agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 709 .



Povești otrăvite
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2014-12-23  |     | 



Încep toată povestea ca să zic așa, cu o amintire ce-mi vine aievea de când eram la ai mei acasă, stăteam de vorbă cu ai mei părinți, uneori după o masă copioasă, alteori duminica când mai găseau ceva răgaz ai mei, având o vârstă bineînțeles, despre tot felul de lucruri pe care le întâmpinam sau pe care le-am întâmpinat în viața anterioară povestirii. Bineînțeles că aveam de acum o vârstă la care le spuneam lucrurilor pe nume în mod direct, de cum săream calul, mama uneori mă oprea și avea expresia ei ciudată care suna cam așa, "Pleacă de-aici cu otrăvurile tale, că gură spurcată ca a ta, n-am mai văzut!", cam așa încerca mama să ne facă a crede că ea era o femeie pudică, dar nu după mult timp își dădea seama că este o poveste în care era prins copilul ei și văzând mica reținere pe fața mea își revenea repede cu un "Și, și... hai spune-o toată acuma, dacă tot ne-ai întărâtat!”, așa că am decis să le spun povești otrăvite.


Germania

Teoretic am fost în Germania, dar acolo mi s-au întâmplat lucruri cel puțin decente, pentru o persoană ca mine care nu s-ar băga în nici o prostie fără a gândi de mai multe ori această variantă. Încep prin a spune că orice asemănare cu subiectul sau cu persoane ce par a fi reale nu poate fi decât pur întâmplătoare, ca și povestea de altfel, dar să nu uităm că trebuie să punem ceva în pământ, pentru a scoate aceste cuvinte.
Cred că aveam destui ani, când am ajuns prima dată peste hotare, asta s-a întâmplat printr-o anomalie, care a acționat ceva în creierul meu, schimbându-mi sensul vieții, pentru că de ce nu i-aș spune anomalie dragostei care m-a mânat la acest drum și care mi-a scos toată această aventură în fața vieții. Am pus imediat piciorul în prag și mi-am luat un bilet într-o excursie în Germania, bilet care costa pe atunci cam 7 salarii de-ale mele, dar o doamnă și mai ales un prieten care nu m-a dezamăgit niciodată, au fost minunați cu mine luându-mi banii în rate, lucru care s-a întâmplat, dar care m-a afectat mult timp material.
Am ajuns cu avionul în Germania, dar cum nu ar fi fost de ajuns că eram foarte timid și mai ales supărat din cauza decepției suferite, grănicerul de acolo m-a ales printre cei care trebuiau să se dezbrace de toate hainele, alegere făcută la întâmplare spuneau ei. Toate fetele, cu toate că nu știau ce am eu pe suflet, au bătut din palme, bineînțeles că am făcut și eu la fel pentru una din fetele cu care m-am împrietenit și pe care mai apoi am folosit-o pe post de pernă în lungile noastre călătorii prin vestita Germanie, pentru că doar de asta mai mi-era aminte cu sufletul îndurerat.
Noaptea a venit repede, cum eram o persoană tânără care recupera din mers, odihnindu-mă câteva minute cu care eram fericit, am hotărât degrabă să mergem în oraș pentru a sărbătorii. Orașul Francfurt era cam prea moale pentru niște oameni cu înclinații orientale ca noi, întâlneai mici grupuri, despre care mai apoi ne-am dat seama că nu erau altceva decât nunți locale, câteva persoane pe care nu le puteai scoate din colțul lor, așa că am hotărât degrabă să trecem granița cu droaia de polonezi care se duceau acasă într-un orășel de lângă graniță, după ce terminau de servit poporul german cu toate cele. Ne-am trezit acolo foarte veseli și mai ales am găsit vestitele bodegi care funcționau aproape la fel ca ale noastre, dar lucrul cel mai greu pentru noi a fost că nu aveam monedă cu ce să plătim toate acestea. Oricum, tot ceea ce făcusem până atunci, nu o făcusem pentru că era prea treji, la acea vreme încă mai trăia Ceaușescu la noi în Þară… deci motivul era foarte clar, așa că ne-am pus pe ce știam noi mai bine, adică pe dansat și scălâmbat, pentru că dimineața la schimbul unu, trebuia să revenim înapoi în Germania. Toate au fost bune până când am făcut schimb cu fetele, lucru care pe mine nu prea m-a deranjat pentru că nu făceam sex cu „Perna”, dar pe ceilalți prieteni i-a cam deranjat mai ales pe polonezi, care nu erau așa de motivați ca să consume alcool, ei ne cucerise cu vodka lor încă de pe timpul nudismului, e drept că aveau femei și vodkă, bune. Pacifist ca de obicei, am pus ce aveam mai de preț la bătaie, adică „Perna”, dându-le-o să joace până ce o ieșii fulgi din ea. Cea mai frumoasă fază în tot acest tablou a fost limba, pentru că de obicei în Germania, mai ales în orașele de frontieră, localnicii știau franceză, rusă și engleză la limita dialogului, dar la polonezii care ne-au cucerit cu atâta fericire în anii luminismului comunist, mergea foarte bine limba rusă pe care o mai bâguiam unii din noi, dar cea mai vorbită mai ales din cauza alcoolului era limba gimnastică, pe care o vorbeam cu toții, cu atâta entuziasm pentru că alcoolul ne ajuta să dăm din mâini, mai ceva ca un polițai într-o intersecție din București. Într-un final am ajuns la concluzia că nu trebuie să ne certăm pentru că suntem niște bieți socialiști, care servim foarte bine capitalismul, toate au fost bune până ce am pus mâna pe paharele de vodkă care veneau de acum de supărare pe capitaliștii care ne exploatau, mai mult pe ei pe atunci și mai târziu… cea