agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 51 .



Expansiunea civilizației
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Partea a II-a: Cine au fost primii colonizatori și de ce au plecat?! Avem probleme mai mari acum.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danciu-Vlad ]

2019-10-03  |     | 



-I- Suprapopularea planetei este chiar și în prezent o problemă care ne dă bătăi de cap, dar din fericire avem deja proiecte de colonizare a altor planete din sistemul solar. Pe de altă parte, această problemă va apărea inevitabil și pe viitor și va trebui să găsim alte planete pe care să locuim. Din perspectiva personajelor din prima parte, această problemă a fost rezolvată recent, dar a implicat costuri enorme și a durat suficient de mult încât criza suprapopulării să-i facă pe liderii mondiali să se gândească la genocid până când au descoperit o planetă destul de ușor de colonizat. A fost un prilej numai bun pentru a-și reîncepe căutările vieții extraterestre, dar nu au descoperit-o până de curând. De fapt au colonizat un super-pământ stând timp de 10 ani la o distanță relativ mică de o planetă populată, singurul motiv pentru care nu au aruncat o privire spre alte planete fiind că erau prea ocupați cu procesul de Terra-formare a noii noastre „case”. În cele din urmă au cercetat și acea planetă, iar formele de viață de pe ea erau într-adevăr evoluate, capabile de călătorii pe alte planete. Noua planetă colonizată a fost botezată Terra Major, și avea urme clare pe suprafață că a mai fost locuită înaintea noastră, iar inițial se credea că „vecinii” cei noi au fost acolo și dintr-un motiv sau altul au trebuit să plece, dar datele obținute recent au dovedit contrariul. Au fost trimiși 5 oameni să investigheze fenomenul, dar numai 4 s-au întors, așadar „Cine a fost înaintea noastră pe acea planetă” rămâne un subiect pentru mai târziu. -I-

-II- În prima zi de la contactul eșuat cu nativii celei mai apropiate planete locuite, Daniel, un membru al echipajului trimis să cerceteze misterul mai sus menționat, a fost luat în custodie de aceștia deoarece a ucis întâmplător pe unul dintre ei tocmai când acesta încerca să stabilească un contact pașnic cu tânărul. Moartea lui a survenit în urma electrocutării, un arc electro-static s-a format între nativ și Daniel datorită frecării pa care tânărul o avea între firele de păr de pe piele și costumul său textil dintre pielea lui și interiorul echipamentului mecanic din dotare. Nu avea de unde să știe, dar acele creaturi de vreo 60-70 de centimetri erau extrem de sensibile la electricitate de orice fel, astfel că descărcarea electro-statică dintre el și nativ a fost echivalentul electrocutării unui om obișnuit care „meșterește” ceva la un echipament electric defect după ce tocmai a ieșit din apă și nici măcar nu s-a șters cu un prosop înainte de muncă. Restul nativilor care au fost martori la incident au recunoscut imediat moartea camaradului lor și au deschis focul de arme în direcția echipajului Exploratorului Odiseu, care a trebuit să se protejeze cumva, așa că au ripostat, dar cu grijă pentru a nu le provoca răni mortale. De fapt, Daniel a ales să se predea de bună voie pentru a clarifica cumva situația, iar ceilalți s-au întors la bordul navei, au dat raportul și au primit ordin să urmărească de la distanță tot ce se petrece cu coechipierul lor, așa că au trimis o dronă de spionaj camuflată pentru a-și îndeplini noua misiune.
