agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 108 .



Oral şi scris 18
proză [ ]
Roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2019-06-16  |     | 



Nu mă mai puteam despărţi de casa aceea enormă de lângă ocean. Plaja particulară nu mă obliga să stau îmbrăcat, iar despre mâncare nu mai spun, Gloria avea grijă să-mi trimită prin administrator ce era mai bun, de-acum ştia că sunt acolo, iar pentru perioade scurte îmi ceru îngăduinţa să închirieze mica mea căsuţă. Husei mă vizita şi ea, când putea, iar Gloria venea să mă ia la Spital, atunci când nu mai dădea de cap unor situaţi, spunea ea că era necesar să mai dau pe acolo, chiar dacă banii erau puţini. Vara, plină de wechenduri minunate, între cele două favorite ale mele, era pe sfârşite, cu toate că eu eram obişnuit să fac baie chiar pe timpul iernii în fugă, ce mă neliniştea era faptul că trupa urma să se retragă la conac, lucru pentru care deveneam agitat uneori, dar mai era până ce frigul devenea insuportabil la Londra.
În zilele acelea mohorâte, cum îi stă bine Angliei, după o partidă de zbierături înfiorătoare cu Husei, m-am hotărât la insistenţele lui Husei bineînţeles, să intru în apă, trebuie să remarc că nu consumasem deloc alcool, de unde şi reticenţa mea de a face baie, dar ce să-i faci când primeşti ceea ce ai dorit, dar mai trebuie să demonstrezi încă o dată dacă este nevoie, că eşti bărbat.
- Hai Căposule, aruncă-te din prima, acum vine ploaia!
- Husei, recunosc că o baie după, este obligatorie, dar afară sunt…
- Nu mai fi atât de fricos, te spun lui Gloria, să şti!
- Bine, bine!
Bineînţeles că am intrat cu greu, dar am ieşit la fel de greu, Husei era deja plecată către Spital, iar eu nu mă mai înduram să ies din apa caldă în frigul de afară, dar cum toate se aşează cum nu vrem noi, a dat şi soarele. Pe nisipul frumos al plajei, mai întâi am văzut o umbră foarte mare, după care urmărind pata neagră a apărut Fangos.
- Bună, Căposule!
Mă ştergeam la ochi, pentru că nu-mi venea a crede, cu toate că aveam soarele în spatele lui, şi-l vedeam bine, tot nu puteam să accept că Fangos, este acolo.
- Bună ziua, domnule! Dacă nu sunteţi ceva aievea!
- Nu, Căposule! Sunt în carne şi oase, omule!
- A nins la Londra, ce-i cu dumneavoastră?
- Nu, este încă frumos la Londra.
- Atunci?
- Nu ieşi din apă?
- A, ba da! Numai că aici fiind o plajă privată…
- A, scuză-mă! O să mă întorc cu spatele, până îţi pui prosopul pe tine, nu ştiam că eşti aşa de pudic.
- Mulţumesc! Cum aţi aflat că sunt aici.
- Administratorul!
- Am înţeles, se pare că aici, toate sunt pe capul moşului.
- Da.
- V-a fost dor de mine!
- Da, şi asta Căposule, recunosc că am cam muncit zilele acestea.
- Înţeleg, cum de sunteţi singur, unde este gorila dumneavoastră?
- Este o poveste… pentru care sunt aici… Căposule.
- Nu înţeleg!
- Mama ta nu se simte bine, tu nu ai mai luat demult legătura cu ai tăi şi…
- Nu înţeleg, ce legătură are cu domnul nostru?
- A, el a rămas la Londra, şef de sală, Stuart este în nord cu treburi, şti tu.
- Ceva nu se leagă, ai mei au numărul administratorului, pentru că în gaura asta nu prea am semnal.
- Tocmai aşa te-am găsit şi eu.
- Atunci care este problema?
- Nu ştiu exact, sună acasă, Căposule.
- Aşa am să fac, dar simt că îmi ascundeţi ceva, am petrecut prea multe ore pe teren, ca să nu văd asta, citesc pe chipul dumneavoastră de oţel.
- Căposule, sună acasă şi mai vorbim! Ia telefonul meu.
- Bine! Numai să avem semnal…
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar tocmai când am sunat era acolo şi prietenul meu cel mai bun.
- Rafii, ce faci omule! Ce-i cu tine, de ce răspunzi la telefonul mamei mele?
- Omule! Ţi-am spus că de când am embargo, stau mai mult pe la ai tăi, numai că mama ta este un pic cam bolnavă, iar acum este prinsă cu nişte analize în Spital, nu poate vorbi.
- Da, ce are Rafael?
- Ceva cu inima, nu ştiu sigur, noaptea trecută s-a întâmplat.
- Rafael, da mama avea o inimă de fier, omule! Tata, ştiu că se mai văieta, aşa… din când în când.
- Da, nu ştiu ce să zic, l-am sunat pe domnul Fangos, de tine n-am dat, ca să te anunţăm.
- Bine, nu ştiu ce să fac, cred că voi veni acasă, omule.
- Te aştept, Căposule! Să faci bine să… rupe-te pentru câteva zile, că nu-i foc!
- Bine! Hai că închid, nu e telefonul meu.
- Te aştept, omule!
- Ei, ce zici acum?
- Mai bine mi-ai spune adevărul, mama n-ar putea să cadă cu inima, niciodată.
- Eu mi-am făcut datoria Căposule, cealaltă parte nu mă mai interesează.
- Ce face Katy?
- N-ai uitat-o?
- Nu, chiar noaptea trecută, am simţit că mă strigă, chiar m-am dus la uşa din faţă, atât de puternic am trăit momentul şi n-am băut de câteva zile.
- Probabil că dacă beai, nu mai auzeai nimic.
- Da.
- Ce ai de gând, Căposule?
