agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1656 .



Albena all inclusive
proză [ ]
pseudojurnal de vacanță

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2015-07-23  |     | 



Recunosc, sînt un tip imprevizibil și nehotărît. Prietenul meu Victor, însă, pe lîngă aceste defecte este și un încurcă lume cum rar întîlnești. Reușește totuși să fie destul de convingător pentru a merge pe mîna lui iar și iar, deși ești aproape convins din start că lucrurile nu pot sta așa cum le prezintă el, ar fi prea frumos.
Vara aceasta a venit, de exemplu, cu ideea de a merge în concediu la Albena, la un hotel cu servicii all inclusiv. Mie nu-mi place să fac plajă, nu-mi place nici hărmălaia și aglomerația din stațiunile litoralului, fie el românesc, turcesc sau bulgăresc, nu-mi plac zbieretele copiilor și mai ales, nu-mi place să fiu condiționat de un program de masă și distracții. Așa că l-am refuzat categoric: „cîntă la altă masă!” E foarte ieftin, a insistat el. Și nici nu stăm mult, doar cinci zile. Am reușit să obțin două reduceri, cu 250 euro de familie e pomană curată. Și hotelul este foarte bun, am citit toate impresiile de pe internet, toată lumea care a stat acolo a fost mulțumită. E undeva într-o pădure, ca la munte, liniște și aer curat, să-ți zbiere plămînii de atîta ozon. Poate să fie și gratis, i-am replicat eu, la mare all inclusiv nu merg. Nici măcar să înot nu pot, deși îmi place. Ba mă fluieră salvamarul, ba sînt valuri...iar în piscină, alături de toată copilărimea cu rățuște și colace nu mă bag. Și nici măcar n-am chef să merg undeva anul ăsta, nu-mi arde de distracții. Cu asta credeam că-l conving să renunțe, moartea mamei survenită cu trei săptămîni în urmă mă dusese într-o stare vecină cu depresia. Poate și din cauza asta, ceilalți participanți la proiect, adică Adrian și Sorin, au insistat și ei pe lîngă nevastă-mea, care a reușit să mă convingă cu formula magică „de dragul meu”. În final, m-am consolat, mi-am luat almanahul estival Rebus și o carte de Hrabal și mi-am spus că, la urma urmei, cinci zile trec repede.
Așa că ne-am îmbarcat în zorii zilei în două mașini și am plecat spre vacanța ideală.
- Adică te-ai dus totuși, interveni Săndel, sorbind din paharul cu bere, ca și cum nici n-a auzit finalul. Și nu a fost bine?
- Păi, s-o iau cu începutul. Victor și-a uitat vaucerele acasă. Hîrtiile alea pe care scrie „acest document este obligatoriu pentru cazare” sau ceva în genul... Nici nu plecaserăm încă, ne aștepta la o benzinărie de la marginea orașului, și nu a vrut să se întoarcă după ele din superstiție. Cînd am ajuns noi la benzinărie cu SUV-ul Hyundai al lui Adrian, Victor negocia cu o țigancă grasă care insista să-i vîndă un inel de „haur”. Alta era puțin mai deoparte, ținea de șase. Cînd ne-a văzut oprind mașina, a dar semnalul „Avelo gageo o mașînoaia!” și s-au cărat amîndouă. Nu te duci după vaucere?” l-a întrebat Adrian. Să nu avem probleme la cazare. „Lasă că merge și fără ele, niciodată nu ne-a cerut așa ceva, ne găsește în calculator”, ne-a liniștit Victor. Știa el ce știa, doar mai fusese de două ori la Albena.
- Și n-a avut dreptate? Cine se mai uită la hîrtii dacă le are și în computer? întrebă Săndel.
- Cum cine? Recepționerul bineînțeles. Noroc că le avea Adrian salvate în calculatorul de acasă așa că l-a sunat pe fiul lui să trimită hîrtia pe email. Dar nici asta n-a fost chiar atît de simplu că a durat ceva pînă și-au activat romingul. În fine, după ce s-a rezolvat și cu hîrtia, chestie care a durat cam o oră, recepționerul ne-a dat cheile camerelor sub formă de cartele, ne-a legat niște brățări albastre de mînă și ne-a trimis la parter. Ãsta a fost primul semn că ceva nu e în regulă, toți românii care s-au cazat acolo se plîngeau de camerele de la parter. Într-adevăr, cum am deschis ușa, ne-a izbit un miros greu venind de la baie. Baie care era cît un chibrit, poate ceva mai mare. Așa că am deschis ușa balconului pentru a lăsa ozonul să intre în încăpere și să ne gîdile plămînii. Ușă pe care am închis-o imediat din cauza damfului de canal care ieșea prin capacul aflat chiar sub balcoanele noastre. Acum va trebui să pornim aerul condiționat, mi-am zis și asta am și făcut. Adică am încercat, întrucît telecomanda era defectă. Mi-am dat seama că e defectă după ce i-am pus baterii, că nici din alea nu avea. Și ale lor la fel. Televizorul funcționa tot fără comandă așa că am văzut cu interes