agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 241 .



Cheia Magica
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Camy Traitly ]

2019-02-19  |     | 



Tânărul uriaş tocmai ieşi din scorbura întunecată a copacului. Lumina soarelui îl făcu să închidă pentru o clipă ochii. Rămase nemişcat ciulind urechile. Liniştea din jur nu părea deranjată de cântecelul murmurat al fetei care îşi ţinea faţa lipită de trunchiul gros. Făcu câţiva paşi proptindu-se în faţa ei, cu mâinile încrucişate la piept.
-Ce faci aici? o întrebă supărat privind-o cum zgârie coaja trunchiului cu un briceag ascuţit.
Fata tresări. Părul lung ca spicul i se legăna încoace şi în colo în adierea delicată a vântului zbârlindu-i câte o şuviţă în creştetul capului. Razele de soare se jucau printre crengile aplecate poposind uneori peste obrazul trandafiriul şi pistruiat. Se întreba de unde apăruse, aşa, dintr-odată. Răsuci iute capul în direcţia casei de pe deal sperând să o vadă pe sora ei mai mare în curte, însă nu zări pe nimeni. Uriaşul îi surprinse pentru o clipă privirea temătoare. Fireşte, acum regreta că poposise de dimineaţă, aici. Pe când îşi memora poezia tîrşîindu-şi paşii printre pietrele drumului către şcoală se gândise la cea mai deasă umbră din ţinut. Avea nevoie de singurătate, se săturase de teme şi de cursuri.
-Mă joc...ă...ă...îl poţi întreba pe Denis, vine acuşi! îi răspunse iute cu o minciună lăsând capul în jos zgârmănind cu călcâiul ghetelor în pământul bătătorit, lângă o rădăcină împletită.
-Denis? Băiatul acela cu părul ca ţepile ariciului care face gălăgie cât o sută de tobe? o întrebă dând din cap neîncrezător, uriaşul.
-Este prietenul meu, stă acolo, în vale, lângă casa aceea cu hornul negru. O vezi?
Adeline îi arătă cu degetul arătător în acea direcţie trăgând cu coada ochiului la chipul palid al uriaşului. Dar tu, cine eşti? Nu te cunosc!
-Desigur că nu mă cunoşti, răspunse acesta cu blândeţe vârându-şi mâinile scheletice în buzunarul pantalonilor largi. Mă cheamă Tompom şi sunt prietenul lui! zise ridicând capul către coroana până la cer. Noi îl numim Copacul Înţelept. M-a rugat să găsesc Cheia Magică, altfel se va prăbuşi curând. Se usucă, vezi? Frunzele lui sunt ca nişte lacrimi, se risipesc pe jos şi se preling în şanţ odată cu ploaia, crengile se sfărâmă şi cad la pământ lângă rădăcina asta frântă în bucăţi, iar trunchiul se înconvoaie din ce în ce mai mult spre pământ, împrăfoşat. M-am gândit că poate mă vei putea ajuta tu!
-Eu? se miră punându-şi un deget pe frunte, gânditoare. Desigur! replică dintr-odată hotărâtă.
-Dă-mi mâna ta, Adelina! zise Tompom bucuros întinzându-i palma mare. Vom căuta împreună!
Fata ridică din sprâncene uimită pentru că uriaşul îi cunoştea numele, dar nu dădu prea multă importanţă acestui fapt şi îl apucă de un colţ al bluzei de pânză urmându-l prin tunelul din scorbură. Crengile uscate trosneau sub ghetele lor şi, cu cât înaintau, Adelina simţi o adiere de vânt răcoroasă care i se strecura prin rochiţa subţire mişcând-o dintr-o parte în alta deasupra genunchilor mici şi rotunzi până ce vântul se înteţi atât de tare încât fata închise ochii şi îl strânse mai tare pe tânărul uriaş.