Pe drum, nativii stăteau la distanță de Daniel, pentru a nu risca să fie și ei electrocutați, dar în ciuda acestui lucru încă 5 mor până la destinație. Aparent au fost răniți în luptă și din pură întâmplare nu au fost avariate circuitele electrice ale costumelor lor, dar ei au fost atinși de proiectile și din nefericire pentru aceștia, specia lor nu-și poate coagula sângele, deci toți indivizii speciei suferă de ceea ce noi numim „Hemofilie”, o boală care se transmite ereditar și care încetinește extrem de mult coagularea sângelui, mai răspândită în cazul bărbaților decât al femeilor, dar acei nativi o au cu toții. Daniel a fost de față la fiecare moarte în parte, avea la el echipamentul necesar pentru a-i trata, dar nu vorbea limba lor. Din fericire pentru el, nativii nu au fost atât de naivi să creadă că el are legătură și cu aceste morți. Pe tot parcursul drumului, drona trimisă se ceilalți 4 membrii ai echipajului de exploratori a surprins toate evenimentele, iar acele imagini îi țineau ca pe ace, nu cumva să creadă careva dintre nativi că Daniel poartă vina pentru unele dintre ele, un exemplu în acest sens fiind chiar moartea celor 5 nativi. Situația a fost, în mare parte, la fel aproape tot drumul, mereu apăreau situații neprevăzute care ridicau mari semne de întrebare. De fapt, înainte de a ajunge la baza de operațiuni a acelor nativi, grupul lor a fost atacat de o creatură destul de ciudată și violentă. Arăta ca o insectă de mărimea unui curcan și lungimea de aproximativ un metru, era un amestec din insectele pe care le cunoaștem noi: miriapod, lăcustă, scorpion și păianjen. Mai exact avea corp lung, segmentat și o mulțime de picioare, ca un miriapod; aripi pe spate și antene pe cap, două picioare lungi și articulate în spate, la fel ca o lăcustă; clești și coadă de scorpion; și nu în ultimul rând ochi și mandibule de păianjen.
Creatura a sărit dintr-un tufiș pe cea mai apropiată victimă, un nativ care stătea în spatele lui Daniel și era atent doar la el, forța impactului l-a doborât la pământ, iar monstruozitatea și-a înfipt cele două picioare puternice de miriapod din față în spatele costumului acelui nativ. Nu a simțit că a ajuns la prada sa așa că a atacat folosind acul din coadă, dar nici acela nu ajungea la ființa biologică din costum, în schimb a provocat daune serioase costumului și a fisurat rezervoarele de mucus care îl mențin pe nativ umed. Când au auzit zgomotul provocat de prăbușirea camaradului lor, nativii s-au întors și au început să tragă după acea insectă-monstru, iar Daniel fiind neînarmat și neprotejat de o armură solidă, a devenit rapid noua sa țintă. Abominația s-a repezit spre el, Daniel nu a ezitat să alerge în direcția ei și să evite un atac al cleștilor printr-o săritură peste cap bine sincronizată. Evită la milimetru și atacul cozii, pe urmă ia arma din mâna costumului nativului căzut, întrucât costumul său nu mai este funcțional, și trage în acea chestie alături de restul grupului, dar aceasta rezistă laserelor și nimeni nu are gloanțe metalice pentru a o ținti. Daniel observă asta la timp, apucă un lemn căzut și îl folosește pe post de bâtă. Lemnul acela alunecă deseori din mâna tânărului pentru că plouă și este alunecos, dar asta înseamnă de asemenea că insecta nu poate zbura. Ultimul atac al lui Daniel se sfârșește cu bâta lui în acul cozii acelei arătări și cu el căzut în noroi. Creatura apucă bâta cu cleștii săi și o rupe, cu dificultate dar o rupe, după aceea se repede din nou spre Daniel și încearcă să-și înfigă cele două picioare speciale de miriapod în acesta. Tânărul evită la timp atacul, rostogolindu-se, apoi se ridică în picioare, toți ceilalți trag în tot ce apucă, cât în bestie, cât în Daniel, dar din fericire laserele lor nu sunt atât de intense și acesta poate să le suporte. Pentru că acum e noroios și alunecos, Daniel nu mai poate ține nimic în mâini, tot ce apucă îi alunecă la primul atac, așadar decide că va lupta cu acea creatură corp la corp. O idee nebunească, dar nu poate