Londra. O zi însorită, splendidă pentru plimbări prin parc. Foarte multe doamne însoțite de domni sau de alte doamne își făceau plimbarea zilnică pe strada unde locuia Eliza. Tânăra contesă ajunse la locuința sa cu doar câteva ore în urmă. Nu era foarte încântată de oraș. Lumea aglomerată a capitalei îi provoca neliniște și o senzație neplăcută de agitație. Libertatea de care avusese parte în toți cei 22 de ani o făcuse să se teama de mulțime. Totul părea fals, aranjat asemeni unui castel de cărți. Știa că multe lucruri erau ținute secrete. Aparențele erau plictisitoare, dar secretele...acestea ii trezeau Elizei o curiozitate mortală. Știa că fiecare familie nobilă are secretele ei, fiecare avea scheletele ei ascunse în dulap. Unele aveau mai multe dulapuri decât altele. Încercase în ultimii ani să afle scheletele propriei familii, însă nu avusese foarte mult succes. Tom refuzase să scoată o vorba despre secretele familiei, iar din jurnalele părinților nu aflase mare lucru. Mama ei nu scrisese nimic despre secrete, iar jurnalele tatălui ei încă nu le descifrase.
În ultimele zile, înainte de plecarea spre capitală, Eliza găsi în bibliotecă unul din jurnalele tatălui ei. Acesta venea împreuna cu unul scris de mama ei. Curioasă, încercă să le citească. Dar spre surprinderea ei, se lovi de niște pagini codate. Tom îi spusese că toate afacerile importante ale familiei, precum și secretele erau codate. Fiecare pagină avea o altă cheie de decodare, așa că Eliza se hotărî să se ocupe de jurnale după întoarcerea de la Londra. Găsirea cheii ce dezlega codarea putea să dureze multe zile, chiar luni. Iar acum, Tom o presa cu plecarea la Londra.
Ajunsă în capitală, Eliza își reaminti de jurnale. Își pusese în minte să afle mai multe despre familia ei, din mai multe surse. Așa că, balurile îi ofereau prilejul cel mai potrivit pentru a declanșa o investigație.
Din biroul ei, privea strada, neputând să își explice stilul de viață al societății londoneze. Cartierul în care își avea reședința era situat în zona bună a Londrei. Aici, totul era curat. Lumea râdea dezinvoltă, se plimba liniștită, fără griji, fără preocupări legate de ziua de mâine. Eliza vizitase și zona industrială a Londrei. Acolo, situația era alta. Oameni murdari, săraci, bolnavi. Copii orfani, criminali, oameni cinstiți, hoți, muncitori, toți amestecați într-o lume gri, bolnavă. Totul se rezuma la ziua de azi și la ce vor manca în seara asta. Pentru mulți, ziua de mâine era o continuă repetare a celei de azi, iar pentru unii, ziua de mâine nu mai exista. Diferența dintre clase era mare, o prăpastie care se adâncea mereu. Eliza încercase de multe ori să salveze suflete nevinovate, dar tot ce făcea părea o picătură într-un ocean.
- Nu poți să îi salvezi pe toți, Eliza! vocea lui Tom se auzi din pragul ușii.
- Dar măcar pot încerca să fac ceva. Nu pot să stau și să mă prefac că nu am văzut. Am o idee, dar încă mai are nevoie de finisare. O să îți spun despre ce e vorba, dar trebuie sa fac niște calcule întâi.
- Eliza, mereu ai ajutat. Dar nu îi poti salva pe toți!
- Știu, dar asta nu înseamnă că voi sta cu mâinile în sân. Voi salva câți voi putea.
O mică linie orizontală se așternu pe fruntea ei, iar Tom își dădu seama că clocotea de furie. Mereu fusese înverșunată împotriva injustiției, mereu încercase să schimbe ceva. O văzuse mereu alături de cei în suferință. Pe domeniile ei, în sate existau medici, înființase școli. Era poate singura care arăta interes în educația și sănătatea oamenilor de pe domeniile ei. Acesta era și motivul pentru care aceștia și-ar fi dat și viața pentru ea. Fiindcă ea era sprijinul lor. Un adevărat lider, nu un moșier, ci un om în care te puteai increde și pe care puteai conta.