La capătul celălalt ieşiră într-o poieniţă. Vremea nu părea tocmai prietenoasă. O ploaie rece de vară îi udară din cap până în picioare. Până ce traversară micul pod peste Iazul celor Şapte Ceruri care se învolbura sub rafalele furioase ale vântului, Adelina regretă că îl urmase pe Tompom, dar el o trase după el pe cărarea udă printre copacii care îşi aplecau crengile în toate direcţiile până ce ajunseră în faţa unei case construită din lemn şi piatră de râu. Casa era susţinută de trunchiuri groase de copac. La ferestre se revărsau peste zidurile albe zeci de flori agăţătoare. Arbori înfloriţi şi flori de toate soiurile umpleau grădina continuându-se până dincolo de drumul pavat cu pietre. Adelina zâmbi la gândul că Tompom este pasionat de plante, la fel ca ea. Deasupra acoperişului roşu se afla o pancardă pe care scria:” Casa Lunii”.
-Casa Lunii? îl întrebă curioasă.
-Intră! o invită el înainte de a păşi peste prag. Nopţile cu lună plină mi le petrec sub cerul înstelat, se destăinui el în timp ce se apropiară de focul care îşi ridica limbile roşiatice până la tavanul albastru ca cerul aşezat în mijlocul sălii uriaşe. Covorul vegetal răzbea triumfător printre dalele de piatră, iar zidurile erau şi ele îmbrăcate în flori. Sute de ghivece colorate cu iasomie, trandafiri şi puieţi fructiferi umpleau locul. Aşează-te aici, este mai cald! îi oferi el un scaun acoperit cu un pled, mai aproape de căldura focului. El se aşeză pe o buturugă răsturnată. Să nu-ţi faci griji, furtuna va trece curând! Se porneşte numai când regina noastră este furioasă. Probabil că astăzi a fost vizitată de Regina Vânturilor de Vest. Locuieşte acolo sus, în Castelul Pietrelor Colţuroase, spuse arătându-i cu mâna către fereastra deschisă privind dincolo de ea, înspre vârful unui munte stâncos ascuns printre nori.
-O regină?
Copila era fascinată.
-Se numeşte Crinul Zăpezilor şi este foarte frumoasă. Dacă o priveşti mai bine se aseamănă cu Crăiasa Zăpezilor din poveştile voastre. Bănuiesc că ai citit cartea, nu-i aşa?
Adelina nu deschisese niciodată o carte de poveşti, pentru că nu-i plăcea să citească.
- Nu, nu am citit-o! răspunse lăsându-şi privirea ruşinată în pământ. Urăsc cărţile! zise dintr-odată strângându-şi pumnii furioasă.
-Îmi pare rău să aud asta. Nu mă vei putea ajuta să găsesc Cheia Magică. Copacul Înţelept se vă prăbuşi, iar eu nu voi putea să mai ies niciodată în lumea voastră, spuse cu tristeţe. Regina mă va alunga din ţinut. Ştii unde mă va trimite? Tocmai pe Insula Tristeţii, lângă Stânca de Gheaţă. Cei care au ajuns acolo au murit de frig şi singurătate...şi nu îmi permite să iau nimic cu mine. Cine va avea grijă de cărţile mele? Nu pot trăi fără să citesc.
-Tu citeşti? întrebă fata uluită.
-Sigur că da, în fiecare zi. Copacul Înţelept este învăţătorul meu, îmi pune multe întrebări la fiecare sfârşit de săptămână. Dacă nu ştiu să răspund, mă atinge cu crengile peste umeri, astfel ştiu că trebuie să învăţ mai cu sârg.
-Unde sunt cărţile tale?
Adelina îşi roti ochii în jurul ei, curioasă.
-Le păstrez în Stânca Valorilor. Uriaşilor li se dă voie să-şi depoziteze acolo tot ce consideră că au mai de preţ.
-Aveţi şi bijuterii? Sau poate aur? întrebă ea entuziasmată.
-Desigur că avem.
-Mă poţi duce acolo...?
Fata îşi dorea să ia câteva pentru mama şi sora ei.
-Să mergem!
Stânca Valorilor nu era departe de locuinţa uriaşului. Cărarea tapetată cu pietre colţuroase îi conduse prin Valea Celor O Mie de Flori, urcară cele Două Sute de Trepte, până ce ajunseră în faţa unei clădiri construită sub o stâncă, cu mult mai impozantă decât şi-o închipuise Adelina.