fugii de ea, în schimb toți ceilalți fug de acolo lăsându-i pe cei doi coloși să se omoare reciproc, cu puțin noroc. Monstruozitatea atacă din nou cu coada, dar Daniel se ferește și o prinde în mâini, o ține strâns și calcă cu piciorul drept pe capul bestiei, iar cu cel stâng pe capătul cozii care face legătura cu corpul, după aceea răsucește coada până când acul cozii se înfige în spatele creaturii, care deja i-a prins piciorul drept cu cleștii și îl strânge, după care apucă din nou coada, dar de la mijloc, și trage de ea până când o smulge cu totul. Abominația e în dureri cumplite, dar îi dă drumul doar unui clește, iar cu celălalt strânge în continuare. Acum încearcă să-l muște cu mandibulele de păianjen, dar Daniel prinde acele mandibule și le smulge din urâțenia aceea, pe urmă apucă cleștele liber și îl deschide forțat, îl pune peste cel de pe piciorul său, care deja i-a străpuns pielea și partea superioară a mușchilor piciorului, tibialis anterior și gastrocnemius, până la os, forțând în continuare. Monstrul acela nu a reușit să-i reteze osul, însă Daniel a strâns cât de tare putea de cleștele său, până când a retezat el cleștele bestiei care-i era bine înfipt în picior. Dintr-un motiv oarecare, tânărul ezită să-și activeze armura, dar se pare că forța lui fizică este suficientă pentru a o rupe în bucăți, lucru la care el chiar nu se aștepta, iar bestia își dă seama că nu poate întrece forța rivalului său și încearcă să se retragă. Încearcă să sară folosindu-și picioarele de lăcustă, dar acum lipsește o mare parte din ea și nu mai are puterea necesară pentru a sări prea departe. Daniel abia poate sta pe picioare, dar își forțează puțin limitele ridicându-se de la sol și ridicând tot odată o piatră destul de mare pe care o ține deocamdată la subrațul stâng, apucă bestia de unul dintre picioarele de lăcustă și îl smulge și pe acela cu mâna dreaptă lăsând-o fără mijloace de scăpare, deoarece nu poate sări fără ambele picioare. Singura „armă” pe care o mai are creatura este perechea specială de picioare de miriapod din față, dar încercând să se ridice pentru a le folosi, cade pe spate deoarece nu mai are sprijinul cozii, iar Daniel o termină destul de ușor strivindu-i toracele cu pietroiul și capul cu călcâiul piciorului stâng. Echipajul Exploratorului Odiseu a înregistrat toată acțiunea.
După lupta cu acea monstruozitate, Daniel este rănit destul de serios, iar nativii sunt convinși că atât i-a fost dat să trăiască. Cleștele acelei abominații încă este înfipt în piciorul său, dar îl lasă acolo deoarece dacă îl va scoate va avea o hemoragie extrem de gravă. Corpul său este acum plin de zgârieturi și arsuri provocate de lasere, cu toate acestea el reușește să-l ridice pe nativul căzut, și deoarece costumul său nu mai funcționează, forțează deschiderea pieptului acestuia și ia în brațele sale nativul din interior fără frica că îl va electrocuta și pe acela. Micul nativ este îngrozit, ceilalți au plecat și au uitat de el, lăsându-l la mila oricui reușește să câștige lupta, mai este și frica de faptul că ar putea sfârși la fel ca cel electrocutat, însă în loc să-l lase singur și să plece pur și simplu, Daniel duce șchiopătând acel nativ în tabăra alor lui luându-se după urmele pe care le-au făcut în pământ și după anumite sunete care constituiau cuvinte în limba lor. După ce urmele au dispărut cu totul datorită ploii, acele sunete erau singurul indiciu cu privire la direcția în care trebuie să meargă. După o oră Pământeană ajunge în fața unei porți de metal care era intrarea în baza în care trebuia să ajungă inițial. Nativii uimiți deschid poarta, Daniel pune jos nativul din brațele sale și intră în acea bază, iar în interior este escortat de un grup de soldați până în laboratorul în care urmează să fie examinat atât el cât și cleștele care încă stă prins de piciorul său. Drona de spionaj a exploratorilor l-a urmărit până la poartă, după aceea s-a camuflat ca un cameleon și l-a urmărit și în interior, trimițând informații navei.
