agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 64 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-21  |     | 



*96. Ly îşi deranjează sora.

Lia intră în camera ei, unde nu era nimeni. Nici urmă de Ly sau de Mihai. Se trânti în patul liber, gândindu-se visătoare la ziua următoare, în care va avea ocazia să cunoască talentul lui de bucătar. Stătu întinsă câtva timp, în întuneric, cu ochii deschişi, apoi se ridică, pentru a se pregăti de culcare. Se schimbă de uniformă în cămaşa ei de noapte, iar cum cei doi nu apăruseră încă, se trânti leneşă în patul liber şi moale şi adormi repede; era obosită, se trezise foarte devreme în acea dimineaţă. În plus, intenţiona ca şi în dimineaţa ce urma să se trezească la fel de devreme. Adormi repede, fără a-i aştepta pe cei doi îndrăgostiţi, care oricum întârziaseră.
Ly şi Mihai veniră mai târziu ca de obicei în seara aceea. Erau voioşi, bine dispuşi şi intrară cu greu în cameră; se opriseră în dreptul uşii, care se deschisese deja, de cum sosiseră şi nu mai conteneau cu săruturile. În cele din urmă intrară câţiva paşi în interiorul camerei, uşa închizându-se în urma lor, iar în întunericul ce-i înconjură, continuară să se sărute.
- Ajunge, Mihai, şopti Ly uşor, zâmbind fermecător, dar el parcă n-o auzi. Gata, Mihai, reuşi ea să repete şoptit într-o scurtă pauză, iar o lumină slabă, plăcută, se aprinse în apropiere.
- Ce este? se prefăcu el a nu pricepe şi încercă din nou s-o sărute.
- Gata! Te rog, rosti ea încet, zâmbind delicat.
- De ce? păru el nemulţumit de refuzul ei.
- Pentru că... Ce-i prea mult, strică!
- În cazul nostru, nu, se împotrivi el şi o strânse mai aproape de trupul lui.
- Priveşte... îl opri ea, observând de abia în acel moment, prin semiîntuneric, că sora ei era acolo.
- Ce anume? nu remarcă el nimic.
- Lia este aici, explică ea scurt, devenind serioasă.
Mihai privi spre pat şi-şi zări colega acolo, dormind, dar rămase nepăsător.
- Şi ce-i cu asta? replică el cu indiferenţă.
- Nu! se împotrivi Ly, desprinzându-se uşor din braţele lui, când el slăbise din strânsoare. Lasă-mă, te rog! Ştii bine că sunt îngrijorată din cauza ei, doar ce ţi-am spus că a plecat pe furiş, foarte devreme în dimineaţa asta; aş vrea să ştiu pe unde a umblat. E ciudată în ultimul timp. Sincer, mă îngrijorează.
- Las-o! Nu vezi că doarme? Nu cred că ai motive de îngrijorare în privinţa ei, încercă Mihai s-o liniştească. Ştie ea ce face; se descurcă, doar e majoră. Iar ciudată... cred c-a fost întotdeauna.
- Dacă face vreo prostie?
- Lia?! Nici o şansă, o contrazise Mihai. Nu ea; e psihiatru.
- Şi dacă totuşi... presupuse Ly.
- În nici un caz! Nu Lia. Linişteşte-te, Ly! Şi las-o să doarmă, n-o trezi; n-ar avea rost, o sfătui Mihai, decizând: Totuşi, plec acum. Ne vedem mâine.
- Bine, Mihai.
- Pa, iubito, zise el, sărutând-o doar pe obraji de data aceasta.
- Pa. Pe mâine, răspunse Ly, iar Mihai se retrase.
După ce campionul părăsi camera, Ly se schimbă în pijama, pregătindu-se de culcare, fără s-o trezească pe Lia, deşi ar fi vrut să discute cu ea. Stinse lumina şi se aşeză uşor în pat, lângă cea care era sora ei mai mare. Totuşi, Lia o simţi şi tresări; întrebă:
- Tu eşti, Ly?
- Da, eu, răspunse aceasta şoptit.
- M-ai speriat...
- Regret. N-am vrut.
- Şi... Mihăiţă?
- A plecat.
- Vrei să spui că a fost totuşi aici?
- Da; câteva minute.
- Nu l-am observat. Dormeam. Aţi întârziat serios în seara asta.