- Nu ştiu, aici oricum toate merg… trebuie să-mi iau un bilet de avion către casă.
- Te-ai supăra dacă ţi-aş spune că mi-am permis să-ţi iau…
- Acum chiar că nu mai cred nimic, cum de n-aţi plecat cu Maltez, să lipsească el… o baie, o băutură, la cum îl cunosc!
- Este ocupat, tragem cât putem, vine iarna Căposule.
- Când trebuie să plec?
- Diseară, ţi-am luat bilet pentru un aeroport din apropiere.
- Atunci să-mi iau rucsacul.
- Da.
- Când vă întoarceţi la Londra?
- Mâine, cred. Mie nu-mi place apa, după o vârstă… înţelegi tu.
- Da. Nu înţeleg, cunosc o persoană…
- Poate localnică, mă rog, aceşti oameni s-au născut cu mirosul de sare în nas.
- Este adevărat, n-am întrebat-o prea multe despre…
- Atunci să mergem la tine.
- Nu este nevoie, am totul aici, dacă aveţi timp, putem servi ceva.
- Da, eu am timp, tu nu ai Căposule, te conduc la aeroport.
- Mulţumesc, domnule Fangos.
Drumul către casă l-am petrecut în cea mai perfectă linişte, lumea în jurul meu era la fel de liniştită, totuşi mă gândeam care să fie explicaţia, de m-au trimis ei aşa ramburs acasă, pentru că cea cu mama nu o credeam în ruptul capului. În ţară am luat repede un mijloc de transport pentru transfer, după care m-am înfiinţat la Spital, în toiul nopţii, dar aşa cum am bănuit, mama nu era de găsit acolo, acasă i-am găsit pe ambii părinţi în patul lor, nu mai lipsea decât să-l găsesc pe Rafael, la mine în cameră, dar nu era.
În sughiţuri de plâns, le-am cerut explicaţii, dar nu mi-au spus decât că aşa le-a cerut Fangos, pentru binele meu. Am sunat în următoarele secunde cerându-i explicaţii, dar nu mi-a spus decât să mă bucur de călătorie, pentru că a dorit să le facă o surpriză părinţilor mei, cu un cadou ca mine. Am încercat în zadar să-i cer alte explicaţii, dar nu am ajuns la nici o explicaţie prea plauzibilă, spunându-mi să mă bucur în continuare de concediu, iar când mă voi sătura sunt aşteptat la conac.
A doua zi m-am dus la Rafael, pentru că de la ai mei nu puteam scoate nimic, ştiam sigur că ceva nu este în regulă, citisem pe faţa lui Fangos. Bineînţeles că părinţii lui Rafael, m-au primit cu braţele deschise, tatăl lui nu se mai oprea cu întrebările, iar mama nu mai înceta cu mângâielile. Cu greu am scăpat de mama lui Rafael, pentru că tatăl primi un telefon şi se pierdu primul către afacerile sale.
- Rafii, bătrâne! Acum că am rămas singuri, spune-mi care este adevărul?
- A, nu ştiu bătrâne! Nu ştiu, omule! Eu ştiu…
- Citesc în ochi tăi că este un complot omule. Este adevărat?
- Nu… adică… Fangos este capul răutăţilor, el ne-a montat pe toţi.
- Ce vrei să spui?
- Păi mai întâi a încercat cu mine, spunându-mi că trebuie să te aducem în ţară neapărat, să mă dau bolnav, dar mama nu a fost de acord.
- Dar de ce?
- A, mama te place, dar nu vroia să accepte de faţă cu tata, pricepi.
- Rafii, de ce au vrut să mă aducă aici omule, doar nu să-ţi rezolv mama, eşti nebun?
- Am înţeles, că are probleme cu un nepot sau o nepoată, părinţii… sau ceva gen, sunt foarte răzbunători… nu ştiu exact.
- Ia stai puţin, ai zis ceva de nepoată, dezvoltă omule.
- Nu ştiu, probabil că este implicată şi o fată pe care vor să se răzbune… ceva de gen, iar prin ea ar fi ajuns la tine, cred.
- Rafii, te rog nu mă fierbe, spune-mi adevărul!
- Ţi-am spus…
- Rafii, am petrecut atâtea ore pe teren… da mă rog… simt că mă minţi omule!
- Dacă cineva te minte, acela este Fangos, omule.
- Ai dreptate.
- El a pornit toată povestea, noi suntem doar bucuroşi că te avem aici, omule.
- Ai dreptate! O să-l sun imediat!
- Mai bine te-ai linişti, hai să mergem în vizită pe la Veronica.
- Acum chiar simt că este un complot al lui Fangos, numai el o trăgea toată ziua cu Veronica!
- Omule, linişteşte-te! Bine, hai la doamna…
- Bine, hai la profa de engleză.
- Auzi, să te porţi frumos cu ea, mai am un an la…
- Fiţi-ar Şcoala… da ai dreptate, nu se ştie niciodată.
- Vezi Căposule! Poate vom fi colegi.
- Încerci să mă abaţi de la subiect, cunosc metoda, mi-a explicat-o atât de frumos gorila…
- Căposule, chiar nu ţi-ar place să fim colegi din nou?
- A, ba da! Numai că ceva mă roade!
- Ce?
- Faptul că eşti gata să mi-o dai şi pe mama ta, numai să mă…
- Căposule, nu-i frumos ce spui, mama a ţinut dintotdeauna la tine, însă acum te-a văzut mai bronzat, atâta tot.
- Bine… să mergem la profa.
Drumul până la profesoara de engleză, mi-am stors minţile să aflu ceva, dar nu am putut face nici cea mai mică legătură, mi-a străfulgerat ceva de Katy prin cap, dar mi-am amintit că fata Gloriei era prietenă foarte bună cu Katy, sunt sigur că mi-ar fi spus dacă ceva nu era în regulă cu Katy. În faţa casei doamnei de engleză, tocmai vroiam să dau un telefon lui Maltez, dar Rafael mă opri, spunându-mi că v-a trebui să las un pic Anglia, acum suntem acasă, iarăşi ceva nu-mi mirosea a bine.
