agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 75 .



Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-16  |     | 



*9. Neplăcerile. Testele.

Dimineaţa următoare începu examinarea. Primul test urma să fie dat de către candidaţi la ora 08.00, în acea zi, joi, 31 mai 2085. Cei trei băieţi care alcătuiau baza echipajului pregătiseră totul în acest scop, iar subiectele erau gata încă de seara trecută.
Cât despre candidaţi, mai mult sau mai puţin emoţionaţi, dădeau acest prim test chiar de la locul lor de muncă, din laboratorul, biroul, cabinetul sau locul în care-şi desfăşurau în mod normal activitatea, unde nu erau supravegheaţi, deoarece nu existau motive să fie supravegheaţi, căci erau totuşi urmăriţi, să zicem, îndeaproape, de către cei trei, împreună cu domnul profesor Manea, aflaţi toţi pe puntea principală a navei albastre „Pacifis”, care, bineînţeles, era dotată cu tot ceea ce era necesar.
În ceea ce privea locurile de desfăşurare a activităţii candidaţilor, acestea fuseseră „aprovizionate” cu o mulţime de minicamere de luat vederi, care existau aproape peste tot, ascunse prin cine ştie ce unghere, deci foarte dificil de reperat. Tocmai din aceste motive, candidaţii puteau fi urmăriţi cu uşurinţă de către examinatorii lor, care nu aveau deloc o treabă foarte uşoară, căci erau nevoiţi să-i urmărească concomitent pe toţi cei zece pe care şi-i aleseseră, să fie atenţi la orice mişcare ce părea suspectă, pe care o făceau aceştia, dar şi la modul de rezolvare a testului, ceea ce părea destul de dificil. Însă cu ajutorul computerelor şi al domnului Eugen Manea, trebuiau să se descurce. Oricum, nu exista riscul ca vreunul dintre candidaţi să facă vreo mişcare greşită fără a fi observat; cei treizeci de candidaţi nu aveau nici o şansă să trişeze, ar fi fost prinşi pe loc şi eliminaţi din concurs fără alte comentarii suplimentare.
Întâiul test se încheie în jurul orei 12.00 a după-amiezii, fiind trecut cu uşurinţă de către toţi cei treizeci de candidaţi, lăsând impresia că va fi imposibil ca dintre toţi să fie aleşi numai patru care vor rămâne şi le vor deveni colegi de echipaj, pentru că toţi cei treizeci primiră în prima zi de examinare, la primul test, nota maximă, atât din partea examinatorilor, cât şi din partea computerului. Mândru, domnul Manea verifică aprecierea elevilor săi şi se arătă de acord cu notele pe care le dăduseră ei. Cei trei băieţi rămaseră în continuare la bordul navei albastre, pentru a întocmi subiectele celui de-al doilea test, cel de ziua următoare. Instructorul Manea îşi lăsă elevii singuri, urmând ca dânsul să revină mai pe seară, pentru a vedea cum se descurcau băieţii cu noile subiecte. Cei trei se străduiră să întocmească subiecte cu grad înalt de dificultate, pentru a-i pune în încurcătură pe candidaţi, să nu mai obţină din nou cu toţii rezultate maxime, cu atâta uşurinţă.
Domnul Eugen Manea porni spre clădirea princială a Institutului; intenţiona să discute cu directorul. Când se afla aproape de intrarea în biroul directorului, zări ieşind pe uşă, exact de la domnul director, o tânără doamnă, tare elegantă. Eugen Manea o recunoscu rapid pe doamna Enka, mama lui Lucian, pe care dânsul n-o întâlnise până în acel moment, de când aceasta aflase despre misiune. „Hopa... Am încurcat-o! Ce să mă fac? De nu m-ar fi observat!” se gândi domnul profesor Manea după ce zărise expresia de pe chipul Dianei Enka, de furie amestecată cu mâhnire, ceea ce nu prevestea nimic bun. Din nefericire, oricât ar fi încercat să se ascundă, să se facă nevăzut, era prea târziu; Diana Enka îl observase deja. Se îndreptă grăbită spre el, oprindu-se doar înaintea lui.
- Domnule profesor Manea, ce bine că v-am întâlnit! Chiar doream să stau de vorbă cu dumneavoastră. M-aţi scutit de efortul de a vă căuta prin Institut.
- Ah, doamna Enka; sărut mâinile! Mă bucur că v-am întâlnit; e o adevărată plăcere, rosti domnul Manea, sărutând mâna mamei lui Lucian.
- Să lăsăm amabilităţile astea la o parte, domnule profesor! Sper că vă daţi seama despre ce-aş dori să vorbim, doar aţi aflat care este părerea mea despre această misiune.