Îi întâmpinară forfota tinerilor uriaşi. Cântecele lor vesele o încântară pe fată. Aşezaţi pe mai multe compartimente despărţite de paravane colorate, unii aşezau cărţile în rafturi, alţii adunau în cuburi de lemn diferite obiecte etichetându-le pe fiecare în parte, alţii transportau cutiile colorate în care se aflau bijuteriile, iar alţii notau pe o tablă toate obiectele depozitate. Toţi purtau pantaloni de culoarea mării, tunici albe cu gulere rulate în jurul gâtului şi şepci colorate. Fiecare avea câte un număr deasupra vizierii.
Tompom îi salută cu o înclinare a capului în timp ce o grăbea să ajungă în partea opusă a sălii unde se aflau rafturile cu carţi pentru copii, ordonate ca nişte soldăţei la paradă. Scotoci printre volume mişcându-şi caraghios buzele groase şuşotind titlurile şi autorii. După un timp chipul i se lumină într-un zâmbet larg. Extrase câteva pe care le întinse fetei. Luă şi el câteva în braţe, apoi o îndemnă să urce scările spiralate de piatră.
-Vreau să plec acasă! spuse pe un ton de răsfăţ, Adelina.
Nu reuşise să ia nimic de acolo, ce rost mai avea să rămână în aceste locuri?
-Ai spus că mă vei ajuta! replică neliniştit Tompom trecându-şi mâna printre firele de păr negru ca abanosul căzute pe frunte. Ce voi face eu cu învăţătorul meu?
-Bine, nu stăm mult, de acord? acceptă fata îngăduitoare.
-Promit! replică iute uriaşul când păşiră pe holul lung cu podea de piatră. Se opriră înaintea unei încăperi fără uşă. Câteva ghivece cu bonsai înfloriţi îi aşteptau în încăperea fară mobilă.
-Să ne aşezăm!
Tompom îşi încrucişă picioarele sub el pe covorul de culoarea ierbii. Luă de jos tava cu cele două ceşti din care se ridicau aburii fierbinţi şi aromaţi ai ceaiului întinzându-i o cană.
Fata sorbi cu zgomot din lichidul plăcut, apoi luă o carte şi citi titlul cu glas tare. Deschise prima pagină cu mâinile tremurânde. Era pentru prima dată când ţinea în palmele mici şi delicate o carte diferită de cele de la şcoală. Oftă şi începu să citească. Literele îi alunecau sub privirile curioase. Trecură câteva ore până ce întoarse şi ultima filă, apoi oftă adânc. Tompom ridică întrebător din sprâncenele groase. Adelina dădu din cap negativ; nu găsise nimic. Uriaşul îi mai întinse o carte, şi încă una... până ce soarele coborâse dincolo de marginea lumii.
-A venit timpul să mă duc acasă! zise dezamăgită, dar îţi promit că voi veni în fiecare zi.
Şi se ţinu de cuvânt.
Între timp Copacul Înţelept se uscă şi mai mult, frunzele părăsiră coroana, coaja trunchiului se rupse, iar Adelina abia se mai târa prin scorbura care o strivea pe fiecare zi ce trecea... până când... într-o zi...
-Am găsit! exclamă fata, triumfător.
Tompom îngrămădi iute cărţile într-o cutie. Îşi răsuci trupul masiv surprinzând privirea albastră a fetei luminată de bucurie.
-Ştiam că mă vei ajuta! Mulţumesc! zise uriaşul cu recunoştinţă.
Adelina plecă acasă. Scotoci printre lucrurile tatălui ei până ce adunase toate uneltele de grădinărit. Îngriji copacul aşa cum citise în carte. Cu timpul acesta se întremă şi deveni puternic oferindu-i umbră în zilele toride de vară şi adăpost sub coroana lui, în zilele ploioase. Tompom deveni cel mai bun prieten al ei. Denis nu se mai comporta ca un ţânc gălăgios.
Copacul Înţelept mai există şi astăzi. Este falnic şi bogat în frunze. Adelina dezvoltă un interes deosebit pentru ştiinţele naturale şi deveni unul din marii specialişti în domeniul botanicii, iar ideile ei serviră în beneficiul omenirii. Găsise Cheia Magică cu care deschise uşa învăţăturii, prin studiu intens. Asta le ceruse Copacul Înţelept şi ea reuşise!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!