poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 867 .



30 la sută lână, 40 la sută cașmir. Restul, sentiment fumuriu cu irizații (Fragment revăzut)
proză [ ]
Sonia (36)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2019-02-18  |     | 



Nu se sfârșise! Cel puţin deocamdată! Într-o primăvară încă neivită, el o anunțase, ca un școlar conștiincios ce se afla, că vine! Vine la București! Da, chiar vine! Cum,... pe 1 martie?! Da, exact pe 1 martie, de ziua mărțișorului! Ce e așa de incredibil?! Au stabilit o întâlnire undeva la gura unui metrou, asta după mai multe convorbiri telefonice ratate între o victoriță cu simțul auzului hipertrofiat și un cristi destul de irațional, cu o voce subțiindu-se direct proporțional cu avalanșa sentimentală incontrolabilă omenește. „Te-a căutat o doamnă la telefon!” – îi spusese Victorița, într-o seară de joi, când ea revenise de la cursurile de masterat. „Cum,... nu s-a recomandat?! Nu a spus cum o cheamă?” – își manifestase surprinderea Sonia și imediat ignorase informația. Scena se repetase în ziua următoare, cu singura deosebire că, de data aceasta, Victorița îi confirmase că pe doamnă o chema Cristiana. „Bine, bine... Cristiana și mai cum?” Nu spusese. Doar: Cristiana! Și ce voia..., de fapt? Nici asta nu precizase. „Vreau să vorbesc cu Sonia!” și... atât. Poate că misterul ar fi persistat dacă, mai mult sau mai puțin accidental, Sonia-în-persoană nu ar fi ridicat receptorul. O voce parțial cunoscută își făcuse loc pe canalul auricular multicolor al unei sonii preocupate. „Aaaaaaaa, tu erai..., Cristi?!” Victorița strâmbase din nas: „... tot doamna-aia, tot ea?!” Nebănuind câtuși de puțin că la capătul celălalt era un adam, băboiul arătase un dezinteres suveran și se îndreptase spre bucătărie.

Într-o haină lungă-lungă, Cristiana-Cristian o așteptase mai mult decât emoționat(ă). Nu cu un buchet de flori, ci cu ditamai diplomatul! În care, grijuliu din fire şi pragmatic peste poate, adusese – avea să afle Sonia în scurtă vreme, spre uriaşa ei consternare – 5 kile de... carne... crudă! Aveau s-o pregătească, desigur, la prietenii Adi și Cristina, proaspăt căsătoriți, undeva prin Herăstrău. Îi invitaseră cu toată inima și îi așteptau nerăbdători în casa lor de piatră...

[Câteodată, ziua trece ca și cum nu ar exista. Asta îți poate provoca angoase și frustrări. Poate numai hotărârea de a te trezi, începând de mâine, cu noaptea-n cap, ca să ajungi cât mai departe posibil, înainte ca timpul să coboare entre chien et loup...]

Adi este un Leu înalt și aproximativ brunet. Soniei nu-i plac Leii, adică nu-i plac bărbații din Leu. Dar Adi este cu totul altfel. Deosebit de șarmant, chiar frumos şi afectuos, spiritual et cetera. Cristina, o aschimodie-și-jumătate! Din păcate, așa este! Obiectiv percepând entităţile! Mult prea spălăcită, posesoare cu drepturi depline a unui ten gras, invadat de suspect de multe coșuri! Şi cu o voce, dom’le, le-și-na-tă! Doar este la regim: trebuie să slăbească cel puțin 5 kile [Toot... cinci?! Da, tot! Pură coincidenţă! Ei, na!]! Dar astea nu sunt decât detalii! Timpul trece repede de tot. Sonia nu are chef să mănânce mai nimic, deși simte un gol în capul pieptului: o fi sufletul sau gastrita aia care a chinuit-o un an de zile, că s-a dat de ceasul morţii? N-are vreme de aprofundat; el se așază scai lângă ea; uite, deja se simte sufocată. O privește mult prea galeș pentru cât poate suporta o carteziană înrăită. Și are tendința de a recidiva: din ochi se repede să o mângâie. Dar Sonia! Îl face să priceapă că nu, chiar nu este cazul! El pare a se resemna. Mai mult șoptit, se declară îndrăgostit de felul în care ea stă picior peste picior. Sonia ridică în gând din umeri. Cristi este tare unsuros. Și când i-au apărut atâtea coșuri pe frunte? Și pe obraji? Vocea-i de cristiană îi scrijelește Soniei ultimele resurse de paciență. Sare de pe canapea. „E vreun balcon disponibil pe undeva?!” Sunt chiar 2: optează pentru cel de la dormitor, departe de privirile acaparante.

