agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 872 .



Îngerul de provincie
proză [ ]
- fragment -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [turnavitu ]

2016-05-02  |     | 



În fiecare duminică se făceau cozi mari la biserică. Îngerul care poposise în oraș îi asculta pe nevoiași, după care le punea o mână pe creștet. Popa Zelosie le șoptea enoriașilor să vină fiecare cu ceva pentru înger. „Cred că azi are poftă de ficat de gâscă!” preciza el. Sau de somon. Sau de os cu măduvă. Sau de vin negru. La sfârșitul programului, îngerul ieșea greoi din biserică, mișcându-se ca un pinguin din cauza poverii umerilor săi înaripați, își întindea penajul în mijlocul curții bisericii și începea să fâlfâie din aripi ca un pelican uriaș, provocând curenți de aer asemeni unui elicopter la decolare; apoi își lua zborul spre turnul părăsit al castelului grofului, unde rămânea peste noapte. Polițistul Groza se vindecase de jigodie, primarul Marcu de surzenie și călăul Anton de agarofobie. Comunitatea urbei devenea tot mai sanătoasă și mai prosperă. Pompiliu ceru să scape de sărăcie. Îngerul i-a spus să joace la loto. ”Dar ce numere să pun ?” ”Alegele pe care vrei și vino la mine să le sfințesc ! ” i-a spus îngerul. Așa a făcut și Pompiliu a câștigat o sumă uriașă de bani. Și-a cumpărat vila cu 24 de camere din centrul orașului și a angajat o mulțime de oameni drept ”domestici”. A trăit cu toate femeile tinere din preajma lui. Joia dădea petreceri grandioase (și cam dubioase). Băutura curgea în valuri și se pare că erau pe acolo și droguri. L-a invitat și pe Înger, pe care l-a rugat să se deghizeze. Îngerul s-a costumat în liliac uriaș, vopsindu-și aripile în negru. Era cam înspăimântător. Femeile frumoase nu aveau curajul să danseze cu el. A plecat amărât după vreo oră. A zburat spre turnul lui așa cum era, și lumea jura că văzuse un liliac uriaș pe cer. Ceea ce putea fi un semn rău. Arghir era un adolescent care fusese răpit de acasă și ținut la o fermă să lucreze ca sclav. Avea numai mamă care era săracă, femeie de serviciu la primărie. Ea reclamase la poliție dispariția fiului ei, dar nu s-au dat speranțe. Arghir auzise de Înger și voia să se ducă la el. Dar nu putea evada de la fermă. Trei gealați păzeau în permanență plutonul de copii furați și-i ducea la muncă. Indivizii împușcau fără milă orice băiat care încerca să fugă. În plus, picioarele îi erau legate unul de altul cu o frânghie marinărească. Pe cînd era la săpat pe un câmp, la distanță destul de mare de un băiat din stânga sa și de altul din dreapta, se trezi cu Îngerul aterizat lângă el. Îngerul zbura în soare ca să-și usuce aripile udate de ploaia din ajun, și făcuse un popas pentru odihnă. Arghir profită de această șansă neînchipuită și ceru Îngerului să facă o minune și să-l elibereze. Îngerul se arătă puțin iritat, spuse că era în timpul liber și nu avea nici cadrul necesar, apă sfințită sau tămâie,dar fiindcă era bun la suflet îl invită pe băiat sub pulpana sa. Care mirosea cam greu. Arghir ceru eliberarea tuturor celor zece băieți din captivitate, moartea răpitorilor Tibor și a soției sale și a celor trei paznici, precum și atribuirea conacului Tiborilor în proprietatea băieților. Îngerul lucră la îndeplinirea dorințelor vreo trei ore bune, și paznicii se revoltară pe soții Tibor care nu le mai dăduse nici un ban de mult timp, și nicio sticlă de băutură; intrară peste ei în conac și trăseseră 12 focuri de armă în perechea de stăpâni, câte patru gloanțe de fiecare. Dar domnul Tibor mai avu puterea, înainte să moară, să le tragă fiecăruia un glonț în frunte (era foarte bun ochitor). Îngerul a plecat și Arghir s-a dezlegat cu ajutorul unei brichete pe care i-a dat-o Sfinția sa; a dat foc frânghiei care îi lega picioarele. Apoi i-a eliberat și pe ceilalți băieți și s-au instalat la conac. Voia să-i mulțumească Îngerului și să-și aducă mama la fermă. S-a întâlnit cu Îngerul într-o chilie a bisericii pusă la dispoziția sfântului înaripat pentru probleme de protocol. Arghir i-a adus brânză, ouă, cozonaci, vin de smochine. Îngerul a pus pe masa solidă de lemn un ștergar alb și a luat o bucată mare de brânză. Alături, într-o farfurie întinsă, a tăiat niște roșii. Arghir a vrut să facă el treburile astea, dar Îngerul a spus că-i face plăcere să pună bucatele pe masă cu mâna lui. A umplut două pahare uriașe cu vin și au băut. Apoi Îngerul a început să cânte trist și îngândurat.