În interiorul acelei clădiri există culoare special făcute pentru soldații care poartă costumele de luptă, acelea sunt complet uscate pentru a descuraja pătrunderea celor care nu le poartă întrucât au nevoie de un mediu umed, și culoare destinate celor care nu poartă costumele, menținute umede și cu atmosferă controlată, Daniel este dus către camera de cercetări chiar prin cele uscate, deoarece acelea sunt destul de înalte pentru el și soldați, dar toate incintele sunt legate între ele prin ambele tipuri de culoar, cu excepția unora. După trecerea lui, îngrijitorii au fost nevoiți să curețe sângele care curgea din el, iar la capătul acelui culoar era o ușă metalică puțin mai mare decât el, care ducea într-o cameră de 4 pe 4 metri. Camera avea pereți transparenți, solizi și o mulțime de orificii înguste pentru aer, desigur avea și uși de mărimea nativilor pentru ca aceștia să poată intra la el și să-l cerceteze, iar unii pereți se puteau deplasa dacă aveau de adus aparatură suplimentară și voluminoasă. Cercetătorii lor decid să se apuce de treabă, printr-o gaură ceva mai largă din tavanul incintei de cercetare, aceștia pompează încontinuu un gaz care-i provoacă lui Daniel somnolență, iar acesta se așază pe podea și se întinde pe spate, dar deși nu adoarme cu totul, acesta nu mai simte durerea provocată de acel clește. După aceasta, o parte a podelei se ridică puțin formând un fel de masă de cercetare, iar peretele din partea lui dreaptă se deplasează făcând loc unui ansamblu de mașinării destul de mare și de ciudat, dotat cu tot felul de senzori și unelte. Primul lucru pe care cercetătorii vor să-l facă este să-i atașeze lui Daniel un fel de cip neural pentru a putea comunica cu el. Cipul este atașat de un piston pneumatic al acelui ansamblu de testere și lansat spre fruntea tânărului, dar cei care au calculat distanțe și forța impactului au comis o eroare de calcul, fapt ce a dus la strivirea cipului între piston și craniul lui Daniel, din fericire acesta este anesteziat și nu simte nimic. Cercetătorii au înlocuit cipul și au țintit o zonă mai moale, partea laterală dreaptă a gâtului, iar atașarea are succes. Acel cip funcționează ca un translator universal, iar acum Daniel va înțelege ce spun nativii. După un minut apar doi indivizi nativi în costume de protecție și cu măști de gaze pe față, ca cele pe care le folosim noi în zonele contaminate cu radiații. După voci păreau a fi femei, o mamă și o fiică, care ajung să se contrazică reciproc în privința asemănării lui Daniel cu specia lor.
Mama (Zaia): Draga mea Heilia, acum e momentul tău, să vedem dacă ești pregătită pentru o operație simplă, vreau să desprinzi cleștele insectnoradului de pe piciorul creaturii ăsteia!
Fiica (Heiliana): Pfff ... floare la ureche, am nevoie doar de bisturiul de plasmă și o tavă pe care să pun bucățile din clește.
Zaia: Nu crezi că uiți ceva, dragă?!
Heiliana: Desigur, agentul anti-microbian.
Tânăra cercetătoare își ia uneltele necesare și se apropie de masa pe care stătea Daniel întins, după o scurtă privire spre el se apucă de lucru în timp ce discuta cu mama ei.
Heiliana: Ca să vezi, seamănă cu noi, doar că este mai mare!
Zaia: Nu prea cred, draga mea, eu văd doar deosebiri! Ce ți se pare că are în comun cu noi?
Heiliana: Aparențele, mamă! Un cap, două mâini, două picioare, și restul!
