agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1682 .



Noaptea lupilor
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [suditeanu ]

2014-04-10  |     | 



Iarnă! Așa era odată, în noiembrie, spre final! Acum e primăvară până în februarie! Dacă ninge în lunile de iarnă e o ciudățenie! Revin la noiembrie “pe vechi”! Tata era toată ziua prin curte, cu animalele, cu tăiatul lemnelor, cu înlăturarea zăpezii de pe unde nu trebuia să fie. Mama era vestala plitei, unde amesteca puține elemente de bază în multe feluri de mâncare. Noi, copiii, cu școala.
Cum se întuneca, tot familionul se aduna “în casă”, unde o icoană cu candelă, lampa, un difuzor, plita, o masă și două paturi compuneau universul.
După ce și mama se urca în pat și își pieptăna părul luung, ușor ondulat, începea lumea poveștilor. Tata era pe post de Creangă. Fumul țigării se ridica puțin, liniștit, unduios ca o viperă apoi se apleca în lungi dâre albastre, tulburate de aerul vorbelor. Printre ele, cuvintele închegau tablouri...
Începe tata...

“Iarnă grea, grea tare, zăpada până la coșul casei, grajdul acoperit cu omăt, intram prin tunel la vaci, câinele era ca într-un puț, îi aruncam mămăliga de sus, la băcanie mergeam drept, peste case și garduri, doar de crengile salcâmilor mă feream. Nimic nu mișca, doar ciorile și fumul caselor. Dacă te apuca înserarea la magazin, dârdâiai de frică până acasă, că îți intra urletul lupilor până la oase! Cu toporul sub braț mergeam la magazin!
Eee, în ziua de sânt` Andrei stăteau de vorbă baciul și cu un cioban de-al lui, tânăr, cârlan, abia i se murdărea mustața sub nas...
-Auzi bre, zice ciobanul, și chiar e adevărată povestea cu noaptea de sânt` Andrei? Că vin lupii și vorbesc cu el?
-Este, zice baciul, scurt!
-He he, povești. Cum să vorbească lupii?
-În noaptea asta toate jivinele prind glas dar e mai bine să nu auzi, spuse baciul.
-Și unde vin lupii?
-La cruce.
Baciul s-a închinat și s-a dus să se culce. Ciobanul neîncrezător, tânăr, aprig. Și ce treabă ar fi avut? Până mâine când se luminează e timp cât lumea. Așa că se hotărăște, ia cojocul pe el, cușma, bâta și merge la cruce. Noapte, zăpadă, ger. Scârțâiau pașii. Stele. Luna încă nu a urcat dinspre pădure. La cruce nu mai ardea nicio lumânare, se vede că din cauza vremii nu mai trecuseră demult femeile pe aici. Crucea împrejmuită cu gard și pe parii din cele patru colțuri se sprijinea un acoperiș de scândură. Pustiu. Þiuiau gândurile. Cât să fie ceasul? De fumat nu fuma, frigul mușca de degetele picioarelor și de urechi. Tropăia pe loc, hotărât să mai stea până o da luna și apoi să mergă înapoi, să râdă a doua zi de baci și de poveștile lui.
Deodată... parcă? S-a oprit, atent. Se auzea sângele curgând, atâta era de liniște.
“Aaaaauuuu... “, departe, ca un foșnet de stea. Să fi fost ceva sau numai gândul? Și-a dat seama că nu a mai mișcat deloc abia când au început să îl doară mâinile de ger. A dat să râdă însă buzele crăpau și atunci s-a auzit iar “aaauuuuu... aaaauuuuuuuu” din mai multe părți, departe, depaaaaarte... Niciun câine din sat nu a răspuns și iar s-a întrebat dacă i s-a părut, și parcă ar fi fost bine să ia și un câine cu el.
“Auuuu, aaaauuu, aaaauuuuu”, acum clar, departe dar clar, din toate părțile. Brusc a început să-l doară pielea capului. Când negreala nopții s-a destrămat în flăcările mici și galbene ale ochilor de lup, parcă a luat foc. Nu știe cum dar a ajuns pe vârful acoperișului ca din săritură. A înconjurat cu brațele crucea mică, de lemn, din vârf și respira cu gura larg deschisă, gâtlejul sugrumat de groază șuierând în noapte.
