agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1483 .



Străbătând ceața 50
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2015-02-20  |     | 



A urmat o săptămână cu activități desfășurate în ritm alert, pentru că, la sfârșitul ei, tinerii recruți vor depune jurământul militar. Într-una din sălile clubului se lucra de zor la desenarea, cu ajutorul compasului și echerului, pe cartoane, silueta tuturor literelor de mână și de tipar care vor fi folosite la confecționarea unor lozinci. Și jurământul scris cu astfel de litere va fi afișat pe un zid în fața căruia va avea loc ceremonia. Tinerii recruți și-au spălat, la ordin, și reparat, cu acul și ața, uniformele. Numai acolo, unde nicicum aceștia n-ar fi putut reuși, au primit de la magazie alt echipament. În acea săptămână, și instrucția de front li s-a părut mai ușoară. Niciun comandant de grupă n-a mai ordonat pas de front prin bălțile ce începuseră să se acopere cu o pojghiță subțire de gheață. Celor care au ieșit, pentru efectuarea instrucției pe malul lacului Sud Ghiol nu li s-a mai ordonat, ca înainte, Spre luciul lacului înainte...marș, iar ordinul stai! să fie dat numai după ce au intrat câțiva pași în apă. Aveau parcă grijă comandanții de hainele subordonaților.
Într-una din zile, pe când Nuțu spăla și apoi ștergea de zor farfurii, linguri și furculițe, fiindu-i rândul ca veselar la bucătărie, apăru pe neașteptate plutonierul major Cărămidă, șeful bucătăriei pentru trupă.
- Atenție, toată lumea la mine! S-ar putea să vină în control tovarășul colonel comandant.
A început să cerceteze fiecare colțișor, a ordonat ca bucătarii și ajutoarele lor să-și schimbe halatele cu unele curate. Dând apoi cu ochii de Nuțu:
- Tu, ce mai cauți pe aici? Pas alergător la plutonul tău!
A ieșit Nuțu, nu chiar pas alergător, și s-a îndreptat spre compania sa. În fața clubului, cu privirea la Gazeta de perete și cu spatele la alee, văzu silueta impunătoare a colonelului comandant. Să se întoarcă din drum? Nu, poate că a fost văzut. Să treacă pe lângă comandant, să bată pas de front și să salute, chiar dacă acesta este cu spatele spre el? Da, așa scrie la regulament și așa va face. A bătut poate cel mai puternic pas de până atunci, a salutat cu privirea spre el și a trecut. A reușit totuși să vadă cum acesta s-a întors și, într-o perfectă poziție de drepți, i-a răspuns la salut. Ochii parcă îi iradiau veselie și o mare bunătate.
N-a trecut poate nicio oră de când a revenit în cadrul plutonului și a apărut locotenentul Cucu.
- Care ai fost, mă, ăla ce ai scris articolul la Gazeta de perete?
- Eu, să trăiți!
- Să nu te fi pus dracu să fi scris vreo tâmpenie că al lui vei fi!
Știa el Nuțu că nu trebuie să vorbească, numai atunci când este întrebat. Socoti repede că a fost și zise.
- Nu, tovarășe locotenent, credeam că l-ați citit și dumneavoastră.
Acesta mormăi ceva ce putea să însemne n-am altceva mai bun de făcut? Apoi zise:
- Îți cureți și aranjezi ținuta, îți faci cizmele bec, îți calci urgent pantalonii și te vei prezenta la tovarășul comandant. O să mai trec pe aici și o să te controlez.
A venit după vreo oră, l-a cercetat din priviri și l-a însoțit până la intrarea în comandament. Pe drum îl tot instruia:
- Urci la primul etaj, bați la prima ușă pe stânga, aștepți până ți se răspunde, intră, apoi te prezinți în mod regulamentar și vorbești numai când ești întrebat Ai înțeles, soldat?
- Am înțeles, să trăiți!
La etaj a trebuit să treacă pe lângă drapelul unității. S-a fâstâcit și n-a mai apucat să-l salute pe cel care-l păzea, un sergent îmbrăcat impecabil, cu hainele parcă nu demult scoase din cutie. Acesta, păstrând poziția de drepți, șopti de-abia perceptibil printre dinți:
- Ce cauți? Unde mergi?
- Am fost chemat de tovarășul comandant.
- Intri doar după ce ies tovarășii ofițeri.
A așteptat Nuțu câteva minute bune, până au ieșit pe rând patru ofițeri. Ultimul era comandantul lui de companie. Era roșu la față ca după o fugă zdravănă. L-a salutat în poziție de drepți. Maiorul l-a recunoscut și l-a întrebat destul de încet
- Ce cauți p`aci?
- M-a chemat tovarășul comandant.
În loc de altceva, zise ca pentru sine:
- Numai asta îmi mai lipsea!`raț-ai dracului!
Bătu apoi în ușă și, când auzi intră, o deschise și luă poziția de drepți nu înainte de a se descoperi și a-și trece boneta în mână stângă. Dădu să se prezinte ca la regulament, dar fu oprit și împins cu blândețe spre unul din scaunele dimprejurul mesei.
Au povestit apoi, i se părea lui Nuțu, ca de la egal la egal. S-a interesat colonelul despre situația lui familială, despre studiile ce le făcuse, a aflat apoi despre insuccesele lui la examenele de admitere.
- Mi-ai spus că tatăl tău a murit pe front. Unde anume?
- La Iași, în iunie 1944.