Noaptea vine cât ai clipi, mai ales miezul ei. Ochii lui se mijesc îngrozitor. Pe Sonia o apucă lipotimia. Doar știe toată lumea: nu s-a dat niciodată în vânt după ochii doar-pe-jumătate-deschişi! Iar el este un incurabil recidivant! Sonia, o-incurabilă-sonie! Heei! S-au dus toate mijloacele de transport în comun, iar el, el..., gentleman-ul de Cristi nu se-ndură să-i plătească un taxi să ajungă pe canapeaua din sectorul 4..., a Victoriței! Așa nonextensibilă, cu legi sui-generis de ființare, este, totuși, de departe, cea mai de treabă, cea mai decentă, în fapt, cea mai sigură dintre toate canapelele! Bineînțeles, e mult mai înțelept să rămână peste noapte la Adi-Cristina, uite, aici în sufragerie vor fi găzduiți... da, da, pe canapeaua asta! Este extensibilă? Da-da, cum să nu?! Da’ ce extensibilă este! Sonia cedează. Deus ex machina este complicele ei. Nimeni nu știe, dar și-au declarat amor. Veșnic. Iar iubirile tainice / tăinuite sunt cele mai solide. Cine nu crede, să-și facă timp... să... experimenteze, să compare, să conchidă.
Și, totuși, cum poți rămâne peste noapte,... o noapte întreagă mai exact, cu un bărbat, virgină fiind, el mai mult decât deznădăjduit să te posede, iar tu să te trezești dimineața... la fel de... virgină?! Nuuuu, nu i-a spus niciodată! Că era virgină. Ar fi râs și curcile de ea: la 23 de ani și câteva luni serioase, hai că asta era cu neputință într-o lume atât de emancipată! „Da’ ce ești, tu, Sonia dragă, vreo țărăncuță cu idei bătute-n cui? Ce ești, dragă, așa de refractară? De... primitivă? Faci, cumva, parte din vreo sectă religioasă? Sau, poate, Doamne ferește, ai vreo infirmitate fizică sau, mai grav, psihică?!” Nimeni nu se gândise la o posibilă boală a hiatului, nici la vreo patologie accentuală, care – nu râdeți, nu vă strâmbați! – sunt stavile dintre cele mai redutabile în calea multora, adevărate centuri de castitate! Așadar, puneți-vă centurile!
Au făcut un compromis: aveau – la sugestia 110 % a Soniei – să rămână cât-mai-îmbrăcați pe parcursul nopții cu pricina. De ce?! Răspunsul venise instantaneu de la purtătoarea-de- hiaturi-și-accente: oamenii mai-puțin-obișnuiți trebuiau musai să facă lucruri cât-mai-puțin-obișnuite. De ce? Foarte simplu: să iasă din serie, să nu se confunde în masa exasperant de omogenă a celorlalți. Pe el îl amuzase inițial [O amuza chiar pe Sonia-în-persoană: n-avea cum să ghicească el!]. Dar se supusese. Mai ales că el știa cum avea să conducă dialogul astfel încât ea să-i pice în cursă [Care... cursă?! Și... cum să... pice?!]. A provocat-o. Fără îndoială că o fată ca ea trebuie să fi avut destule idile cu... profesorii de la... facultate... În primă instanță, Sonia a vrut să-l pălmuiască! Și-a cenzurat însă pornirile. Deus-ul acela a venit cu o soluție mult mai interesantă, de fapt eficientă. „Nu i-am iubit decât pe... 2! Primul, asistentul de la cursul de literatură veche... Vorbea şarmant despre Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, ştii... el ne-a inițiat și în arta barocului...” De fapt, ea și DanaT îi purtaseră cotropitor de rău sâmbetele un an de zile fără discontinuităţi! Era frumos ca un... actor sau... nu-nu!... mai degrabă ca un călugăr... unul... benedictin... „Ne trezeam mereu visând la seminarii... Singura chestie care ne deranja, dacă nu cumva și ăsta e un verb prea dur, era că domnul cu pricina, de altfel purtător sadea al numelui unuia dintre arhangheli, ajungea la seminar... răcit cam tot timpul,... se smârcâia și ne... cam... sabota... reveriile hiperromantice...”