agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1579 .



Ziua prostului - partea a 10-a
proză [ ]
Plagiat Opera Omnia

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2015-09-01  |     | 



20 octombrie a.c. „M-am trezit de dimineață când încă era întuneric și am aprins lumina. S-a trezit și Ică și m-a întrebat dacă mi-e rău după sticla de Jameson pe care am băut-o seara trecută. I-am spus doar că mi-e sete și o voce interioară mi-a spus ceva ce, din păcate, nu-mi mai amintesc. Mi-a recunoscut că și lui i se întâmplă, aude o voce sau mai multe. Nu știu de ce, dar mărturisirea lui m-a pus pe gânduri, chiar m-a întristat nițel. Eu cred că vocile se fac auzite doar de oamenii deosebiți, de cei aleși, nu le aude așa, tam-nisam, orișicine, cum i se scoală. M-am culcat la loc și am dormit până spre prânz. După amiază mi-a adus manuscrisul și am început să-l citesc. Din păcate, nu s-a mișcat de lângă mine o oră întreagă, apoi mi l-a luat și l-a dus înapoi în apartament. Ar fi nemaipomenit dacă aș putea avea acces acolo, dar asta numai când este medicul plecat”.

21 octombrie a.c. „Există o sală de sport în pavilionul nostru în care pacienții pot face mișcare, e drept, sub supraveghere. Ochii atenți ai unui individ musculos îi monitorizează în permanență. Pe individ îl cheamă Vasile și mi-a povestit viața lui tristă, la o țigare, în curtea spitalului. Tristă și neinteresantă, așa că nu are rost să stric hârtia povestind-o în jurnal. Mi-a arătat unde găsesc cheia de la ușa de serviciu – în spatele hidrantului – ca să pot ieși și noaptea la o mahoarcă, dacă mi se face chef. Pentru informația asta l-am servit din țigările mele, care se pare că-i plac foarte mult. Sala de sport este echipată cu diverse aparate și materiale sportive pe care le folosesc atât pacienții cât și personalul pentru a-și menține tonusul muscular sau a scăpa de plictiseală. Există saltele de gimnastică, mingi medicinale și alte mingi mari, de pilates. Mai este o masă de tenis și pe un perete, trei spaliere. Am înțeles și de ce trebuie să stea în permanență un asistent în sală. În urmă cu trei ani, doi bolnavi s-au spânzurat de spaliere în aplauzele asistenței. Ar fi urmat și alții, spânzuratul colectiv devenise, se pare, joc de societate, dacă nu apărea o asistentă, atrasă de strigătele de bucurie ale pacienților participanți la activitatea sportivă. Eu am jucat tenis de masă cu Ică. M-a bătut fără drept de apel, nu-mi închipuiam că e talentat și la jocul ăsta. Mi-a zis că nu știe să joace, dar o voce îi dirijează mișcările „La stânga!”, „La dreapta!”, „Taie!”, „Trage!” etc...
Eu cred că din cauza paletelor, așa că am făcut schimb, dar m-a bătut mai rău. Am fost și eu atent la vocea mea interioară, dar nu mi-a zis nimic. Abia după ce am terminat programul, am auzit-o spunându-mi șoptit: „Ești varză!”. Asta m-a întristat, așa că nu i-am răspuns.
Seara, după ce se culcaseră toți pacienții și personalul plecase acasă sau dormea, am luat cheia de la hidrant, am deschis ușa din spate și am ieșit în curte, lângă magazia cu lemne. Imediat și-au făcut apariția lângă mine doi câini care aparțineau spitalului. Erau blânzi, așteptau probabil să le dau mâncare. Data viitoare am să fiu pregătit cu mâncare pentru ei. L-am invitat și pe Ică la țigare, dar mi-a zis că s-a spălat deja pe dinți și nu are chef s-o facă din nou, poate altă dată. Am fumat două țigări plimbându-mă pe alei și studiind terenul. Mi s-a părut că din pavilionul periculoșilor se aude un geamăt. Am ciulit urechile, dar n-am mai auzit nimic. Din apartamentul de protocol se vedea o lumină discretă, probabil directorul privea la televizor sau își bea whisky-ul înainte de culcare”.

- O voce d’asta, să-ți zică din când în când că ești varză, penibil, ridicol sau alt epitet, ar fi bună pentru aleșii noștri, de la primar de comună la președinte, zise gânditor Profesorul. Ar avea efect mai tare decât DNA-ul.
- Asta îmi amintește de o întâmplare când, împreună cu alți doi scriitori, ne-am lansat într-un fel de cenaclu, evident, la o cârciumă, cu câteva beri în față, că era vară. De fapt, era o combinație de bere cu rom, pentru că fără tărie nu se poate susține niciun gen literar. Fiecare își recita din creațiile proprii, adică din poeziile publicate sau nu, pe care le socoteam noi reprezentative și inspirate. Mai puțin eu, care nu le știu pe de rost, mai mult de o strofă n-am fost în stare să rețin din tot ce-am scris. Adică, de ce să nu recunosc, mă străduiam, îmi storceam creierii, dar nimic. Îmi păreau în fața ochilor (mai precis în spatele lor) niște semne. Puncte de suspensie (...), semne de întrebare (???), de mirare (!!!) și alte semne, unele dintre ele necunoscute și necuprinse în niciun dicționar, cioclopedic sau de alt fel. Și după câteva beri, să fi fost vreo șapte, mi-a venit așa un drac, să încep să le critic poeziile. Și le-am tot criticat, dar critică serioasă, susținută cu argumente de genul „căcat", „vax_albina_crema_flora" sau „asta scria și Păunescu/Stănescu/Sorescu/Eminescu", încât m-am pomenit cu o halbă în cap. Sau poate două, că după prima am avut câteva clipe de confuzie. Nici eu n-am stat pe gânduri și am aruncat în ei cu am găsit pe mese, adică solnițe și oliviere și o scrumieră care trecut prin geam și a lovit o mașină. Adică așa cred, că a declanșat o alarmă. Bodyguardul a dat cu spray cu piper și ne-am mai liniștit. Ochii au început să ne lăcrimeze, dar noi credeam că de emoție pentru creațiile noastre, așa că ne-am împăcat și ne-am pupat. A venit însă și poliția și i-am pupat și pe polițiști, care păreau și ei emoționați, dar până la urmă tot ne-au urcat în dubă și ne-au dus, așa, într-un plâns general, la secție și ne-au pus să dăm niște declarații. Pe care le-am dat cu toții în versuri, dar să nu-mi cereți să vi le recit că v-am spus că nu-mi memorez poeziile și nici copie după declarație nu am.

25 octombrie a.c. „N-am mai scris în jurnal de câteva zile și timpul trece fără ca să pot face ceva cu manuscrisul. Am ajuns la final, dar tot nu am acces la el. Poate ar fi cazul să grăbesc nițel lucrurile.
Cred că mi-ar fi prins bine cursurile de Yoga, păcat că instructorul a renunțat la ele. Am înțeles că nu s-au mai ținut lecții decât două săptămâni după „recitalul” meu, cursanții nu se mai puteau concentra la exerciții, mai ales la alea de relaxare.
Eu sunt un tip calm și blând, n-aș face rău nimănui, dar azi, Ică a reușit să mă enerveze. Cred că a făcut-o intenționat, când mi-a zis că iar i-a vorbit o voce și i-a spus să-și dea la tipar manuscrisul cât mai repede. Am ridicat tonul la el și el m-a privit cu uimire. Pe urmă mi-a părut rău și i-am cerut scuze. Cred totuși că are niște probleme psihice, nu e doar un simulant, comportamentul îl trădează”.

va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!