- Sărut mâna, doamnă! Bine v-am găsit!
- Căposule, ce surpriză! Bine ai venit, de mult nu m-a mai durut burta!
- Am mai auzit undeva expresia, numai că are ceva mai mulţi ani.
- Ce mormăi acolo?
- Nimic, doamnă! Doar că sunteţi la fel de bună, precum v-am lăsat.
- Eu sunt bună, normal! Dacă m-ai lăsat cu Rafael, i s-a înmuiat limba săracul!
- Da, nu m-a mai primit cu treburile noastre, cică nu fac faţă, Căposule!
- Am găsit marfă nouă, băieţi! Numai că sunt cam leneşi! Ce serviţi?
- În afară de dumneavoastră?
- Vai, englezii ăia, te-au învăţat să fi obraznic! Chiar aşa, ce mai face gorila aceea uriaşă?
- Nu ştiu, am stat în sud o perioadă. Nu aţi ţinut legătura?
- La fel de mult ca şi tine, dragul meu. De fapt legăturile la distanţă îmi displac atât de mult, mă obosesc.
- Auziţi, doamna!
- Taci, Rafael!
- Nu, vroiam să vă întreb dacă nu doriţi să vă fac nişte băuturi, văd că sunt în plus.
- A, du-te copile! Nu uita de lămâie, dragule!
- O vreţi în pahar sau între picioare?
- Nu fi obraznic, nespălatule!
- Acum mă spăl, nu mai miros a femei de mult!
- Mă da voi chiar… v-am picat cu tronc aşa!
- Ei ştiţi…
- Marş, la bucătărie!
- Lăsaţi-l doamnă, e mic şi el.
- Căposule, te văd cam abătut, ce-i cu tine?
- Nu ştiu de ce sunt aici.
- La mine?
- A! Nu, nu, nu! În ţară, cred că patronul îmi ascunde ceva.
- De ce Căposule?
- M-au adus în ţară, spunându-mi că mama este bolnavă, cum vi se pare asta?
- Nasol, puiule! Nasol! Poate au vrut să te protejeze de ceva.
- Da aşa îmi spune şi Rafael, dar eu simt că este altceva.
- Orice o fi, acum eşti aici Căposule. Chiar aşa, rămâi să-ţi continui studiile?
- Ar fi o pistă, am cu ce să trăiesc, dar nu ştiu dacă ajută…
- Şcoala?
- Nu, pe mine, să-mi revin!
- Am înţeles că eşti în limbă după o localnică de-acolo. Este adevărat?
- Da, am stat izolat în concediu o perioadă, dar n-am putut să o uit, acum dacă ar apare aici, aş lua-o în braţe.
- Poate sub formă de stafie.
- Ce vrei să spui Rafael?
- La distanţa asta, Căposule! Hai să fim serioşi!
- Da, ai dreptate! Nu ştiu ce-mi veni, şi-apoi ei nici nu-i place aici, este prea cald, cică!
- Da, poate! Acolo la ea, este destul de rece.
- Lasă-l Rafael! Hai, serviţi! Băieţi, o să vă fac cunoştinţă cu înlocuitorii voştri într-o zi, aproape că vă seamănă, micuţii.
- Şi la dotări?
- Acolo mai am de lucru Căposule, sunt în creştere copiii.
- A, frumos!
- Da, te văd cam sătul aşa, ce-i cu tine? Parcă spuneai că ai fost în concediu!
- Da, numai că în concediu am muncit pentru un Spital, iar acolo am cunoscut…
- Nu-mi mai spune Căposule! Ce figuri noi ai adus de afară?
- A, cel mai mult îmi place să fac sex la malul oceanului, mă rog, al apei.
- Noi nu prea avem ocean pe aici, marea cred că e pe sfârşite, vine toamna de acum.
- Da, acolo era o plajă privată, de aceea ne permiteam.
- Am înţeles, bune fetele?
- Rafael, cred că una… cea cu trompeta mare, ţi s-ar potrivi de minune, tu chiar ai nevoie de un impuls.
- Vezi, jegosule! Să nu mai spui că am ceva cu tine!
- Da, doamnă! Măcar duminica… când sunt plecaţi bobocii.
- Ha, ha, ha! Sunt provinciali, să nu-mi spuneţi doamnă!
- Căposule, ei arată bine ca animale, dar nu mai sunt ce am fost odată, nici eu.
- Bănuiesc că vinul…
- M-ai prins! Bio, Căposule! L-am convertit până şi pe păcătosul de Rafael, să bea câte puţin.
- Am băut în speranţa că primesc ceva, numai eu ştiu cât am tras după el.
- Ha, ha, ha! Ce haios eşti! Rafael, omule! Te iubesc!
- Şi eu pe tine, Căposule!
- Acum că e şi doamna aici de faţă, aş vrea să ne dai un răspuns cu Şcoala, Căposule.
- Este posibil, noroc că am fost luat din concediu, că altfel dacă ştiam că am situaţii de încheiat, deja îmi cumpăram bilet înapoi.
- Mai stai, poate punem de una mică.
- Eu abia aştept!
- Jegosule, fă-ne ceva de mâncare!
- Da, de altceva nu sunt bun!
- N-ai plecat! Şti Căposule, eu cu produsele bio nu mă descurc… mi-e aşa de greu să pregătesc curcan!
- Vă înţeleg, doamnă. Bine că îl aveţi pe Rafael, doamnă.
- A, nu-l folosesc prea des, tot pe ăia mici îi pun, abia văd ce mai lipseşte din bucătărie.
- Înţeleg.
- Căposule, te văd aşa cam abătut, ce-i cu tine, nu-ţi place acasă?
- A, ba da! Numai că acum sunt nevoit să toc.