. Bineînțeles, el nu a știut niciodată nimic, poate, cel mult, a bănuit, însă... „Celălalt a fost profesorul de literatură comparată... cu vreo... 30 de ani mai în vârstă, de data aceasta, iubit în exclusivitate (și în taină absolută) de mine”. El era un Oedip modern rârâit, dar de-a dreptul fermecător. Fusese, evident, tot o dragoste platonică, unilaterală și veșnică, deși, ulterior, panteonul se tot îmbogățise și nu dădea semne ca ar putea fi altfel cândva... „Așa că, domnule cu diplomat-cu-carne-crudă, dumneata trebuie să te declari mai mult decât satisfăcut de această orgie confesiv-sentimentală, eu spun că ar trebui să-ți ajungă pentru câteva săptămâni..., poate chiar luni bune,... heei, ce ziici?!” – i se adresase Sonia în gând, mai mult decât empatic. Pe el îl cuprinsese o dorință, imposibil de domolit omenește, de a-i săruta sânii. Hipnotizat, îi ridicase puloverul și, cât ai clipi dintr-un singur ochi, îi desfăcuse sutienul. Sonia își certa Deus-ul. Îl avertiza: este ultima dată când i se mai încredințează, ultima dată! Să nu spună că nu i-a spus! Între timp, simțea o plăcere nemaipomenită, care îi legase fedeleș mâinile și îi interzise cuvintele. Își auzea propriile suspine, indecent de organice. O întinsese pe canapea, entitate inertă ce era-devenise... „Nu-nuu! Curge sânge-sânge-sânge...!” – strigase în sfârșit Deus-ul ieșit foarte probabil din transă! „Care... sânge?” – se oprise celălalt... Ei! Era în „zilele... acelea”, știe el prea bine care, căci femeile au multe suplicii de îndurat, nu sunt ca ei, veșnic disponibili! „Și... ce dacă?” – își amestecase el obrăznicia cu perversitatea. „Am dureri... destul de mari și sângele mă... cam... ucide... la... propriu... Odată... am ajuns la spital... Mi-au pus perfuzii... o săptămână... Am avut o hemoragie îngrozitoare... Medicul a spus să am mare grijă... în momentele astea... Se pare că am o sensibilitate... aparte, ceva rarisim, dar care, iată, există, nu este doar un mit!”. Pe-jumătate-dezamăgit, pe-jumătate-înțelegător, Cristi(an)[a] dăduse o fugă până la baie. Își rezolvase magistral problemele strigătoare. Se făcuse băiat aproape-cuminte, deși, în nesfârșita noapte, în larghețea unei canapele puse pe desfrâu, îi căutase cu înfrigurare buzele și ce-mai-avea-ea-pe-acolo. Rămăsese cu... căutările, Sonia baricadându-se într-o indiferență superlativă... Ce mai? Deus ex machina nu se dezisese de sintagma ce-i sintetiza perfect identitatea, deși nu era deloc exclus ca, în noaptea cu pricina, să fi conlucrat cu Machiavelli în persoană, măcar cu vreun acolit de al său... Sonia regreta sincer că-l oropsise, dar, fără îndoială, avea ea să-și ia revanșa cât de curând.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!