poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1783 .



Eroare din greșeală
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ACPN ]

2017-09-17  |     | 




Dragoș Fluieraș fusese ridicat de acasă cu noaptea în cap de o patrulă a Poliției rutiere. Nu i se explicase motivul acelei rețineri intempestive, nici necesitatea umilitoare de a i se pune cătușele. Locuind la ultimul etaj al unei clădiri din strada Crizantemelor, care nu avea lift, omul trebuise să îndure privirile piezișe ale vecinilor, apoi pe cele ale trecătorilor, opriți în număr mare în stația de autobuz. Unul din cei doi polițiști, un tip înalt și ciolănos, cu mâinile ca niște țapine, îl îndesase fără menajamente în mașina de serviciu, staționată în mijlocul drumului cu girofarul pornit, ba chiar i se păruse, în timp ce era aruncat pe bancheta din spate, că primise și un ghiont în coaste. Celălalt polițist, mai mărunțel și pirpiriu, se instalase la volan și se zgâia de acolo la el prin oglinda retrovizoare. Nu mult după aceea echipajul Poliției oprise la intrarea din spatele Parchetului din Grozăvești, unde era așteptat de câțiva civili, care fumau și glumeau pe trepte.
- Duceți-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-și discuția cu o femeie tânără, fardată violent. Știți unde, da?
Polițiștii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele și în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic și două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătușa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de țeava unui calorifer.

Rămas singur, Dragoș Fluieraș, de profesie medic ginecolog, constatase că polițistul îl priponise de țeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit și cocoșat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise niște pași apropiindu-se și răsuflă ușurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii și nasul de culoarea vișinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneți și mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om pașnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat și respect legile țării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbați, dar în clipa următoare sări de pe scaun și se repezi asupra lui cu pumnii și cu picioarele. Parcă înnebunise. Nici măcar sângele care începuse să țâșnească din nasul și din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ștergându-și sudoarea de pe frunte, îți plătești taxele la Stat, hai, dar de ce paștile mă-tii violezi femeile oamenilor? Știi cine era judecătoarea pe care ai violat-o ieri seară? Îți spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoș Fluieraș, aflat la pământ și apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverșunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Ești și pervers, pe deasupra! Lasă că-ți scot eu toate perversiunile din cap! Poți dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puțin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-șef, Gălbează!
Procurorul se așeză pe scaun și-și aprinse o țigară.
- Mă provoci... mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i așa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăților mentale!
- Cum te numești?
- Dragoș Fluieraș.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgență Grozăvești.
- Probabil că ești și căsătorit, ai și copii și, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraș domol, dar în rest aveți ...
Procurorul strivi țigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împușc!
- Nu m-aș mira după cele întâmplate!
- Iată-te și victimă!!!

În liniștea care se lăsase peste cuvintele lui Fluieraș se auzi deodată un tropăit de pași, înjurături și proteste, urmate de o bătaie energică în ușă. Procurorul Cucoară, obișnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi polițiști care îl ridicaseră de dimineață pe Fluieraș își făcură apariția ținând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent și nebărbierit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteți să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numește Dragoș Fluieraș și că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat și...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraș. De unde l-ați săltat?
Polițistul se scărpină în creștetul capului depășit de situație.
- Dumnealui locuiește la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu știți, urma să-l scrieți?
- Și tu i-ai ridicat, așa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Ești un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi polițiști se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greșeală, domnule, să trăiți!




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!