agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 599 .



Scrisoare din partea cealaltă a lumii VI
proză [ ]
Ploaie de primăvară

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2017-04-30  |     | 



E noapte. Lățită pe toate obiectele. Muzica ei apasă clapele pianului. O auzi, Hanny? De ce doare? Cred că știu. Trebuie să arunc totul din camera asta. Nu, nu pe fereastră. Voi izbi cu putere pereții, să se facă găuri în ei. Să iasă noaptea asta prin ele. Să rămână lumina albă de fluture. Așezată egal pe aerul care a rămas. Și eu să-mi pun poantele, să alunec în golul acesta plin doar cu lumină. Știi, astăzi eram pe terasă. Am țintuit multă vreme o pasăre. Nu am observat până acum. Dar ele, acolo, sus, au un halou sau în zbor curăță aerul din jur. E ca și cum ar zbura dintr-un cerc în altul. Nu, nu este o iluzie. Aerul e pur datorită lor. Și se rotea ușor, sigură pe ea, cu gândurile puse sub aripi. Și se înălța din ce în ce mai mult. Până când a dispărut iar eu mi-am frecat ochii ca omul ce vrea să verifice dacă mai vede. Aș vrea să fii aici, să vezi cum arunc totul. De unde am atâta putere? Prin găuri iese noaptea și intră tunetele. Plouă, prima ploaie cu tunete în primăvara asta. Am stins lumina. Să văd de-aproape fulgerele. Le ating, Hanny! Sunt moi și nu simt când îmi topesc carnea din palmă. Și nu mă doare gestul acesta al meu, al lor. Pentru că văd lumina, altfel. E ca și cum ai atinge adevărul. Ce senzație stranie! Adevărul ia forma unui om. Întinde brațele. Îmi ia degetele subțiri din care au rămas doar falangele. Nu îl interesează de ce sunt astfel. Mi le pune pe umerii lui și mă învârtește. E alb, atât de alb! Și părul, și sprâncenele și barba… Doamne, cât de frumos știe să danseze! Să nu fii gelos, Hanny! E doar adevărul. Ce rău poate să facă? Are ochii nedefiniți… parcă, verzi, parcă, albaștri, parcă, cenușii… oricum, pupilele sunt midriatice și văd prin ele dincolo de ce spune. Pentru că vorbește – un fel de sunete coborâte din alt tărâm. Are un timbru plăcut, fără să fie actor. Mă concentrez din nou pe pupile și pătrund în adâncul lui. Cobor încet trepte egale… am senzația că sunt într-o lume de poveste. N-am crezut că adevărul are în el case, străzi, munți, ape și oameni. Mulți oameni care se plimbă pe străzile tot albe. Sunt atât de senini, zâmbesc la orice, la oricine… dacă aș întâlni pe stradă un astfel de om mi-aș spune că are probleme psihice. Acolo, însă, este firesc să fie așa. Vorbesc o limbă pe care n-o știu, dar o înțeleg. Poate în altă existență am fost un om care a trăit în adevăr, de mă contopesc atât de mult, aici, acum, cu ei. Mă așez pe o bancă. O bancă din păpădii. Pare gracilă sau eu sunt foarte ușoară în această ipostază. E o altă lume. Toate gândurile mele devin stranii și se transformă în unde care ies din mine roșii, cu zgomot și durere. Rămân goală, parcă, dar cu un acut sentiment de plenitudine… Hanny, eu în lumea reală iubesc adevărul. Și sunt adevărată. Dar, aici este totul atât de pur, încât pare o ficțiune. Eu nu mai sunt. Am rămas o ființă pe care n-o vei mai înțelege. Și, totuși, nu-mi doresc să intru din nou în pielea ce-o purtam înainte. Oamenii se iau unii după alții pentru a putea conviețui. Poate… vei încerca, te rog! Nu, nu vei putea, știu. Ți se părea un supliciu și adevărul meu, dar acum, cum vei putea tu să trăiești cu adevărul adevărului?...
Mă ridic de pe banca din păpădie. Urc treptele cu privirea peste umărul drept. Le fac discret cu mâna. Ei înclină capul și, evident, zâmbesc. Clar, frumos, fără echivoc. Ies cu ușurință prin pupilele lui midriatice. Este atât de pătruns de muzică. Nici nu și-a dat seama că eu, pentru o vreme, am dispărut. Ochii lui devin sticloși. Îmi fixează irisul verde și întreabă în vorbe de ceață… acum, acum ce vei face? fericirea, știi, nu este formată din cuvinte, ci din liniște… Îmi ia degetele de pe umerii lui, le atinge cu grație și carnea crește și mă învârtește până când în vertijul acesta amețitor el devine fum și eu om. Fulgerele ies prin pereți, lucrurile intră din nou, prin găuri, în cameră. Lumina e stinsă dar nici întuneric nu este. Pianul cântă singur…
- Alo! Ce faci? Te sun de câteva ore! M-am speriat!
- Tu? Pentru ce? Ce-ți pasă ție de aerul singur din cameră?
- Am nevoie de un număr de telefon care este pe birou, în dreapta. Mi-era teamă că nu-l pot obține în seara asta. Trebuie să vorbesc repede cu omul acela căruia îi zisesem că vom merge în Honolulu când, de fapt, ai înțeles că nu aveam de gând. Eu, urgent, trebuie să plec în altă parte. Știi tu, acolo, de unde am venit. Doar două zile. Am uitat să-ți spun. De fapt… eram convins că te vei supăra și… Iartă-mă, oricum! Așa se spune. Mă simt ușor în spatele acestor cuvinte… Vezi tu ce faci! S-ar putea să nu am semnal…
- Hanny, cred că-ți voi trimite biroul și toate obiectele, în această noapte. Spune-i domnului acela că l-ai mințit. Așa este corect. Mie, mie nu este necesar să-mi mai spui ceva. Eu am învățat să dansez altfel…
E noapte. Lățită pe toate obiectele. Ploaia de primăvară s-a oprit. În cameră a rămas doar pianul. Și poantele mele… și pașii albi, ca din cer, ai…
30 Aprilie 2017

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!