- Mă scuzi! Ce să toci, doar nu-ţi cer bani pe… şi nici pe…
- Apropo! Ce figuri noi… mai sunt în ţară.
- Ce scump eşti! Dă-te aproape că nu muşc, o să afli îndată, numai că vroiam să-l avem şi pe Rafael, mai mult să ne incite.
- Da.
- Căposule, tu te-ai tâmpit!
- De ce, cu ce am greşit?
- Mă băiatule, eu te bat! Auzi, uită-te la mine! Tu te-ai dus acolo să te îndrăgosteşti, doar un pic ţi-au adus aminte oamenii ăştia de fata aia şi te-ai schimbat la faţă, eu credeam că tu ai rămas la Londra să faci bani, Căposule!
- Şi să fac bani, e drept.
- Mă, da tu eşti dus de tot omule, ce mă fac eu cu tine!
- Nici eu nu ştiu ce să mă fac cu mine.
- Ascultă, dacă nu-ţi revii curând, v-a trebui să mergi la Şcoală în toamnă, poate schimbi ceva la, la, la… da ce-i cu tine!
- A, era mai rău, concediul l-a mai cizelat, lucrul la Spital!
- Tu… ce te bagi Rafael, că-mi pică pe tine! Ce-ai făcut de mâncare?
- Este în curs doamnă, friptură la tavă! Mai multe feluri de carne, delicios!
- Te credem, cât mai durează, mi-e poftă de Căposu? N-avem ocean, dar te avem pe tine, Rafael!
- Mulţumesc, mă duc să opresc friptura?
- Nu, fă plinul şi dispari să o păzeşti! Te bagi tu repede!
- Auziţi, ce mai face Veronica? Am înţeles că şi ea o să vină la Şcoală.
- Sărăcuţa, mi-e milă de ea Căposule, acum că s-a mai mărit, aş vrea să fac o partidă de…
- Dacă vreţi să aveţi de-a face cu mine, încercaţi!
- Am înţeles că i-ai lăsat-o lui Rafael, greşesc? Acesta-şi vinde şi cămaşa de pe el, pentru o partidă de sex cu mine, nu ştie să o facă cu altcineva.
- Să nu deraiem de la subiect!
- Ho! Am înţeles Căposule! Ţi-o las pură, iubitule! Ai vreun gând cu ea, de o ţi la păstrare?
- Doar a făcut parte din gaşca noastră, nu este destul?
- Pentru mine acum da, din partea mea, nici o problemă, şefule!
- Aşa să fie.
- Friptura e gata!
- Bine, fă un platou frumos, Rafael.
- Prea bine, doamnă! Căposule, ceva de băut?
- Nu, mulţumesc!
- Ba nu, toarnă-i! După, trecem pe altceva, mai am ceva rezerve pe acolo.
Până ce platoul de friptură a fost gata, profa a sărit pe mine încălzindu-mă în stilul ei caracteristic. Acum nu ştiu, poate că mi-a fost dor, poate că sunt un pic nostalgic, dar ceva s-a mişcat în mine, iar ea a băgat de seamă.
- Căposule, Şcoala noastră este una din cele mai bune, omule!
- Am băgat de seamă.
- Te bagi!
- Rafael, vino la mămica, mâncăm după!
- Doamnă, sunt perfect de acord!
Bineînţeles, dacă la vila Gloriei, eram cu două, aici eram doi cu una. Cum a cam trecut ceva timp, de când am făcut-o în felul acesta, la început am fost cam stângaci, dar cu o mână ajutătoare, ce nu face omul, pentru că mâinile profei ştiau să-şi facă treaba. În sfârşit era şi Rafael mulţumit, de-acuma respira uşurat iar pe faţa lui se vedea mulţumirea. Nici nu mai ştiam cum să o facem, ne roteam disperaţi că profa era deosebit de calmă, primindu-ne cu nesaţ poftele. După un duş am mâncat friptura lui Rafael, nu după ce şi-a luat înjurăturile de rigoare din partea doamnei, că nu-i suficient de aromatizată sau altele care lipseau de pe acolo. Ei ar fi vrut să mai continuăm, dar ceva nu-mi ieşea la socoteală.
Spre seară, după ce am transformat o discuţie liniştită, într-o ceartă infernală cu ai mei, m-am retras aproape mort de oboseală în cameră. Singurul cu care nu stătusem de vorbă era Maltez, care de fiecare dată mă tot refuza spunându-mi că e pe stradă şi are client. Era deja ora unu noaptea, aşa că acum nu mai avea ce să invoce.
- Alo, Maltez?
- Da, Căposule! Eu sunt… acum am picat de pe traseu, sunt rupt, omule!
- Maltez, te rog spune-mi adevărul!
- Ce adevăr, omule! Muncim ca nebunii, atâta tot.
- Uiţi cu cine stai de vorbă Maltez, am învăţat mai mult decât am luat de la tine.
- Te cred, dar asta este.
- Eu ştiu că este sfârşit de sezon, lume din ce în ce mai puţină pe străzi, nici în plin sezon nu veneai la ora asta.
- Am fost cu şeful, a ieşit la vânzare…
- Doi profesionişti, bravo! Varsă, Maltez! Altfel o să vin acolo şi o să-ţi dau interdicţie la biroul meu, de bătut nu te bat, dar vezi tu!
- Ha, ha, ha! Chiar mi-era dor de vorbele tale, copile! Bucură-te de zilele libere, când te-oi întoarce, facem o baie împreună.
- Deci aşa, acum văd eu cât cântăreşte prietenia ta, aveţi voi o chichiţă! Ce, nu sunt suficient de bărbat, să-mi spuneţi pe faţă!
- Te iubim omule! Toată lumea de aici, ţine la tine, Fangos e alături de mine, îţi transmite de asemenea dragostea lui. Crede-mă are o mână aşa de grea!