mai tare fază a fost când s-a oprit muzica, noi românii uitându-ne la ceas și dorind să părăsim localul, pentru că la noi acasă la 10 erai deja în drum spre casă pentru a stinge televizorul copiilor care adormeau pe ritm de imn, dar polonezii știind de unde proveneam ne-au liniștit spunând că nu plecăm nicăieri până ce nu dansează toți cu „Perna” mea. M-am mai liniștit pentru că în privința asta erau băieți de treabă, nu degeaba aveau Papă de la ei din țară, adică se refereau doar la dans, nu pentru că „Perna” mea nu ar fi acceptat și alte tratații, dar dacă era pe dansate, de ce nu. Noaptea și alcoolul curgeau, dar fiind cel mai treaz din adunarea locală, pentru că aveam de inventariat cine cu cine dansează, mi-am pus problema că mai trebuia să și plătim într-un final, lângă mine stătea nelipsitul doctor, care mă seconda pentru că zicea el, nu eram capabil să ridic mâna, mai degrabă îmi foloseam limba, mai ales gimnastica ca atare, pentru a ieși din toate. Aducându-i la cunoștință situația în care eram, chiar era gata să sară din fotoliile comode, pentru că nu era o cârciumă ca ale noastre pe vremea aceea și mai degrabă arăta ca un loc din teatrele noastre ce funcționau și în orașele mici la acea vreme în țara noastră, bineînțeles că l-am calmat cât se poate de repede și am pus la punct strategia de ieșire la aer, pe care o făceam din când în când pentru a ne libera de atâta libertate, pe care nu o mai puteam înghite de acum. Polonezii care erau foarte receptivi de asemenea, și-ai dat seama că vrem să ștergem putina în stilul nostru laș ca de obicei și ne-au chemat al un raport cam milităresc și înfricoșător ce-i drept. Le-am arătat câteva sute românești, că doar nu le dădeam micile rezerve de mărci care de-abia ne ajungeau să nu murim, pe care… unii chiar le-au privit cu bucurie, întrebându-ne cum de am putut intra cu ele în țară, pentru că grănicerii germani erau foarte atenți, mai ales cu comuniști ca noi, dar în scurt timp și-au dat seama că nu eram decât o adunătură de oameni pierduți în spațiu, ceea ce cred că au făcut și grănicerii, acceptând să plătim în monedă românească și cu aceasta ne-am dat seama că vodka la ea acasă era mult mai ieftină, poate chiar pe degeaba, față decât ne cereau polonezi la noi, chiar râzând barmanul pe această temă.
Noaptea chiar curgea frumos de acum, simțindu-mă ca acasă la mine, când mai dădeam câte un chef cu băieții, punând muzică bună de ultimă oră, de obicei luată de pe la televiziune sau de pe canalele de radio interzise, dansând până la epuizare, ceea ce s-a întâmplat și acum, numai că așa cum eram și sunt o persoană oacheșă, cum îi plăcea mamei să-mi spună, se mai uita câte o urâtă și la mine, ceea ce se întâmplă și de data aceasta. Printre polonezele din noaptea aceea dansantă, pentru că am dansat și ne-am distrat ca niște oameni civilizați, era o fată cu care greu îți era să spui că poți face ceva, ei bine fata a pus ochi pe mine, ceea ce „Pernei” mele nu i-a scăpat, spunându-mi că fata mă are la suflet, dar numai dacă te uitai la ea, îți aduceai aminte de bancul acela cu ciobanii care rădeau de prietenul lor că a ales drept parteneră o oaie atât de urâtă, așa că m-am calmat spunând că nu poate fi adevărat, dar deja până și localnicii observaseră fenomenul, de acum cred că puneau pariuri pe seama noastră, în cele din urmă fata se hotărî, mai împinsă de conaționali ei, mai de ai noștri care erau cam duși la acea oră, să vină la mine pe un blues ce mă pregăteam să-l dansez cu „Perna” mea celebră de acum și mă luă cu atâta căldură de mână încât am avut impresia inițial că ating o ceașcă de cafea foarte fierbinte, așa cum îmi place mie să o beau, așezându-se alături de mine atât de apropiat cu acea căldură care de acum mă făcea să suflu greu parcă cineva îmi lua aerul, dorind să mă retrag puțin din tot acest joc, pentru că până la urmă nu era decât un joc, barmanul mă privii cam supărat, la fel și cel pe care îl consideram lider al lor, așa că am continuat să dansez cu acea sobă de teracotă cu ochii la cei doi, care mă priveau de acum mai binevoitor și care la rândul lor chicoteau pe seama mea. Atunci am luat din zbor sticla de vodkă de pe masă, pe care nu am folosit-o drept armă cum ați văzut prin filme și am golit ceva din conținut pe care i-am înmânat-o perechii mele de dans, consumând de asemenea cu foc, fiind cam materialist mai ales zgârcit din naștere, mi-am zis că ar trebui să plătească cineva pentru acea distracție ceea ce hotărî mica poloneză, pentru că am uitat să spun că era un pic cam scundă, doctorul care mă seconda peste tot de obicei, salvându-ne din toate unul pe altul, de data aceasta cred că intră și el în jocul pariurilor care se făceau pe seama noastră, îmi făcu semn să continui jocul dacă vrem să plecăm întregi de acolo, vodka deja își făcu efectul, cea mai frumoasă zână se unduia lângă mine oferindu-mi plăcere, acea maimuță umană mă puse pe o masă mai retrasă trăgând de ce aveam eu mai scump pentru a scoate la iveală, în aplauzele tuturor națiilor ce eram la ora aceea în bar, arătând puterea ei de a face sex cu o persoană umană, bineînțeles că după ce a început lucrarea, toți s-au întors cu spatele și ne-au lăsat în plata domnului scârbiți de acel tablou.