Zaia: privește mai atent, draga mea! El sau ea este atât de mare, iar noi atât de mici comparativ cu ... cu ... chestia aia. Nici nu știm dacă este mascul sau femelă, ce are în vârful capului? (păr) Ce are în vârful degetelor? (unghii) Are 5 degete, noi doar 3, este mare, puternic(ă) și poate chiar ne mănâncă dacă se trezește.
Heiliana: Nu fii ridicolă, mamă! Toate aceste enigme se pot rezolva extrem de ușor, trebuie doar să-i observăm comportamentul, să stăm pe lângă el.
Zaia: Ai uitat cumva ce a pățit tatăl tău, domnișoară?! Ce am pățit cu toții pentru că am avut încredere în alți străini? În plus treaba noastră este simplă, examinăm cleștele insectnoradului și luăm o mostră din țesutul străinului, de preferat o bucată de mușchi și puțin sânge.
În câteva secunde tânăra Heiliana taie încheietura cleștelui și îl scoate din piciorul lui Daniel, după aceea mama ei ia o bucată din mușchiul tăiat al tânărului și o mostră de sânge. În momentul în care domnișoara cercetător vede că Daniel sângerează abundent se pregătește să trateze rana, dar este oprită de mama ei, care crede că ar fi mai bine să-l lase să moară, nativul electrocutat era fratele ei.
Zaia: Ce-ți închipui că faci, domnișoară?!
Heiliana: Salvez o viață, ce altceva! Nu suntem și medici pe deasupra? Nu asta e datoria unui medic?
Zaia: Noi îi ajutăm pe ai noștri! Din cauza lui, Logon e mort! Nu fii naivă Heilia, nu face greșeala pe care a făcut-o unchiul tău și pe care au făcut-o și alții înaintea lui! Generația noastră plătește pentru ele! El nu este ca noi!
Heiliana știe că mama ei nu o va lăsa să facă ce trebuie făcut, așa că pleacă împreună cu ea și îl urmăresc amândouă pe Daniel de la distanță cum se ridică și își administrează niște pastile pe care le scoate dintr-un buzunar lateral al centurii costumului său textil. Acele pastile sunt antibiotice, dar în alte buzunare acesta mai are și alte ustensile. Acele ustensile au fost avariate în lupta cu insecta care i-a atacat, dar încă funcționează într-o oarecare măsură. De la bordul navei, colegii lui Daniel urmăresc toată scena și trag concluzii pentru ei, iar imaginile pe care le primesc ei sunt în același timp văzute și de ambasadă. Daniel a folosit acele ustensile și a redus din pericolul de a sângera până la moarte, dar încă nu s-a vindecat complet iar ustensilele l-au electrocutat, s-au supraîncălzit și a trebuit să le arunce pentru că prezentau pericolul de a exploda. În continuare, Daniel profită de faptul că toate componentele costumului său textil sunt elastice și extrem de strâmte și trage bucata retezată din pantalonul său peste rană pe post de pansament, iar Zaia și Heiliana, fiind obișnuite cu faptul că oricine este rănit sângerează până la moarte, așteaptă ca el să moară, sau dacă supraviețuiește vor folosi mostra lui de sânge pentru a încerca să extragă gena responsabilă cu vindecarea lui și a o transmite tuturor celorlalți. În timp ce Zaia și Heiliana așteptau sfârșitul lui Daniel și cercetau mostrele extrase din el, în camera specimenului apare o hologramă a unui nativ care poartă o conversație destul de interesantă cu acesta. În ciuda faptului că nativul îi vorbește plin de ură, Daniel este foarte calm și politicos cu acesta, și chiar prietenos.
Nativul (Lolong): Fă-ți culcușul comod, bestie, pentru că nu mai scapi de aici după ce ai făcut! Eu sunt Lolong, conducătorul Vastalei, planeta pe care nu o veți cucerii din lăcomia voastră!
Daniel: Încântat de cunoștință, d-le Lolong! Cum ați prefera să vă spun, Lolo ca între prieteni? Eu sunt Daniel, apropo de nume.
