poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2128 .



Așa e cu omul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lakatus ]

2016-01-03  |     | 



Întâia impresie pe care mi-am creat-o când i-am ascultat a fost aceea că asist la dialogul dintre un călugăr bătrân, cu viziuni legionare, și un neoprotestant fanatic. Se discută cu înverșunare despre taina botezului, închinarea la idoli, despre obiceiuri creștine, cu presupuse origini păgâne. Nici unul nu pare să renunțe la ideea că viziunea lor poate să fie, măcar parțial, eronată.
Primul care se lansează în subiecte cu tematică religioasă este Teodor, un domn de o statura impunătoare, poate cu un centimetru mai puțin înalt decât Goliat, cu o voce aspră, care parcă poruncește. Susține ferm că în ortodoxie există cele mai frumoase cântări, multe dintre ele vechi de secole, transmise din generație în generație, cu versuri inspirate din psalmi sau din învățăturile unor profeți. Doctrina, spune, este una completă, capabilă să răspundă oricărei întrebări. O definește ca pe cea mai completă și bine păstrată formă de creștinism. Cum mă aștept, este imediat contrazis de Samuel, băiatul alături de care stă pe bancă. La un metru de mine. Se discută despre ritualuri ale Bisericii Ortodoxe, neconforme cu Biblia, despre închinarea la icoane, înțeleasă ca pe o încălcare a uneia dintre cele zece porunci.
- Biserica Ortodoxă îndeamnă credincioșii să respecte pe sfinți ca pe niște modele de viață creștină, nu să li se închine, intervine rapid Teodor.
Parcă inevitabil, dialogul alunecă spre o altă chestiune doctrinară, de ce îngerii și fecioara Maria sunt considerați mijlocitori, când biblia sugerează în mod clar că singurul care are această misiune este omul Isus Hristos. Cu o siguranță pe cunoștințele sale teologice de invidiat, mai tânărul Samuel pune multe dintre aceste chestiuni sensibile pe seama ereziilor în care se complace biserica pentru bani și dă exemplul pelerinajelor la moaștele sfinților.
Picior peste picior, într-o poziție de sensei, rămân neclintit la locul meu. Aștept fiecare contra argument ca pe cele șase norocoase la loto.
- Nu există slujbe ortodoxe în care să nu fie invocați sfinții, îngerii și Maica Domnului, în ectenii, pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru sufletele creștinilor credincioși, dar nimeni nu te obligă să săruți icoane, moaște, să porți vată atinsă de nu știu ce moaște sau busuioc de pe la icoane, nu există niciunde în statutul Bisericii Ortodoxe Române asemenea, să le spun obligații, ele vin din neștiință, ignoranță sau pe fondul superstițios al oamenilor simpli. Poți să participi la slujbă și fără să săruți nimic, nicăieri. Este diferență între biserica biruitoare și cea luptătoare. Aici pe pământ creștinii fac parte din biserica luptătoare, în cer fac parte din biserica biruitoare, trage concluzia.
M-aș fi așteptat, într-o astfel de zi, să asist mai degrabă la conferințe despre salamul de soia, brânza de burduf sau la simpozioane în legătură cu mediul ecologic în Etiopia, nicidecum la contre de genul. Așa mi-a fost hărăzit, mă gândesc, în procesul spirtual de cunoaștere a tainelor acestei lumi.
După atâta timp e cazul să schimb poziția de sensei, nu de alta, dar încep să mă doară picioarele. Întind cracii, cu o atitudine de divă, și îmi pun mâinile alături. Nu-i bine, prea arăt a persoană cu tendință gay. Mă fâstâcesc câteva minute pe bancă, ca femeile în mall, până găsesc o poziția potrivită. În sfârșit mă simt mai relaxat. Cu toate că soarele începe să bată în direcția mea.