Dimineața am fost anunțați de către mica poloneză, că e timpul să ne ducem la hotelul din Germania, pentru că droaia de muncitori au început să curgă către graniță. Acum la lumina soarelui, parcă nu mai mi se părea așa de urâtă, dar „Perna” mă luă strașnic de mână, secondată de doctor și aproape tremurând pentru că de data aceasta era lumină și era posibil să fim descoperiți, mai ales să dăm de naiba. Ne-am așezat pe flancul cel mai îndepărtat de grăniceri, împreună cu cei din barul în care ne-am distrat și împresurați de alți muncitori care mergeau la muncă înfrigurați în acea dimineață, dar așa cum ne spuseseră și barmanul polonez, cei de la intrarea în Germania de data aceasta au fost mai vigilenți, cu toate că nu eram mai treji decât am intrat. Au încercat degeaba urâta și cu prietenii ei să le spună că mergem la lucru, ei vroiau să ne audă pe noi vorbind, dar nu puteam vorbii limba lor germană, din care nu știam decât câteva cuvinte uzuale și mai mult de atât ei vroiau să audă limba poloneză ieșind din gura noastră. Doctorul mă împinse în față zicându-mi că sunt cel mai fericit dintre toți, cum polonezii prieteni au fost îndepărtați și rugați să circule, am rămas grupul nostru de români care număram vreo șase persoane perechi, bine îmbrăcate pentru a ne duce la serviciu, ceea ce observă până și amărâtul de grănicer care abia mijea cu ochi grei, probabil după o petrecere ca a noastră. Atunci în buzunarul pantalonilor am găsit un carton de la hotel, pe care mi l-a dat recepționerul pentru cazul în care ne pierdem sau avem probleme cu poliția spunea el, pentru că polițiștii germani sunt foarte fermi și nu prea ai timp să discuți cu ei, mai ales că nu știam limba prea mult, am scos cartonul învingător și i-am spus grănicerului în rusă bineînțeles, pentru că era limba în care ne mai puteam înțelege, că am vizitat podul acela dorind să vedem frumoasa lor apă curgătoare și dacă este foarte bun să ne arate drumul către hotel i-am mulțumi pentru că ne-am cam rătăcit. Degeaba tot încerca el să ne spună că suntem între Polonia și Germania, eu o țineam pe a mea că suntem turiști acolo și că trebuie să ne arate drumul către hotel. Într-un final a venit un altul ce părea a fi ceva mai inteligent și ne-a luat numele la toți pe o foaie de hârtie, dispărând cu cartonul meu în mână și studiindu-ne prin geamul gheretei cu telefonul la ureche, lăsă receptorul jos și râzând la noi îmi dădu cartonul înapoi întrebându-mă într-o engleză foarte frumoasă dacă știm să ajungem la hotel, eu m-am uitat întrebător neștiind ce să cred, dar el mi-a spus că știe de mica noastră aventură pentru că una din fetele cu care am petrecut la bar în Polonia, tocmai lucrează la hotelul la care eram cazați și a spus că toate numele noastre corespund. Nu am întrebat decât dacă era cumva o fată mică și foarte… el mi-a luat vorba din gură și mi-a spus uitându-se haios la mine, cred că cu tipul acela mai urât a făcut-o, pentru că tu nu ai față de ea, m-am uitat către doctor care chicotea de mama focului cu „Perna” mea, cu fața lui buhăită de atâtea nopți pierdute pe lângă cărțile facultății, grănicerul atunci nu a întârziat să observe întrebându-mă dacă pricep ce vorbim noi, la care eu i-am răspuns că nu înțeleg prea bine ce vorbim pentru că lor li s-a predat la școală rusa, făcându-i cu ochiul, la care el le-a zis la ai mei în limba engleză să-i testeze, că eu chiar am avut mare curaj să fac dragoste cu fata aceea și că-mi v-a fi recunoscătoare toată viața, doctorul i-a răspuns în aceeași limbă spunându-i că v-a trebui să plătesc pentru străduința ei recunoscându-ne ca fiind clienții hotelului, plătind cu aceeași monedă, dar grănicerul se întoarce către mine spunându-mi că nu crede că aș fi în stare de un asemenea curaj, bineînțeles că până și „Perna” mă trădă, spunând că nici ea nu credea că pot să las așa bunăciune ca ea, pentru o asemenea făptură, grănicerul râse de mama focului, făcându-ne semn să plecăm și determinându-l pe celălalt să întrebe suspicios ce se întâmplă, i-am lăsat vorbind între ei și abia într-un târziu când eram deja la o distanță apreciabilă, i-am auzit râzând copios pe seama mea.
Acolo în Germania, nu te puteai distra prea mult pe seama germanilor sau cu ei, pentru că oamenii aceștia nu știau și cred că nu puteau să râdă, unii dintre prietenii mei chiar erau mâhniți și gândeau foarte departe, cu toate că trecuse ceva generații de atunci, dar la război este ca la război, vorba francezului. Cei mai mulți erau atât de încruntați, încât rar credeai că pot scoate un mic zâmbet, chiar făceam niște amuzamente cu doctorul, spunându-i că dacă șoferul nostru nu scoate 24 de ore nici un zâmbet, sucombă la volan și ne va pune în pericol, așa că era mult mai sănătos să-l facem să scoată măcar un mic zâmbet acolo, pe zi.