- Da, am auzit câte ceva. Din câte am înţeles, vă împotriviţi...
- Categoric! întări Diana Enka, întrerupându-l.
- De ce, doamnă? Am impresia că sunteţi singura care vă împotriviţi; părinţii celorlalţi doi colegi ai fiului dumneavoastră au fost deja de acord cu toate condiţiile ce privesc misiunea.
- N-au decât! Nu mă interesează! Treaba lor! Eu nu sunt de acord! Şi-n acest sens, v-aş ruga pe dumneavoastră, în calitatea pe care o aveţi, de profesor-instructor, să faceţi ceva, să-l eliminaţi pe Luci din echipaj, sau măcar să-l convingeţi să renunţe singur la misiune, să-l determinaţi să rămână acasă!
- Regret, doamnă, dar nu e posibil! Sunt profesorul şi instructorul lui, nu l-aş sfătui să procedeze astfel! Încă de mic l-am pregătit personal ca astronaut. De ce să-l determin să renunţe la această unică ocazie?! E absurd!
- Nu e absurd; e vorba de cel puţin 13 ani, justifică doamna Enka.
- Ştiu; va fi o perioadă lungă şi dificilă pentru noi, cei rămaşi acasă. La fel şi pentru ei, dar va trece! Înţeleg că e dificil de acceptat acest adevăr şi că ideea în sine pare înspăimântătoare, dar vă asigur că nu e chiar aşa.
- Mă îndoiesc că dumneavoastră aveţi habar despre cum ar fi să vă ştiţi unicul fiu atât de departe, pentru o perioadă atât de lungă... Nu treceţi prin ceea ce trec eu!
- Vă rog, doamnă Enka... Vă înţeleg perfect temerile; ştiu ce simţiţi.
- Nu, domnule Manea, nu ştiţi! se împotrivi doamna Enka. Nu aveţi cum, nici de unde! Însă repet: Nu pot fi de acord cu această plecare a fiului meu! Mi-e imposibil să accept o asemenea misiune... Nu! Băiatul meu nu va pleca! Nu rămâne decât să-i aleagă, domnule, pe alţii... Mai sunt destui tineri capabili prin Institut!
- Doamnă Enka, poate nu vă daţi seama că la ora actuală, Luci e cel mai bun din Institut, cel mai potrivit pentru o asemenea misiune; spun aceasta fiind sigur că nu greşesc, doar eu l-am învăţat aproape tot ce ştie. În plus, „Pacifis” e unica navă capabilă de un asemenea zbor. Cum credeţi că, dacă prin absurd, am accepta ideea neparticipării fiului dumneavoastră la misiune, el ar fi de acord ca „Pacifis”, nava lui, cea la care a lucrat în ultimii ani, să plece cu alţii, fără el?! Cum credeţi că ar suporta să-şi vadă nava pilotată de alţii, fără a fi şi el cel puţin prezent la bord? Ar fi imposibil! „Pacifis” n-ar pleca nicăieri fără el, iar fără „Pacifis” se poate spune „adio” unei misiuni spaţiale spre Proxima.
- Aceste amănunte nu mă interesează, domnule profesor; n-au nici o importanţă pentru mine! Nu-mi pasă câtuşi de puţin dacă misiunea spre Proxima va avea sau nu loc; pentru mine, important e doar ca fiul meu să rămână aici, să nu plece nicăieri!
- Vai, doamnă, dar nu-i puteţi impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l priveşte. În plus, trăim într-o ţară liberă, iar el, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, are dreptul să...
- Vă rog, domnule profesor! îl întrerupse doamna Enka, uşor indignată. Nu trebuie să-mi amintiţi dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc şi eu destul de bine! De asemenea, ştiu şi ce prevede Constituţia acestei ţări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privinţa asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislaţia ţării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aş încălca însă legea firii dacă aş fi de acord.
- Aveţi dreptate, dar nu în totalitate. Ştiţi ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiţi cu Luci şi să vă înţelegeţi cu el, să lămuriţi problema împreună.
- Tocmai asta e; eu aş vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenţionat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
- Poate ar trebui să-l ascultaţi şi dumneavoastră pe el, să auziţi ce are de spus...
- Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteţi acest lucru din partea mea.
- Cu siguranţă, am să-i transmit. Sper însă să vă daţi seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinţei lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viaţa lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
- Desigur, vă înţeleg, domnule profesor, aprobă Diana Enka, apoi, după ce domnul Manea îi sărută din nou mâna, se îndreptă spre locul ei de muncă.
„Uff...” oftă domnul Manea în gând. „Am scăpat ieftin; m-am descurcat destul de bine, sper... Cine ar fi crezut?!” astfel gândea domnul Manea înainte de a intra în biroul directorului.