Lupi, lupi cu nemiluita, puncte de jar galben și urlete, cozi ce viermuiau în noapte. Apoi s-a înălțat glas din mijlocul lor.
-Sfinte Andrei!
Nu avea cum să fie glas de om pentru că nu avea cum să fie om acolo, atunci!
-Sfinte Andrei, murim de foame, atâta nămet nu a văzut neam de neamul nostru, am început să roadem salcâmi. Ajută-ne, sfinte!
A ieșit luna? Nu, că lumina e drept deasupra, nu e spre pădure! O lumină albă-galbenă, alburie mai repede, ca o ceață, sus, în cer. Și glas!
-Așa a hotărât Tatăl nostru să fie iarna și nu avem ce face, om petrece-o cum om putea. Dar ia așezați-vă la rând, să vă rostuiesc! Tu mergi și mănâncă o oaie de la a` lu` Pascu, dar atât, o oaie, și să fie fără miel în burtă. Tu mergi și vezi că la Praschivescu de pe deal e un mânz beteag, îl tragi la marginea satului și acolo îl împarți și cu ăștilalți cinci. Tu...
Și așa i-a aranjat sfântul Andrei pe toți.
Au plecat lupii. Ciobanul era stâncă de frig. Doar respirația și groaza din ochi îl deosebeau de o piatră. Dă să coboare și atunci se aude încă odata:
- Aaaaauuuu, aaaaaau, nu mă lăsa, sfinte!
Era un lup costeliv, șchiop de un picior din spate, numai păr și scaieți.
-Nu mă lăsa, sfinte Andrei, ca abia am ajuns.
-Măi suflete, n-a mai rămas nimic în satul ăsta și în altă parte tu nu ajungi... Cum să facem? Uite, pentru că tot este ciobanul ista de pe acoperiș așa necredincios, să-l mănânci pe el!
Ciobanul să moară! Nu avea putere nici cât o vrabie, abia respira, ce să mai vorbim de strigat sau de zbătut! Lupul a început să dea roată crucii, cu ochii roșii, colții albi și aburi în jurul botului! A încercat lupul să sară pe acoperiș dar și acesta era înalt și lupul beteag, așa că n-a reușit! Ar fi căzut ciobanul de frig singur, dacă nu se auzeau în noapte glasuri, sforăituri de cal și lătrat de câine. Oameni prinși de noapte pe drum și care nu aveau unde înnopta, în imensul bărăgan alb! Caii puternici, doi dulăi în sanie, pieptoși, doi bărbați cât malul, cu topoarele în mâini. Lupul a plecat, câinii au început a lătra spre cruce.
-Noaptea sântului Andrei, zise unul, închinându-se. Să trecem până n-or venii lupii.
Câinii lătrau spre cruce ca turbați. Și-au ridicat ochii și au văzut holbarea albă și mută de pe acoperiș. S-au apropiat, nedumeriți, s-au închinat, l-au dat jos și l-au băgat sub blănuri, lângă câini. Știau cine este și oricum nu ar fi scos o vorbă de la el, abia clănțănea ușor din dinți și respira scurt, sugrumat.
Toată iarna ciobanul nu a ieșit din casă noaptea. Din curte nu ieșea nici ziua. Iconița nelipsită din buzunar, cruciulița la gât. La biserică tot nu mergea. Parcă îi era rușine, că îl știa lumea rău de gură.
Într-o noapte de vară era cu turma pe câmp, departe, la Caramanu. Oile dormeau, câinii la fel, ridicând când și când câte o ureche. Ciobanul în stână, cu ușa închisă și cu toporul proptit în ea. Baciul era plecat în sat, după pâine. Când a ajuns la târlă, spre amiază, oile behăiau în țarc, dulăii picoteau, ușa la stână închisă, ciobanul nu se vedea, nu se auzea.
-Măi ciobene! strigă baciul. Nimic. Când s-a apropiat de ușă a văzut că o jivină săpase pe sub prag o bortă. A deschis ușa cu fereală, strângând bâta în mână. Înăuntru harababură, sânge, trupul ciobanului sfâșiat, hârca privindu-l cu ochii holbați de groază.
Baciul a ieșit la lumină. A dat drumul oilor, lăsându-le să pască singure, în grija câinilor, și s-a întors la stână. S-a aplecat, a privit lung și s-a ridicat, închinându-se.
-A fost un lup șchiop! Dumnezeu să-l ierte pe flăcău!”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!