- Aşa-i. Mai mult din cauza lui.
- Aha... Deci, e ceva serios între voi doi.
- Poate. Mă iubeşte...
- Şi tu?
- Şi eu. Cred...
- Crezi doar?! Nu pari foarte convinsă.
- Nici nu sunt. Dar cred că încep să-l iubesc, pentru că... Mă simt ciudat. Adică... Mă gândesc mereu la el, când nu e lângă mine; n-am mai simţit niciodată aşa ceva, până acum.
- E clar, afirmă Lia. Eşti îndrăgostită de el; ce să mai?!
- Aşa crezi?
- Sigur, întări Lia. Dar să nu regreţi niciodată. Mihăiţă e un băiat minunat. Poţi fi fericită, mai ales cu el.
- Dar tu?
- Eu?! Eu, ce?
- Unde ai fost? Ai plecat foarte devreme în dimineaţa asta. M-am trezit involuntar peste noapte şi nu erai aici. Nici dimineaţă, când m-am trezit, nu te-am găsit.
- Să dormim! Mi-e somn.
- Nu schimba subiectul, îi ceru Ly. Eu ţi-am răspuns sincer la întrebări.
- Bine... Am fost în navă. Mulţumită de noutate?
- Care navă? nu luă Ly seama la ultimele cuvinte ale Liei. Ah... „Pacifis”?
- Evident, „Pacifis”. Care alta?
- Şi... L-ai văzut pe Lucian?
- Da.
- Ce mai face?
- Foarte bine. Dacă te interesează ce face, vizitează-l şi tu în curând şi vei afla.
- Ah... murmură Ly a nemulţumire, însă continuă s-o interogheze pe sora ei: Şi cum v-aţi petrecut întreaga zi?
- Am vorbit, apoi ne-am plimbat pe suprafaţa planetei, unde i-am întâlnit pe Nick şi Maria; aveau verighete...
- Sigur că aveau; le au de ceva vreme.
- Eu n-am observat acest amănunt.
- Păi, pe ce lume trăieşti? Unde ţi-e capul?
- Nu observasem până acum, atâta tot.
- Hmm; nu observasei... păru Ly nemulţumită de constatare. Să nu observi verigheta fratelui tău...
- Nu observasem şi gata!
- În fine. Să lăsăm asta. Ştiu că parcă erai plecată în altă lume, în ultimul timp. Aşa că spune-mi mai bine ce aţi făcut voi doi? I-ai cerut iertare?
- În cele din urmă, da.
- Oho... se miră Ly. Ca să vezi... Şi el ce-a zis?
- A acceptat.
- Doar atât?
- Ce altceva ai fi vrut? Să-mi şi mulţumească? Hai, să ne culcăm acum; sunt obosită.
- Ce te tot grăbeşti să dormi?
- Pentru că am să merg şi dimineaţă în navă, din nou foarte devreme.
- Cum?! Iarăşi? Eşti cumva nebună? Lasă-l pe el să vină la tine, să te caute!
- Nu, el a venit ieri să mă caute, sau cel puţin aşa mi-ai spus tu. Nu era obligat să fi venit.
- Poate, dar lasă-l pe el să te caute mereu, nu te duce tu după el. Uită-te la Mihai! El vine în fiecare dimineaţă.
- Ah; e cu totul altceva. Mihăiţă vine, pentru că-i numai la doi paşi de tine.
- Ce contează distanţa? Crezi că dacă ar fi fost mai departe, n-ar mai fi venit?
- N-am spus aşa ceva. Poate că ar veni, pentru că e îndrăgostit lulea de tine. Pe când Luci... A venit deja o dată, deşi după tot ceea ce i-am spus... Am fost foarte răutăcioasă cu el. Nu ştiu dacă altul în locul lui ar fi trecut peste asta; şi peste altele, multe altele... Şi nici el, nu ştiu cum a reuşit să treacă totuşi cu vederea; de obicei, e mândru, foarte mândru, nu se lasă călcat în picioare, de nimeni, niciodată. Are personalitate, orgoliu; uneori pare chiar foarte arogant.
- Păi... Nu-ţi dai seama? E clar că te iubeşte.
- Crezi?
- Sigur!
- Nu ştiu; poate...
- Totuşi, n-ar trebui să te duci de dimineaţă în navă.
