agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 916 .



Instituția
proză [ ]
fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [turnavitu ]

2015-09-16  |     | 






În apropierea clădirii institutului se afla un restaurant. Arsenie intră hotărât înăuntru. Era aglomerație și mesele erau de regulă de patru persoane.
- Fiți amabil, caut o masă de o singură persoană! spuse el către un chelner care ducea o tavă cu vreo zece farfurii cu mâncare.
- Așa! Și? făcu omul oprindu-se o clipă din traseul lui.
- Și nu găsesc! spuse Arsenie.
- Vedeți acolo! zise omul arătând cu bărbia înspre sala ce vuia de lume. Arsenie nu ghici locul indicat de chelner și se opri lângă o masă unde se afla o singură femeie în vârstă; ceru voie să ia loc pe un scaun.
- E ocupat, se auzi o voce, dar Arsenie putea să jure că femeia nu-și mișcase buzele. Observă că pe celelalte scaune se aflau câte o pălărie, câte o umbrelă de soare sau niște mănuși. Simți în nări mirosul de friptură care plutea în local. Se duse mai departe și văzu un loc liber la o masă cu mai multe persoane.
- Pot să stau și eu aici? întrebă Arsenie.
- Bineînțeles, îi răspunse o femeie blondă care purta o bluză roșie bine mulată pe bust. Arsenie simți cum foamea îi contractă stomacul în mod dureros. Trase repede scaunul dar când să se lase pe el auzi :
- Bineînțeles că nu!
Era un chelner cu un carnețel în mână.
- Sunteți singur? întrebă acesta cu severitate.
- Da! spuse Arsenie. Chelnerul făcu o figură de parcă tocmai înghițise o lămâie cu tot cu coajă.
- Aveți loc rezervat?
- Nu! Dar lucrez în instituția alăturată și m-a apucat foamea!
- Noi n-avem nicio obligație față de instituția alăturată! V-ați gândit că poate aici deranjați?
- Am cerut voie!
- Aveți cardul de sănătate la dumneavoastră?
- De ce? Sunt sănătos tun! Și mi-e foame! Adu-mi mai bine o friptură și două ochiuri!
- Aveți voie să mâncați ochiuri?
- Păi cine să mă oprească ? zise Arsenie.
- Vă rog să-mi arătați galbenul ochilor dumneavoastră!
- Nici nu mă gândesc, zise Arsenie și se așeză hotărât pe scaun ignorând examinarea necruțătoare a celorlalți comeseni.Luă o chiflă din coșul aflat în mijlocul mesei și începu s-o morfolească ostentativ între dinți.Chelnerul plecase.Lumea își mută instantaneu atenția de la Arsenie spre mâncarea din farfurii.Arsenie se simți singur.La un moment dat cineva îi atinse umărul. Era un picolo.
- Ce doriți să mâncați? Arsenie se bucură nespus auzind o astfel de întrebare. Spuse repede :
- Un șnițel vienez!
- Prea bine! Mă duc să chem ospătarul să vă ia comanda, zise picolo și luă coșul de pâine din dreptul lui Arsenie, depunându-l în partea cealaltă a mesei. Apoi se-ntoarse spre Arsenie.
- Am uitat să vă-ntreb dacă știți nemțește!
- Nu, la ce să-mi trebuiască?
- Păi cum o să vă înțelegeți cu ospătarul?
- Foarte bine, prin vorbirea curentă!
- Deci nu sunteți străin!
- Nu, de ce să fiu? spuse Arsenie.
- Țin să vă informez că de la această oră toți ospătarii vorbesc numai germana!
- Fii serios,omule!
- Sunt foarte serios! De fapt, chiar dumneavoastră ați spus că vreți un șnițel vienez ! Nu ? Picolo plecă. Arsenie observă că sala avea o scenă destul de mare pe care se afla o orchestră numeroasă;se gândi că restaurantul avea,desigur, și program de divertisment.