Lolong: Noi nu suntem prieteni! Nu sunt la fel de naiv și de prietenos ca Logon, cel pe care l-ai ucis când voia doar să te cunoască!
Daniel: Înțeleg, și nu-mi caut scuze pentru asta, o crimă este crimă chiar și dacă nu este premeditată, dar adevărul este că a fost doar un accident, nu aveam de unde să știu că se va întâmpla asta. Se întâmplă chiar și între noi, este ceva normal, științific. O numim electricitate statică și apare în urma fricțiunii.
Lolong: Bineînțeles că sunteți imuni la ea, doar sunteți niște șerpi imuni la propriul venin! Nu pot să cred că ai bătut atâta drum până aici doar ca să-mi spui că așa ceva este normal printre voi! Cu ce mă ajută asta pe mine? Ar trebui totuși să-ți mulțumesc pentru că ai ucis insectnoradul, creatura aceea ne dădea mari bătăi de cap. Cam asta este partea bună în toată această întâmplare, dacă ar fi scăpat cu viață s-ar fi adaptat să reziste forței tale, iar tu vei muri din cauza rănii provocate de el, până atunci, ședere plăcută!
Daniel: Așa îi numiți voi?! Nu am mai auzit de așa ceva până acum, dar era de așteptat, în fond suntem civilizații total diferite, nu-i așa!
Lolong: Cum nu-ți poți imagina mai diferite, bestie!
Daniel: Am mai auzit asta, voi aveți câte 3 degete la fiecare membru și puteți să numărați pe ele asemănările dintre noi, și aveți nevoie doar de brațe, dar eu am câte 5 la fiecare membru, și tot nu-mi ajung. Crede-mă când îți spun, semănăm mai mult decât crezi, iar eu nu voi muri din cauza hemoragiei, rana mea se va vindeca și mă voi întoarce la ai mei, până atunci voi face tot ce pot pentru a vă dovedi că nu sunt ostil. Am destul timp pentru asta, și o misiune de îndeplinit.
Lolong: Nu vei pleca nicăieri, bestie, aici vei putrezi! O viață pentru altele 6, dar faptul că ești atât de mare compensează totul. În plus cum vei ieși de acolo? Acea bază colcăie de soldați înarmați cu arme și mai puternice decât laserele care nu te-au rănit aproape deloc!
Daniel: Iar eu încă am armura mea și armele mele, scuturile și tot restul dotărilor ei. Este creată prin nanotehnologie, deci se va reface singură dacă va fi avariată, iar faptul că nu am folosit-o până acum trebuie să însemne ceva pentru voi.
Lolong: Înseamnă, desigur, înseamnă că tu aștepți momentul potrivit pentru a ataca! Din proprie experiență știu că speciile care se extind sunt prădători tipici.
Daniel: Nu suntem doar atât!
