poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2497 .



"Înainte de magnolii" - Prefață de Adrian Dinu Rachieru
proză [ ]
În curs de apariție la Editura "Tipo Moldova"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2014-06-02  |     | 



Propunând, în antologia Scriitori din zodia Helis (2013, o fericită sintagmă-titlu a helisistului parizian Dan Simionescu), un „profil” al prozatoarei, Titi Damian, un însoțitor „fidel”, de cursă lungă, observa că multe din prozele scurte, de „o complexitate simplă”, e drept, ale Florentinei Loredana Dalian pot deveni „puncte de plecare” pentru viitoare romane (mari, adăuga imediat T.D.). Colecționară de premii, prezentă la numeroase festivaluri și concursuri, d-na Dalian are, de-acum, mână sigură, explorează cu finețe analitică abisul sufletesc, e, negreșit, pasionată de introspecție. Și o face cu subtilă analiză psihologică, sub morala bonsaiului, descoperind vulnerabilitatea, așteptările și trădările unor „suflete înjunghiate”, cercetând, de fapt, o copleșitoare „cantitate de viață”.
Scriam la rându-mi, cu ceva vreme în urmă, că Florentina Loredana Dalian amâna, din pricini misterioase, să atace genul „tărăgănat” (romanesc), exersându-se dezinvolt pe spații mici, fără a-și testa suflul epic. Sub scutul unui pseudonim, prozatoarea, iată, recidivează. Și se încumetă, învingându-și sfiiciunile, să propună un alt roman, e drept, nu tocmai lăbărțat. Fără a lua cu asalt revistele, fără a se insinua într-o lume gălăgioasă și vanitoasă (precum cea scriitoricească), fără a pune în mișcare strategii de autopromovare într-o cultură, vai, publicitară și fără a „momi” critici care să-i „slavoslovească” textele, autoarea din Slobozia se anunță ca o prezență demnă de tot interesul. Debuta, reamintim, la Clubul Saeculum din Beclean cu volumul Și copiii se îndrăgostesc (2008) după ce adjudecase, în același an, un important premiu (prozastic, evident) la Festivalul-concurs Eusebiu Camilar – Magda Isanos de la Udești (Suceava). Indiscutabil, are har. Inginer de profesie se ține departe (deoparte) de sofisticatele inginerii textuale și, bună observatoare, coboară în cotidian, ia pulsul vieții, interesată de gestul mărunt, insignifiant. Cu urechea ciulită vădește o remarcabilă stăpânire a limbajelor; oralitatea e punctul forte al acestor instantanee, decupaje epice colorate sentimental, cutreierate de un frison nostalgic și asortate cu un binevenit pigment ironic (și chiar autoironic).
Nu scrie, neapărat, de pe baricadele feminismului. Fără a pleda aici pentru o literatură feminină (expediată valorizator în gheto-ul sexului) nu putem ocoli constatarea că aceasta are, negreșit, un specific. Or, interesată de „cotloanele sufletului”, Florentina Loredana Dalian le explorează – inevitabil – din acest unghi. Iată, reamintim, câteva decupaje: developează, așadar, învălmășeala de sentimente a femeii îndrăgostite (v. Sens unic) prinsă în „plasa iluziilor”, dar și reacțiile bărbatului egoist, colecționar insațiabil de trofee; cunoaște și dramele lui, acel „prea târziu” dureros inflitrat, conducând la „eliberarea” iubitei (v. Îmbrățișări pentru Florentina). Privirea rece, lucidă refuză efuziunile, contemplă cu detașare întâmplările, narează cu naturalețe. În ciclul Dincolo de timp (Azil) cugetă la rosturile lumii, printre eroi împovărați de singurătate, inși care trăiesc din amintiri, depănând povești: un fals general rătăcit în „lumea Olgăi”, un ceasornicar, atâția figuranți cu destine frânte, atâtea iubiri irosite (Ana, Marița) impunând o tristă concluzie: „nu-i nici o sfârâială s-ajungi bătrân!”
Ghidată, instinctiv, de talent, prozatoarea e permeabilă și la presiunea intertextualității. Ca dovadă, pofta unor inserții lirice. Viața, însă, spuneam, colcăie. Sunt examinate „sub lupă” momentele de derută, încercările și destrămarea ființei care, disperată, se agață de lume, aflând că fericirea „e singura cosmeticală care dă rezultate”. Porniți în căutarea fericirii, protagoniștii iau hotărâri eroice (uitate a doau zi), sunt invadați de tristețe (v. Halucinații), contemplă cu jale ruina amintirilor (v. Aceeași lună peste sat), mângâindu-se cu vorbele despre „odată”. Lucidă, ironică (ca antidot) și sentimentală, Florentina Loredana Dalian merită urmărită, capabilă – credem – de mari surprize. Într-o epocă sufocată de hiperintelectualism, prozele ei (curios!) pot fi citite fără caznă. Dincolo de bursa zvonurilor ori a clasamentelor de cafenea, „de azi pe mâine”, Florentina Loredana Dalian e un nume pe care mizăm.
Romanul Înainte de magnolii vine să confirme așteptările noastre. Arhitectonic, este un roman „feliat”, construit pe vechea rețetă: douăzeci de episoade, având ca liant o poveste în trei, din vremea studenției, reverberând dureros, cu iz melodramatic. Umblând „printre umbre”, doamna avocat Ina (Zorina) Dinulescu încearcă o recuperare a trecutului, cu întâlniri / reîntâlniri spectaculoase, după „marea fugă”, fie a pictorului Claudiu (refugiat în artă), fie a lui David (devenit părintele Serafim), abandonând o mare iubire interzisă, întrezărită în contratimp. Ceea ce își dorește protagonista, urmărită de sindromul David, ar fi să poată trăi „înainte de magnolii”; chiar dacă „aceia pe care îi iubim nu pleacă niciodată”, „dezlegarea” vine printr-o sentință definitivă a misteriosului Călugăr, încercând a-și goli trecutul de sentimente: iubirile se transformă în forma supremă de Iubire.
Am fi preferat, parcă, o proză mai aspră, cu tușe neorealiste; credincioasă unei formule, refugiată în visătorie, Florentina Loredana Dalian ne propune, însă, un miniroman de succes. Scenariul romanesc are, observăm, goluri epice; Ina, de pildă, nu-și dezvăluie prezentul. Încă o eroină nefericită, vom spune, mixând reverberații sentimental-lacrimale, dezghiocând analitic-repetitiv un episod obsesiv, care nu poate fi îngropat în uitare; dar care, scotocind firidele sufletului, își dizolvă dramatismul într-o pastă liricoidală. Să se mulțumească autoarea cu o proză digerabilă doar? Talentul o obligă, cred, să facă pasul decisiv, mărind miza. O așteptăm...

ADRIAN DINU RACHIERU

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!