- Ha, ha, ha! E rândul meu să râd, văd că sunt nesărate glumele tale, nu le mai spui cu atâta patos.
- Sunt după o zi… de muncă, omule!
- O să vedem noi, sunt sigur că ai să ţi-o iei, Maltez!
- Cum spui tu, Căposule.
După un somn agitat, veni ziua următoare. Am decis să mă întâlnesc cu Veronica, deci l-am luat pe Rafael şi ne-am înfiinţat în faţa casei ei. Ieşi Zglobie ca de obicei şi mă sărută pe toată faţa de fericire, oprindu-se când nu mai avu nici un loc de pupat. În plâns de ambele părţi, ne-am uitat unul la altul mângâindu-ne pe braţ reciproc, doar Rafael stătea cuminte alături de noi, privindu-ne tăcut ca un câine de pază.
- Veronica, vreau să-mi spui dacă ai vorbit cu şeful meu sau părinţii mei în ultimul timp?
- Ce-ţi veni?
- Nu ştiu, simt că-mi pierd minţile, cred că nici n-ar trebui să fiu aici, nu ştiu ce-i cu mine.
- Eşti tânăr, frumos! Ce-ţi faci atâtea griji, lasă-le pentru când o să intrăm în pielea părinţilor noştri.
- Nu ştiu, ceva mă omoară Veronica.
- Nu trebuie, toată lumea ţine la tine. Zise Rafael.
- Auzi, ştiu că a venit toamna, da sunt sigură că tu eşti învăţat cu apa mai rece, hai să mergem cu toţii la mare.
- N-ar fi rău! Da, voi nu aveţi interdicţie?
- Ba da, însă nu le cerem nimic, Căposule.
- Bine, dar ne trebuie o maşină sau putem merge cu trenul.
- Eu ştiu pe cineva… care…
- A, nu! Rafael, nu mă dau la mama ta!
- Căposule, aventura!
- Bine, te ascult Rafael.
- O băgăm şi pe profa de engleză în ecuaţie?
- A, nu! O să se prindă tatăl tău, omule! Ultima dată…
- Da, numai că mama nu ştie că profa a fost la Londra, dar ar mai fi o variantă…
- Nu cu mama ta! Veronica, cu mine în cor.
- Staţi copii, am înţeles! Atunci nu ne rămâne decât să te dai la ea, e moartă după tine, mai ales după accentul tău englezesc.
- Ce accent?
- Cel pe care o să-l exersăm… dacă…
- O, nu! Veronica?
- Eu cred că profa de engleză vă e datoare, doar aţi plimbat-o la Londra.
- Da, dacă vrea la mare?
- Eu sunt de acord, mare şi sex!
- Veronica?
- Nu mă interesează pe cine călăriţi băieţi, mare să iasă!
- Deci am supus la vot, mergem să o montăm pe doamna de engleză.
- Corect.
Nu am stat prea mult pe gânduri, ne-am înfiinţat la doamna de engleză toţi trei.
- A, lume nouă! Căposule, te-ai răzgândit?
- Nu. Vrem să facem rost de o maşină cu plinul făcut.
- Eu nu am maşină, voi ştiţi foarte bine că eu detest aceste mijloace de transport, atât de folositoare, recunosc!
- Ştiu că nu vreţi să conduceţi, conduc eu, dumneavoastră doar trebuie să fiţi de acord cu planul.
- Ce faceţi cu maşina?
- Mergem la mare.
- În septembrie, sunteţi nebuni, este destul de frig, dar dacă mă luaţi şi pe mine!
- V-am spus eu!
- Ce Căposule?
- Că doriţi să mergeţi cu noi la mare.
- A, da nu este nici o problemă, doamna profesoară, v-am fi invitat noi, oricum!
- Veronica, ce copil nobil şi scump!
- Aveţi…
- Căposule, ce trebuie să fac, în afară de sex, bineînţeles?
- Acum că sunteţi de acord, să mergem împreună la mama lui Rafael, să-i spunem o poveste frumoasă, că ne ducem în vizită la o universitate vestită, să ne arătaţi nu ştiu ce, mă rog.
- Şi ne dă? Fără sex, vroiam să zic.
- Nu cred, dar dumneavoastră sunteţi garantul cu plimbarea.
- Tatăl lui Rafael, nu prea mă iubeşte.
- Nu trebuie să ne intersectăm cu dumnealui. Rafael, ce priorităţi avem, omule?
- Bine, astăzi mama are program la manichiură – pedichiură, tatălui meu nu-i plac astfel de lucruri.
- Deci, cum facem?
- Mergem la salon, aflăm ora şi o programăm şi pe profa alături, o flancăm pe cealaltă parte cu Veronica şi treaba noastră a luat sfârşit.
- Ce ziceţi, doamnă?
- Căposule, mergem la mare.
Mama lui Rafael, în cele din urmă a acceptat să ne dea una din multele maşini ale familiei, cu condiţia să mă duc personal să o iau în acea seară, pentru următoarea zi. Nu că aş fi un inocent, dar pentru că Rafael era prietenul meu cel mai bun, nu aş fi putut să-i fac ceva mamei lui. În cele din urmă îmi reaminti că nu este mama lui biologică, deci aveam dezlegare să mă răzbun pentru embargo. Toată ceata cea mai adorată mă îmbărbătau să mă duc după maşină, marea ne aştepta, parcă era în timpul şcoli şi făceam prostiile de rigoare, numai că eu depăşisem oarecum pragul, totuşi acea femeie, greu de atins altă dată, acum merita să fie încercată poate.
- Căposule!
- Doamnă!
- Am înţeles că ai ditamai suvul la Londra, de ce…
- Acolo nu am voie, iar aici nu-l am.
- De ce?
- Am venit urgent… să uit… mă scuzaţi o clipă.