Lolong încheie transmisia. Din camera de observație, Zaia și Heiliana au auzit totul și nu sunt convinse că tânărul Daniel a zis adevărul. Pentru a se convinge, Zaia apasă pe un buton din acea cameră care face ca peste Daniel să curgă din tavanul camerei specimenului același mucus care îi menține pe ei umezi, asta va elimina toată electricitatea statică din el, și cine știe, poate va fi deranjat de acest lucru, fapt ce le-ar confirma crezul lor, și anume că acesta minte cu nerușinare din dorința de a scăpa de acolo. Nimic din ce se așteptau ele să se întâmple nu s-a întâmplat, iar tânăra Heiliana a observat că Daniel îi împărtășește convingerile și se apropie de camera lui în timp ce mama ei studiază mostra de sânge pentru a afla cum anume se va vindeca rana lui. Zaia face niște descoperiri pe care ar vrea să i le prezinte fiicei sale ca dovezi ale diferențelor dintre ei și ca o provocare de a transmite acele aptitudini și semenilor lor, fără să știe că, în mod ironic, chiar ea adaugă o asemănare între specii în timp ce susține sus și tare că nu suntem la fel, dar fiica ei nu este nicăieri. O privire pe geamul camerei lor îi dezvăluie Zaiei faptul că fiica sa se apropie periculos de mult de camera specimenului și decide să o oprească folosind un prehensor din ansamblul de mecanisme folosit pentru a extrage mostrele studiate. Zaia o prinde pe fiica sa și o ridică în aer pentru a o opri din a mai înainta spre Daniel, iar acest lucru este incomod și o poate răni, dar din fericire sunt într-un laborator și pot trata posibilele răni. Înainte de a se răni cumva, Daniel își activează armura, doar pe brațul drept, sparge un perete al camerei și smulge brațul mecanic care o ține pe tânăra cercetătoare, o pune jos cu blândețe și se întoarce în camera sa. Încă o dovadă pentru Heiliana că el nu este răuvoitor. Pereții camerei sale au fost schimbați cu unii mai rezistenți, chiar și pe parcursul lucrărilor el nu s-a mișcat de acolo, iar nativii au argumentat că nu a fugit pentru că nu poate merge cum trebuie. Chiar și cu noile măsuri de siguranță, Daniel ar putea pleca oricând, iar Heiliana este conștientă de asta în timp ce mama ei și restul nativilor cred că este doar o bestie ceva mai inteligentă, dar încă mânată de instincte primare. Tânăra cercetătoare încă încearcă să se apropie destul de mult de camera lui Daniel încât să-i vorbească, ar fi pentru prima dată în viața ei când vorbește cu un extraterestru. A venit și vremea în care a reușit, deși logica îi spunea mereu că ce face este periculos, ea nu a renunțat până când nu a reușit, în fond dacă poate scăpa oricând din acea cameră, poate oricând să facă rău oricui, iar el nu face asta.
Heiliana: Mă bucur să văd că ești încă în viață! Înainte de orice ași vrea să te anunț că este prima dată când comunic cu un extraterestru, deci dacă te ofensez cu ceva îmi cer scuze anticipat.
Daniel: E-n ordine, dragă Heilia! E-n regulă dacă-ți spun Heilia? Eu nu sunt ofticos.
Heiliana: Nu mă deranjează, dar înainte de asta, Heilia este doar o modalitate de a mă alinta, una pe care o folosește doar mama.
Daniel: Perfect! Oricum pentru mine cam semeni cu un copil.
Heiliana: Cum?! Să mă scuzi, d-le/d-nă, dar eu sunt adult!
Daniel râde puțin de nesiguranța fetei, dar scuza ei este una bună, oricum, ea nu a mai avut de a face cu alte specii extraterestre, și nici mama ei cu prea multe, deci este destul de greu să-și dea seama dacă creatura din fața ei este mascul, femelă sau hermafrodit (ființe care au ambele sexe).
Daniel: Scuze, draga mea Heilia, doar că mie mi se pare destul de ciudat că nu recunoști caracteristicile specifice genului. Sunt bărbat, mascul, hombre ... a ... scuze, asta înseamnă tot bărbat, deci nu este un sinonim, este doar o traducere.
Heilianei i se pare hilar modul în care Daniel abordează situația, desigur știe că se maimuțărește voit, dar tocmai asta este amuzant, și de asemenea încă un motiv să creadă că a venit în pace.
Heiliana: Nu aș fi crezut niciodată că cineva atât de copilăros ar putea fi ales ca să cerceteze specii extraterestre! Ar cam trebui să plec acum, dar înainte de asta, aș putea fi eu prima care vede cum arată o rană care se vindecă? Te rog!
Daniel: Cu o condiție, draga mea: Vreau să intri aici cu mine! Vreau să aflu câtă încredere ai în mine!
Heiliana strâmbă puțin din nas, dar după câteva secunde își îmbracă costumul în care a intrat inițial la el și i-a scos cleștele din picior, și intră din nou. Daniel s-a uscat, acel mucus cu care era umezit s-a scurs de pe el, iar altul nu a mai fost aruncat peste el, deci fata se teme ca nu cumva să fie electrocutată, are ea încredere în Daniel, dar nici cât să intre la el fără nicio protecție.