- Diseara e primul tău bal. Ar trebui să te pregătești. Mai ai doar 3 ore până când îți vei face debutul. Tom încerca să schimbe subiectul, spre o zona mai confortabilă. Trebuia să o aducă pe Eliza într-o zona calmă, altfel seara avea să fie un dezastru.
Eliza sesiză încercarea lui Tom și zâmbi. Lăsă planurile la o parte, o idee nouă îi venea în minte. Dar nu avea sa acționeze în seara asta. ~ Un adevărat strategic
așteaptă momentul prielnic de a-și face mișcarea~ era ceva ce Tom îi spusese mai demult. Acel sfat se dovedi foarte bun, așa că Eliza se hotărî să aștepte momentul prielnic.
- Tom, fiindcă tu vei fi însoțitorul meu, trebuie să știi că programul meu de vizite nu se va schimba. Toate vizitele vor fi anunțate cu 24 ore înainte. Nu se schimbă nimic, chiar dacă suntem în Londra.
Tom aprobă cu jumătate de gură și o lăsă să se ducă în camera ei. Nu înțelesese niciodată de ce ura să aibă oaspeți. Regula aceasta în privința vizitelor o implementase în urmă cu cinci ani. După ultima vizita surpriză a mătușii ei. O discuție în spatele ușilor închise duse la această regulă. Tom își amintea ca și cum se întâmplase ieri. Mătușa ajunse pe la prânz, Eliza tocmai se întorcea de la vânătoare. O invitase la un ceai în bibliotecă. Tom nu crezuse că e nevoie de el, așa că le lăsă singure. Dupa doar o jumătate de oră, mătușa ieși ca o furtună din bibliotecă, Eliza tremura de nervi, cu lacrimi în ochii care păreau să arunce flăcări. Mătușa plecă și nu mai veni niciodată, iar tânăra contesă interzise vizitele surpriză. Ce urmă apoi fu un adevărat spectacol. Mulți oaspeți fură întorși din drum, iar Eliza refuză să anuleze regula. Ce anume se întâmplase în bibliotecă Tom nu aflase niciodată. Tânăra schimba subiectul mereu.
Dupa două ore de tortură, Eliza era îmbrăcată într-o rochie albastru marin ce îi punea silueta în evidență. Părul îi cădea în bucle pe umeri, iar flori albastre îi erau prinse prin diverse bucle. Rochia îi scotea în evidență ochii, iar zâmbetul ei elegant o transformau într-o prințesă.
Coborî scările încet, simțindu-se timidă. Era pentru prima dată când se simțea nesigură și emoționată. Tom o aștepta la baza scărilor. La vederea ei, ochii i se măriră și uită să mai respire. Tânăra contesă era o adevărată prințesă. Avea să facă furori la baluri, iar mâine toată Londra va vorbi de ea. Tom realiză că regula ei în legătură cu vizitele începea să aibă sens. După seara asta, vor exista numeroase vizite și numeroși pretendenți. Întinse o mână spre tânăra care tremura în fața lui și îi zâmbi încrezător. Eliza îi luă mâna și se sprijini de el. Lângă el, se simțea mai bine.
- Joacă-te în seara asta! Ești la vânătoare, tu te simți bine când vânezi! Doar imaginează-ți și te vei descurca perfect.
- Vânătoare? Ok, ar trebui să fie distractiv.
Urcară în trăsură și plecară. Până la destinație, Eliza deja clădise suficientă încredere în ea pentru a putea reuși să treacă de seara aceasta. Când trebui să coboare din trăsură, ochii îi străluceau. ''Să înceapă vânătoarea'', își spuse încrezătoare.