- Dar eu vreau să mă duc. Ai ceva împotrivă?
- Nu. Însă nu cred că e bine.
- Păi, de fapt, el m-a invitat...
- La ce?
- Imaginează-ţi: Să mă servească, nu ştiu cu ce, dar cu ceva preparat de el însuşi. Ţi-l închipui pe post de bucătar?
- Bucătar?! se miră sincer Ly. Lucian?!
- Chiar el. Mai mult din cauza asta mă duc. Sunt curioasă. Vreau să-l văd în timp ce găteşte, altfel n-am să cred că totul e făcut de el. Poate-i pune pe roboţi să-l ajute.
- Asta-i ciudat. Curios... Şi într-adevăr, e un motiv serios pentru a-l vizita.
- Bineînţeles. În plus, mi-a propus să-i fiu partener.
- Partener? La ce?
- La cercetări. Mi-a propus să-l ajut.
- Şi ai acceptat?
- De ce nu?
- Vrei să-l ajuţi?
- Da.
- Cu ideile alea ale lui, potrivit cărora locuitorii Proximei ar fi artificiali? Mi se pare că exagerează!
- Mie nu mi se mai pare a fi atât de imposibil, aşa că am să-l ajut, dar nu numai în acest sens.
- Şi cum ai de gând să-l ajuţi?
- Încă nu ştiu, dar voi găsi o modalitate. De altfel, îmi va face în curând cunoştinţă cu Sid, fratele Sonyei. Mi se pare cel puţin interesant. Vreau să-l cunosc.
- Pe Sid?
- Da, pe el. Tu îl cunoşti?
- Fără îndoială. Iar pe Sid l-ai putea cunoaşte şi altfel, fără a fi nevoie să ţi-l prezinte colegul tău.
- Probabil... presupuse Lia. Dar dacă el mi-a propus, iar eu nu l-am refuzat...
- Înseamnă că te vei întâlni zilnic cu Lucian?
- Aproape. Oricum, e mai bine decât să rămân mereu singură.
- Dar ai fost mai tot timpul pe la tata, până acum.
- Şi am de gând să-l vizitez în continuare şi pe tata; nu-l voi părăsi.
- Hmm... Deci, vei merge în navă în fiecare zi...
- Nu chiar. O să-l las şi pe Luci să vină aici, în oraş.
- Bine; cum vrei. Parcă spuneai că Lucian găteşte. Adică, face mâncare? Asta înseamnă a fi bucătar?
- Cam aşa. Cel puţin, el aşa s-a lăudat. Am să văd minunea asta mâine. De fapt, l-am mai văzut o dată, mai de mult, pe Terra, într-o postură similară, însă nu şi de când am plecat în misiune, cu „Pacifis”. O să mă conving mâine cât de talentat e. Închipuie-ţi că azi m-a servit cu o cafea, făcută chiar de el, pe loc; a fost foarte amabil cu mine, dar puţin cam rece, distant. Oricum, el nu mi-a reproşat nimic, nici n-a adus vorba despre ce s-a întâmplat, iar când eu am adus acest subiect în discuţie, a fost foarte drăguţ. Mi-a acceptat imediat scuzele şi nu părea deloc supărat pe mine, însă nici prea dornic să vorbim despre asta. Spunea că a şi uitat şi schimba rapid subiectul, în mod subtil.
- Frumos din partea lui. Cel puţin acum vei fi liniştită, n-o să te mai frămânţi atâta din cauza asta.
- Aşa-i. Acum să ne culcăm, te rog, propuse Lia. Mi-e tare somn.
- Bine, acceptă Ly. Acum şi mie mi-e somn.
- Şi tu te vei întâlni cu Mihăiţă de dimineaţă?
- Da...
- Sigur, altfel nu se putea. Noapte bună, Ly.
- Noapte bună, surioară.
Iar cele două surori adormiră, după ce se lămuriseră cât de cât, discutând despre „problemele” lor.
Când ajunse în navă, Lucian se decise să se culce; tot nu dormise deloc noaptea trecută. După duşul de seară, se schimbă, se întinse pe salteaua moale din rezerva lui şi adormi cu gândul la Lia, domnişoara consilier... Îşi propuse să se trezească din nou foarte devreme dimineaţa următoare, iar pentru a pregăti ceva delicios, trebuia să se odihnească bine în noaptea aceea...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!