- Ești supărat, preasfinte? l-a întrebat Arghir.
- Ei, ale mele, a zis Îngerul.
- Probabil că ai și dumneata niște dorințe! Dar de ce nu faci o minune, să-ți realizezi cerințele?
- Din păcate, pentru mine nu pot să fac minuni!
Brusc, Îngerul se ridică și plecă. Arghir se duse să-și vadă mama.
Pompiliu, aflat în piața centrală, trimise un bilet frumoasei Mariana, printr-un băiat al străzii. O invita la restaurant. Mariana, fiica importatorului de fistic, îl cunoștea. Adică îl știa drept un cartofor și om de nimic. Nu știa că el câștigase la loto. Pompiliu îi transmite că o așteaptă la restaurantul ”Vulpea de mare” între opt și unsprezece seara. Ea îi dădu răspuns prin puștiul care–i adusese biletul că poate să stea acolo până la Sfântul Așteaptă. La care el i-a transmis prin același băiat un inel cu diamante. La unsprezece seara când Pompiliu se sătură de așteptat, se duse sub balconul fetei să-i ceară inelul înapoi. Ea ieși la balcon și-i spuse doar atât :
- Termină!
- Inelul! Poți să mi-l arunci de acolo!
- Fii serios! Ce inel?
Și ea se retrase în dormitor. Pompiliu porni pe străduțele înguste din zona portului. Cum ar putea să-l găsească pe acel puști nenorocit? Nici nu-și mai amintea cum în cheamă. Intră într-o tavernă mizerabilă și se așeză la o masă. Imediat o femeie brunetă, cu părul lung și decolteu larg îi puse în față o cană cu vin.
- Am cerut eu ceva? zise Pompiliu.
- Vinul casei! 30 de gologani! Și plata acum, înainte să te-mbeți!
El scoase banii fără alte comentarii. Într-un colț al cârciumii, doi marinari stăteau la o masă cu un băiat. Pompiliu tresări. Părea a fi chiar Gavroș, puștiul căruia îi dăduse inelul care trebuia să-l transmită Marianei. Ajunse dintr-un salt la gâtul băiatului, întinzându-se peste masă între cei doi bărbați care stăteau cu Gavroș.
- Inelul, nenorocitule! zise Pompiliu.
- Ce inel, nene?
- Care trebuia să-l dai femeii la care te-am trimis!
- Nici nu te cunosc! Nu te-am văzut în viața mea!
Pompiliu îl trase peste masă spre centrul tavernei și începu să-i care pumni și picioare peste cap. Băiatul țipa ca din gură de șarpe. Cei doi marinari se apropiară pe la spate de Pompiliu și-l atacară sistematic. Mai întâi cu o sticlă spartă în căpățâna lui Pompiliu. Apoi îl călcară în picioare. În final, îl târâră într-un colț al cârciumii unde îl lăsară pe podea ca pe un sac de cartofi, lișinat. Plecară, obosiți. Dar Pompiliu se trezi.
Călăul Anton se duse la Primărie să-și ia salariul, gândindu-se că în luna care trecuse nu lucrase nimic. Dar ce bine e să lucrezi la comunitate, muncești sau nu muncești banul merge. Imediat ce-și încasă monedele, Anton se duse la restaurantul din piață și ceru o friptură în sânge și trei sticle de vin roșu. După ce se ghiftui bine, lui Anton îi veni chef de lucru; se duse pe scena de lemn din mijlocul pieții centrale și se așeză pe scăunelul de lângă butuc. Apoi își luă securea pe care o folosea pentru tăierea capetelor și începu s-o ascută, fluierând. Se opri și puse o pancartă la marginea podiumului pe care scria ”Deschis”. Apoi începu să se plimbe nervos de la un capăt la altul al scenei. Deodată de pe o străduță laterală văzu un individ apropiidu-se ținând pe după ceafă un băiat: era Pompiliu și băiatul căruia îi dăduse inelul.
- Ți-am adus de lucru! zise Pompiliu în timp ce copilul începu să se vaiete în mâinile lui.
- Vrei să-i tai capul puștiului ăstuia?
- Da!
- Dacă nu e comandă de la oficialități, va trebui să plătești!
Cu toate că acum avea o groază de bani, Pompiliu era foarte zgârcit; era chiar mai strâns decât în pirioada în care nu avea atâta avere.
- Cât? întrebă el.
Călăul îl examină puțin pe copil după care zise:
- O mie de gologani!
- Fii serios, asta ar fi pentru un adult! Dar ăsta e un biet copil amărât, trebuie să iei mai puțin!
- Să nu crezi că am tarife reduse pentru femei și copii! Dacă nu-ți convine, îți dau securea și poți să-l omori și singur!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!