Cu telefonul în mână, tremurând din toate oasele, am format la Katy, deşi nu aveam voie, Fangos îmi interzise să iau contact cu ea, dacă mai vroiam să muncesc la el, aşadar riscam să-mi pierd slujba aceea de mulţi bani, pentru un apel păcătos. Spre surprinderea mea, telefonul îmi dădu că aparatul sunat este ieşit din raza de acţiune, deşi ştiam foarte bine, Katy nu avea voie să părăsească hotelul. Devenisem nerăbdător să aflu mai multe, dar o mână caldă aşezată pe piciorul meu mă aduse la realitate.
- Ce ai păţit Căposule, oricum nu-ţi v-a aduce nimeni atât de repede maşina.
- Aveţi dreptate, era un amănunt care-mi scăpase.
- Ai putea să…
- Nu.
- Nici nu m-ai lăsat să termin…
- Nu puteţi merge.
- Doar să conduc, dacă tu…
- În ţară am voie.
- Atunci nu se pune problema unei băuturi, nu!
- În cazul meu, nu.
- Ei, eu am să beau puţin, doar o înghiţitură!
Înghiţitura secătui jumătate dintr-o sticlă de tărie, cu o viteză cum n-am văzut nici la fetele mele din sudul Angliei.
- Soţul dumneavoastră, nu este acasă?
- Nu, e plecat cu afaceri la Paris.
- A, n-am ştiut, am fi venit cu toţii după maşină.
- Da, numai că eu doresc să predau maşina şoferului, să ştiu cine răspunde de ea.
- Am înţeles că ne faceţi plinul?
- Este un card la bordul maşinii, numai pentru carburant.
- Cu atât mai bine. Atunci…
- Te rog, ia loc! Nu sunt decisă ce maşină să-ţi dau.
- Oricare.
- Da, numai că tu meriţi mai mult.
- Acum nu văd rostul, sunt ferm convins că toate maşinile dumneavoastră sunt deosebite.
- Am să-ţi dau… pentru că mi-a spus Rafael ce maşină ai, una identică, vreau să deprinzi rostul conducerii la acest tip de maşină. Ce zici?
- Da, nu este obligatoriu, poate fi alta, mai puţin sofisticată.
- Nu. Am hotărât!
- Foarte bine! Atunci…
- Stai jos, îţi aduc o răcoritoare!
- Nu-i nevoie! Nu-mi este cald…
- Ba da!
- Stau jos.
Veni schimbată, cu o rochie uşoară, tăiată într-o parte până în şold aproape, ce lăsa să se vadă piciorul de o frumuseţe nemaipomenită, nu aveam cu ce să-l compar la ora aceea, dar era sigur peste Husei, cu mult mai mult peste profa de engleză. Nu m-am putut abţine, am rămas blocat cu ochi pe fanta aceea, tăiată cu măiestrie de croitor, ce îmi dădea posibilitatea să văd lipsa chiloţilor, dar mai ales al părului pubian, restul era atât de umflat, încât ziceai că a mâncat un lighean de scoici făcut de mine. Veni mult mai aproape aşezându-se într-o poziţie care să mă avantajeze, corpul atletic dădea frumuseţe acelei goliciuni nemaipomenite.
- Păcat că nu poţi să bei.
- Da. Fac lucru bun pe trezie…
- Ce zici acolo, Căposule?
- Nimic, doamnă! Mă refeream la condus.
- Da, hai să facem câţiva paşi de dans, se spune că bărbatul conduce asemenea cum dansează.
- N-am ştiut. Eu nu ştiu să dansez deloc, nu am urmat nici o şcoală în acest sens.
- Nu-i nimic, nu paşii contează.
M-a luat la dans, fără muzică bineînţeles, era cu puţin mai înaltă ca mine, desculţi fiind amândoi. Sânii fermi, mă flancară pe inimă, respiraţia ei sacadată excitându-mă mai tare. De-acum imaginaţia îmi jucă feste pentru că simţeam organul ei umflat frecându-mă fără jenă. Mă uitam la gâtul ei bine conturat şi-mi venea să-mi înfig dinţii, dar mai degrabă buzele în el, însă mi-o luă înainte, sărutându-mă cald pe gât, ţinându-mi cu mâna caldă ceafa. Nu a fost decât un motiv să atac răspunzându-i la fel, mâna ei se opri pe o fesă mângâind-o uşor, eu am făcut un pas în spate lăsând mâna lipită să cadă către sân, dar mi-a prins-o ţâţâind din buzele frumoase către mine, atunci m-am îndreptat către fesa ei, dar rezultatul a fost acelaşi, ne-am întâlnit cu buzele faţă în faţă, aşteptând ca fiecare să facă primul pas, dar ce puteam face am fost refuzat de două ori, sărutul veni fierbinte, sânii parcă mă făceau să fierb. M-am desprins luând telefonul în mână.
- Rafael, ai băut ceva?
- Nu, de ce?
- Să nu bei, mama ta are mai multă încredere în tine.
- Când iei maşina?
- Te anunţ, încă sunt în tratative.
Am luat sticla de tărie de pe masă, golind ce a mai rămas dintr-o răsuflare. N-am mai aşteptat nici un semn, am tras de rochia decoltată până în talie, dezbrăcând-o dintr-o mişcare, eu nici nu ştiu când m-am dezbrăcat, doar că ne-am trezit încolăciţi în miezul nopţii pe patul imens, n-am scăpat decât după încă un rând, după care l-am sunat pe Rafael să vină la garaj, plecam la mare.
Drumul până la mare cu acea maşină imensă, a fost o mare pacoste, nici unul dintre noi neavând experienţa necesară, dar dimineaţa ne-a prins în Vama Veche, eu vomitând de băutură, iar ei de maşină, singura care nu avea nimic era profa de engleză, care se aşeză goală pe nisip, ispitindu-ne.
- Rafael, poţi începe fără noi, oricum doamna… e încălzită la maxim.
- La ce pustiu e aici, de ce nu.