La intrarea în sala imensă de bal, un majordom anunța invitații pe măsura ce aceștia soseau. În momentul în care sosi rândul ei, strânse brațul lui Tom, iar acesta o liniști printr-o înclinare gentilă a capului.
- Lady Eliza Herald, contesă de Hertfordshire! anunță majordomul. Liniștea se așternu în întreaga sală. Muzica încetă și toată lumea se întoarse spre intrare. Eliza pași, avându-l pe Tom în dreapta ei, cu un pas în spatele ei. Privi pe toata lumea și citi pe fețele lor mirarea, surprinderea. Observa că bărbații uitaseră să respire, în timp ce în ochii femeilor ce o măsurau din cap până-n tălpi se putea citi invidie pentru frumoasa tânără. Zâmbi și păși mai departe.
- Parcă ar trebui să fie un bal, de ce este atâta liniște? întrebă privind spre muzicieni. Aceștia ieșiră din starea de reverie și începură să cânte. Muzica învălui întreaga sală, iar lumea își reveni. Rând pe rând, veneau să se prezinte și să o cunoască pe tânăra contesă. După o jumătate de oră, Eliza deja pierduse numărul oamenilor pe care îi cunoscuse și avea mari probleme în a reține numele tuturor. Erau foarte mulți!
Aruncă un ochi pe carnețelul de dansuri atașat de mâna ei și era să țipe din cauza șocului. Era plin! Avea toate dansurile rezervate. Iar Eliza ura să danseze. Aruncă o privire disperată spre Tom, care veni în câteva secunde lânga ea.
- Nu se poate să plecăm? Adică, pot să leșin la comandă.
- Milady, abia am ajuns. Nu putem pleca după o jumătate de oră.
- Iar sunt milady? Trebuie să mai stăm?? Uite, e plin. Carnetul de dansuri! E plin, Tom! Plin!
- Milady, suntem în mijlocul unui bal, nu îți pot spune pe nume. Iar dansurile le vei trece cu brio, așa că zâmbește. Va fi bine.
Tom continuă să stea lângă ea, să îi vorbească încet, să o liniștească. Eliza deja simțea că rolurile în vânătoarea asta s-au schimbat. Nu mai era vânător, devenise pradă. Și nu îi plăcea deloc această postură.
Rând pe rând, gentlemenii începură să își revendice dansurile rezervate. Eliza zâmbi și dansă cu fiecare în parte. Unul mai plictisitor ca altul. După ultimul dans, ajunse în câteva secunde lângă Tom și fără a mai lăsa loc de comentarii, spuse:
- Gata, plecăm! Mă dor picioarele și sunt moartă de plictiseală. Nu credeam că pot fi atât de plictisitori! După trei dansuri, am renunțat a mai asculta ce spune fiecare. Hai!
Tom zâmbi și o ghidă spre gazde pentru a-și lua rămas bun. Eliza scoase cele mai bune maniere și își luă rămas bun. Când urcară în trăsură, răsuflă ușurată.
- Câte baluri spuneai că mai am?
- Patru fără acesta. Următorul este peste câteva zile.
- Drept răsplată că m-am descurcat excelent astăzi, mâine mergem la Tatter's Hall. Vreau să îmi cumpăr un cal.
- Eliza, știi că nu poți să mergi. Ești o lady! Tatter's Hall e un loc frecventat de domni.
Tom știa că vorbește în van, decizia era deja luată. Oftă și tăcu. Cu Eliza era foarte greu să te impui. Pentru el, mereu fusese o provocare. Deciziile ei erau bune, aproape mereu. Rareori dădea greș, iar în acele momente, se închidea în birou, căutând soluții pentru a remedia problema. Probabil, vizita la Tatter's Hall avea să fie ceva bun. După cum o știa, Eliza nu avea să respecte tiparele londoneze. Regulile impuse de alții erau încălcate de tânăra contesă doar pentru a-și dovedi că le poate încălca. Era o distracție!