O muzică puternică răsună deodată de peste tot: din tavan, din pereți, din coloanele de susținere; Arsenie crezu că vine chiar și din picioarele scaunelor; ringul de dans din mijlocul sălii se umplu ochi de bărbați și femei care-și părăsiseră mesele pentru a se fâțâi în ritmul muzicii.Arsenie începu să saliveze fără să vrea văzând fripturile abandonate în farfurii. La un moment dat înțelese că în afară de el toată lumea dansa, unii chiar la locurile lor de la mese, ringul fiind arhiplin. Un bărbat elegant,purtând o mustață mare și neagră îl admonestă:
- Dumneata ce caști gura la alții? Pune mâna și ridică-te-n picioare! E frumos?
Arsenie se ridică imediat de parcă i-ar fi luat foc scaunul de sub fund,dar rămase nemișcat.
- N-am cu cine să dansez! se scuză el, dar omul se-ntorsese cu spatele, mișcându-se din tot trupul în ritmul muzicii. Melodia se termină și dansatorii își reluară locurile pe scaune.Arsenie se așeză și el la masă alături de ceilalți și strigă spre un chelner care tocmai trecea prin apropiere să vină să-l servească.Însă nu fu băgat în seamă.
- Să vină patronul localului! strigă Arsenie dar nimeni nu reacționă la invocația lui.După un timp picolo apăru iar lângă el.
- Ce doriți? întrebă el.
- Ce doresc? Arsenie se învineți la față de nervi. Strigă:”Aduceți-mi repede comanda că fac scandal!”
- Prea bine! zise picolo calm și se-nclină ; apoi plecă.
Arsenie își căută batista și se șterse pe frunte de transpirație.Umblând pe la buzunare constată îngrozit că-i lipsește portmoneul. ”Ce ghinion, tocmai acum când s-au hotărât și ăștia să mă servească!” își zise el. Își dădu seama că-și uitase dimineața portmoneul acasă;parcă-l și vedea zăcând pe noptieră. Nu va avea bani să achite consumația.Își aminti cum tatăl său îi povestise că trecuse printr-o întâmplare asemănătoare mâncând într-un restaurant unde i se furaseră banii, dar se descurcase oferindu-se să lucreze ceva la bucătărie în schimbul consumației(curățase toată noaptea cartofi).”Să nu ieși niciodată dintr-un restaurant dacă ți-e foame, chiar dacă stai prost cu banii;să cauți să te descurci într-un fel!”îi spusese el.Acum avea ocazia.Totuși comanda lui întârzia să vină, deși pe la alte mese chelnerii aduceau continuu platouri cu mâncăruri.Un crainic aflat pe scenă unde era orchestra anunță începerea programului de divertisment,cu un număr de circ.Lumina se stinse în toată sala rămânând doar un fascicul alb lăptos îndreptat spre ringul de dans.Acolo își făcu apariția un individ bărbos,în frac și cu joben,care învârtea în mână o sabie.
- Primul număr din programul nostru, explică bărbosul, constă în înghițirea acestei săbii…
Fu întrerupt de un ropot de aplauze.Omul continuă:
- De înghițirea acestei săbii de către cineva din rândurile dumneavoastră!Oricine dorește!Se lăsă o liniște mormântală.Arsenie se ridică și făcu câțiva pași în direcția unui chelner.
- Cineva s-a și oferit!zise bărbosul,arătându-l pe Arsenie.El fu înșfăcat imediat de doi chelneri și dus pe scenă;în timp ce se zbătea din răsputeri să-și elibereze mâinile,bărbosul continuă:
- Sabia va fi înghițită până-n plăsele de acest minunat voluntar!
Lumea începu să râdă. Arsenie protestă:
- Lăsați-mă în pace,că am tensiune! Vreau să trăiesc și eu măcar până la șaizeci de ani!
- Ce nostim e! se auziră exclamații feminine. Cine-o fi?