știrile bulgărești. Așadar, Victor a luat inițiativa și s-a dus direct la managerul hotelului să reclame putoarea. Și pentru că nu rupea nicio boabă de engleză, ca să nu spun de bulgară, i-a spus clar, tare și răspicat în limba română, pe care o înțelege și un chinez dacă îi vorbești tare și răspicat:„PROBLEM MIROS CANAL!” . Managerul s-a uitat la el cu privirea aceea binecunoscută a curcii la piedică și, după ce Victor a repetat formula magică de trei ori, probabil vrăjit de ea, a catadicsit să dea din umeri și să răspundă la rîndul lui tare și răspicat, ca să poate înțelege și olteanul: „Много е добро. По-евтини не мога!” Apoi, văzînd privirile noastre lămurite a completat: „rumunschi parter ieftin!” Astea fiind de-acum stabilite, a rămas să ne descurcăm singuri.
- Și v-ați descurcat? întrebă Bicuță.
- Tot Victor a venit cu o strategie. Stăm mai mult la masă și cînd se închide restaurantul ne mutăm la bar. Băutura e la indiscreție. Și oricum stăm la plajă cîteva ore. Doar noaptea ar fi problemă dar închidem ușa că nu e foarte cald, eu mi-am luat și pijamaua. Sau dăm drumul la aerul condiționat. Dacă ni-l repară cineva, că am anunțat la recepție că nici alea nu merg.
- Măcar v-ați scos cu mîncarea și cu băutura, zise Profesoru’.
- Așa și așa...mîncarea era destulă, e drept și diversificată, doar că trebuia să stai cu farfuria în mînă la o coadă imensă, și dacă întîmplător se termina friptura sau peștele chiar înaintea ta aveai de ales să aștepți să aducă alte porții sau să-ți alegi altceva. Apoi, te strecurai cu farfuria printre copiii care alergau prin restaurant, sperînd că ajungi întreg la masă, mai ales că trebuia să cobori și niște trepte. Chiar era să mă doboare un țînc de vreo cinci ani dacă nu mă feream, că mi-a sărit și sosul pe tricou. Dar i-am pus și eu piedică unuia ca să mă revanșez. Făceai cîteva drumuri după apă, tacîmuri, fructe, băutură... Eu, cum sînt puturos din fire, mă rezumam doar la o salată, că acolo nu era înghesuială, legume și o supă. La băuturi alcoolice am renunțat din prima zi. Vinul era cald, iar celelalte băuturi spirtoase autohtone, prea dubioase pentru a le testa. Aveau, e drept, și whisky, dar ăla era pe bani. Una peste alta, a fost acceptabil pînă a venit Gigel.
- Care Gigel? Parcă erați doar patru. Tu, Victor, Adrian și Sorin, interveni Săndel.
- Gigel e cumnatul lui Victor. E din Vaslui și dacă tot era în vacanță s-a gîndit să treacă și pe la el. Numai că negăsindu-l acasă, i-a luat urma, că d’aia avem telefoane mobile. Mai ales că Albena e la doi pași și Victor l-a asigurat că poate sta și fără bani, le facem noi loc că tot avem două paturi în cameră, dintre care unul neocupat. Adică exact cîți erau ei, Gigel, nevasta și cei doi copii de șase, respectiv opt ani. „Sînt prietenii noștri, nu-i putem lăsa pe drumuri”, a explicat el. „Și are și trei bidoane cu vin de Jariștea. Și nu uitați că Gigel e instalator, umblă cu trusa de scule după el, ne repară canalizarea”. Deci, apare a doua zi Gigel cu familia lui și după ce repartizăm persoanele în camere ne apucăm de lucru. Sau, cel puțin așa speram noi pentru că Gigel nu punea mîna pe scule pînă nu bea doi litri de bere, mînca sănătos și spunea o rugăciune. Pe care o încheia cu două-trei pahare de vin.
- La cine se ruga? întrebă Bicuță.
- Nu contează. De exemplu, l-a întrebat pe Victor care este zeul mărilor, că vrea să facă baie în mare și să nu fie valuri. Victor s-a gîndit puțin și i-a răspuns: „Ãla...cum îi zice dom’le, că îmi stă pe limbă...? Aha! Papastratos”
- Și pînă la urmă a rezolvat cu canalizarea? întrebă Profersoru’
- Da și nu. Adică n-a putut scoate capacul așa că l-a acoperit cu un sac de gunoi. Care n-a rezolvat problema decît pe jumătate, se pare că erau și alte scăpări mai puțin vizibile.
- Și cînd v-ați întors? întrebă Săndel.
- Aseară, tîrziu. Ne-a întîrziat Victor cu cardul lui de la cameră că-l unsese cu miere și nu mai funcționa. Pe urmă am mai stat la bariera de la ieșire că nu mai găseam bonurile. Și după ce le-am găsit, a trebuit să ne întoarcem la recepție să le activăm în schimbul a șase leva. Pe care bineînțeles că nu le aveam, a trebuit să schimbăm la casa de schimb valutar. Într-un final, am reușit să plecăm. Una peste alta, am terminat de rezolvat toate careurile din Rebus și am citit trei sferturi din carte. A fost o minivacanță reușită. A doua oară nu mai calc pe acolo.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!