- Salut, Eugene! Cum merge treaba? îl întâmpină directorul.
- Depinde, Traiane... Cu „Pacifis”, destul de bine; la fel şi cu candidaţii. Cel dintâi test tocmai s-a încheiat, numai cu note maxime.
- Ceea ce demonstrează că în Institut avem numai tineri capabili, aprecie mulţumit directorul.
- Bineînţeles, aprobă instructorul. Deci, până aici, toate bune. Mai rău stăm cu reacţia unor părinţi; tocmai am avut o discuţie aprinsă cu Diana Enka, mama lui Luci.
- Ca să nu adug ce discuţii am avut eu, tot cu ea... Noroc că nu ne-a auzit nimeni altcineva, sper, replică directorul.
- Între noi fie vorba, femeia asta e tare înverşunată, aprecie domnul Manea. Bietul Luci...
- Cum se mai simte? se interesă domnul director de soarta favoritului său.
- Nu pare foarte afectat de cele petrecute, dar cred că se interiorizează.
- Aşa-i; tot asta-i şi impresia mea, aprobă directorul. Cum l-am putea ajuta?
- Ar fi o variantă: Să-l împăcăm cu mama lui, propuse domnul Manea.
- Bună idee, aprecie directorul. Dar cum să obţinem această împăcare?
- Asta nu ştiu, e mai dificil, replică domnul Manea.
- Să căutăm o soluţie, zise Traian Simionescu, îngândurat.
- Ar fi cazul, dar... Nu ştiu cum vom rezolva această problemă, rosti domnul Eugen Manea.
- De fapt, nu noi trebuie s-o rezolvăm, ci Luci, cu mama lui... Ar trebui să-i punem faţă în faţă, dar băiatul e încăpăţânat. Nu-mi dau seama cum să rezolvăm această încurcătură, Eugen!
- Şi dacă, încercând să rezolvăm situaţia, totul s-ar agrava şi mai mult? presupuse domnul Manea.
- Ar fi posibil?! păru nedumerit directorul.
- Sigur, afirmă Eugen Manea. Cum să nu? Situaţia s-ar complica iremediabil dacă, după ce se va afla faţă în faţă cu mama lui, Lucian s-ar lăsă convins de doamna Enka şi ar decide să renunţe la misiune, să se retragă din echipaj. Mama lui l-ar putea influenţa; e destul de convingătoare.
- Aşa-i; n-ar fi imposibil ca Luci să-i cedeze mamei lui... Şi-n cazul ăsta, ce ne-ar rămâne de făcut? se interesă directorul.
- Nouă, nimic; nimic altceva decât să anulăm întreaga misiune şi să-i anunţăm şi pe ceilalţi că n-ar mai avea loc.
- Ar fi tare neplăcut... Noroc că părinţii celorlalţi doi băieţi au fost mult mai înţelegători.
- Cum aşa?! Ai vorbit deja cu părinţii lui Alex şi Nis?! se miră profesorul Manea.
- Eu, da; doreau să discute şi cu tine. A rămas stabilit să te caute într-una din zilele următoare, atunci erai ocupat. În orice caz, părinţii lor m-au asigurat că nu ne vor crea probleme, m-au asigurat de sprijinul lor.
- Deci, numai doamna Enka pare a fi împotrivă, concluzionă domnul Eugen Manea. Dar tatăl lui Lucian? Dânsul ce părere are?
- Drept să-ţi spun, nu ştiu; am vorbit doar cu Diana Enka, iar că aş fi vorbit, e deja prea mult spus. Mama lui Luci ameninţă în fel şi chip că va boicota misiunea, că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi reţine băiatul acasă, lângă ea.
- Într-un fel, o înţeleg, declară Eugen Manea. Dar nu în totalitate. În ce belea am intrat... Cine şi-ar fi închipuit că ne vom confrunta cu astfel de probleme?
- Şi încă n-am scăpat deloc de asemenea belele...
- Adică?! se miră domnul Manea. Ce vrei să spui?
- Păi, încă mai putem avea parte de unele asemănătoare.
- Cum aşa?! Doar ce-ai zis că părinţii lui Alex şi ai lui Nis s-au dovedit înţelegători, îi aminti profesorul.
- Nu la părinţii celor doi mă refeream, Eugene! Însă îi vom avea de înfruntat și pe părinţii celor patru tineri care vor deveni membrii ai echipajului după încheierea testărilor şi cine ne poate garanta că nici unul dintre aceşti stimaţi părinţi nu va reacţiona cam în genul Dianei, sau poate chiar mai rău?
