ar avea de ce să-mi fie teamă de el; nu mi-ar face niciodată ceva rău, nici mie, nici altcuiva.
- În locul tău n-aş fi aşa de sigură. E un tip ciudat. Aşa că, ai grijă cu el!
- Nu încerca să mai strecori îndoiala în sufletul meu în ceea ce-l priveşte, pentru că n-ai să reuşeşti!
- Nu încerc deloc să ţi-o strecor în suflet, dar mă tem că e încă acolo, mai prezentă ca oricând.
- Nu-i adevărat! Am încredere în el.
- Pe cine încerci să convingi? Pe mine sau pe tine?! Oricum, ai grijă! Nu fi prea încrezătoare! S-ar putea să te înşeli.
- Aş... murmură Lia.
- Şi atunci, ce ai de gând? Să te căsătoreşti cu el?
- Ce-ai zis?! Să mă căsătoresc?! Ai înnebunit?! N-aş merge aşa de departe... Cine a vorbit despre căsătorie?
- Păi, nu văd ce te-ar mai împiedica, de moment ce-l admiri din ce în ce mai mult şi nu-ţi mai e nici teamă de el...
- Asta-i cu totul altceva!
- Mie nu mi se pare, o contrazise Ly.
- Ştii foarte bine că nu mă gândesc deloc la căsătorie; nici cu el, nici cu altul. Nu încă. Şi ştii şi din ce cauză, doar ţi-am vorbit despre acea promisiune a mea. Poate că nu trebuia să-ţi fi povestit nici despre asta...
- Offf... Cine te poate înţelege? Atunci de ce-ai acceptat să te întâlneşti cu el?
- Ce-ai vrea? Să rămân tot timpul singură?! Mersi, nu!
- Nu eşti singură. Eşti cu mine.
- Scuze, dar tu pleci mereu cu Mihăiţă al tău, de dimineaţa până seara, iar când te întorci, mai stăm puţin de vorbă, apoi ne culcăm. Iar dimineaţa, de abia dacă apuc să te văd. Deci eu stau singură toată ziua, întotdeauna.
- Păi, te duci în vizită la tăticul...
- Doar n-ai vrea să stau mereu pe capul lui.
- Nu l-ai deranja, în mod sigur. De fapt, cred că-i face plăcere să te vadă cât mai des, doar eşti fiica lui. Însă, dacă ai vrea, ai putea veni cu noi; cu mine şi cu Mihai.
- Cum să nu?! Şi să stau tot timpul pe capul vostru, cum face Nis cu Alex şi Stela? Nici nu mă gândesc! M-aş simţi ca o povară; în plus!
- Nu ne-ai încurca deloc, cu nimic.
- Nu insista, pentru că nu vreau. Nu mi se pare o idee prea bună. Nu m-aş simţi deloc în largul meu. Deci, e exclus!
- Atunci, de ce nu te întâlneşti cu Nis? Aşa i-ar lăsa şi el mai liberi pe Stela şi Alex, zise Ly.
- Eu?! Cu Nis?! Ce, ai înnebunit cumva?!
- Nu. De ce? Doar tot e el disponibil... Ai ceva împotriva lui?
- Probabil că n-am nimic împotriva lui, dar nu mi se pare deloc o idee potrivită. Eu şi Nis... murmură Lia îngândurată, „vizualizându-l” pe lunganul mâncător de dulciuri; adăugă: Nu suntem compatibili... Desigur, ştiu că Nis nu-i un tip rău, e chiar şi drăguţ, dar drept să-ţi spun, din anumite considerente, îl prefer pe Luci şi compania lui; e altfel. Am încredere deplină în el.
- Şi în Nis n-ai încredere?
- Ba da, sigur că am... De ce n-aş avea?
- Asta mă întrebam şi eu. De ce n-ai avea?
- Hmm... Sunt sigură că Nis n-ar îndrăzni să... se „dea” la mine. În plus, Nis e atât de înalt; 2,18 metri... Cine s-ar încumeta să umble cu el?! Ar trebui să-i spun destul de des „Nis, apleacă-te puţin...” Dar, oricum am lua-o, tot pe Luci îl prefer.
- Nu-i greu să-mi dau seama de ce-l preferi pe „Luci”.
- Ce vrei să spui?
- Nimic rău. Şi mâine te vei vedea cu... „Luci”?
- Bineînţeles.
- Tot tu te vei duce în navă?
- Nu. De data asta, va veni el aici.
- Adevărat? Cum ai reuşit să-l convingi?
- N-a trebuit deloc să-l conving. De fapt, chiar el a făcut această propunere, iar eu l-am aprobat doar. Şi acum, am să-ţi fac eu ţie o propunere. Şi anume: Hai să ne culcăm, chiar acum, imediat! În momentul acesta! Să nu mai întârziem deloc.
- Bine; cum vrei. Deşi eu nu sunt obosită.
- În schimb, eu sunt. Foarte obosită! Aşa că, noapte bună!
- Noapte bună, Lia.
Şi astfel, amândouă se culcară, fiecare cu gândul la „problemele” ei...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!