- Și eu am fost acolo. Am avut norocul să fiu luat prizonier. Au murit mulți și pe acolo. Iată-mă acum comandant de mare unitate. Dar, era să uit de ce te-am chemat. Vreau să te rog ceva.
Lui Nuțu i s-au împăienjenit ochii. De când oare nu mai auzise astfel de cuvinte? De aproape două luni, numai i se ordonase. Auzise la adresa sa cuvinte disprețuitoare: bă tilică; și un bou ar fi înțeles de câte ori ți-am repetat; bagă la deblă; nu te mai gândi ci doar execută și câte și mai câte. S-a simțit disprețuit când i se ordona, ca și celorlalți, pas pe loc în mijlocul unei bălți ori când, spre satisfacția unui așa zis superior, a trebuit să bage mâna în gaura de la closet și să o desfunde, ori când alături de toată grupa trebuia să spele cu periuța de dinți pardoseala dormitorului. Și acum este rugat. Și încă de cine! Uite, i-a reținut și numele.
- Nu ai fost atent, Nuțule, la ceea ce-ți spuneam, te rugam să scrii ceva cu penița redis și pentru mine.
- Vă rog să mă scuzați, tovarășe colonel.
- Ziceam că după ce eu îmi termin programul să vii aici în birou și să faci câte un opis cu dosarele ce se află în fiecare dulap.
Și i-a arătat dosarele pe care el scrisese cu creionul conținutul pe scurt.
- Nu trebuie să te grăbești, ai timp o săptămână. Dacă întârzii, cumva, după ora stingerii, te poți culca în patul din cămăruța alăturată. Am să vorbesc eu la companie.
Și bineînțeles că întârzia mereu. Scăpa astfel de desele alarme care se dădeau în puterea nopții, când, la sunetul goarnei, trebuiau să se scoale, să se îmbrace rapid și să iasă cu tot echipamentul pe platou. Aci doar se făcea apelul și apoi intrau din nou în dormitor și se culcau. De multe ori se dădeau câte două sau chiar trei alarme pe noapte.
- Uite, al dracului, cum scapă de alarme, de plantoane și de făcut curățenie pe sector ziceau cei mai mulți colegi, dar și comandantul grupei. Nu-l puteau raporta, adică pârî, locotenentului pentru că acesta era la curent cu ordinul comandantului de unitate. Dar nici el nu spunea nimănui ce făcea noaptea în biroul comandantului. Îi lăsa să creadă, cum cei mai mulți o făceau, că acolo el ar avea de a face cu niscai secrete militare. Și nu erau departe de adevăr. În opisurile întocmite se aflau ordine de bătaie, hărți care să fie folosite în diferite situații ipotetice de luptă, diferite situații privind cadrele militare și a familiilor acestora. După ce a terminat cu dulapurile comandantului, a fost chemat și în Biroul de Contra-informații, dar aici era întotdeauna prezent și ofițerul de serviciu pe unitate.
În această perioadă a dormit împreună cu plutonul doar în noaptea ce a precedat Jurământul militar.
I-a părut rău ca și altora care l-au învățat pe de rost. A trebuit să-și spună doar numele după ce locțiitorul politic al comandantului de companie a rostit primul cuvânt Eu... apoi cetățean al Republicii Populare Romîne .... Ei, acești cetățeni, erau fiecare cu mâna pe o părticică din tricolorul drapelului de luptă al unității pe care Nuțu îl vedea zilnic, păzit cu strășnicie, de câte ori urca sau cobora scările comandamentului.
Masa de prânz s-a desfășurat, ca niciodată până atunci, într-o oarecare notă de veselie. Fiecare a primit, la început, câte o cană cu țuică. Unii au dat-o pe gât dintr-odată, alții, ca și Nuțu, au băut-o cu oarecare efort, în înghițituri mici.
La ieșire, s-a auzit destul de tare vocea soldatului Șiu:
- Oare o să ne mai dea țuică și cu ocazia eclipsei?
Unii au râs, dar mânzește, comandanții de grupe parcă n-au auzit.
Și avea oarecare dreptate soldatul. De la un timp se vorbea tot mai mult de o eclipsă de soare care va avea loc în curând. Cu această ocazie comandanții de grupe, cei de plutoane și companii precum și locțiitorii acestora se străduiau din toate puterile să combată unele superstiții care ar fi dăinuit în mintea soldaților.
- Trebuie ca voi, soldați ai republicii, să cunoașteți mecanismele de formare și desfășurare a unei eclipse. Să nu mai credeți în explicațiile mistice precum că vârcolacii mănâncă diferite astre ca luna și soarele. Din aceste explicații obscurantiste n-are de câștigat decât dușmanul de clasă care atât așteaptă, să fie readuși din nou la conducere foștii exploatatori.
Erau explicate apoi mecanismele de producere și desfășurare a eclipselor. "Când luna se interpunea între soare și pământ și-și arunca umbra asupra acestuia de pe urmă, când de aceea nu se vede luna pentru că n-are lumină proprie"
Dacă prelegerea era ținută în dormitoare și soldații ședeau pe bănci, cu greu puteau să-și oprească câte un căscat, dacă era ținută pe platou își lăsau des greutatea trupului de pe un picior pe altul. Până la urmă au fost aduse în fața soldaților niște planșe tipărite, cu producerea fenomenului, dar nici acelea nu erau de prea mare folos. La întrebarea ați înțeles fenomenul? Toți răspundeau da! Numai că cei mai mulți când auzeau cuvântul fenomen se gândeau la comandantul de companie care începea bilanțurile săptămânale cu cuvintele A mai trecut o săptămână și iacă-te fenomenul...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!