- Aşa e; n-am scăpat încă. Deci, nu e un lucru sigur că misiunea va avea loc.
- Sigur va fi doar după lansarea navei; până atunci nu se ştie ce poate interveni pe parcurs şi conduce la o nedorită anulare...
- Ah; ce dificil! exclamă îngândurat domnul Manea.
Spre seară, domnul Eugen Manea reveni pe puntea principală a navei albastre. Elevii săi erau tot acolo, însă terminaseră de întocmit subiectele pentru testele de ziua următoare, ba chiar o parte din subiectele testelor din celelalte zile. După o scurtă verificare rapidă, Eugen Manea aprobă subiectele ca fiind valabile, considerând că nu mai era nevoie şi de acordul directorului...
Când fu vorba de plecare spre casă, doar Alex şi Nistor porniră spre oraş, cu taxiul; Lucian rămăsese. Nu intenţiona să-l deranjeze pe director, însă acesta venise din nou în navă şi-i puse la dispoziţie camera lui; aceeaşi... Favoritul nu-l refuză, rezolvând astfel problema cu dormitul şi în noaptea aceea. Ba chiar şi-n nopţile următoare – îl asigură directorul – atâta timp cât va fi nevoie, adică până când băiatul va ajunge la un acord cu familia lui.
Ziua următoare, vineri, 1 iunie 2085, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internaţională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era o altă zi obişnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deşi teribil de înalt, însă mereu pus pe şotii şi înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abţine sau despărţi de ele, ronţăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice şi judecând după micile lor altercaţii prieteneşti. Copii sau nu, mai mult sau mai puţin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupaţi. Iar, ca şi în ziua precedentă, la fel se întâmplă şi acum, la cel de-al doilea test, adică, în ciuda subiectelor mai dificile, candidaţii obţinură din nou numai note maxime. Hmm... Deci, cei trei îi selecţionaseră bine, ba chiar prea bine, din câte se părea!
În cea de-a treia zi, deşi era sâmbătă, 2 iunie 2085, era programat un alt test, al treilea, iar odată cu încheierea acestuia, începu să apară şi diferenţierea, în unele cazuri, destul de mare. De data aceasta, doar şapte dintre cei treizeci de candidaţi reuşiră să obţină note maxime, atât din partea examinatorilor, cât şi din partea computerului, domnul Manea, atent, aprobând de fiecare dată notele acordate de elevii săi, ca şi subiectele întocmite de aceştia pentru testele următoare.
Era, deci, un sfârşit de săptămână nu plin de distracţie, cum ar fi fost de dorit pentru nişte tineri de vârsta lor, ci plin de examene şi testări, de care, inevitabil, avură parte chiar şi-n ultima zi a săptămânii, duminică, 03.06.2085. În această dimineaţă era programat cel de-al patrulea test, după încheierea căruia, o singură fată şi un singur băiat reuşiseră să mai obţină note maxime. Lucian constată plăcut surprins că acea fată era chiar Stancu Laura-Lia, bruneta pe care el o cunoscuse întâmplător şi o întâlnise de câteva ori, mai mult sau mai puţin întâmplător.
Tânărul Enka zâmbi a mulţumire, chipul plăcut luminându-i-se de o bucurie pe care o resimţea, în mod inexplicabil pentru el însuşi, cu drag: domnişoara psihiatru obţinuse note maxime, pe merit, la toate cele patru teste susţinute până în acel moment, atât din partea lui, cât şi din partea computerului, iar domnul Manea fusese de fiecare dată de acord cu aprecierea lui. Dacă lucrurile vor continua în acelaşi mod, începea să se contureze clar ideea că ea va fi una dintre cele trei domnişoare care vor face parte din echipaj. Acest lucru îl mulţumea; măcar dacă încă nu se împăcase cu părinţii săi, pe care nu-i mai văzuse din clipa în care plecase de acasă, după ce-i anunţase de intenţia lui de a participa la misiunea spre Proxima, cel puţin ştia că domnişoara aceasta, care-i furase liniştea, îi va fi colegă.
Dar mai era o zi; o singură zi şi un ultim test îl despărţeau de o certitudine în acest sens, acea zi în care era programat al cincelea şi ultimul test, după care patru tineri vor fi desemnaţi cu siguranţă ca membrii ai echipajului şi vor urma să se întâlnească cu cei trei examinatori ai lor, care le vor deveni colegi în îndelungata misiune spaţială...
Subiectele ultimului test, extrem de dificile, erau deja gata, iar domnul Manea le aprobase, din nou fără a-i cere şi directorului părerea; ştia însă că directorul îi lăsase mână liberă, atât lui, cât şi celor trei băieţi...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!