Berlinul mi s-a părut un oraș nu prea primitor pentru noi ca muritori, după ce am vizitat ce era istorie am hotărât să fim ceva mai cuminți de data aceasta și să facem prostii care să nu ne afecteze în țară, pentru că nu puteam găsii câte o poloneză care să ne scoată din impas de fiecare dată, cu toate că arăta cum arăta. Așa că am luat trupa în primire, „Perna” la braț și am pornit la treabă prin Berlin, înjurând în stânga și în dreapta pe toți care ne ieșeau în cale și râzând de mama focului, de frica morții ziceam noi amuzându-ne pe seama nemțoilor. Tot flecărind așa, printr-o zonă mai puțin ortodoxă… am dat peste o fătucă ce mi s-a părut a fi cunoscută, dar nu credeam a fi cu putință… m-am oprit și la textul cu mica înjurătură nevinovată a căzut, m-a luat de mână ca și cum ar fi vrut să mă aresteze, că m-am și speriat prima dată, dar imediat după accent, după fizionomia care oricât de îmbătrânită ar fi fost, mi-am dat seama că nu era alta decât fosta mea colegă de școală din orașul meu de naștere, acolo unde întâlnești vreo câteva nații străine, în afară de moldoveni desigur… care sunt... Cu mâna blocată în ale ei, îi pronunțam de acum numele și ea pe al meu, continuând să mă strângă încontinuu, pentru că m-am și mirat de unde are atâta forță, apropo… nu pentru că nu ar avea de unde. Odată, pe când eram copii și ea era de acum bodyguardul meu, apărându-mă de românii cu care ne ciondăneam mai des decât cu celelalte nații de pe acolo, a bătut un golan pentru mine, care îmi sparse nasul, iar eu eram în culmea fericirii că m-a apărat „Nemțoaica”, așa cum îi spuneam noi prietenii ei români. În cele din urmă îmi dădu drumul la mână, iar doctorul o asigură în glumă că nu plec nicăieri, zâmbii frumos la doctor, care la rândul lui se miră că găsise în sfârșit un neamț, corcit ce-i drept, care să zâmbească. Nemțoaica nu mai știa ce să-mi facă, cu toate că era o femeie corpolentă, arăta destul de bine și de data asta „Perna” mea se minună, spunând că se mai întâmplă câteodată să tragă și femei normale la mine, ceea ce ne făcuse să râdem cu toții în afară de „Nemțoaică” care nu știa povestea, dar pe care de asemenea am împiedicat-o pe renumita „Pernă” să o spună, sărind peste cu întrebarea noastră cea nouă „Tot ca nemții, tot ca nemții?”. Nemțoaica, cu toate că afișa fața lor de acum, se cunoștea că nu prea era în apele ei, mai târziu am aflat că ai ei părinți au reușit să plece cu un ansamblu de dans sau cam așa ceva, pentru că pe timpurile acelea era foarte greu să părăsești țara cum vroiai tu, și printr-un miracol au reușit să se stabilească alături de rudele lor de acolo, dar toate astea nu erau prea roz, pentru că oamenii aceia de acolo, nu erau oamenii pe care îi lăsase acasă, plini de optimism, cu toate că aveau purceaua moartă în coteț, cum îi plăcea bunicii să spună, așadar o nemțoaică care era de fapt o româncă în toată regula și care nu se adaptase acolo. M-a luat de mână și mi-a spus că trăiește cu un neamț ce are chiar în apropiere un bordel de lux, eu m-am retras aproape șocat pentru că încă din copilărie această ființă a fost pentru mine un prieten, dar ea mi-a spus că nu este ceea ce pare pentru că acolo este ceva normal să ai asemenea afaceri, bineînțeles că am întrebat-o dacă… însă imediat s-a retras din măna mea pe care de data aceasta eu i-am reluat-o strângând-o la fel de tare precum ea prima dată, spunându-i zâmbind că este ceva normal să pui astfel de întrebări într-o țară ca aceasta, într-un final lucrurile au revenit la normal și cum de fiecare dată cineva lucrează pentru noi să ne bage în tot felul de belele am intrat și de data aceasta în ele, cu toate că este ceva normal să se petreacă astfel de lucruri în astfel de țări. Doctorul fiind ca de fiecare dată țapul care vroia să guste din toate bunătățile pământului, spunându-mi că oricum nu găseam ceva mai bun de făcut la acea oră în Germania și mai ales în Berlin, unde cu greu puteai scoate capul fiind dintr-o țară comunistă, se hotărî să o întrebe pe nemțoaică mai pe ocolite unde locuiește, fapt știut că de obicei în occident casele se confundă cu locurile de muncă din lipsă de spațiu, dar și pentru că este mai economic, nemțoaica s-a prins foarte repede din micile noastre discuții, mai ales pentru că nu eram într-un loc prea ortodox, unde vroiam să ajungem, asta pentru că în școală era una dintre premiantele școlii, terminând ca șefă de promoție, adică cu toate notele maxime, așa că ne invită să mergem la ea, adică la bordelul bărbatului ei, dar în aripa casei lor, chiar subliniind aceasta cu ochii la doctor, care doar schiță un gest prin care arătă că toate se vor lega ele în vreun fel.
