agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1650 .



Până unde se întinde pielea (24)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [abcdefghi ]

2015-02-02  |     | 



Durerea era din ce în ce mai mare. Am crezut pentru o clipă că acela e momentul și că a venit mai devreme. Într-o secundă parcă am văzut totul până în cele mai oribile colțurile ale lumii. Dar nu a durat mult și a plecat. Am simțit când s-a depărtat. Nici acum nu îmi vine să cred câta fericire țineam în mine atunci. Imaginează-ți niște sirene, din întunecatele ape adânci, ce ies pe uscat scoțându-și de sub învelișul solzos picioarele pline de sânge. Sau o pisică ce tocmai s-a eliberat de căpușa ce se hrănea din ea. Au trecut într-o fracțiune de secundă vânturile iadului și raiului pe lângă mine, un amestec de nu știu ce exact. Cred că știu pentru ce a fost vizita aia. Să îmi aducă aminte. De parcă aș putea uita! După întâmplarea asta, ușa se deschide larg și câțiva oameni intră înăuntru târând după ei un pat. Unul din ei îmi aruncă o privire care parcă vrea să spună că nu am dreptul să pun întrebari. Și totuși, după ce au terminat de mutat patul îmi spune că o să am un nou coleg, întinzându-și pe toată fața un zâmbet ironic. Trebuie să recunosc că mă înspăimânta acest gând. Știi că niciodată nu mi-au plăcut surprizele. Mai ales acum, că sunt închis aici și forțat să mă obișnuiesc cu orice. Ușa se închide pentru 10 minute și apoi se deschide iar lîsând să intre o persoană pe care o cunoșteam deja. Era tipul de la cantină. Ochii lui parcă își schimbaseră nuanța de verde. Verdele ăla făcea tot posibilul să își depășească cumva condiția și să se transforme în altă culoare. Nu se uita la mine deloc. Și-a aranjat puțin patul acela jegos și apoi s-a așezat, punându-și în același timp mâinile sub cap. Ușile s-au închis din nou, de data asta lăsând doi oameni înăuntru. Încă nu voia să își întoarcă spre mine capul. Ochii și-i păstra calmi și privirea i se înălța foarte sus, de parcă ar fi vrut să treacă de tavan. Mă deranja puțin liniștea împrăștiată între noi și am vrut măcar să îl salut. Gura mi s-a deschis și chiar în momentul în care urma să scot primul sunet, el mă opri cu “nu e momentul pentru așa ceva”. Ziua a trecut foarte greu. Abia acum, când scriu aici, pare că îl interesează, pentru că în sfârșit și-a întors capul și mă privește atent. Într-un fel simt că știe că despre el scriu acum, așa că ar fi mai bine să mă opresc. Mă simt cam rău din cauza gândului că o să împart spațiul ăsta restrâns cu el, mai ales la noapte. Nu pot să nu mă gândesc că el a fost adus aici cu un scop.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!