Între timp Arsenie fu bine imobilizat și omul în frac îi înfipse cu hotărâre sabia între dinți;simți cum i se adună metalul în gură și leșină.Când se trezi primul lucru pe care-l văzu fu un cap de urs care se agita deasupra lui(el fiind lungit pe o canapea). Arsenie elimină un țipăt de groază dar o mână îi astupă gura imediat.
- Stai frumos și nu mai face atâta gălăgie, zise un bărbat îmbrăcat tot în frac,dar fără barbă, altul decât cel în numărul cu sabia.
Se aflau într-o cabină asemănătoare celor în care se machiază actorii la teatru,dar erau tot în restaurant undeva în spatele podiumului orchestrei.Omul în frac – care avea o figură cruntă și aspră – se căznea să-l introducă pe Arsenie într-o blană de urs;îl trăgea puternic de mădulare și-l gâdila fără să vrea.
- Ce-i cu asta, ce aveți cu mine? se lamentă Arsenie.
- Nu te speria, omule, că totul va fi bine!Am văzut că ai talent și e păcat să nu fii folosit! Ce să fac, îmi lipsește ursul, e răcit! Stai liniștit că-ți explic!Bagă mâna pe mâneca asta și nu te mai zbate!
- Dar eu nu vreau să fac pe ursul! Am venit aici să mănânc și să mă simt bine! zise Arsenie.
- Aha, deci din ăștia mi-ești! Vrei să-mi pierd eu pâinea din cauza dumitale!Deci apleacă-te!
Și omul îl bruscă pe Arsenie fără reținere, legându-l la gură cu o eșarfă și îmbrăcându-i blana de urs pe care i-o încheie bine cu niște fermoare.Arsenie se zbătu puțin în mod cu totul inutil – omul în frac era mai puternic și mult mai determinat – astfel încât nu făcu decât să intre mai bine în pielea ursului, dibuind locașuri potrivite pentru mâini, picioare și chiar pentru ochi.Omul în frac îi aruncă un lanț peste gât și-l trase după el, spunând :
- Hai să ne grăbim că începe numărul nostru!
Ajunseră în ringul din mijlocul restaurantului, sub lumina puternică a reflectoarelor.Orchestra începu să cânte muzică de circ iar un individ lovea din când în când niște talgere făcându-l pe Arsenie să tresară puternic în blana lui de urs.Dresorul îl puse să execute câteva numere care, datorită faptului că Arsenie se tot codea și eschiva,ieșiră foarte comice și stârniră hohote de râs.Trebui să sară printr-un cerc de foc,să meargă în echilibru pe o minge uriașă, să boxeze un sac care îi venea mereu în bot etc.După terminarea numerelor dresorul îi întinse ”ursului” drept recompensă un pește oceanic care mirosea groaznic,fiind ținut probabil cam mult la căldură. Arsenie,în loc să-l apuce cu gura,îl trânti în cap omului în frac.
- Nu-ți place? strigă dresorul cu oarecare ironie la adresa lui Arsenie aflat în blană.Nu cumva ai vrea o friptură de porc? Ursul dădu din cap și începu să joace arătând clar că asta ar vrea.Lumea începu să aclame și să strige:”Dați-i friptură!”bănuind că așa e numărul.Dresorul se adaptă pe loc situației și vorbi ceva cu un chelner.Se aduse în ring o masă pe rotile, cu o friptură veritabilă într-o farfurie, cu tacâmuri și șervețele.Dresorul îi legă ursului un șorțuleț la gât și-l invită la masă cu un gest ceremonios.Arsenie reuși să-și roadă eșarfa cu care era legat, eliberându-și gura.Începu să mănânce efectiv,ducându-și greoi spre bot bucățile de carne.
- Mai vrei? întrebă omul în frac.