Casa era cât se poate de normală pentru niște persoane care au trăit deja în orașe vechi, știind cum se poate afișa gustul bine rafinat, la parter era o vitrină în care erau afișate ca să zic așa, fete aproape dezbrăcate sau care se dezbrăcau uneori, dacă persoana care le privea părea că promite, lucru la care noi am rămas puțin interziși, pentru că era primul așezământ de acest fel pe care îl văzusem, tocmai de aceea am și luat-o pe acolo, dar faptul că fata s-a dezbrăcat de tot, probabil la micile semne ale patroanei, chiar ne-a mișcat puțin, mai ales că fata nu arăta deloc ca cele din filmele deocheate, ceea ce ne-a cam mișcat, întrebând-o pe „Nemțoaică” ce mama naibii caută acolo, la care ea ne-a răspuns că nu este decât o studentă la teatru care vrea să se supună la un test, la care doctorul foarte amabil se oferi să meargă mai departe cu testele studentei, „Nemțoaica” ne făcu să depășim oarecum partea aceea frumoasă, dar oribilă… pentru noi comuniștii, și ne invită să trecem printr-un fel de tunel, gen ca pasajele din Ardeal, ce ne duse la o mică curte interioară, care te ajuta să ajungi la apartamentele de deasupra afacerii, ca să zic așa. Nemțoaica se bucură în acea curte interioară, care probabil îi aducea aminte de locuința ei natală, unde mi-aduc aminte avea o grădiniță deschisă plină de flori de tot felul, care te vrăjeau ca pe noi acuma văzând-o pe ea cum radiază. Doctorul nu fu cel din urmă care văzu schimbarea din ochi „Nemțoaicei”, dar ce să-i faci dacă e dragoste, cam așa s-au tradus între mine și doctor semnele noastre secrete. Nemțoaica mă luă de mână, de data asta mai blând și mă trase lângă o tufă de merișor, așa cum îi spuneam noi în Ardeal, spunându-mi încet ca și cum nu ar fi vrut să fim auziți de ceilalți, cu toate că era conștientă că acolo doar telepatia nu putea fi auzită, că acea tufă aparține vechii mele curți din orașul meu de naștere, ulterior m-am mutat de acolo, dar asta este o poveste mai lungă, putea fi orice merișor din lume până la urmă, dar atunci când mi-a spus că acolo în Berlin este copăcelul meu din vechea curte a copilăriei mele ceva s-a schimbat în mine și o lacrimă dădea să curgă pe obrazul meu, care nu întârzie să fie prinsă de „Perna” mea care mă flancă liniștită, iar doctorul de asemenea se apropie de mine uitându-se către nemțoaică cu atâta înțelegere explicându-i că încă sunt acolo cu mintea și poate că nici nu am părăsit orașul acela de munte fantastic. Nemțoaica nici nu mai apucă să audă toate cuvintele doctorului, că sării la gâtul meu cu ochi în lacrimi plângând de-a binelea și tot repetând că nu a greșit cu nimic, totul a fost înspăimântător, casa aceea care îmi aduse aminte de acea arhitectură aglomerată din orașul vechi, care mă făcu să mă gândesc la căbănioara aceea betegită în care mi-am început primi pași, unde am sărutat prima fată alături de pomișorul care acum era în Berlin, alături de bodyguardul meu favorit. Am împins-o pe „Nemțoaică” ceva mai lateral, făcându-le loc celor care mi-au fost alături în alte împrejurări decât cele copilărești, toată acea strânsură de corpuri era parcă prinsă într-un univers, numai „Perna” mea stătea cu ochi în lacrimi, privindu-ne cum ne prostim, râzând pocit de sughițuri răzlețe ce îi blocau bucuria, am deschis cu o mână cercul făcându-i semn să intre, dar a refuzat spunând că este din altă lume și ar altera-o pe a noastră dacă s-ar alătura nouă, cu toate că ne este recunoscătoare că am primit-o în lumea noastră care se părea că are și ea părțile ei puțin asemănătoare cu… aici intervenii doctorul cu un of… spunând că nu e cazul să ne mai amintim de mica poloneză, cu o grimasă pe obraji. Toată acea adunare se destrămă imediat, pentru că nu puteam sta așa o veșnicie și am dat-o în râs, după care „Nemțoaica” se perpeli nu alta de cele auzite, știind că sunt norocos de astfel de pățanii. De aici nu mai fu decât un pas până la povestea copilăriei noastre, când în toată clasă era o fată pe care nu ar fi acceptat-o nimeni și nemțoaica îndreptându-se cu cadoul de ziua flăcăilor către mine, observă că taie drumul acelei făpturi care era mult mai urâtă ca poloneza, „Nemțoaica” se opri spunându-și în sinea ei că are timp să-mi dea cadouri pentru că o să i le primesc pe ale ei oricând, dar de la acea fată nu v-a lua nimeni niciodată nimic, așa că-mi făcu cu ochiul și ajutată de „Nemțoaică”, acea făptură care până la urmă cunoscând-o mai bine avea un suflet mare, a reușit în cele din urmă să-mi dea cadoul ei, iar eu la insistențele tuturor am dorit să-i sărut mâna care era atât de rece și tremura din toate mădularele, „Nemțoaica” observă de asemenea acest amănunt și începură a striga cu toții sărut, uscata colegă în sfârșit începu să ia și ea culoare îmbujorându-se peste galbenul acela de cameră unde probabil își plângea soarta după ce tocea la toate obiectele, nu am avut ce face am închis ochi pasional și mi-am imaginat-o pe nemțoaică în acel sărut, chiar aruncându-i ultima privire, atunci am observat ceva ce nu am putut uita toată viața, nemțoaica a făcut același lucru închizând ochii la rândul ei ca și cum s-ar săruta cu mine, acel sacrificiu a meritat pentru că eram acolo amândoi și poate că nu s-ar fi petrecut niciodată un sărut între noi doi în acea zi, dar totuși merișorul era acolo și mă lăsă să-mi aduc aminte de intrarea curții mele, de o seară atât de înstelată așa cum n-am mai văzut de atunci încoace. Doctorul și „Perna” bătu din palme aproape instantaneu, explicându-i „Nemțoaicei” că aproape la fel m-am sacrificat și noaptea trecută cu o poloneză salvându-i de la o mare prăpastie, nemțoaica vroia mai multe amănunte, dar de data aceasta semnele mele fură recepționate chiar și de către „Perna” mea, pe care altă dată nu o prea interesau, lăcrima singură de acum între un trandafir și o tufă de umplutură, fără a mai