Nu eram decât noi, pe rază de o sută de metri, stânga dreapta, iar soarele doar îşi făcea treaba de a ne ţine în viaţă. Am luat-o pe Veronica în braţe, adormind cu ochi la cei doi care făceau dragoste nebuneşte, cui îi mai păsa. Probabil că era după-amiază când m-am trezit cu Veronica alături, ceilalţi ne luară obiceiurile, dormind duşi unul în braţele celuilalt. Spre seară, frigul îşi făcu simţită prezenţa, aşa că am strâns calabalâcul, cazându-ne la primul hotel deschis, de data aceasta plătind eu cu cardul, am luat două camere, spre surprinderea doamnei de engleză, una pentru Veronica, iar cealaltă pentru noi trei. Nu scăpă nici Rafael, măcar cu corvoada, l-am trimis în viteză la magazin să ne aducă de băut, băiatul era mai obişnuit cu piaţa decât Maltez al meu, veni încărcat cu de toate. Petrecerea continuă până la miezul nopţii pentru Veronica, care se retrase obosită în camera ei, cu promisiunea că ne vom scula pentru răsărit, doar doamna se uită cu jind după ea, pentru că ar fi smotocit-o puţin, nu a mai avut parte de o fată din Anglia, noi băieţii i-am urat politicoşi noapte bună. Profa, dovedi încă o dată că nu uitat să-şi facă treaba, recunoscând chiar ea, că i-a fost dor de noi amândoi.
Răsăritul nu-l văzu decât Veronica, îmbrăcată gros, cu o cafea fierbinte în mână, luată pe camera noastră de la recepţioner. Cu nasul roşu, scoţând aburi pe gură, bătu la uşa camerei noastre, dar noi eram cuplaţi încă, ca pentru dimineaţă, Veronica intră, dar aburii băuturii nu ne dădură voie să ne oprim, profa era aproape leşinată, dar ce mai conta, Veronica rămase stupefiată mai ceva ca la răsărit, gustând din rămăşiţa unei sticle de tărie, noi am rămas nemişcaţi în sandviciul nostru, profa începând să treacă la faza cu trenul pe aburi pentru a-şi recăpăta suflul, Veronica ne deschise fereastra, cu toate că ea avea nevoie de căldură şi aşteptă cu nerăbdare să ne decuplăm, cu zâmbetul pe buze, din locomotivă, profa o observă în cele din urmă.
- Micuţo, dacă vrei să le vezi sculele băieţilor, mai ai de aşteptat, îi bag în prelungiri.
- Am crezut că aţi murit la un moment dat.
- Nu, doar îmi dădeam drumul în dos, pe faţă Căposu, mi-a făcut autostradă.
- Cum rezistaţi cu… ambele deodată?
- Ei, sunt obligată fata mea, cum puteam să-i ţin pe amândoi aproape.
- Nu era mai simplu cu oralul.
- Da, mai ales că la engleză, oralul te salvează!
- Eu am plecat.
- Te chemăm noi, la masă.
- Eu nu cred că mai pot mânca astăzi.
- De ce, suntem urâţi?
- Greţoşi!
Ardeam de nerăbdare să-mi fac un obicei mai vechi de-al meu, să stau pe nisipul moale, foarte aproape de mare, cu o bere în mână, gândindu-mă la ale mele. Rafael, ştia că dimineaţa asta fac, lăsându-mă în pace, doar profa bâgui ceva să nu ies singur în perioada asta, ce-o fi vrut să zică, nu ştiu. Veronica, adormi după aerul rece al dimineţii, aşa că am pornit-o de nebun către apa lină ca un lac a mării. M-am aşezat tăcut, privind ceaţa din larg, liniştea aceea mă omora, gândurile îmi zburară la ai mei, la certurile interminabile la care eram supus, o gaură în ceaţă făcu soarele să-mi spună că există, dar cu toată lumina lui, încă era rece. Era atât de pustiu, că nici pescăruşi nu veneau degeaba pe nisip, o pasăre mare neagră, probabil un cormoran, făcea scufundări, m-am dus instinctiv să văd cât de rece este apa, vroiam să fac ca pasărea aceea, dar era imposibil, apa fiind destul de rece, cu tot alcoolul din mine, ceva îmi spunea să nu mă bag. În depărtare se vedeau pescarii vâslind, erau ca nişte copii într-o bărcuţă de jucărie, m-am ridicat să mă duc către Cherhana, am luat sticla încă nedeschisă cu mine, vroiam să văd peşti aceia de pe fundul bărcii, uitasem că am să mă gândesc la ceva. M-am oprit brusc, parcă săgetat de un junghi în inimă, în depărtare era Katy, cu părul ei blond, frumos aşezat, n-am mai stat să judec prea mult, m-am gândit că i-a fost dor de mine, acum semănau ţările noastre la vreme. Din uşa hotelului mă strigă Veronica, făcându-mi cu mâna şi arătându-mi burta că era gata masa.
- E Katy, a venit după mine, sunt atât de fericit!
- Stai, nu te duce acolo!
N-am mai stat pe gânduri, am lăsat sticla de bere jos, alergând ca un nebun, în strigătele disperate ale Veronicăi, parcă nu mai ajungeam, silueta aceea se întoarse cu spatele la mine şi continua să stea nemişcată privind către barca de pescari, un junghi greu mi se puse în piept, m-am oprit strigând-o, dar nu a reacţionat, cu toate că era o linişte deplină în jur. În cele din urmă schimonosit de durere am ajuns, luând-o de mână, femeia s-a întors speriată către mine, era o blondă frumoasă, de aceeaşi statură cu Katy, cu părul identic, doar ochii erau de altă culoare, verzi. Mi-am cerut scuze, masându-mi pieptul, spunându-i că am confundat-o cu o prietenă de care îmi era dor. A zâmbit cald, punându-mi mâna pe umăr, calmându-se ca un copil după o mică sperietură, spunându-mi că ea nu poate să-mi înlocuiască prietena, este logodită, dorind doar să mediteze lângă mare, alături de o băutură. N-am ştiut cum să-mi cer iertare, am bâguit ceva cu ochi în lacrimi, arătându-i sticla de bere în depărtare, fapt că trebuia să mă gândesc şi eu la ceva.