Ursul mormăi ceva cu gura plină și dădu afirmativ din cap.Chelnerul mai aduse o friptură și dresorul ceru și o sticlă de vin pentru urs. În timp ce Arsenie mânca și bea pe săturate,omul în frac anunță bombastic că el prinsese acest urs în Carpați și-l dresase încă de mic.Ursul elimină un hohot de râs înfundat și ironic și omul în frac apucă lanțul și-l obligă pe Arsenie să-și întrerupă masa și să se încline spre public.Apoi ieșiră din ring în acordurile triumfătoare ale orchestrei și-n aplauzele frenetice ale spectatorilor. Chelnerul care-l servise pe ”urs” se ținu după el în culise și-l întrebă pe dresor:
- Cine-mi plătește consumația? Că nu era prevăzut în număr!
- Păi cine a consumat,”ursul”,zise omul în frac iritat.
- Vă rog să nu vă râdeți de mine că nu pot acoperi gaura financiară! spuse chelnerul.
- Vorbește cu ”ursu’”,am zis!
Arsenie încercă să găsească locurile de unde se puteau desface fermoarele costumului său.
- Ursule,te rog să-mi plătești mâncarea și vinul, zise chelnerul uitându-se însă spre dresor crezând că acesta glumește.
- Nu sunt urs! zise Arsenie făcându-l pe chelner să tresară speriat.
- Dar ce ești, dom’le,crocodil? te rog să-mi dai banii, uite nota de plată!
Arsenie se gândi că e momentul s-o șteargă cât mai repede de acolo mai ales că reușise să și mănânce.
- Să fii sănătos,eu am jucat un rol,descurcă-te cu dresorul!
Și o luă la picior lăsându-i ”mască” pe cei doi, străbătând în fugă sala de mese și ieșind în stradă, stârnind rumoare și panică, părând un urs adevărat. Chelnerul și dresorul se luară după el, cel din urmă pentru a-și recupera blana.Arsenie avu norocul să găsească un tramvai în stație și se urcă în ultimul moment lăsându-i pe cei doi pe trotuar cu buzele umflate.În tramvai se stârni o groază teribilă și toată lumea se adună în colțul opus al vagonului,deși Arsenie tot repeta că el nu e urs.Coborî la prima stație și merse pe jos,cătând locuri ferite.Fiind noapte și întuneric,reuși să meargă neobservat și ajunse într-un târziu acasă.Descuie și se duse direct în bucătărie să bea niște apă;nevastă-sa dădu peste el și scoase un strigăt de groază.
- Nu te speria, dragă, sunt eu, Arsenie! zise el. Dar ea încuie bucătăria pe dinafară și telefonă la poliție. În scurt timp se auziră sirenele mașinilor de poliție și în casă năvăliră niște indivizi în costume de asalt, bine înarmați.Doamna descuie bucătăria și un polițist îndreptă spre Arsenie o pușcă de vânătoare.
- Nu trageți! spuse Arsenie.
Al doilea polițist care intrase în cameră îi spuse primului :
- Uite că vorbește!
- Nu sunt urs! zise Arsenie.
- Dar ce ești? întrebă cel cu pușca.
- Funcționar! spuse Arsenie.
- Împușcă-l și să-l ducem la muzeu!zise al doilea polițist.
- Păi avem muzeu de funcționari? întrebă primul polițist.
- Are vocea soțului meu! interveni soția lui Arsenie.
- Înainte să-l împuști legitimează-l!zise din nou al doilea polițist.
- Alo, oameni buni, sunteți nebuni? Sunt eu, Arsenie !
- Buletinul! ceru cel cu pușca.
- L-am pierdut la restaurant!
- Să-i luăm amprentele! zise al doilea polițist.
- Sunteți niște dobitoci! spuse Arsenie.
- Ce spune? făcu cel care ținea pușca spre Arsenie.
- Ne-a jignit!
- Putem să-l arestăm pentru insultarea autorității în funcțiune!zise cel de-al doilea polițist.
- Să arestăm un urs? spuse primul.
- Lăsați-l!interveni doamna.Cred că e bărbatu-miu!Și soția lui Arsenie trecu alături de omul în blană de urs și-l apucă de braț.Polițiștii s-au retras mofluzi.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!