spune nimic, m-am apropiat precaut de ea mângâind-o ceva mai bine decât pe o pernă adevărată, iar ea mi-a spus că de ce toate lucrurile frumoase mi se întâmplă numai mie, la care eu i-am spus că și ei i s-a întâmplat un lucru frumos noaptea trecută, doar am fost alături de ea și toți au tratat-o așa cum a trebuit sau poate că nu era ea învățată cu un astfel de tratament, se uită cu ochi roșii la mine spunându-mi că sunt lacrimi de bucurie, eu am zâmbit ștergându-i una, replicându-i că v-a veni o zi când dragostea o să-i pună capac la toate, ea nu mi-a zis decât foarte încet că ar vrea să fie cu mine chiar dacă ar fi să o facă precum poloneza, numai că eu i-am spus că va veni și ziua aceea când va trebui să plătească pentru toate cele ce le-a învățat alături de mine și zilele pe care urma să le petreacă alături de mine nu s-au terminat, dar ea mi-a spus că excursia nu ține o veșnicie, i-am mai șters o lacrimă de pe față, dar ea m-a dus către „Nemțoaică” spunându-i că vrea să-mi dea voie să fac o binefacere chiar acolo lângă merișorul acela, ea s-a uitat cu fața ei germană la mine, iar eu aproape că-mi venea să râd, dar eram foarte stăpân pe situație, cerându-i să se sacrifice și de astă dată în favoarea „Pernei” mele, își revenii lăcrimând aproape instant că a gândit așa și-mi luă „Perna” de mână pe care o așeză sub merișor, după care făcu același lucru cu mine, de data aceasta i-am cerut în glumă să țină ochi deschiși pentru că eu chiar vroiam să sărut „Perna” care se prinse în jocul nostru fără nici o obiecție, văzând că toate se leagă prea ușor am sărutat „Perna” ușor pe obraz, zicându-le tuturor că este mult prea personală problema, „Perna” nu-și mai încăpea în pene la cuvintele acestea și zâmbii fericită, doctorul mă bătu pe umăr suflându-mi ușor la ureche, spunând că vom naște o domnișoară în acea Germanie rece.
Visurile luară sfârșit așa cum începuseră, iar doctorul se freca pe mâini în speranța că va veni vremea să vadă ceva mai consistent din munca ce se desfășura pe acolo, însă „Nemțoaica” se prinse târziu, abia după ce ne arătă apartamentul ei frumos așezat în acea construcție foarte veche, își dădu seama că ar trebui să ne prezinte fetele, pentru că oricum era una din zilele acelea în care nu mergea nimic, lucru care îl mai revigoră pe doctor, cu toate că doamna ce-l întovărășea era cam închisă la astfel de treburi, dar replica doctorului a fost că trebuia să rămână cu cealaltă pereche care ne-a însoțit prima noapte, care renunțase de data aceasta spunând că suntem prea periculoși pentru modul lor de viață, lucru pe care „Perna” mea nici măcar nu-l observă, trezindu-mi în felul acesta interesul pentru a săpa mai mult în trecutul ei, dar cu multă prudență. Așa că am plecat cei patru, cu „Nemțoaica” de mână la Bordel, de cum am intrat au și sărit fetele pe noi, însă se pare că nu numai între mine și doctor erau semne neobservate de alții, pentru că se calmară situația imediat și deveniră fete de casă, unele chiar aplecându-se ceremonios atunci când dădeam mâna cu ele. Doctorul se apropie de mine și-mi spuse că dacă treaba nu are acțiune v-a trebui să plecăm urgent în alt loc, nemțoaica parcă sesiză ceva din discuția noastră cu toate că nu înțelese mare lucru și pocni din degete, una din fete puse muzică și celelalte ne-au invitat la dans, astfel petrecerea a prins viață, la care doctorul mi-a făcut cu ochiul că îi convine. Acolo în acel salon era un pian cu coadă foarte vechi bănuiesc, nemțoaica mă trase de mână către el, lăsându-i pe ceilalți să danseze în fel și chip cu fetele, eu am studiat pianul care parcă îmi aducea aminte de o scenă din orașul meu natal, pe care am consumat-o alături de „Nemțoaică”, dar în aceeași clipă mi-a venit ideea să întreb de soțul ei, căruia nu i-am văzut prezența nici în salon, nemțoaica care era o fată puternică de felul ei avu un moment de tresărire, atunci nu i-am spus decât că vroiam să cunosc și un alt neamț decât șoferul nostru, ea a râs și mi-a spus că se speriase chiar, la început, pentru că aici cererea aceasta aduce a un fel de interpretare pentru cealaltă parte, știind că noi nu cunoaștem bine limba, nu se știa niciodată, ce v-a crede soțul ei despre ea, atunci dându-mi seama că este vorba despre o persoană geloasă probabil și că a fost mare lucru că ne-a arătat și casa, i-am arătat pianul pe care ea l-a deschis atingându-i o clapă care îmi trezi imediat amintirea, acum știam că am văzut-o pe „Nemțoaică” la doamna de muzică din școala noastră, luând lecții de pian de la dânsa, dar nu a fost numai asta, mama chiar a dorit să-mi încerce calitățile în acest domeniu și m-a dus la doamna de pian chiar când avea „Nemțoaica” oră și atunci am auzit cadențat acea notă, pe care „Nemțoaica” chiar o ținu minte, nu degeaba toate notele ei erau de 10, eu desigur că nu am urmat orele doamnei, pentru că mi-a fost de ajuns o singură bătaie cu linia ei din lemn peste degete, spunându-mi să țin cadența cu atenție, dar nemțoaica urmase cursurile ei și se așeză pe scaunul din fața pianului începând a cânta o piesă de Shopen, muzica se opri și toți ascultau fermecați acele note care ieșeau atât de mlădioase cu ajutorul mâinilor „Nemțoaicei”, spre sfârșitul melodiei se auzi un aplaudat atemporal, nemțoaica se opri din cântat, prezentându-mi pe soțul ei, care schimbă cu ușurință câteva cuvinte în limba română, însă cum doctorului nu-i scapă nimic, chiar îl întrebă dacă este autentic, la care neamțul aproape încruntat răspunse în cea mai frumoasă română că și limba noastră merită să fie studiată cu toate că nu amenință pe nimeni, doctorul nu-și mai încăpea în pene auzind că este un neamț veritabil, punându-i tot felul de întrebări care mai de care mai ciudate, la care neamțul răspundea în cea mai desăvârșită ordine, care te făcea să crezi că-și alegea cuvintele în ordine… alfabetică.