Daniel: Serios?!
Heiliana: Ce?! Doar nu credeai că mi-e comod să intru fără protecție când știu ce s-a-ntâmplat cu unchiul meu! În plus dacă ești suficient de puternic încât să omori cu mâinile goale un insectnorad și să smulgi un prehensor metalic, încă nu sunt destul de bine protejată.
Daniel: Trebuie să recunosc, aș face la fel în locul tău, deci să trecem la treabă.
Daniel ridică acea bucată de material până când rana vindecată este vizibilă, iar Heiliana reacționează cam ... ca la ceva ce nu a mai văzut vreodată, și este oarecum oripilată.
Heiliana: Ewh ... arată dezgustător!
Daniel: Asta se numește „crustă”. Este uscată, tare și protejează împotriva altor sângerări și corpuri străine. O astfel de rană se vindecă în aproximativ o lună de zile și o săptămână sau două, în termeni Pământeni.
Heiliana: Interesant! Aș putea lua o mostră? Pentru cercetare.
Daniel: Îți ofer chiar eu o bucată în schimbul unei informații. Deși va fi destul de dureros pentru mine, am o misiune de îndeplinit. Informația este una simplă: acest insectnorad, nu pare a fi un animal nativ de aici, deci de unde vine?
Heiliana: Nimic mai simplu, acea bestie este ... a fost probabil ultima din specia ei care se mai afla pe Vastal. Acele monstruozități vin din centura Norad, la fel cum spune numele lor, o centură de asteroizi care separă Megalvan de Karon. Forțele lor gravitaționale nu permit acelor asteroizi să se adune la un loc și să formeze o planetă, dar acelor abominații nu le prea pasă deoarece nu au nevoie de atmosferă și nu respiră, ele doar consumă, hrana lor preferată este plasma sangvină, dar nu se dau în lături nici de la alte umori și nici de la celule nervoase sau musculare. De fapt unele consumă chiar și oase, metale și chiar energie, slavă cerului că cele care au venit aici nu au evoluat atât de mult.
Daniel: Cred că știu de care centură de asteroizi vorbești, Megalvan a fost de curând recolonizată, iar noii colonizatori suntem noi și am redenumit-o „Terra Major”. Este clar ca ziua că au fost alții înaintea noastră și credeam într-o vreme că ați fost voi, dar condițiile de acolo sunt prea potrivnice vouă. Există vreo șansă ca voi să știți cine au fost? Să fi plecat din cauza acelor insecte, sau să fi fost devorați de ele?
Heiliana: Eu cel puțin, nu știu nimic, nici cine au fost, nici dacă a fost cineva și nici de ce au plecat dacă au fost acolo, sau dacă au reușit să plece, dar teoria este plauzibilă întrucât dacă un insectnorad scapă cu viață dintr-o luptă, acesta evoluează și este mai puternic și mai mare la următoarea bătălie.
Daniel trebuie să se țină de cuvânt și să-i dea Heilianei o bucată din crusta formată pe rana lui pentru a o cerceta, chiar dacă asta îi prelungește timpul de vindecare. Acesta rupe o bucată de crustă de pe rană, suficient cât să sângereze din nou, pentru ca acea bucată să aibă toate straturile posibile pentru rezultate cât mai apropiate de realitate. Heiliana scoate o eprubetă dintr-un buzunar lateral al costumului, în care Daniel pune epruveta pentru a nu fi contaminată de vreo substanță de pe mănușile fetei, iar aceasta s-a întors în laborator pentru a o studia. Daniel nu a reușit încă să afle exact cauza plecării foștilor colonizatori, sau cine au fost, dar a descoperit o posibilă explicație, și dacă aceasta este reală, atunci coloniștii sunt în mare pericol. -II-


Va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!