agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 24 .



10%
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2019-07-21  |     | 



Astăzi cerul este senin și curat ca-n palmă. Este ora 11.00. La umbra nucului din livadă joc șah cu Alex, vecinul meu în vârstă de 12 ani. Prima partidă a câștigat-o el în cinci minute. Alex este un șahist formidabil, iar eu fac eforturi considerabile de aproape o oră să scot măcar o remiză. În timp ce gândesc profund la următoarea mutare, Alex, culege cireșe. În livadă am câțiva pomi fructiferi, dar și din ceilalți, printre care un brad de vreo 7 metri. Rezolv situația mea dramatică de pe tabla de șah și îl caut din priviri pe băiat să vină să-și facă mutarea. Cât timp Alex gândește mutarea lui am timp să mă relaxez puțin.
Din poziția în care stăm, Alex, are bradul exact în spatele său. Ridic întâmplător privirea și văd în vârful bradului ceva ca un con (geometric) dar cu vârful în jos. E ceva translucid și tremurător ca o meduză. Are cam ½ din mărimea bradului. Acel ”ceva” plutea în aer cu mici deplasări verticale de 10-20 centimetri în sus și-n jos. Pare că se aude și un bâzâit subțire și bineînțeles nu lipsesc nici luminițele multicolore de la baza conului.
Pe Alex nu-l deranjează să facă mai multe treburi deodată și gândindu-se la mutare, continuă cu cele discutate ieri, spunându-mi:
- În momentul de față folosim 10% din creier pentru că atât se consumă cu activitatea celor cinci simțuri, plus activitatea organelor noastre interne și externe. Activitatea cerebrală și cea fizică intră tot în cei 10 %. Dacă am avea și alte simțuri, probabil, că am utiliza ceva mai mult.
Nu vreau să-l alarmez pe Alex, dar nu mă pot abține să nu privesc, peste capul lui, la ciudățenia de deasupra bradului. Alex simte agitația mea și mă întreabă:
- S-a întâmplat ceva?
- Nu, nimic, doar că deasupra bradului...
- Aaa! Este îngerul meu păzitor. Și ca și cum aceasta ar fi ceva normal, continuă:
- Vrei să mă întrebi ce am putea face cu restul de 90% dacă am fi în stare să-i folosim?

Nu mă mai preocupă situație de pe tabla de șah. Alex s-a referit la îngerul lui păzitor ca și cum toată lumea știe că el are așa ceva. Nu vreau să-l supăr, dar nici să par fraier în ochii unui copil de 12 ani, așa că intru în jocul lui și spun:
- Da, și îngerul meu mai vine câteodată și mă controlează, dar mai rar, de la o vreme.
- Al meu nu mă controlează. Vine să-mi dea ultimile noutăți despre ce mai e nou prin univers.
Înspăimântată, gândirea mea laterală glăsuiește în locul meu:
- Cred că ai foarte multe de aflat...de discutat... așa că te las. Poate ne revedem mâine.
- Nu! De loc! Azi vreau să-ți explic ce-i cu creierul nostru. Telepatia de exemplu. Oamenii simt nevoia de comunicare dintotdeauna. Comunicarea se face în prezent oarecum mecanic, prin scris, voce, imagini, sau cumulat prin intermediul telefoanelor mobile, dar creierul nostru are posibilitatea de a comunica cu alt creier direct, prin telepatie. Fii convins!
- Și de ce nu se întâmplă asta, deja?
- Pentru că am luat-o pe ”căi greșite” și ne îndepărtăm unii de alții. Nu vezi că pe zi ce trece ne izolăm tot mai mult? Uită-te peste tot! Îi vezi cum stau, apropiați, unii lângă alții cu smartfonurile în mână? Comunicăm între noi, dar fără să ne ”simțim” practic. E o comunicare rece. De aceea acum se lucrează la aceasta, la comunicare emoțională, pentru care ne trebuie un simț nou. Va mai dura puțin. Telepatia va consuma încă 10% din capacitatea creierului. Telefoanele mobile și rețelele 5G ne pregătesc pentru aceasta. Vom comunica emoțional cu toții, ca un organism social unic.
- Da. Și altceva?
- Altceva? Deplasarea obiectelor din jurul nostru fără atingere, fără efort. Apoi teleportarea! Ne vom putea deplasa, de colo-colo, fără mijloace de locomoție. Doar prin puterea gândului.
- Cam cât la sută va însemna aceasta?
- Încă 30%, cred.
- Și mai rămân 50% nefolosiți
- Nu te grăbi să tragi concluzii! Vom călătorii în timp înainte și înapoi după pofta inimii. Ne vom reîntâlni cu cei dragi, ne vom reconsidera traseul vieții, destinul, vom repara se am greșit, vom face dreptate.
- Mă voi putea întâlni și cu fostele mele iubiri? Ar fi posibil?
- Cum adică? Mă întreabă Alex.
Trec peste asta și-l întreb în continuare:
- Bun și cât ar mai consuma aceasta din creier?
- Cam 20%, cred.
- Tot mai rămân 30%.
- Cu 20 %, vom putea modela și transforma spațiul, vom comprima și extinde timpul. Mai sunt multe de făcut în zona de creativitate. Vom putea creea materia cu puterea minții. Vom putea creea orice: noi specii de plante, sau de păsări, sau de animale de tot felul după câtă imaginație avem. Privește natura din jur, citește printre rânduri și ai să înțelegi. Începe cu păsările cerului, cu tot ce este pe uscat și cu tot ce este în ape. Pentru asta vom avea nevoie de planete noi pe care le vom creea oriunde în univers. De aceea se și extinde universul într-o expansiune continuă, pentru că și alte civilizații fac același lucru dintotdeauna. Vom fi creatori în adevăratul sens al cuvântului.
- Apropo de cuvânt. Știi doar că la început a fost cuvântul!
- Desigur.
- Mai rămân 10%.
- Cei 10%, sunt ai lui Dumnezeu, numai ai Lui și în credința că vom putea realiza toate acestea.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!