O noapte petrecută alături de „Perna” mea, pe scaunele destule de comode ale autocarului, ne-a dus la orașul care mi-a mers cel mai tare la suflet, Dresda. Nu pentru cele ce le-am petrecut acolo și mai ales pentru liniștea aceea pe care mi-a oferit-o locul acela. Chiar și nopțile mă duceam în curtea Muzeului care era luminat ca atare pentru a fi pus în valoare. Dacă ai obosit prin orașele Germaniei, săturându-te de atâtea fețe posomorâte, chiar amenințător de supărate, atunci e cazul să faci un popas în Dresda. Cam așa am văzut eu problema, ajungând în acest oraș al muzeelor, care mi-a dat un soi de liniște interioară, însuși orașul părându-mi a fi un muzeu. Aici am vizitat muzee de o valoare inestimabilă, iar orașul parcă era rupt dintr-un colț al frumuseții veșnice. Mi-aduc aminte că tot la fel am pățit și în Sibiu când am fost prima dată, nu-mi venea să cred că poate exista un oraș atât de frumos, un altul care să-mi concureze orașul meu natal, tot la fel mi s-a întâmplat și aici, vrăjit de ceea ce nu mai întâlnisem până atunci parcă nu-mi venea a crede, oameni cu un calm deosebit umblau pe stradă și parcă afișau cu atâta plăcere că fac parte din acel loc, mi s-a părut ceva nemaipomenit să mi se întâmple tocmai mie toate acestea. Eram atât de bucuros că puteam observa toate aceste schimbări și mai ales că este și o altfel de lume.
Prin Kholn, nu ne-am plimbat prea mult, pentru că nu ne-a lăsat vremea să facem prea multe, ploaia asociată cu puseuri de ninsoare ni s-a părut destul de mult pentru niște oameni care nu au văzut asemenea fenomene vara, dar eram la înălțime și aceasta ne-a adus într-o cu totul altă lume. Mi-aduc aminte că ne-au cazat într-un campus, acolo fiind o droaie de negri, pentru că era foarte mare locul acela, ne-am pierdut prin mulțime, coabitând cu studenții, care mai apoi am aflat că erau de pretutindeni, cei mai de treabă erau studenții americani care ni s-au părut foarte lipicioși, numai că engleza noastră era cam deficitară, ei fiind din locuri unde cu greu se puteau înțelege și cu ai lor când evadau de acasă, cum germana noastră era plecată la ora aceea, ne-am hotărât să știrbim limba ce ne plăcea atât de mult la filmele western din copilărie. Cea mai de soi fază a fost când am scos din buzunar un pachet de țigări Snagov, toți americanii inclusiv vreo două negrese, atât de negre cum nu mai văzusem până atunci, imediat au sărit cu bani pe mine să-mi cumpere țigările, spunând că sunt foarte bune, eu m-am strâmbat puțin la figura aceasta, dar doctorul care mă seconda din umbră împreună cu „Perna” mea nedespărțită de mine până la ora aceea, mă bătu pe umăr și spuse în limba engleză, pe care oricum numai vreo câțiva români mai o înțelegeau pe acolo, că dorește să scoată pachetul al licitație, atunci am intrat în joc spunând: pachetul este al celui care dă mai mult, prima oară au rămas un pic muți, dar imediat s-au dezmorțit sărind cu prețul pe mine, numai că mai trebuia să și înțeleg la viteza aceea de vorbire, mai ales de îmbulzeală, ce spuneau, cea mai tare ofertă, pe care am acceptat-o până la urmă ca o complezență, a fost o negresă care s-a oferit să petreacă o noapte cu mine, de fapt singura pe care o stăteam acolo, dacă îi ofer pachetul, toți americanii râdeau și continuau să chicotească, numai ai noștri au rămas muți la această ofertă, mai ales că o așa piele neagră nu am văzut niciodată, doctorul care la rândul lui era secondat de tovarășa care l-a însoțit tot timpul, mă înghioldi și-mi spuse că o așa ocazie nu o să mă mai întâlnesc niciodată, după care își întrebă tovarășa dacă este dispusă să îl lase pentru a gusta din tuciul ce stătea întrebător lângă mine, la care aceasta îl scuipă pur și simplu ca la ușa cortului pentru faptul că a decăzut în așa hal, numai tovarășa mea „Perna” mă înghioldea precum un drăcușor mic să încerc această aventură pentru a-mi da mațele afară, numai așa mă voi astâmpăra și-mi v-a mai trece după mica poloneză greața din mine, negresa îmi luă pachetul de țigări din mână iar cu cealaltă mă apucă de mână și mă trase afară din aglomerația aceea, la care eu i-am explicat în engleza noastră, de data aceasta învățată de amândoi la școală, că mai e mult din noapte, dorind să mai stăm cu toții până mai târziu, negresa pendulă puțin, după care îmi explică foarte simplu că are ceva de lăsat în cameră și-mi arătă pachetul de țigări, i-am spus să se ducă singură pentru că eu o să fiu tot aici, dar ea m-a păcălit și de data aceasta spunând că dacă vrem să venim separat în cameră o să-mi fie mai ușor să o găsesc, în sfârșit fără să mai spun nimic și mai ales fără să pot amâna deloc a sta în aceeași cameră cu negresa am acceptat să o