O mână fermă pe umăr, mă aduse la realitate.
- Auzi, ce faci nebunule! Nu ţi-a ajuns profa!
M-am întors să-mi cer încă o dată scuze, dar fata se îndepărtase.
- Las-o, uite că îi vine prietenul, hai să mergem de aici.
- E blondă? Exact ca ea, numai că ochii lui Katy, sunt albaştri.
- Auzi Căposule, hai să luăm berea, lasă prostiile!
- Nu mai vreau bere.
- Ba vreau eu, Căposule!
- Bine, du-te cu cardul meu şi cumpără-mi o sticlă de tărie de aici din faţă, să fie mare.
- Ba nu!
- Atunci du-te la bere şi aşteaptă-mă acolo.
- Ba nu!
- Ce-ai păţit Veronica, chiar dacă mă îmbăt, am pe cine…
- Nu, nu este vorba…
- Ce vrei să spui?
- Bine, du-te după tărie, vorbim după aceea.
Eu am plecat după tărie, iar ceilalţi s-au strâns cu toţii lângă berea mea făcând-o poştă.
- Ce-aveţi mă, n-aveţi somn?
- Ba da, Căposule! Tu, văd că ai vedenii!
- Ce profa, ţi-a trecut repede aşa!
- Eu îi spun!
- Nu, profa!
- Rafael, taci jegosule! Aici eu sunt profesorul!
- Vă implor doamnă, vă promit că mă culc cu dumneavoastră!
- Veronica, Veronica! Eu care credeam că eşti un înger!
- Este un înger, dacă te-atingi de ea, ai să o încasezi rău de tot!
- Căposule, mi-a fost dor de tine, dar ce păcat că ai venit cu atâta jale.
- Despre ce vorbiţi, că-mi crapă capul, nu alta! Cine era femeia aia de vă luaţi toţi de mine, doar n-o să fiu arestat că am vorbit cu un om străin!
- Căposule, ai fost adus în ţară, pentru că eşti instabil emoţional, omule.
- Despre ce vorbeşti, Rafii? Lămureşte-mă!
- Tu o iubeşti prea tare pe Katy, iar ea a murit omule, de o supradoză.
- Nu!
- Ba da! Tocmai de aceea a luat această hotărâre Fangos, pentru că eşti foarte sensibil. În perioada aceasta ai să vezi multe femei care seamănă cu ea, de aceea a zis profa să nu ieşi singur. Katy, nu mai este decât un pumn de cenuşă, depusă la Hotelul tatălui ei.
- Aţi ştiut toţi?
- Da, am aflat de la Rafael, de fapt părinţii tăi i-au spus de hotărârea luată de Fangos, ştia că o iubeşti prea mult şi s-a temut de un gest necugetat.
- Da. Fangos are experienţe urâte cu tineri ca noi, viaţa nu este chiar atât de simplă.
Am pus sticla de tărie la gură, sorbind încet lichidul ca focul. Eram aproape de prietenii mei, m-au îmbrăţişat, Veronica plângea fără să scoată nici un cuvânt, Rafael mă luă de braţ, trăgându-mă pe nisipul moale de lângă mare. Ne-am aşezat cu toţii tăcuţi, dând sticla de la unul la altul, doar profa suspina cu ochi beliţi la mare.
- Uite aşa aş vrea să mă iubească şi pe mine cineva.
- Vă iubesc eu, doamnă!
- Veronica, rup promisiunea pe care mi-ai făcut-o.
- Aşa să faci!
- Căposule, iubeşte-mă omule!
- Poate ceva mai târziu, suntem cu toţii obosiţi.
- Ha, ha, ha!
Râdeam cu toţii nebuneşte, Veronica mângâindu-mă şi pupându-mă pe obraz ca un înger, doar profa se opri cu sticla de tărie în mână, luând faţa de profesor, parcă o şi vedeam la catedră.
- Începe şcoala copii! Dacă nu veniţi la şcoală, nu are cine să mă călărească, ţăranii ăia, numai mâncare ştiu să-mi dea.
- Ha, ha, ha! Profa, dacă rămân în ţară, te pun pe îngrăşat, acum că ţi-ai luat bucătar!
- Cine, Rafael! Jegosule, să nu te atingi de cratiţele mele, auzi!
- Da, doamnă! Da friptura v-a plăcut, nu!
- Taci, nu-mi mai aduce aminte, că te şterg de la spatele meu!
- Ha, ha, ha! Lăsaţi profa, mă bag eu la spate!
- Nu Căposule, ţin la moţul meu, şi-apoi ăsta micu, e ca o mângâiere.
- Auziţi doamnă, chiar aţi făcut-o cu o fată în…
- Veronica! Am strigat amândoi băieţii deodată.
- Nu, vroiam doar…
- Nu insista, lasă-ne pe noi să o mulţumim, tu o să treci la engleză ca bonus. Am zis eu.
- Vroiam să…
- Nu-i nevoie, chiar dacă pleacă Căposu, am eu grijă să te meditez, cu…
- Da… tu nu şti nici pentru tine prea multă… Rafael.
- Cu un profesor angajat de tata, vroiam să spun.
- Aşa da! Deci doamnă, e clar! Nu aveţi nici o şansă să mă vedeţi dezbrăcată.
- Mai vedem noi!
- Ha. Ha, ha! Râdeam cu toţii, fără să ne mai gândim la necazul meu


Dragoş Nonciu
16.06.2019
Buzău

Zilele tinere, nu dor niciodată.
Dragoş Nonciu





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!