Unul dintre ei îl invocă pe bunicul său, fost deținut politic, membru în cunoscutele organizații de tineret din perioada interbelică, frățiile de cruce, după cum afirmă, parcă plin de mândrie. Militar în armata eliberatoare de sub ocupație sovietică în guvernarea generalului Antonescu.
- S-a împăcat bine cu jidanii? Este întrebat ironic Teodor, cu referire evidentă la evreii căzuți pradă ale celui de-al doilea război mondial. Dupa expresia feței e clar, a gustat gluma ca pe un castravete stricat.
- Știi măcar câte biserici au construit Mareșalul și Zelea Codreanu?
- Dar tu știi câți oameni au ucis?
- Te-am întrebat punctual.
- Punctual spun și eu că biserici a construit și Ștefan cel Mare, asta nu-l face mai creștin decât mine, plus că nu mi se pare că a fost tocmai un model de viață creștină.
- Nu e problema mea ce viață au trăit fiecare, dar faptul că au ctitorit lăcașuri în care te poți reculege spiritual, indică, spun eu, un atașament față de valorile umane și creștine, sugerează o dragoste pentru divin, care, chiar dacă nu se vede, se resimte când pășești în interiorul acestor construcții. Acolo nu mai e nici Antonescu, nici Zelea Codreanu, nici nimeni, se identifică totul cu Dumnezeu.
- Mai important mi se pare ceea ce ești, decât ceea ce faci, în acest caz. Degeaba ridici biserici, daca nu trăiești după Cuvânt. Dacă tu crezi că a prigoni alte naționalități și etnii este un demers creștin, batem apa-n piuă.
- Lumea este formată din oameni, fiecare cu principii și viziuni personale. Nu am pretenții de la o pisică să latre ca un câine, cum nu am nici de la omul prost să explice teoria relativității. Dacă o persoană ucide pe alta, nu trebuie să-i consideri toată familia criminală. Ține, însă, cont de contextul istoric europen în care au avut loc multe dintre ororile despre care aduci aminte, nu doar pe teritoriul statului nostru, ia seama de măsurile impuse de marile puteri în tratate internaționale la care România a participat mai mult cu prezența, nu puteam decide noi soarta europei, când forța militară, majoră, a deținut-o Uniunea Sovietică. Am fost ca niște boi în jug. Asta e pedeapsa când trădezi!
- Crezi că s-ar mai fi ajuns aici dacă exista credință în suflet?
- În astfel de conjuncturi îți pierzi umanitatea, nu mai ai cum să gândești rațional, mai ales când ai influențe puternice.
- Dumnezeu nu-și lasă copiii.
- El nu, dar o face omul. Multe suferințe au fost determinate de acțiunile umane inumane, persoane în care năzuiesc ispite.
- Stăruiește și Domnul va izbuti.
- Modul în care vorbești îmi pune serios problema dacă omul se chiar trage din maimuță. Îți imaginezi că cineva la Odessa, de exemplu, ar fi lăsat vreodată armele la o parte și i-ar îmbrățișa pe inamici, descoperind că sunt frați în Hristos? Într-un război, mai repede plângi de la o ceapă tăiată, decât dacă lângă tine cad soldații decedați.
- Cine îl are pe Hristos în inimă refuză să fie călău.
- Aici nu mai e după voință. Când primești ordin să fii înrolat, execuți.
Într-o clipă sună strident telefonul, este al lui Samuel, la celălat capăt al firului soția lui, care îî cere să ajungă acasă. Se scuză politicos că nu mai poate rămâne.
- Așa e cu omul, nu e întotdeauna după voința lui. Poate că înțelegi la ce mă refer. Spune Teodor.
E timpul să plece, la rândul lui. Se ridică de pe bancă, asemeni unui rege de pe tron și își târăște pașii în liniștea parcului. În mână poartă un baston, care amintește de Toiagul lui Esculap. După ochii ațintiți spre ceasul din centru, dă senzația că măsoară timpul.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!