conduc. Camera era foarte simplă, dar curată și numai pentru o singură persoană, negresa se scuză că nu-mi poate oferi nimic de băut spunând că la ea în cameră nu se consumă astfel de băuturi, atunci chiar mi-a venit să râd pentru că pe mica poloneză am putut să o accept doar cu ceva la bord, dar cum negresa nu avea de unde să știe toate acestea scoase un ceai negru, care de asemenea era destul de rar la acea vreme în viața noastră. Am acceptat ceaiul oferit spunându-i să-mi pună două plicuri, pentru că așa beau eu de obicei, degeaba mi-a explicat că nu este un ceai obișnuit eu o țineam tare că așa beau ceaiul și gata, în fine mi-a pus cele două plicuri pe care le-a lăsat acolo, zicând că mă lasă pe mine să mă hotărăsc cât de tare să fie, eu le-am lăsat acolo tot timpul și am gustat ușor din ceai, la care negresa își puse mâna în cap, dar de acum acel ceai pentru mine nu era decât egal cu o sticlă de vodkă, așa că l-am rumegat cum se cuvine. Negresa mă așeză comod într-un fotoliu cam ros de timp și dădu bice televizorului din fața mea, atunci am văzut pentru prima oară cum trebuia să arate o reclamă TV și cum se poate uita la televizor întreaga noapte, mai ales că eram pe calea programelor din țările vecine, e drept că televizoarele lor color nu erau departe de ale noastre, dar programele da. De dormit, după ce am băut prima gură de ceai era imposibil să o fac, cu toate că așa arăta figura mea după o zi de stat în autocar pe coastele „Pernei” mele. Negresa chiar se minună din cauza aceasta, știind că de obicei comuniști ca noi, adorm foarte repede la TV, mai ales că programele lor se succedau foarte repede față de ale noastre, dar cum limba germană din acel televizor nu plăcea la nimeni am luat telecomanda din mâna negresei și am dat pe muzică, pentru că un lucru era sigur, atât la radio cât și la TV, nemții aveau muzică de foarte bună calitate. Negresa în acest caz își dădu o parte din haine jos și se hotărî să facă un duș până ce mă mai zbengui eu prin fața televizorului, dar nu dură mult și veni udă toată, parcă scoasă de la cuptor, atât de neagră era, și așa goală cum era, mă trase către duș, m-am dezbrăcat cum am putut mai repede și m-am dus după nebună sub jetul de apă caldă care venea de undeva din perete, precum dușurile de la băile comune, imediat mi-a pus în mână un burete mare plin de săpun, arătându-mi spatele ei negru și atunci mi-am zis că sunt și eu bun la ceva, toate au fost bune până când rolurile s-au schimbat și mâinile negresei au început să se confunde cu buretele plin de spumă frumos mirositoare, spălându-mi și părțile pe care puteam și eu să le spăl foarte bine, atunci am mers mai departe cu jocul procedând și eu la fel, spălându-i negresei părțile ei foarte frumoase care acum culmea, nu mi se mai păreau atât de diferite față de ale unei femei albe, ba din contră simțeam o chemare spre a cuceri acele locuri deosebite pentru mine, până parcă și pielea aceea atât de bronzată mi se părea altfel, doar zâmbetul ei cu dinții aceia ce contrastau cu restul corpului mă mai speria puțin, în rest totul mi se părea la locul lui, de acum pentru mine nu era decât o femeie ce a stat mai mult la soare, trecând peste alarma care mă făcea să simt oarece respingere am trecut la un mic studiu bărbătesc și mi s-a părut că femeia arăta destul de bine, adică era foarte slabă, subțirică exact pe gustul meu ca suplețe, iar bronzul de acum făcea parte din ecuație.
Dimineața m-a prins cu piciorul meu foarte alb, ceea ce acum la lumina soarelui am observat că era brânzos de-a binelea, între cele două frumoase și suple picioare foarte negre, ne-am uitat unul la altul, eu studiind mai bine la lumina aceea solară corpul negresei, iar ea râzând și întrebându-mă dacă e prima dată când sunt cu o femeie de culoare pentru că nu prea se vede, la care eu i-am spus că dacă ar fi văzut poloneza cu care fusesem acum câteva nopții și-ar fi dat seama că ea este de apreciat, mi-a explicat cu lux de amănunte că de obicei rasa aceea, adică polonezii sunt foarte frumoși, numai că eu tot atât de vesel i-am explicat că acolo sunt foarte apropiați de granița nemțească și că este foarte probabil să fie din alți părinți decât polonezi, râsul ei simplu mă învioră și atunci am luat cana de ceai negru să sorb puțin ceai, dar negresa mi-a arătat un stop cu mâna spunându-mi că pachetul de țigări a fost doar pentru o noapte și nu răspunde pentru cine s-o culca cu mine dacă continui să beau prostia aceea, i-am răspuns că „Perna” mea era foarte confortabilă și că urma să plecăm către alt oraș, cale de mulți kilometri prin pădurile interminabile ale nemților.







.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!